“Cozma eliberat – la exact 15 ani de la descinderea in Capitala”
„O ironie a istoriei !”, titraza „Romania libera” relatarea despre eliberarea lui Miron Cozama, exact in ziua aniversarii masacrului pe care l-a condus in urma cu 15 ani in Piata Universitatii dar si in restul Capitalei. – Mihai Gheorghiu – 15 iunie 2005
[…] Miron Cozma a fost pus in libertate, la 15 ani (15 iunie 1990–15 iunie 2005) de la „igienizarea” intelectualilor din Bucuresti de catre mineri. Decretul de gratiere a lui Iliescu a functionat. Judecatoarea Camelia Solea din Craiova a considerat ca decretul nu putea fi revocat.
Miron Cozma a parasit Penitenciarul Rahova ieri la ora 18.30 si a dat piept cu ziaristii. Prilej cu care toata lumea a constatat ca este foarte suparat pe Ion Iliescu, mai ales pentru ca a anulat actul gratierii, in plus si „pentru ca am fost condamnat si judecat de justitia comunista a lui Ion Iliescu”. Cozma a repetat ca nu se teme de nimic, ca este dispus sa colaboreze cu organele de ancheta, ca are incredere in ministrul Justitiei Monica Macovei pentru ca „acum eu sunt dispus sa spun adevarul. Toate la timpul lor”, si a spus ca isi cere scuze victimelor mineriadelor, el fiind in esenta sa, de fapt, un luptator anticomunist. Si, cand toata lumea se astepta mai putin, a recitat celebrele versuri: „Vinovatii fara vina / Cer sa se faca lumina!”. A punctat, umar la umar cu avocatul sau, cateva nume celebre: Petre Roman, Virgil Magureanu, Viorel Hrebenciuc, Florin Georgescu, Nicolae Vacaroiu, Adrian Sarbu. Varianta actuala este ca Miron Cozma a venit la Bucuresti ca sa impiedice comiterea atrocitatilor: „Am incercat sa opresc nenorocirea”. Pe Ion Iliescu nu l–a scos din „carpa kaghebista” si a marturisit ca pentru a–i cumpara tacerea si a–si asigura un spate violent, in 1994 fostul presedinte i–a propus prin Viorel Hrebenciuc sa fie ministru de Interne in Cabinetul Vacaroiu. Despre 13–15 iunie spune ca „a fost o pacaleala a puterii de atunci”. In esenta, avem de a face cu declaratii extrem de interesante.
– „Aceasta actiune a fost premeditata de oamenii lui Iliescu” – „Iliescu s–a intalnit cu mine ca sa ma foloseasca. E adevarat ce s–a spus ca e o carpa kaghebista. Linia a doua a lui Ceausescu l–a aparat pe Iliescu!” – „Aceasta mineriada a fost creata” – „Miron Cozma nu e omul lui Ion Iliescu” – „Minerii au fost prostiti” – „Petre Roman a fost schimbat pentru ca asa s–a inteles cu Ion Iliescu” – „A fost mana fostilor securisti, a cumnatului lui Petre Roman, si de anumiti locotenenti–colonei”. – „Hai sa discutam de iliesciada, nu de mineriada !”
Fostul sef al statului, Ion Iliescu, a semnat in 15 decembrie 2004 decretul de gratiere a lui Miron Cozma si a altor 45 de persoane, Miron Cozma fiind eliberat in 16 decembrie. Decretul a fost revocat doua zile mai tarziu ca urmare a criticilor formulate de partidele politice si de reprezentantii societatii civile, iar Cozma a fost reincarcerat. […]
„Romania libera” – 15 iunie 2005
http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z15062005&idx=31