Ion Iliescu, invinuit in dosarul mineriadei din iunie ‘90

Fostul presedinte Ion Iliescu a fost pus sub invinuire in dosarul mineriadei din iunie 1990, a declarat presei, ieri, avocatul sau, Radu Ghergovan Silinescu, dupa o intalnire cu procurorii militari care il citasera in aceeasi zi pe fostul sef al statului la audieri. Radu Ghergovan Silinescu a declarat presei, dupa discutiile cu generalul magistrat Dan Voinea, ca Ion Iliescu este pus sub invinuire in acest caz. Referindu-se la acuzatii, avocatul a spus ca “paleta este foarte larga”, Iliescu aflandu-se in aceeasi situatie ca Gelu Voican Voiculescu si Petre Roman. Surse judiciare au declarat ca, printre acuzatiile care ii sunt aduse fostului presedinte Ion Iliescu se numara cea de instigare la tratamente neomenoase, cercetare abuziva si arestare nelegala. Ion Iliescu ar fi trebuit sa se prezinte ieri la audieri, dar nu a venit, avand in vedere ca se afla in convalescenta in urma unei interventii pe cord. Potrivit sursei citate, el va veni la Parchet peste doua saptamani. In 13 mai, fostul presedinte Iliescu a avut un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi si a unei cardiopatii ischemice cunoscute, iar in 15 mai a fost internat in Spitalul de Urgenta Elias, pentru un control medical general. In 16 mai, senatorul a fost supus unei interventii chirurgicale: medicii au dilatat artera coronariana si i-au montat cinci stenturi (cilindri mici care mentin artera dilatata. El a fost externat in data de 24 mai. La inceputul anului trecut, procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, a constituit o echipa care sa se ocupe de finalizarea dosarelor privind mineriada din 1990, demers ce a survenit unei intalniri intre seful Ministerului Public si liderul Asociatiei Victimelor Mineriadelor (AVM), Viorel Ene. Ene ii ceruse procurorului general Ilie Botos sa-l desemneze pe generalul magistrat Dan Voinea, fostul sef al Parchetelor Militare, sa continue cercetarile pe care le-a facut, impreuna cu echipa sa, in cazurile mineriadei din ‘90. AVM a formulat, in 1997, o plangere penala impotriva lui Miron Cozma, Nicolae Camarasescu, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Gheorghe Diamandescu, Mihai Chitac, Traian Basescu si a lui Gheorghe Robu, acuzandu-i pe cei noua de “organizarea, instigarea si transportarea minerilor din centrele miniere importante ale tarii in Capitala, precum si de comiterea actelor de barbarie ale minerilor, care s-au folosit de diferite unelte apte de a produce moartea (securi, topoare, rangi, tarnacoape, lanturi, cabluri electrice), distrugand lacasuri de invatamant, laboratoare etc”. AVM mai sustinea ca minerii au “sechestrat, maltratat, schingiuit, violat si ucis” si ca politistii au fost complicii minerilor si ca procurorii au arestat, anchetat si maltratat ilegal oameni nevinovati. Initial, plangerea AVM a fost inregistrata la Parchetul civil. La 26 mai 1997, institutia si-a declinat competenta in favoarea procurorilor militari, motivand ca doua din persoanele reclamate aveau la acea data calitatea de militar: Mihai Chitac (fost ministru de Interne) si Gheorghe Diamandescu (fost sef al Inspectoratului General al Politiei). Intr-un raport din februarie 1998 al Parchetului Curtii Supreme de Justitie (actualul Parchet al Inaltei Curti de Casatie si Justitie), se arata ca procurorii militari detin probe ca mineriada din ‘’’’90 a fost aprobata de Guvernul Romaniei. “In perioada 14-17 iunie 1990, potrivit dispozitiilor primite din partea Guvernului, MApN a asigurat hranirea si echiparea unor forte civile ce au participat la restabilirea linistii si ordinii publice in Capitala”, se precizeaza in raport. MApN ar fi distribuit minerilor produse in valoare de 886.000 de lei. In aprilie 1999, procurorii militari anuntau punerea oficiala sub acuzare a generalului Victor Athanasie Stanculescu (fost ministru al Apararii), invinuit de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave. Cei 958 de mineri care au primit uniforme militare nu le-au mai predat unitatii, astfel ca MApN a fost pagubit, in 1990, cu aproximativ un milion de lei. In acelasi dosar era cercetat si Ioan Napau (fost lider sindical si fost primar al orasului Lupeni), acuzat de favorizarea infractorului, pentru ca i-ar fi determinat pe mineri sa declare altceva politistilor care au anchetat, in 1990, imprejurarile in care ortacii au ajuns la Bucuresti. In seara de 13 iunie 1990, grupuri numeroase de mineri din Valea Jiului au venit in Bucuresti, pentru “a restabili ordinea in Capitala”, dupa ce fusesera incendiate si devastate sediile Politiei, Ministerului de Interne si Televiziunii Romane.
In urmatoarele doua zile, minerii inarmati cu rangi, topoare si bate au devastat sediile unor partide din opozitie si pe cel al Facultatii de Arhitectura, precum si alte locuri din apropierea Pietii Universitatii, decretata de catre studenti “kilometrul zero al democratiei”. In acest loc, timp de peste 50 de zile, bucuresteni si nu numai au manifestat fata de politica dusa de FSN si de liderul sau, Ion Iliescu. In dimineata de 13 iunie 1990, politistilor li s-au ordonat “sa curete Piata Universitatii”, ceea ce a generat conflicte violente intre fortele de ordine si bucuresteni. Ulterior, au venit si minerii pentru “a ajuta la curatenie”. In perioada 13-15 iunie 1990, au fost ridicati din Piata Universitatii aproximativ o mie de tineri, din care pentru 182 au fost emise mandate de arestare preventiva. Dupa opt ani de la evenimentele din Piata Universitatii, procurorii i-au trimis in judecata pe Nicolae Camarasescu (inginer in cadrul Exploatarii Miniere Aninoasa) si pe Denes Domokos (fost miner sef de schimb la Exploatarea Miniera Livezeni). Domokos a fost condamnat definitiv la zece ani de detentie pentru ca a incercat, in iunie 1990, sa-i taie capul lui Marian Munteanu, fost lider al studentilor. La Universitate, Domokos a vazut mai multi ortaci de-ai sai ducand pe brate un tanar, pe care l-au aruncat in bazinul fantanii arteziene din fata Facultatii de Arhitectura. Domokos s-a apropiat, l-a apucat pe tanar de par si a ridicat securea sa-i taie capul, dar un miner l-a oprit. Camarasescu a fost acuzat ca a oprit aparitia ziarului “Romania Libera”, dupa ce jurnalul a relatat ca Guvernul este vinovat de violentele din Bucuresti. Tot pentru mineriada din ‘’’’90 a fost trimis in judecata Mihai Chitac, acuzat alaturi de alti cinci fosti ofiteri pentru violentele inregistrate in zona Ministerului de Interne, soldate cu uciderea a patru persoane. La mineriada au participat 40.000 de persoane. Au fost facute investigatii la toate exploatarile miniere, de unde au fost ridicate 4.264 de file de documente. Din cele 21 de dosare de la politie, s-au constituit la Parchet 101 dosare, fiind audiate peste 150 de parti vatamate si martori, intr-un final luandu-se decizia de a se forma un singur dosar -160/P/1997. In 1995, majoritatea infractiunilor vizand actiunile de strada s-au prescris, astfel ca s-a dispus neinceperea urmaririi penale. Ancheta privind anumite fapte s-a disjuns, fiind constituite patru dosare. Dosarul 74/P/1998 priveste imprejurarile in care au fost impuscati mortal Gheorghe Druncea, Valentin Mocanu, Mitrita Lepadatu si Gheoghita Dunca. Dosarul 76/1998 cuprinde listele de plata a minerilor veniti la Bucuresti si pontati ca fiind la locul de munca, in perioada 14–17 iunie 1990, iar dosarul 77/1998 se refera la sustinerile AVMR potrivit carora, in iunie 1990, au fost ucise mai multe persoane. Miron Cozma a fost audiat de mai multe ori in legatura cu evenimentele din 13-15 iunie 1990. Potrivit avocatului sau, dupa mineriada din iunie 1990, liderului minerilor din Valea Jului i-au fost propuse functii importante in stat – precum cea de ministru de Interne – pe care le-a refuzat intrucit veneau din partea unei guvernari conduse de un “fost nomenclaturist”. Cozma ar mai fi spus procurorilor militari ca “un inalt procuror din conducerea Parchetului” i-ar fi propus sa denatureze evenimentele din iunie 1990, pentru a beneficia ulterior de gratiere. Avocatul lui Cozma a sustinut, in timp, ca fostul lider al minerilor ar fi cerut procurorilor militari sa-l confrunte cu Ion Iliescu, pentru a arata ca fostul presedinte a mintit atunci cind s-a folosit de numele sau si a multumit pentru interventia minerilor in timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Petre Roman – cel care, in urma mineriadei, a pierdut functia de sef al Guvernului – a raspuns si el intrebarilor puse de procurori in acest caz. El sustinea, in 12 mai, ca Ion Iliescu poarta o raspundere politica pentru faptele petrecute in acea perioada insa numai organele abilitate pot stabili daca acesta ar putea raspunde si din alte puncte de vedere. “Parerea mea este ca minerii nu erau autorizati sa vina la Bucuresti. Am fost inca de la inceput impotriva acestui lucru”, spunea atunci Petre Roman, la iesirea din sediul Parchetului. El mai spunea ca, in 14 iunie, a propus si s-a luat o decizie pentru ca minerii sa fie trimisi inapoi acasa. “Minerii nu au venit de capul lor, au fost manipulati. Dar aceasta ancheta ne va duce la identificarea celor care au profitat de pe urma acestor evenimente”, a mai adaugat Petre Roman. Audiat si el in acest caz, Gelu Voican Voiculescu a sustinut ca mineriada din 1990 a fost “ultima incercare disperata de a impiedica debutul unei vieti politice linistite din Romania”, sugerand ca de acest lucru ar fi fost interesate forte din Uniunea Sovietica. “Nu i-a chemat nimeni pe mineri in 13-15 iunie 1990. Ei au venit singuri. Nu aveam nici un interes sa facem acest lucru, dupa ce castigasem alegerile”, a sustinut Voican Voiculescu. In acelasi dosar, a mai fost audiat amiralul in rezerva Emil Cico Dumitrescu.
Ion Iliescu si-a trimis avocatul la Parchetul Militar pentru a stabili o audiere in dosarul mineriadei Senatorul PSD Ion Iliescu a afirmat joi ca si-a trimis avocatul in aceeasi zi la Parchetul Militar unde fusese chemat pentru audiere, pentru a stabili impreuna cu procurorul o data la care fostul sef al statului sa se prezinte in dosarul mineriadei din iunie 1990. Iliescu a precizat ca a trimis si bibliografia necesara privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, inclusiv stenogramele discutiilor pe care le-a avut cu comisia parlamentara care a anchetat mineriada. Fostul presedinte a precizat ca a scris pe aceasta tema si ca a facut publice stenogramele, cuprinzandu-le in cartea sa “Viata politica intre violenta si dialog”. “Eu m-am straduit sa promovez dialogul, dar ne-am confruntat cu violenta in primii ani de dupa Revolutie”, a spus Iliescu. Senatorul PSD a mai declarat ca a emis “cu toata raspunderea” actul de gratiere a lui Miron Cozma, dar ca a avut, “probabil, inabilitate in ceea ce priveste momentul”. El a amintit ca a fost la procesul lui Cozma si a “pledat” in calitate de martor, adaugand, ca, personal, i s-a parut “exagerata” pedeapsa de 18 ani primita de fostul lider al minerilor. “Pentru ca fenomenul a fost mult mai complex si nu poate fi totul rezumat la judecarea si condamnarea lui”, a explicat Iliescu.
Intrebat ce parere are despre posibila eliberare a lui Miron Cozma saptamana viitoare, Iliescu a afirmat ca este “treaba justitiei” si ca nu are ce sa discute cu fostul lider din Valea Jiului pe dosarul mineriadelor, aceasta fiind problema instantelor abilitate.

Sursa: Eugenia Popescu si Gabriela Iordan, Cronica Romana, 10.06.2005

Martorul Ion Iliescu a ajuns invinuit in dosarul mineriadei din iunie ”90

Ion Iliescu a depasit etapa de martor in dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, fiind pus, ieri, sub invinuire de procurorii Parchetului Militar.

Ancheta mineriadei din iunie ”90 in care sunt cercetate peste 20 de persoane – intre care Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu – include acuzatii grave, intre care crime impotriva umanitatii, subminarea puterii de stat si a economiei nationale si lipsirea de libertate in mod ilegal.

Potrivit unor surse judiciare, printre acuzatiile care i se aduc lui Ion Iliescu se numara cea de instigare la tratament neomenos, cercetare abuziva si arestare ilegala.

Surse din cadrul Parchetului citate de Mediafax sustin ca fostul prim-ministru Petre Roman – care avea calitate de martor in dosar – va fi si el pus sub invinuire. Pana la inchiderea editiei, Parchetul militar nu a facut nici o precizare in legatura cu Iliescu si Roman.

La mineriada au participat peste 40.000 de persoane, majoritatea mineri, adusi din Valea Jiului de Miron Cozma.

De-a lungul vremii, au existat acuzatii ca cel care i-ar fi chemat pe mineri ar fi fost chiar Ion Iliescu. Fostul sef al statului a negat, constant, aceste acuzatii. Exista inregistrari cu Ion Iliescu care le multumeste minerilor si „inginerului Cozma” pentru ca au facut „curatenie” in Piata Universitatii.

In ultimele zile de mandat prezidential – in decembrie trecut – Ion Iliescu l-a gratiat pe Miron Cozma, condamnat la 18 ani de inchisoare pentru mineriada din 1999. Iliescu a revocat decretul de gratiere in urma valurilor de proteste venite din toate partile.

Cozma a facut recurs fata de revocarea decretului de gratiere, iar sentinta va fi data saptamana viitoare de Tribunalul Craiova. Exista sanse ca Miron Cozma sa fie eliberat, el bazandu-si recursul pe precedentul ca alti detinuti – eliberati o data cu el, prin decret prezidential, si rearestati – au facut recuns si a fost pusi in libertate.

Ion Iliescu trebuia sa se prezinte ieri la audieri, la Parchetul Militar, dar nu a venit intrucat a spus ca este in convalescenta, dupa o perioada de spitalizare din cauza unor probleme pe cord. Acuzatiile i-au fost prezentate avocatului sau, Radu Ghergovan Silinescu, care a spus ca „paleta de acuzatii este foarte larga”.

Avocatul a declarat ca Iliescu isi va prezenta apararea, in 10 zile, el urmand sa vina la Parchet peste doua saptamani.

Iliescu nu a recunoscut ieri ca este invinuit, declarand ca este vorba despre „un fals, o provocare si o diversiune”. El a declarat ca a primit o invitatie din partea procurorului Dan Voinea – care conduce ancheta – pentru „o intalnire, ca martor, in legatura cu cercetarea ce se desfasoara la Parchet privind evenimentele din 13-15 iunie”. Pana ieri, Iliescu era doar martor in acest dosar.

Iliescu s-a aratat mirat cand a fost intrebat, ieri, daca este vinovat de cele intamplate in iunie ”90. „Eu vinovat? Eu vinovat? Minerii – daca vorbim despre mineri – au venit la Bucuresti datorita vandalismelor din 13 iunie (…) Asta a creat o stare de groaza in toata tara.”

Reamintim ca, in 13 iunie 1990, politistilor li s-a ordonat sa „curete Piata Universitatii” in care se desfasura protestul anticomunist care avea sa intre in istorie drept fenomenul „Piata Universitatii”. Politia a intervenit cu brutalitate impotriva manifestantilor. Fostul ministru al apararii de atunci, Mihai Chitac, este trimis in judecata pentru acele evenimente si pentru moartea a patru oameni in fata Ministerului de Interne.

Minerii au venit ulterior interventiei politiei si au distrus sediul Universitatii, sediile partidelor istorice si redactiile ziarelor de opozitie.

In perioada 13-15 iunie, au fost ridicate din Piata Universitatii aproximatv 1.000 de persoane si pentru 182 dintre acestea au fost emise mandate de arestare preventiva.

Intrebat, ieri, cine ar trebui sa fie tras la raspundere, Iliescu a raspuns: „Cei care au provocat acele acte de vandalism”.

Majoritatea actelor de violenta din dosarul mineriadelor s-au prescris in 1995. Unul dintre dosarele mineriadelor, care dateaza din 1997 – au existat astfel peste 100 de dosare -, a fost redeschis, la inceputul lui 2004, de procurorul general Ilie Botos, la o solicitare a Asociatiei Victimelor Mineriadelor.

Presedintele acestei asociatii, Viorel Ene, a declarat, ieri, ca punerea sub invinuire a lui Ion Iliescu reprezinta „un mic pas spre aflarea adevarului”.

Clasa politica a reactionat si ea. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca isi exprima speranta ca situatia va avea „exclusiv o dimensiune juridica si nu va avea, sub nici o forma, o dimensiune politica”.

In schimb, vicepresedintele PSD Titus Corlatean a apreciat ca este vorba despre o „inscenare judiciara”.

Iliescu a fost aparat si de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, care considera ca invinuirea fostului sef al statului reprezinta „o tentativa de linsare morala” a acestuia.

Sursa: Iulian Anghel, Ziarul financiar, 10.06.2005

O martora in procesul mineriadei a disparut fara urma

In urma cu o luna, Asociatia Victimelor Mineriadelor din Romania (AVMR) a depus la Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie o plangere penala impotriva lui Cico Dumitrescu „pentru savarsirea infractiunilor de incercare de determinare a marturiei mincinoase, santaj si amenintare”. Plangerea a fost facuta la solicitarea Vioricai Epure, in varsta de 46 de ani, membra AVMR, care a fost audiata pe 28 mai 2005 la Parchetul General, sectia militara, intr-un dosar privind mineriada din iunie 1990. Femeia a declarat ca, in 14 iunie 1990, fiind membra a Partidului National Taranist, se indrepta spre sediu. Prinsa de mineri chiar in cladirea PNT, Viorica Epure a fost batuta si dusa apoi la Ministerul de Interne. Acolo, ea spune ca fost obligata de contraamiralul Cico Dumitrescu sa declare ca in sediul PNT erau arme si droguri. „Pentru ca nu a vrut sa se conformeze, Viorica a fost calcata in picioare, batuta mar, desfigurata, ne spune presedintele AVMR, Viorel Ene. in urma acestor violente, femeia si-a pierdut un rinichi.” in plangerea facuta catre Parchetul General, Viorica Epure mai scrie ca, sambata, 4 iunie 2005, la resedinta ei din comuna Pantelimon, „au venit doi politisti imbracati in uniforma, intr-un jeep de culoare neagra”. Conform Ioanei Pascu, proprietara imobilului din comuna Pantelimon, acestia i-ar fi spus ca doresc sa o vada pe Viorica pentru a discuta retragerea plangerii impotriva lui C. Dumitrescu. insa Viorica Epure nu era atunci acasa. Dupa acest episod, Viorica s-a prezentat la sediul AVMR spunand ca a fost atacata si batuta pe o strada din centrul Bucurestiului. „Avea fata tumefiata, era intr-o stare jalnica, abia vorbea, declara Viorel Ene. N-a putut sa-mi zica cine a batut-o, era foarte speriata. Cand a vrut sa depuna plangere la Politie, a fost trimisa la IML pentru obtinerea unui certificat medico-legal. De atunci, femeia a disparut, nu am mai reusit sa dam in nici un chip de ea. in urma cu doua zile, o doamna care locuieste in vecinatatea sediului nostru ne-a anuntat ca a gasit intr-o scara de bloc legitimatia de membru AVMR a Vioricai Epure. Dar femeia unde e? Cum putea sa dispara fara urma?” Presedintele AVMR e convins ca cei vinovati de evenimentele din 13-15 iunie incearca prin diverse metode sa intimideze martorii care pot depune declaratii-cheie in vederea clarificarii situatiei de atunci si aducerea in fata Justitiei a celor raspunzatori.

Sursa: Dana Fodor, Razvan Mateescu, Adevarul, 08.08.2007

Miron Cozma mai face un pas către eliberare

Avocatul lui Miron Cozma, Adrian Roşeţ, spune că în condiţiile în care din pedeapsa maximă de 10 ani lui Miron Cozma i-au mai rămas de executat mai puţin de doi ani, este firesc să se discute despre posibilitatea eliberării condiţionate.

„În momentul în care un deţinut îndeplineşte fracţia cerută de lege pentru a putea fi pus în libertate condiţionat, se întâlneşte o comisie pe lângă penitenciarul unde acesta este deţinut, şi recomandă sau nu instanţei de judecată eliberarea condiţionată”, a declarat Adrian Roşeţ, avocatul lui Miron Cozma.

Viorel Ene: „Cozma s-a sustras unui mandat de arestare”

Nemulţumit de decizia favorabilă lui Miron Cozma, dată de instanţa supremă , preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, a declarat la BBC că o eventuală eliberare condiţionată a fostului lider al minerilor, nu poate fi justificată.

Cererea lui Cozma nici măcar nu era admisibilă, iar eventuala lui eliberare iar nu se poate lua în considerare, pentru că el s-a sustras unui mandat de arestare. Viorel Ene

„Cererea lui Cozma nici măcar nu era admisibilă, iar eventuala lui eliberare iar nu se poate lua în considerare, pentru că el s-a sustras unui mandat de arestare”, este de părere Viorel Ene.

Cele două pedepse a căror contopire a fost stabilită definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privesc mineriadele din 1991 şi 1999. În cazul primei mineriade, cercetările au început în 1997, când Miron Cozma a fost condamnat la doi ani cu suspendare.

În ianuarie 1999, fiind în libertate, el a condus o altă mineriadă, la Costeşti. La scurt timp după aceasta, în urma unui recurs, Miron Cozma a fost condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru mineriada din 1991.

	Miron Cozma a fost condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru mineriada din 1991

Dat în urmărire generală, Miron Cozma a fost ulterior arestat şi a rămas în închisoare până în decembrie 2004. Atunci, a fost graţiat de fostul şef al statului, Ion Iliescu.

Ulterior decretul a fost revocat, tot de preşedintele Iliescu, şi Miron Cozma s-a întors în închisoare. În iunie anul acesta, justiţia a hotărât că revocarea decretului este nelegală şi Miron Cozma a fost repus în libertate.

În septembrie, s-a întors la închisoare în urma sentinţei definitive date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul mineriadei de la Costeşti, din ianuarie 1999.

Sursa: BBCRomanian.com, 09.12.2005

Doru Viorel Ursu judeca la FRF, in loc sa fie judecat in cazul Mineriadei!

 Competenta lui Doru Viorel Ursu la presedintia Comisiei de Disciplina a FRF a fost deseori pusa in discutie. Fost ministru de interne, avocat de meserie, candidat la Primaria Capitalei in 1996, Ursu si-a faurit o aura de priceput in toate. Totusi, toata lumea si-a dat seama ca alegerea sa in fotoliul presedintelui Comisiei de Disciplina a fost facuta datorita faptului ca, din perspectiva avocateasca, el apara interesele nepotului presedintelui FRF si ale fiicei acestuia, implicati in dosarul „Cocaina pentru VIP-uri”.

Parchetul s-a facut ca-l uita

Priceperea sa intr-ale fotbalului a creat numeroase controverse. Dreptatea impartita din spatele ochelarilor sai seamana mai mult cu razbunari particulare, ale caror urmari avantajeaza clubul din Sos. Stefan cel Mare, ce are legatura directa cu Ministerul de Interne, unde a ocupat chiar fotoliul de ministru. De altfel, activitatea sa in aceasta functie a fost prea putin discutata, insa recentele referiri la Mineriada din 13-15 iunie au readus pe tapet numele sau. Desi a fost „uns” ministru de Interne in dimineata zilei de 14 iunie 1990, Doru Viorel Ursu nu a fost chemat inca sa dea cu subsemnatul, desi „golanii” din Piata Universitatii l-au inclus printre cei vinovati de dezastrul inregistrat atunci. Astfel, fostul presedinte Ion Iliescu a trebuit sa dea explicatii in fata procurorilor, iar Ursu, cel care a condus fortele de politie si jandarmerie si din ordinul caruia au fost arestati si mutilati oameni, sta linistit la biroul din FRF si intreaba ironic: „Cine mai este si Radoi asta?

A ordonat arestari pe banda

Conform unui comunicat dat publicitatii in iunie 1990, procurorul general Gheorghe Robu si ministrul de interne Doru Viorel Ursu confirma ca s-au operat 185 de arestari. Acum ceva timp, intr-un raport semnat de Doru Viorel Ursu, descoperit de ziarul „Ziua”, fostul membru al Guvernului Roman vorbea despre 263 de arestari, unii „cazati” in cazarma de la Magurele, in timp ce fostul sef al statului Ion Iliescu a precizat ca numarul „suspectilor” arestati a fost de 1.021 persoane! In plus, pentru a avea o imagine clara asupra a ceea ce s-a intamplat in acele zile de groaza, directorul Directiei Sanitare a Municipiului Bucuresti de la acea vreme a recunoscut ca au fost spitalizati 560 de manifestanti raniti si au fost inregistrate oficial sase decese. Totusi, la cimitirul Straulesti II au aparut peste noapte aproape 100 de morminte proaspete, cu cruci de lemn uniforme, pe care scria „NEIDENTIFICAT”! O explicatie a acestui fapt a fost ca, respectivele morminte apartineau, de fapt, unor copii infectati cu virusul HIV care decedasera la Spitalul de Boli Contagioase „Victor Babes”! Nimeni nu a avut curiozitatea sa efectueze o deshumare pentru a lamuri misterul.

«Golanii» il acuza ca a coordonat represiunea

Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, l-a acuzat fatis pe fostul ministru de Interne. „Din 14 iunie 1990, dimineata, ministru de Interne era Doru Viorel Ursu. Din ordinul lui au fost cazati civili in unitati militare, incalcand orice regulamente militare si legea. In plus, cei retinuti au suportat «tratamente» greu de descris in cuvinte. Coordonarea s-a facut si cu Magureanu, iar la operatiune au intervenit, direct de la Interne, Doru Viorel Ursu si secretari de stat, plus Cico Dumitrescu, care a anchetat personal”. Poate ca, odata, adevarul despre ceea ce s-a intamplat atunci va iesi la suprafata. Ar fi practic imposibil ca ministrul de interne de atunci sa iasa curat dintr-o afacere in care au fost arestati si batuti oameni si in care numarul deceselor nu poate fi stabilit. Urmasii victimelor de atunci asteapta. In aceasta vreme, Doru Viorel Ursu isi da cu parerea despre fotbal, stabilind suspendari si amenzi pe banda rulanta.

Renumit degustator si nas la nunta unei minore

Potrivit unor surse din anturajul lui Doru Viorel Ursu, in timp ce isi exercita functia de ministru de interne, el se retragea cu apropiatii la vila de la Izvorani, unde petrecea pana dimineata. Mai tot timpul, demnitarul se imbata, fiind pazit de jandarmi. Aceleasi surse ne-au mai spus ca Ursu nu s-a lasat de bautura, continuandu-si pasiunile bahice la Restaurantul Jaristea, din Bucuresti. Un alt eveniment care a ajuns un veritabil scandal international, pornind de la o nunta tiganeasca unde Doru Viorel Ursu a fost nas, l-a reprezentat casatoria Anei-Maria Cioaba, fiica de numai 14 ani a regelui tiganilor de pretutindeni, Florin Cioaba, cu alesul Mihai Dirita. Situatia s-a dovedit extrem de grava, dat fiind faptul ca Doru Viorel Ursu este avocat de profesie si ar fi trebuit sa stie ca oficierea religioasa a casatoriei pe care a nasit-o se situa, din start, in afara legii si a canoanelor bisericesti.

Aventuri in fotbal si nu numai

Procesul intentat de selectionerul Anghel Iordanescu patronului stelist, Gigi Becali, a nascut dispute si la nivelul conducatorilor fotbalului romanesc. Astfel, dupa decizia Comisiei de Disciplina a FRF, condusa de Doru Viorel Ursu, care i-a amendat si suspendat pe Becali si Mihai Stoica pentru declaratii calomnioase la adresa lui Iordanescu presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a sarit in apararea patronului stelist: „Nu este posibil ca Doru Viorel Ursu si ceilalti din Comisia de Disciplina a FRF sa-l judece pe Gigi Becali! Aceleasi persoane judeca diviziile inferioare si fotbalul feminin”.

ianuarie 2004: Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost sesizat de primul-ministru Adrian Nastase cu privire la cazul pretinsului consilier guvernamental implicat intr-o frauda legata de sucursala BCR Novaci. Purtatorul de cuvant al Guvernului, Despina Neagoe, a precizat ca de aceasta pretinsa calitate ar abuza atat Tarlea, cat si avocatul Doru Viorel Ursu.

In functia de presedinte al Comisiei de Disciplina, Ursu a desfasurat o activitate bogata impotriva Stelei, fiind din cale afara de „generos” in privinta pedepselor dictate. Astfel, in octombrie 2004, i-a dat o suspendare de 2 etape lui Paraschiv, pentru o eliminare dubioasa in partida CFR Cluj – Steaua. O luna mai tarziu, antrenorului Zenga i s-a interzis sa stea, pentru trei etape, pe banca tehnica. In 2005, Ursu a lucrat in stil mare. A inceput cu suspendarea de un an dictata impotriva lui Mihai Stoica, a continuat cu cele patru etape date lui Radoi si a inchis „recitalul” acordandu-i un „concediu” de 10 luni lui Gigi Becali. Avocatul a avut grija si de suporterii campioanei, hotarand ca Steaua sa joace o etapa cu portile inchise, dupa incidentele din partida cu Rapid.

Sursa: Gardianul, 18.07.2005

Dosar: Mineriada

Nu peste mult timp, dupa ce va primi o condamnare cu suspendare sau va fi eliberat pe motive de sanatate, Ion Iliescu isi va scrie Memoriile. Nu vom afla nimic nou. Autorul a spus de mult ce avea de spus. Ion Iliescu s-a exprimat si s-a explicat mereu, dar declaratiile si asa-zisele lui carti nu au facut decat sa demonstreze ca acest politician rezistent e totodata un fanatic. Nu un fanatic entuziast, ci un posedat veteran. Ideile lui Ion Iliescu s-au fixat de la prima indoctrinare, la mijlocul anilor ’40, sub dictare comunista. In urmatorii 60 de ani, nimic nu s-a schimbat in gandirea acestui om si nici nu se putea schimba. Ar trebui sa intelegem ca, in fond, comunismul doctrinar nu e o suma de idei in evolutie, ci o singura prescriptie, complet nonintelectuala si antisociala. E vorba de practica politica a conspiratiei si de tehnica loviturii de stat. Prin urmare, o practica si o tehnica. Cuvintele si scrierile lui Ion Iliescu nu spun nimic despre personaj. Practica si tehnica descriu tot.
Ion Iliescu incheie 60 de ani de practica politica asupra Romaniei cu un bilant sinistru: participarea la trei lovituri de stat. In 1945-’47, ca ucenic-asociat. In 1989, ca prim conspirator. Intre 13 si 15 iunie 1990, ca sef de stat. De fiecare data, statul roman a fost transformat prin forta, iar schimbarea a fost legitimata prin mici razboaie civile controlate. De fiecare data, un grup de soc recrutat de o elita conspirativa a zdrobit o minoritate fara adancime populara, sub privirile unei societati slabe, nepregatite pentru riposta solidara. Insa ultimul dintre aceste razboaie civile controlate, asa-zisa mineriada din 13-15 iunie 1990, a avut trasaturi distincte. Lovitura de stat din 1945 a fost usurata de dezordinea si oboseala sistemelor democratice, la sfarsitul razboiului. Armata sovietica a asigurat, la fata locului, deznodamantul. In decembrie 1989, rasturnarea s-a sprijinit pe acordul general impotriva persoanei lui Ceausescu si a fost usurata, din nou, de contextul international, dominat, acum, de epuizarea sistemului sovietic. In schimb, mineriada din 13-15 iunie ’90 a fost o lovitura de stat fara context international. Nici un razboi in afara si nici un grup conspirativ intern nu au facut necesar acest mic razboi civil controlat. Initiatorul, Ion Iliescu, era sef de stat. Mineriada din iunie ’90 a fost sangeroasa, dar a lasat, in primul rand, amintirea unui act de violenta fara sens istoric. Intr-adevar, iunie ’90 nu a avut nimic necesar sau inevitabil. Cu o exceptie: problemele restante de legitimitate ale regimului Iliescu. Instalat in decembrie ’89, grupul Iliescu nu a reusit nici sa convinga, nici sa supuna intreaga societate. Contestatia a iritat extraordinar. Ion Iliescu, veteran al unei singure practici si conspirator de profesie, a reactionat punand in miscare o lovitura de stat si legitimand-o printr-un razboi civil controlat. Mineriada din iunie ’90 a fost, din acest motiv, cel mai premeditat si cinic dezastru istoric cunoscut de romani. Mineriada a fost, de fapt, a doua venire la putere a grupului Iliescu. In ciuda miscarilor de mase, ea a avut un caracter extraordinar de personal. Asa cum vor dovedi, probabil, documentele aflate la indemana procurorilor, Ion Iliescu a fost motorul si garantul unei rafuieli cumplite cu toti aceia care au refuzat sa se aseze in schema istorica pe care Iliescu o cunostea inca din 1945. Minerii, in frunte cu Miron Cozma, personaj turbulent si incapabil de discernamant, au fost o armata personala, nu o forta sociala.
Sute de oameni au fost batuti bestial in mijlocul propriului lor oras. Universitatea, sedii ale partidelor de opozitie, redactii de ziare au fost facute tandari. O mie si mai bine de barbati si femei au fost umiliti si interogati ilegal, la o cazarma din Magurele. Oameni aflati pe strada au fost smulsi de pe trotuar si ucisi de grupuri de mineri. Creierii lor s-au lipit de peretii cladirilor din centrul Bucurestiului. Nimeni nu a calculat, inca, numarul celor ucisi. Statistica se afla sub pamant, la Cimitirul Straulesti, unde au fost basculate in graba cadavrele. O generatie de emigranti s-a nascut pe loc si a parasit tara rapid. Romania e cunoscuta si azi, in multe parti ale lumii, drept “tara in care vin minerii”. Socul cumplit din zilele lui iunie ’90 a fost urmat de consecintele politice. Regimul Iliescu a pornit o epoca de autoritate psihologica si publica ce poate fi asemanata doar cu respectul pe care il obtin, in scoli, batausii. De aici acel aer de partid aflat acasa, degajat de PSD, pana la recenta deconspirare a chiriasilor sai arabi. Insa cea mai grava consecinta se afla altundeva.
Mineriada lui Iliescu a mentinut societatea romaneasca intr-o formula veche. A treia lovitura de stat din cariera lui Ion Iliescu a relansat un ciclu istoric activ in toata istoria ultimilor 60 de ani: tirania contrazisa abia dupa ce si-a implinit menirea. “Barbarii de tirani” din imnul national nu sunt eroii unui vers de duzina, ci figuri permanente ale istoriei noastre recente.
Puterea si fascinatia exercitate de Ion Iliescu nu au gasit replica, vreme de 15 ani. Nici o persoana nu a urcat dincolo de dependentele sale mizere, la inaltimea functiei publice, pentru a apara bunul nume al democratiei. In consecinta, vreme de 15 ani, democratia si promisiunea ei de justitie si egalitate cetateneasca s-au imbibat de neincredere si cinism, sub privirea satula a functionarilor si magistratilor care i-au populat scaunele si i-au consumat privilegiile.
O cotitura neasteptata de context ar putea pune capat noului ciclu de aservire inaugurat de Ion Iliescu, in 13-15 iunie 1990. Dar societatea romaneasca ramane cu o problema: ea trebuie sa gaseasca puterile si instrumentele ce o vor feri sa mai fie martorul unui ciclu de barbarie dus pana la capat.

Raport GDS* asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990, Bucuresti
Fragmente

Golania

Duminica, 22 aprilie, in Bucuresti au avut loc doua mitinguri electorale: cel al PNTCD si al Uniunii Democratice de Centru. In afara de acestea, asociatiile independente 16-21 Decembrie si Alianta Poporului au organizat un mars de protest, devenit obisnuit, spre Piata Victoriei si Televiziune. Dupa terminarea mitingurilor electorale mii de participanti au luat parte si la marsul organizatiilor independente. La intoarcerea coloanei de demonstranti de la Televiziune, o femeie din coloana este ranita grav la cap de un ghiveci cu flori aruncat de la etaj. Demonstrantii blocheaza circulatia in Piata Universitatii.
Marti, 24 aprilie, in jurul orelor 4.30-5.00, apar autobuze ale politiei si camioane ale armatei cu trupe. Manifestantii si politistii discuta pasnic. In jurul orei 5.30, armata se retrage spre camioane, demonstrantii ii aplauda, cand deodata, politia ataca deosebit de violent manifestantii. Brutalitatea a starnit indignarea. Lovind cu bastoanele, pumnii, picioarele barbati, femei si batrani, cei 700 de politisti au eliberat zona in cateva minute. Nici unul din cei circa 150 de manifestanti nu a opus rezistenta. In Piata Universitatii incep sa vina din ce in ce mai multi oameni pentru a protesta. Se fac arestari si unele persoane sunt supuse violentelor in vazul lumii, provocand o crestere in continuare a tensiunii. Sub presiunea tot mai mare a demonstrantilor, politia si armata se retrag in jurul orei 12.
Din acest moment pana la 13 iunie, aceasta zona a fost in permanenta inchisa circulatiei, fiind sediul demonstratiei denumita “Piata Universitatii”.
In dimineata zilei de 24 aprilie a avut loc intrunirea CPUN, unde a fost discutata si problema acestei demonstratii. Presedintele CPUN – Ion Iliescu – a cerut ca pe baza unei informari sa se voteze motiunea prin care Piata Universitatii sa fie eliberata prin forta. Domnul Iliescu a facut referiri jignitoare la adresa manifestantilor. Epitetul “golan”, atribuit manifestantilor, a fost insusit de acestia si transformat intr-un titlu de noblete. In 27 aprilie apare Comunicatul Pietei Universitatii, prin care se incearca a se da o forma concisa si unitara revendicarilor manifestantilor. Comunicatul subliniaza ca demonstratia nu este indreptata impotriva unor persoane sau formatiuni politice, ci impotriva unui sistem – sistemul comunist. Comunicatul este apropiat, in mai multe pasaje, atat de Platforma-Program a FSN, prezentata natiunii in seara zilei de 22 decembrie 1989, cat si de Proclamatia de la Timisoara.

13 iunie. Piata Universitatii

La ora 2, in noaptea de 12 spre 13 iunie, Alianta poporului a inceput sa-si stranga corturile, instalatia de sonorizare, inclusiv generatorul electric si s-a retras din Piata. Majoritatea oamenilor au ramas pe loc – pe esplanada din fata Teatrului National. Acestia erau, in special, persoane din Bucuresti sau din provincie, care se stabilisera acolo, si care incercau, cel mai adesea cu deznadejde, sa duca mai departe, prin insasi prezenta lor acolo, mesajul protestatar pe care manifestatia din Piata il formulase inainte de 20 mai. Era, totodata, un numar de grevisti ai foamei. Cu totul, se gaseau acolo cam 250 de persoane.
La ora 3.30 au aparut cordoane masive de politisti in zonele Luceafarul, Rosetti, Biserica Enei, Batiste, Dalles. La ora 4 a avut loc atacul politiei, pe cat de scurt, pe atat de crud si violent. Multi dintre cei prezenti la acea ora in Piata dormeau in corturi. Politistii au distrus corturile si au calcat totul in picioare, inclusiv pe cei aflati inauntru. Absolut toata lumea a fost arestata, inclusiv grevistii foamei, al caror perimetru se afla sub protectia Ministerului Sanatatii. Unii dintre cei ridicati au fost dusi la Jilava – cei raniti, la spitalul inchisorii; altii, in arestul Politiei Capitalei – aceasta a fost in general soarta grevistilor foamei – de unde au fost eliberati dupa cateva ore. Altii – cei mai numerosi – au fost dusi la scoala MI de la Magurele. Dupa 10 minute de activitate a fortelor de ordine, ultimele vestigii ale Golaniei disparusera.
Intreaga evolutie a evenimentelor din ziua de 13.06 si-a avut radacinile in indignarea pe care atrocitatile comise in zori de catre politisti a produs-o printre bucuresteni, in special printre cei care simpatizasera cu manifestatia maraton din Piata Universitatii. Intre orele 6 si 7, arterele de acces catre Piata Universitatii au fost blocate de catre camioane, autobuze si diferite vehicule ale Politiei. Circulatia troleibuzelor a fost intrerupta si statia de metrou a fost inchisa. Vestea evenimentelor violente din zorii zilei s-a raspandit si, dupa ora 8, s-au format grupuri de persoane care comentau cele intamplate, in special in zona Spitalului Coltea si a Bisericii Enei. In zona Biserica Enei, tensiunea este adusa la cote inalte prin prezenta unui grup agresiv de “muncitori de la IMGB”, care se dizolva infiltrandu-se printre manifestanti.
Spre ora 13.30, un autobuz cu politisti – spre care sunt aruncate cateva pietre – se retrage in huiduielile multimii. Imediat dupa aceea, in dreptul Bisericii Enei, politistii bat cativa manifestanti, pe care ii urca in duba 31-B-452, si continua sa loveasca in cei din jur, ceea ce ii radicalizeaza pe demonstranti. Spre ora 14, manifestantii rastoarna si lovesc o duba a politiei, pe care initial o banuiesc ca fiind plina cu arestati, si o persoana usor identificabila din imaginile inregistrate pe banda video ii da foc. In jurul orei 16 apar primele sticle incendiare, de care politistii se feresc, asezandu-se in spatele barajului de autobuze. In momentul in care politistii se departeaza de autobuze, acestea incep sa arda. Spre ora 16.15 politistii parasesc Piata, fugind spre Teatrul National – Batiste. Autobuzele ramase in zona sunt incendiate succesiv. “Un grup de tineri – care in nici un caz nu erau studenti – aduceau un autobuz cu geamurile sparte. M-am gandit ca vor sa-l scoata din zona si sa-l salveze… Dupa cateva minute a inceput si acesta sa arda. Personal nu am vazut sticle incendiare, dar autovehiculele de care se apropia grupul de tineri incepeau sa arda” – noteaza un martor ocular.
Incendierea masinilor s-a facut foarte repede. Pe langa autobuzele abandonate de politisti au trecut grupuri de tineri care, cu un aer mai curand plictisit, au spart metodic geamurile. Ulterior s-a presupus ca aceasta s-a facut pentru a asigura circulatia aerului, necesara “unei bune arderi”. Masinile au fost incendiate, aproximativ simultan, fara ca lumea sa stie, in general, cine a facut-o. Spre surprinderea tuturor, nici un rezervor nu a explodat. Din Piata vor pleca mai multe grupuri, unele spre Politie (ora 16), altele spre Televiziune (ora 18.15).

La Inspectoratul General al Politiei si Ministerul de Interne

Dupa ora 16, o parte dintre cei aflati in Piata Universitatii se decid sa se indrepte spre cladirea Inspectoratului General al Politiei, pentru a cere eliberarea persoanelor arestate in cursul diminetii. Se striga “Vrem arestatii”, dar nimeni nu intra in curte, cu atat mai putin in cladire. Nu exista, initial, nici un indiciu de violenta.
Au aparut apoi cativa baieti curajosi (unul dintre ei, cu casca rosie de motociclist pe cap, pe care nu si-a mai scos-o) care au incitat multimea si au inceput sa sparga geamurile cu rangi metalice si sa loveasca masinile aflate acolo.
Imobilul a inceput sa arda atunci cand nici un manifestant nu intrase in el. Prima data s-a vazut foc la etajele 3-4; apoi, s-a vazut fum si foc la etajul 1 – probabil in urma aruncarii cu sticle incendiare din exterior. O parte din manifestanti au incercat sa stinga focul, folosind instalatiile adecvate, pe care in mod normal ar fi trebuit sa le manevreze pompierii. Acestia nu au aparut, desi cazarma lor se afla extrem de aproape, iar fumul era extrem de vizibil.
La ora 17.30 are loc evacuarea cladirii. Politistii coboara in curtea interioara, pe care, apoi, o parasesc. Nici un politist nu e atacat, asa cum nici un politist nu pare dispus sa-i pedepseasca pe presupusii agresori. Din interiorul cladirii se puteau lua arme si munitii, care fusesera abandonate in locuri accesibile. In curte erau imprastiate cartuse, care puteau fi luate de oricine, dar nimeni nu pare interesat sa o faca.
Spre seara, tot mai multa lumea coboara dinspre Calea Victoriei spre Ministerul de Interne. Atmosfera este confuza. Nu se stie cum, in cladirea SRI izbucneste un incendiu puternic. La cateva sute de metri, pompierii stau impasibili in cazarma. Un om inimos a pus in functiune furtunul unui hidrant si lupta singur cu flacarile. Nimeni nu intelege nimic.
Pe la ora 19 agresivitatea multimii creste. Primele sticle incendiare sunt aruncate asupra cladirii. Dinauntru se trag focuri de avertisment. Se trage, dar nu in agresori. Prima victima – un barbat de 35 de ani, impuscat in cap – cade la ora 19.20.
La ora 19.30 soseste dinspre statia PECO de la Mihai Voda o coloana de TAB-uri si camioane militare. Nimeni nu arunca cu pietre sau sticle incendiare in TAB-uri; singura tinta e Ministerul de Interne. Sunt provocate incendii pe ziduri si in diferite camere, la subsol sau la etaj; cele din interior sunt repede stinse. Cativa tineri incearca escaladarea geamurilor. Se trage, dar nu in ei. La ora 20.25 cade inca o victima: tot un tanar, impuscat in cap, ca si primul – un privitor pasiv. Spre ora 24 regula jocului se schimba. Contra manifestantilor se intervine serios, cu scutieri si TAB-uri. Ministerul este despresurat cu totul, iar armata continua sa urmareasca manifestantii dintre care, evident, nici unul nu avea arme de foc. Manifestantii sunt respinsi pe Calea Victoriei spre Casa Centrala a Armatei. Incropesc o baricada aproximativ intre Libraria Eminescu si cofetaria de vis-à-vis. Manifestantii – o mana de oameni – ataca cu sticle incendiare, soldatii trag foc automat, in rafale repetate. Incidentele continua pana spre ora 3.

La Televiziune

In jurul ore 14.30, un speaker de la Actualitati citeste un comunicat al presedintelui, in care se afirma ca grupuri organizate sunt pe cale de a veni la anumite obiective de stat, printre care, probabil, Televiziunea, si roaga fortele fidele democratiei sa apere aceste obiective. In jurul orei 17, se transmite pe post un comunicat al Guvernului cu continut asemanator. Pe la ora 18.15, in Piata Universitatii se formeaza o coloana de manifestanti care se indrepta spre Televiziune, in semn de protest pentru modul brutal in care fusese evacuata Piata, pentru modul impropriu de prezentare a stirilor etc. La 19.35, primii manifestanti ajung la Televiziune. Aspectul lor este cu totul pasnic. Pe la ora 19.45 cativa tineri (5-6), de varsta soldatilor, sar gardul cam in acelasi timp (gardul dinspre Calea Dorobantilor). Tinerii alearga paralel cu gardul, in interior, chemand lumea inauntru. O multime de oameni se hotaraste sa sara gardul. Soldatii care fac cordon “de paza” in jurul cladirii permit trecerea manifestantilor printre ei; cand nu e spatiu suficient, se dau inapoi un pas-doi, ca sa poata trece oamenii. Printre persoanele pline de verva se observa cineva care, atunci cand se apropie de cladire, isi pune in cap o casca rosie de motociclist, cu care ramane. Manifestantii doreau o discutie cu conducerea Televiziunii (Razvan Theodorescu si Emanuel Valeriu) in care sa ceara urmatoarele: sa intre in emisie dupa Actualitati; sa informeze corect tara in legatura cu evacuarea violenta a Pietei Universitatii; sa intrebe Guvernul ce s-a intamplat cu grevistii foamei; sa ceara eliberarea arestatilor.
Cand delegatia (10 persoane) se pregatea sa intre in cladire, din multime se desprinde un grup care forteaza intrarea (sparge un geam, intra in cladire, deschide usa de acces dinauntru) si cere celorlalti sa-l urmeze (ora 19.53). Un martor ocular, grevist al foamei, noteaza: “In afara de delegati reprezentanti ai celor din Piata Universitatii, pe care ii cunosteam, se ingramadeau si se agitau spre usa cativa indivizi pe care nu ii mai vazusem niciodata si care se manifestau foarte turbulent. Dandu-mi seama ca acestia ar putea pune in pericol buna desfasurare a dialogului sau chiar ar putea impiedica total acest dialog, am scos de la gat insemnul de grevist al foamei, l-am inaltat deasupra capului si le-am cerut sa iasa imediat afara din cladire, deoarece nu-i recunosc ca reprezentativi pentru cei din Piata Universitatii.
Acestia s-au potolit pentru moment, ragaz in care m-am adresat soldatului fruntas care pazea usa studioului unde eram adunati, cu rugamintea de a transmite celor dinauntru ca delegatia este constituita si asteapta sa fie invitata la dialog.
Dinauntru s-a auzit un raspuns pe care nu l-am inteles. Grupul turbulent a declansat atunci in mod deschis atacul impotriva noastra, scotand dintr-o data din vesminte bate de lemn cu care au inceput sa ne loveasca in cap, in spate si pe unde apucau”.
Cam in acelasi timp in care cei din interior sunt batuti si pusi pe fuga, din 2-3 camioane deschise care vin pe strada Pangratti, apare un grup agresiv care striga: “Iliescu, nu uita/ tara e de partea ta”. Sunt cam 50 de persoane, inarmate in special cu pari, drugi de lemn. Cei mai multi au un aspect neglijent (murdari), dar printre ei exista si cativa cu infatisare ingrijita (de exemplu in costum). Grupul intra pe poarta Dorobanti.
Declaratia unui martor ocular: “Demonstrantii au patruns in curte, ocupand o parte a ei, fara a fi violenti. Tentativele de spart geamurile au fost sanctionate chiar de demonstranti. Violenta a inceput atunci cand din interior demonstrantii care fusesera lasati sa patrunda au inceput sa iasa tipand, urmariti de civili inarmati cu bate care loveau in dreapta si in stanga si care apoi au fugit sau au fost prinsi de catre demonstranti. Acestia au fost atacati tot cu bate dinspre b-dul Dorobanti”.
Pe la ora 20.30, emisia se intrerupe cu totul, inclusiv mira, din decizia Ministerului Postelor si Telecomunicatiilor. Lipsa de motivatie tehnica a intreruperii a fost expusa intr-un comunicat al Sindicatului Liber al Lucratorilor din Televiziunea Romana. Mai mult, orice telespectator stie ca, daca are loc o defectiune in studio, pe ecran apare mira, transmisia neoprindu-se de fapt. Violentele au loc in continuare, in partea cladirii dinspre Calea Dorobantilor. In acel loc sunt prezenti permanent sute de soldati care nu intervin nici atunci cand se arunca cu pietre sau sticle incendiare, dar la cativa metri de ei. La ora 1.00, reflectoarele din cladire se sting; reflectoarele din curte (de pe sol) sunt sparte unul cate unul; se face o pauza in aruncarea de sticle incendiare; armata ataca pe manifestanti. Printre militari sunt si civili, unii in costum si cravata. Arestarile se fac de catre o echipa mixta, doi civili plus doi militari. Civilii sunt foarte agresivi, lovesc cu batele sau cu piciorul in figura victimei, care nu se poate apara avand ambele maini tinute la spate.

14 iunie. Minerii in Piata Universitatii

Trei trenuri au plecat din Petrosani spre Bucuresti la orele 22.10, 22.20, 23.12, in 13 iunie. Un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucuresti. Trenurile au ajuns la Bucuresti intr-un moment in care calmul fusese restabilit complet.
Piata Universitatii in zorii zilei de 14.06.1990, vazuta din balconul Facultatii de Geologie: “Pe la ora 5.10-5.20, in Piata au intrat minerii, dotati cu rangi, topoare, bate, bastoane, cabluri etc., alergand dintr-o parte in alta a Pietei, nedumeriti si nemultumiti probabil de linistea adanca in care era scufundat Bucurestiul. Imediat a aparut, in mod imprudent, si prima victima: un barbat cu un aparat de filmat. A fost batut in mod barbar, pana cand nu a mai miscat, a fost inghesuit cu picioarele intr-o groapa situata langa iesirea din metrou de la Teatrul National. Cand unul dintre mineri a adus victorios o franghie, si-a facut aparitia o duba verde, inauntrul careia a fost aruncat cel masacrat”. Cei cativa studenti se gaseau in Clubul A; cativa urmareau, de la ferestre, ce se intampla afara. “Ne-au observat si au spus ca vin in Universitate sa-l termine pe Marian Munteanu, Liga si pe studenti”. La ora 5.15, “un grup de circa 80-100 mineri, condusi de un civil in costum maro, au fortat intrarea de sub balcon, de la Facultatea de Geologie, pe care au spart-o”, apoi alte grupuri au fortat si celelalte intrari. Minerii din primul grup “au ajuns foarte repede, intr-un minut sau doua in Club”.
“In mod sigur au fost condusi aici, altfel era imposibil ca un miner, care nu cunostea Universitatea, sa ajunga in circa 60 de secunde, de cand au spart intrarea de la Geologie, in celalalt capat al Universitatii, la doua nivele sub pamant”.
Bogdan Munteanu (fratele lui Marian Munteanu, liderul Ligii Studentilor, care participase la organizarea mitingurilor din Piata Universitatii – n.red.): “Eu si Marian Munteanu am fost primii atacati, deoarece eram cei mai aproape de iesire… Am fost intins, am fost descaltat de adidasi, minerii spunand ca-i aveam de la Ratiu. Dupa aceea mi-au sfasiat toate hainele. Apoi am fost inconjurat de 6-7 mineri si trimis cu batele de la unul la altul si am fost tarat pana la iesirea din Club numai in lovituri”. Cativa studenti si-au cautat refugiul in bucataria Clubului: “Minerii au spart usa si fara sa intrebe macar ceva au inceput sa loveasca bestial, cu predilectie in cap. Pe studenti i-au lovit cu bate, lanturi, cabluri, topoare, sfredele de mana, pana cand, plini de sange, au lesinat… Mi-am pus mainile in cap, in timp ce tovarasii mineri continuau sa ma calce in picioare. La un moment dat au aparut doi mineri, care nu aveau fete de mineri, m-au luat in brate si m-au tarat pe scari, strigand mereu: «Nu mai dati, bai fratilor, ca ii omoram, dati numai in spate si la picioare daca vreti»“.
Studentii evacuati din club sunt aruncati literalmente in fantana din fata Hotelului Dunarea. “Prima idee care le-a venit a fost sa-i taie capul lui Marian Munteanu si nu a lipsit mult sa si-o duca la bun sfarsit. Minerul securist a reusit sa-l tempereze. A doua idee care le-a venit a fost sa urineze pe noi. O parte din mineri a fost de acord, alta parte – nu, asa ca si aceasta idee a cazut. A treia idee i-a venit unui ortac batran, care a si pus-o in aplicare: sa ne scuipe in fata”.
In timp ce jos aveau loc aceste scene, grupuri de mineri continuau sa cerceteze cladirea, in cautarea de noi victime. Pe la 6.30-6.45 este depistat, in pod, inca un student. “Primele lovituri le-am primit in cap si au fost date cu niste bate de lemn. M-au lovit peste fata si atunci a inceput sa-mi curga sangele din nas si gura. Am cazut si din acel moment am intrat intr-o stare in care vedeam tot, auzeam, dar nu mai simteam durerea… M-au lovit cu rangi de metal peste spate, se inghesuiau sa loveasca, intorcandu-ma ca sa loveasca mai bine… Erau 18 oameni, i-am numarat, am vrut sa-i numar, voiam sa stiu lucrul acesta. Dupa un timp, cred ca au obosit tot dand, pentru ca m-am simtit luat de picioare si tarat. M-au tarat pe scari, considerandu-ma mort. La un moment dat, cei doi s-au oprit si atunci s-au apropiat cativa, dintre care unul a spus ca vrea sa vada daca sunt mort. I-am vazut surubelnita in mana si imediat m-a lovit cu ea, infigandu-mi-o in genunchi. Atunci cred ca am lesinat pentru un timp. Mi-am revenit cred destul de repede, pentru ca eram tarat din nou pe scari, insa nu mai puteam vedea decat cu un ochi, in celalalt intrandu-mi sange… Cand sa ma scoata in strada, am vazut doua perechi de picioare de politisti care m-au lovit cu sete, in spate. Minerii m-au aruncat in strada, lasandu-ma acolo… Au venit atunci patru femei, n-am sa le uit niciodata fetele, erau grase si hidoase, aveau sacose in maini. Au inceput sa ma loveasca cu picioarele, una dintre ele strigand: «Derbedeii astia ar trebui calcati in picioare!»”.
Ulterior, studentii capturati din Universitate au fost dusi in diferite locuri, fie dupa gravitatea situatiei in care se gaseau, fie dupa criterii aleatoare. In general, cei aflati in stare foarte grava au fost dusi direct catre spitale.
Cativa care mai puteau merge au fost dusi pe jos catre Ministerul de Interne “in aplauzele trecatorilor, care-i indemnau pe mineri sa ne omoare. Pe drum mai intalneam mineri razleti care tineau sa ne loveasca si ei macar o data. La intrarea in Ministerul de Interne am fost lovit cu pumnii de un civil si cativa soldati. In curtea interioara se afla o gramada mare de oameni intinsi pe jos, cred ca unii dintre ei erau deja morti. Minerii se plimbau prin curte, lovind oamenii sub ochii politistilor”.
Sub pretextul cautarii de arme, valuta si droguri, al pedepsirii “golanilor”, al reinstaurarii “ordinii”, minerii s-au dedat, in mai multe etape, la agresiuni, distrugeri, profanari, furturi si jafuri, in incinta Universitatii sau in alte incinte universitare.
Au fost lovite cadre didactice, printre care unul dintre prorectori; au fost molestati studenti; au fost batuti casierul principal al Universitatii, o portareasa si o ingrijitoare. Au fost furate bunurile cele mai diverse, de la bormasini electrice si monocristale de cuart piezo-electric pana la cutii goale de tutun de pipa folosite ca scrumiere improvizate.

Capitala sub teroarea minerilor

14 iunie, ora 12. Un barbat de 62 de ani a incercat sa intre in Magazinul Cocorul. “Nu am mai apucat sa intru in magazin, deoarece mi-au iesit in fata doi mineri, care m-au retinut, unul avea o bata si unul un topor. Fara sa-mi spuna nimic, mi-au dat o lovitura peste fata si mi-au cazut ochelarii. Dupa aceea m-au lovit in cap si am cazut. Nu mai stiu ce s-a intamplat”.
Altii sunt atacati din motive vestimentare: “Mergand pe trotuarul de langa Teatrul National am fost oprit de un politist de la Serviciul Circulatie, care se afla pe acelasi trotuar, care mi-a cerut sa ma legitimez. Nu am apucat sa scot din buzunar buletinul si legitimatia de serviciu, deoarece unul din cei trei sau patru mineri care erau in spatele meu m-a tras de haina cu care eram imbracat, rupandu-mi-o, strigand: «Ce, ma! Esti legionar?» (mentionez faptul ca eram imbracat cu o jacheta tip sport, cumparata de la un magazin de articole sportive). Dupa care au inceput sa ma loveasca in cap cu cablurile de racord cu terminatie metalica si ciomege. M-au lovit pana cand am cazut, iar jos fiind, au continuat sa ma loveasca cu si mai multa salbaticie. In tot acest timp, militianul nu a intervenit”.
Sau sunt suspectati de a se fi drogat: “Un tanar de 15-16 ani manca bomboane. Pentru ca bomboanele erau de culoare rosie, minerii au interpretat ca tanarul in cauza consuma droguri si fara nici o explicatie au tabarat cu batele asupra lui. Tanarul cazut, victima fara vina, a tipat in primele momente de la lovituri, apoi a cazut in nestire, minerii s-au adunat din ce in ce mai multi si fara sa stie de ce, se intreceau sa loveasca cat mai mult. Victima nu se mai putea vedea din cauza numarului mare de mineri din jurul lui. Doar in momentul cand au inceput sa-l tarasca in directia unei masini fara numar de circulatie, am putut sa-l zaresc intr-o clipa cu capul spart, scaldat in sange, cu camasa sfasiata, cu buza inferioara rupta, iar sangele ii tasnea pe nas si gura. In starea grava in care se afla, loviturile de bata n-au incetat asupra lui, pana in momentul in care a fost aruncat in masina”.
Atitudinea trecatorilor fata de actiunea minerilor a fost foarte variata. Exista indicii care sugereaza ca o parte dintre cei care aprobau si incurajau violenta fusesera adusi in Bucuresti tocmai in vederea acestui scop. Agresivitatea trecatorilor este provocata de suspiciuni si stari de spirit similare cu ale minerilor – ceea ce este natural, ele fiind induse de aceeasi propaganda. Batuti la incitarea politiei: “am fost legitimat de sergentul major de politie insotit de un grup de mineri”. Legitimatia de lucru cu raze X e luata drept “autorizatie de particular”. La interventia in favoarea unei victime: “In ziua de 14 iunie 1990, in drum spre serviciu, la ora 7.15, am vazut pe trecerea de pietoni un Oltcit alb, la volan se afla o femeie in varsta de 40-45 ani. Aceasta masina era supusa la violente lovituri de bate si ocupantei de la valon i se aduceau fel de fel de injurii. Am intervenit civilizat. La o comanda data de cineva dintre civili, circa 15-20 de mineri au inceput sa ma loveasca cu o furie nebuna”. “O grupa de mineri, condusa de vreo 2-3 civili, aparent fara sa fi fost provocati in nici un fel, s-au apucat sa bata o tanara, dand in ea cu ce apucau, cu pumnii si cu picioarele. M-am apropiat de batausi si am intrebat: «De ce atata ura?». N-am apucat sa spun altceva, ca au inceput sa ma bata si pe mine. In cateva secunde m-am umplut de sange. Cel care conducea bataia era un civil solid cu camasa de culoare deschisa”. (14 iunie, ora 11.15)
Rolul civililor este, in esenta, de a-i incita sau conduce pe mineri asupra victimelor, de a colabora cu acestia la bataia lor, de a le spune cand sa se opreasca. Din declaratii rezulta ca minerii ascultau cu maxima docilitate de civilii care ii ghidau: “In holul Intercontinentalului minerii m-au predat vie si plina de vanatai unui barbat in jur de 35-40 ani, imbracat civil, brunet, inalt, slab… Minerii il ascultau foarte disciplinati. Le-am observat figurile cand m-au predat si asteptau verdictul lui”.
14 iunie, langa Blocul Dunarea: “La intrarea in bloc, doi mineri si un civil de circa 50 de ani, m-au legitimat, voind sa-mi faca si control corporal. Am refuzat, intrebandu-i daca au mandat pentru aceasta, la care civilul s-a rastit la mine, spunand ca in vremurile astea nu e nevoie de asa ceva. Apoi unul din mineri s-a rastit: «Lasa vorba si scoate actele, fa!». Am scos buletinul, civilul l-a luat, l-a privit, apoi a facut un semn unuia din mineri care mi-a dat doua palme zdravene peste fata, ochelarii sarindu-mi cat acolo… Mi-am recuperat naucita ochelarii si-am intrebat: «Bine, dar pentru ce?» «Las’ ca stii tu, curvo, pentru ce!» – a replicat civilul aruncandu-mi buletinul pe jos”.

Magurele

Persoanele arestate au fost transportate la sediul Ministerului de Interne, la Politia Capitalei sau la sediile sectiilor de Politie. Cele mai tulburatoare marturii provin de la cei retinuti la scolile Ministerului de Interne de la Baneasa si Magurele.
“Ne-au urcat apoi intr-o alta masina si am fost dusi la Magurele, dupa cum aveam sa aflam mai tarziu. Cand am coborat din masina, pana la garajul unde aveam sa fim dusi, se formase un culoar de militari sau de elevi de politie, care ne-au lovit cand am trecut printre ei. Ne-au lovit cu bastoanele pana cand am intrat in garaj. Cand am rugat sa fiu dus la WC, am fost grupati cate 4, cu cate un soldat in fata si unul in spate. In timp ce imi faceam necesitatile, am primit alte lovituri de baston. In garajul respectiv, eram cam 700-800 de persoane, barbati si femei, bandajati, unii cu mainile in ghips. Din cand in cand ni se ordona sa ne ridicam in picioare, sa stam cu fata la perete, cu mainile la ceafa, lucru pe care eu il faceam cu mare greutate, din pricina bataii. Pentru ca eram batut de fiecare data cand ceream sa fiu dus la WC, dupa ziua de 14 nu am mai avut curajul sa cer aceasta permisiune: urmarile se pot banui. In ziua de 15 iunie am fost anuntati ca vor veni minerii sa ne vada. S-a creat o panica ingrozitoare printre cei arestati. Tremuram de teama ca vom fi batuti din nou. A sosit un grup de mineri, vreo 40, care scandau: «Noi suntem minerii!». S-au uitat trufasi in garaj, dupa care au plecat. Tot in ziua de 15 iunie am fost anchetat de catre un procuror. Mi s-au luat amprentele, am fost fotografiat”.
“Am fost transportati la Magurele, fosta unitate de securitate. Aici, la coborarea din masina, trebuia sa trecem prin doua siruri de militari care ne loveau cu bastoane de cauciuc. Apoi te tranteau jos cu bocancii, iar cei care miscau erau loviti peste cap… Au fost adusi mereu oameni, dintre care unii se plangeau ca au fost scosi din case, din masini personale, din tramvaie. Am dat o declaratie in care am vrut sa explic ca de fapt minerii ar fi trebuit sa fie cei arestati, dar pe ei nu-i interesa decat ce cautam eu in facultate. Dupa ce mi-a rupt declaratia, am fost tinut vreo doua ore in soare cu mainile la ceafa, in timp ce un grup de mineri veniti cu o masina albastra beau Pepsi si asistau la ancheta. Unul dintre acesti mineri, avand manusi de box si o coada de lopata in mana, l-a lovit pe un tanar care dadea o declaratie, iar acesta a cazut jos, pentru cateva minute; in acest rastimp anchetatorul s-a mai odihnit. Pe mesele anchetatorilor erau frecvent bastonul de cauciuc si sticla de Pepsi. Eram in permanenta amenintati cu moartea si ne spuneau ca au venit minerii sa vada daca nu cumva ne-au dat drumul”.

(Subtitlurile apartin redactiei) MIHAI SORA

Un balet organizat

Erati ministrul Invatamantului in 1990. Cum ati vazut evenimentele din 13-15 iunie?
In dimineata zilei de 13 iunie au venit la mine niste studenti de la Arhitectura (printre ei si Alexandru Bobos, pe care il cunosteam din intalniri anterioare), spunandu-mi sa vin sa vad, ca e de rau, ca venisera muncitori de la IMGB care, inainte de zori, au fortat intrarea Institutului, tabarand apoi pe studentii ramasi acolo in timpul noptii ca sa-si pazeasca institutia si snopindu-i in batai.
Cand am ajuns la Institut, am urcat in turnul Facultatii de Arhitectura, de unde aveam tot timpul vedere asupra strazii si observam si ce se petrecea pe bulevard. Inainte, evident, ma interesasem care erau studentii arestati. Fusesera arestati trei dintre ei; am luat legatura telefonica cu generalul Chitac, fiindca la ordinul lui fusesera arestati, si i-am spus ca garantez pentru ei. Ii stiam nominal, pentru ca erau dintre cei pe care-i cunoscusem personal. Si au fost eliberati.
Desigur, inainte de a urca in turn am facut un inventar provizoriu al pagubelor, atat in zona inventarului, asa-zicand, viu – fete tumefiate, echimoze, luxatii -, cat si in aceea a inventarului pur si simplu. Intre timp, “conflictul” se mutase in strada Biserica Enei. Pun, de data asta, “conflictul” intre ghilimele, pentru bunul motiv ca, spre deosebire de ceea ce se petrecuse in interiorul cladirii, unde agresarea studentilor (si cu batele, nu doar cu pumnii) fusese cat se poate de reala – acolo, in strada, taberele asa-zicand “opuse” erau, in mod vizibil, de coniventa. Ca in strada avea loc un fel de balet organizat, asta era absolut limpede. Cele doua tabere care “se infruntau” erau foarte bine instruite. Pe partea dinspre bulevard, strada Biserica Enei era blocata de un autobuz, in fata caruia stateau politistii cu scuturile in forma de semicilindru, acoperindu-i din crestet pana-n talpi; inspre strada Academiei era banda atacantilor inarmati cu pietre. Acestia aveau mereu rezerve de pietre, nefiind deci obligati sa le recupereze pe cele deja aruncate spre “adversar”. In timp ce ei inaintau aruncand cu pietre in scuturile respective, soldatii se retrageau pas cu pas si se pozitionau ferm in fata autobuzelor. Atacatorii nu insistau; se retrageau si ei frumos, apoi se relua miscarea. Baletul asta a durat de la 10 dimineata pana dupa-amiaza. N-a fost nimeni impuscat din tabara atacantilor, tot asa cum n-a fost nici un soldat nimerit cu vreo piatra in cap. Lucrurile s-au desfasurat ca o joaca bine tinuta in mana. Se vedeau din turnul Arhitecturii si camioane ale armatei, cu prelate verzi, care blocau Bd. Balcescu in dreptul Salii Dalles. (Nu stiu daca blocau accesul spre Universitate dinspre Piata Romana sau invers.)
In jurul orei 5 p.m., autobuzele care barau strada Biserica Enei au luat foc. Dar nici unul din ele n-a explodat. De ce? Pentru ca n-aveau benzina in rezervor. Nu-ti trebuie prea multa minte ca sa tragi concluzia ca din capul locului erau planificate sa ia foc. Nu se vedea foarte bine cine le-a pus focul, pentru ca asa-zisii insurgenti nu au ajuns niciodata la ele. Trebuie sa deducem ca le-au dat foc chiar cei care “le aparau” si barau strada spre bulevard.
b>Fiind ministru, ati incercat sa luati legatura cu celelalte autoritati?
Impreuna cu Paul Cornea, care era adjunct al ministrului Invatamantului, l-am rugat pe d-l Roman sa vina sa vada ce se intamplase. S-a lasat foarte greu convins, mai ales ca unul din consilierii lui, care era de fata, actualul patron al PRO TV-ului, Adrian Sarbu, i-a spus: “nu va duceti, e o cursa”. Va rog sa ma credeti ca nu era nici o cursa, voiam pur si simplu sa-i arat ce se intampla. In primul rand, se vehiculase ideea ca in subsolul Facultatii de Arhitectura ar exista un veritabil arsenal. (Evident, “contrarevolutionar”.) Acolo insa era doar o sala de sport, unde se afla un rastel cu vreo 10 pusti cu aer comprimat, folosite pentru trasul la tinta in sala. Am vrut ca dansul sa vina sa vada ce e in sala de sport a Arhitecturii. In sfarsit, s-a lasat convins, cerandu-mi sa-i garantez ca nu va intalni studenti, lucru pe care nu i l-am putut garanta, pentru ca, fiind sesiune de examene, era evident ca studentii se aflau in facultate. La Facultatea de Litere, am vizitat pivnita de unde fusese ridicat Marian Munteanu de catre Politie. Cand am ajuns in locul unde fusese batut de mineri – si probabil si de securistii care ii insoteau pe acestia – si unde erau urme de sange, imi aduc aminte ca cei care il insoteau pe Petre Roman spuneau: “n-a fost sange, sunt doar urme de pete de vopsea rosie”.
Apoi Petre Roman a intalnit acolo o serie de studenti, printre care era si o fata mai agresiva, care i-a pus niste intrebari pe un ton necorespunzator. Am rugat-o sa vorbeasca linistit. D-l Roman insa a profitat de ocazie ca sa spuna ca, in conditiile acestea, paraseste locul, asa incat n-a mai apucat sa treaca pe la Arhitectura, sa vada ce-l rugasem eu. Ati fost solicitat sa depuneti marturie?
S-a incercat de mai multe ori reconstituirea evenimentelor din acea zi cu tot felul de marturii, daca nu ale participantilor directi, atunci ale celor de pe margine, care au vazut si puteau sa spuna, din propria lor perspectiva, cum s-au desfasurat evenimentele acelei zile. Eu am scris cu diverse prilejuri despre cele vazute de mine. Cu toate acestea, niciodata nu s-a tinut seama, in reconstituirea faptelor, de marturia mea, desi am fost acolo, prezent (si cu atentia treaza!), de-a lungul a aproximativ 7-8 ore in timpul zilei de 14 iunie. (R.B.)

MIHAI URSACHI
“Nu vedeti ca l-ati omorat?”

“Brigazile de ordine” patruleza in randuri stranse; sunt niste huidume inarmate cu furtune de cauciuc intarite la capete cu suruburi metalice groase ca pumnul, topoare, tesle, bate, reteveie, in fine, alte ustensile, cum ar fi aceste tije metalice foarte ascutite care sugereaza proceduri mai sofisticate ca eviscerarea sau tragerea lenta in teapa etc. Simplul spectacol al acestor hoarde chemate sa apere ordinea chema ordine, in sensul ca nu mai ramanea nimic altceva de vazut pe strada decat ei, mergand cu pas greu de “proletari”, agitandu-si uneltele si aruncand priviri elocvente catre imobilele din jur. Surescitat, cu o hotarare slaba de a intreprinde ceva, am decis, contra oricarei intelepciuni, sa ies in strada si sa merg aiurea, oriunde.
M-am pomenit, efectiv, in locuri in care, in afara de mineri, mai zareai figuri umane, locuitori: in fata intrarii unui imobil, un grup de femei in varsta si cativa copii priveau cu stupoare echipele investite sa faca ordine… Pe trotuarul din fata, cativa pasi la stanga (deambulam fara scop, dar repede, foarte repede), un adolescent a intors capul, descoperind doi mineri care grabeau pasul, parand ca vor sa puna mana pe el. Nu voi uita niciodata expresia de uimire si de groaza de pe chipul lui, cand, adresandu-se poate mie, poate altor cativa trecatori, a ingaimat cu voce inabusita: “Cine ii plateste? Cine i-a adus?”. Au fost ultimele lui cuvinte. Caci minerii, vigilenti, ajunsi deja la un pas in spatele nostru, l-au auzit. Doi vlajgani bine imbracati s-au repezit rasucindu-i bratele la spate, in timp ce altii, tasnind de nu se stie unde, inarmati cu bate, s-au pus sa “restabileasca ordinea”. Nu-l izbeau decat in cap. Baiatul nici macar n-a tipat. Cei doi vlajgani trebuiau sa-l tina ca sa nu cada la pamant. In acest timp – de ordinul zecilor de secunde, dar care mi s-a parut ca dureaza milenii – nu se auzeau decat loviturile cazand greu. Nimeni nu sufla o vorba, priveam impietrit ce se petrecea la cativa pasi de mine, ca si grupurile de oameni de pe trotuarul opus. Nu puteam sa-mi desclestez buzele, eram incapabil sa gandesc, chiar la fuga, o prostratie profunda apasa strada inverzita. La capatul unui interval infinit, s-a auzit vocea sparta a unei femei de pe trotuarul din fata: “Lasati-l, oameni buni, nu vedeti ca l-ati omorat?”.
Retina inregistra automat spectacolul: picaturi tasneau de sub lovituri (trase doar in cap); apoi sange, apoi fragmente de os, in fine, sange amestecat cu o substanta albicioasa. Trupul adolescentului zvacnea inca spasmodic, mort aparent, dar loviturile echipei de ordine (ajunsa acum la 10-12 persoane) continuau, ca niste ciocane pneumatice. O masina alba s-a oprit in fata grupului; soferul, un om in varsta, voia sa stie ce se intampla. Vai de capul lui: doi mineri l-au smuls afara si, cu un sut, l-au propulsat pe celalalt trotuar, unde, terifiat, a disparut in multimea paralizata de groaza. Un miner a luat cheile masinii si a deschis portbagajul. Altii au apucat de maini si de picioare trupul adolescentului, incercand sa-l indese in portbagaj. Locul era stramt; troznind sec, au sucit membrele, gatul. In fine, l-au indesat, dar nu se inchidea capacul. Atunci, un miner voluminos, animat de o salbatica hotarare, s-a pus pe portbagaj, care s-a inchis intr-un zgomot de oase sparte. Doi alti mineri au sarit in masina care a demarat in tromba si a disparut la coltul strazii. Odata instaurat calmul, minerii si-au continuat marsul lor victorios, ignorandu-ne prezenta.

Marturii ale minerilor

Zoltan Kallos, 24 ani, miner la Aninoasa
– Da, am intrat in Universitate pe la opt si jumatate, noua. La ora aia era deja devastata. Am intrat mai mult din curiozitate decat din convingere. Nici macar n-am votat cu Frontul. In subsolul Universitatii am vazut 3 saci de plastic cu un praf galbui. Se zicea ca sunt droguri, euforizante.
– Cine zicea?
– Iliescu ne-a zis in discursul lui. A doua zi la sediul liberalilor, care era devastat si plin de sange, am vazut mai multe seringi.
– Dar seringile poate ca erau folosite in scop medical.
– Asa de multe? O gramada de bucuresteni ne spuneau ca contin droguri. Ne-au aratat si o masina de facut bani falsi. Si erau mereu aceiasi care ne spuneau ca la Universitate si la sediul liberalilor au fost gasite femei goale. Eu nu le-am vazut… La Arhitectura, cand am intrat intr-o sala, studentii desenau. Fetele erau asa de innebunite, ca nu puteau fi decat curve sau drogate.

Ion Bucur, Petrila
– Si in Piata Universitatii erau droguri, praf, varsat pe jos, in rigola… Un praf cam ca detergentul, dar un pic mai galben.
– De unde stiati ca sunt droguri?
– Dupa miros.
– Pana atunci ati mai mirosit droguri?
– Asa ziceau unii…
– Cine?
– Niste civili.
– Si dvs. nu v-ati intrebat cine puteau fi acei civili?
– Acum ma gandesc serios ca ar fi putut sa fie teroristi. Dar atunci credeam ca sunt oameni de treaba. Erau multi infiltrati printre noi care ne agitau, ne puneau sa lovim…

Traian Calin Uba Expres, august, 1990,

Concluziile Raportului

 Sursa: Revista 22, 15.06.2005

Petre Roman – audiat în dosarul mineriadei

Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene a protestat însă faţă de faptul că Petre Roman este audiat în calitate de martor şi nu de învinuit.

El susţine că evenimentele din 13-15 iunie au fost rezultatul unei acţiuni premeditate ale autorităţilor de atunci, cu scopul de a discredita opoziţia anti-comunistă.

“În decurs de 4-5 luni, fostele partide istorice şi UDMR-ul au putut să obţină 33%. În câteva luni de zile sentimentul anti-comunist se coagulase în jurul acestor formaţiuni.”

“În perspectivă exista pericolul ca la următoarele alegeri, din ’92, guvernanţii FSN să piardă puterea aşa că s-a dat o lovitură de forţă democraţiei”- e de părere Viorel Ene.

El a amintit că atunci au fost devastate sedii de partide şi ziare asociate opoziţiei.

Viorel Ene a declarat că probele pe care Asociaţia Victimelor Mineriadelor le-a depus la dosar ar fi suficiente pentru incriminarea lui Ion Iliescu, Petre Roman sau Doru Viorel Ursu.

„Mafiotizarea României”

Fostul premier Petre Roman a respins însă la BBC versiunea unei acţiuni subversive a autorităţilor îndreptate împotriva opoziţiei.

Petre Roman a fost premier în ’90 şi ’91

Potrivit fostului premier, guvernul ar fi fost una din victimele mineriadei.

“Greşeala a fost, în primul rând, că au venit minerii- ca nu aveau de ce să vină- şi, în al doilea rând, că minerii au început să umble prin oraş fără nici un fel de rost, pentru că normalitatea la care noi puteam spera după alegerile din 20 mai era cu totul alta.”

“Mineriada din 13-15 iunie a încercat să dea peste cap procesul de adâncă reformă pe care îl începusem, din momentul în care a fost răsturnat guvernul Roman”- a declarat Petre Roman.

“Nu fac nici un fel de trimitere nostalgică, vă rog să mă-nţelegeţi. Ce s-a urmărit atunci? S-a urmărit ce au azi-mafiotizarea politicii, mafiotizarea României în atâtea aspecte”- a adăugat fostul premier.

Joi urmează să fie audiat de procurorii de la parchetul militar şi fostul consilier al preşedintelui Iliescu, generalul Cico Dumitrescu.

Recent, Ion Iliescu însuşi a comentat redeschiderea dosarului iunie 90, spunând că ar fi o diversiune politică menită să discrediteze PSD.

În acelaşi dosar a mai fost audiat marţi, în calitate de învinuit, fostul lider al minerilor Miron Cozma.

Sursa: BBCRomanian.com, 20.04.2005

Miron Cozma mai face un pas catre eliberare

SOLIDARITATE: scrisoare deschisă a AVMR 90-91 către Ministrul de Interne, Vasile Blaga

 ASOCIAŢIA VICTIMELOR MINERIADELOR
1990-1991 DIN ROMÂNIA

Str.Batişte nr.11,sect.2,Bucureşti,România,tel/fax:2.11.03.74
www.avmr.ro

                                                                                                                             06.04.2005

SCRISOARE DESCHISĂ

Excelenţei Sale
Domnului Ministru al Administraţiei şi Internelor,

VASILE BLAGA

Asociaţia noastrã salută rezultatele spectaculoase pe care le-a obţinut Poliţia Română prin intermediul Chestorului Şef Dan Valentin Fătuloiu, prin prinderea „teroristului internaţional” Grieg Bivolaru. Prinderea acestuia, fie ea chiar realizată de către autorităţile Suedeze, ne face să dormim liniştiţi, ştiind că bravii ofiţeri de poliţie români „veghează” la liniştea şi sănătatea morală a populaţiei.

Vă rugăm să îl rugaţi pe bravul Chestor Şef Dan Valentin Fătuloiu, Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române să îl prindă şi pe autenticul terorist SILVIU POPESCU (judecat şi găsit vinovat, având mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pe 5 ani !!!) nu de alta, dar MIRON COSMA plânge de singurătate în luxoasa lui celulă de la Rahova, unde „se simte mai liber decât noi, cei de afară”.

Ne întrebăm totuşi când are de gând bravul şi neobositul Chestor Şef Dan Valentin Fătuloiu să îl dea în urmărire generală prin Interpol şi pe teroristul SILVIU POPESCU !?

Noi, umilii contribuabili la „eforturile de război” cu aceşti terorişti, am formulat de mai mulţi ani plângere penală depusă la Parchetul General şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva neobositului şi talentatului Chestor Şef Dan Valentin Fătuloiu, pentru favorizarea teroristului SILVIU POPESCU.

“Teroristul internaţional” Grieg Bivolaru a cerut azil politic în Suedia. Teroristul Mineriadelor, SILVIU POPESCU, a cerut azil politic în Austria. Pe noi în ce ţară ne sfătuiţi să cerem azil politic, Domnule Ministru !? Nu de alta dar, menţinerea în funcţie a Chestorului Şef Dan Valentin Fătuloiu este un atac la adresa democraţiei.

Preşedinte,
Viorel Ene

Nota redacţiei: Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România este unul dintre membrii cei mai activi ai societăţii civile române militând continuu şi eficient de la înfiinţarea sa, în special prin vocea preşedintelui său domnul Viorel Ene, pentru restabilirea adevărului în ceea ce priveşte evenimentele legate de descinderile minerilor în Bucureşti în anii 1990 şi 1991, cât şi pentru multe alte cauze care susţin afirmarea drepturilor omului şi a valorilor democratice în România. Menţionăm aici luarea fermă de poziţie a AVMR împotriva graţierii lui Miron Cozma de către fostul preşedinte Ion Iliescu în luna decembrie 2004.
Semnalăm cu bucurie folosirea ghilimelor în cazul referirii la domnul Gregorian Bivolaru ca fiind un „terorist internaţional”. Ne intrebăm şi noi, alături de domnul Viorel Ene: Când se mobilizează Poliţia Română să îl caute pe Silviu Popescu, judecat, găsit vinovat şi condamnat.

Sursa: Yoga Esoteric, 04.2005

Asociatia Victimelor Mineriadelor solicita destituirea ministrului Gheorghe Dobre

Asociatia Victimelor Mineriadelor (AVM) solicita destituirea ministrului Transporturilor, Gheorghe Dobre, pe care il acuza de implicare in mineriada din 1990, a declarat presedintele AVM, Viorel Ene.
El sustine ca Dobre i-ar fi desfacut contractul de munca inginerului Manucu, cel care a incercat sa opreasca plecarea a patru garnituri de tren pline cu mineri din Craiova spre Bucuresti, intrerupand timp de doua ore curentul electric pe traseul circulat de trenurile cu mineri. Potrivit lui Viorel Ene, in dosarul privind mineriada din 13-14 iunie 1990 exista mai multe documente care atesta implicarea actualului ministru al Transporturilor in acele evenimente.
Presedintele AVM s-a deplasat vineri la sediul Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justitie pentru a se intalni cu procurorul sef al Sectiei Parchetelor Militare, Samoila Joarza, si cu procurorul Mircea Levanovici, care instrumenteaza dosarul referitor la mineriade. Viorel Ene a declarat presei ca, in urma unei solicitari pe care a adresat-o procurorului general Ilie Botos, trebuia sa fie primit vineri de Samoila Joarza, pentru a discuta despre stadiul anchetei referitoare la evenimentele din iunie 1990. Presedintele AVM a sustinut insa ca Joarza i-a cerut scuze pentru ca nu il poate primi, iar in aceste conditii s-a intalnit numai cu procurorul Mircea Levanovici, care – a spus Ene – „de luni de zile avea obligatia sa ne aduca la cunostinta, in calitatea pe care o avem, aceea de parte civila, stadiul cercetarilor si, mai ales acum, ceea ce a facut in cazul Manucu si al ministrului Gheorghe Dobre”. Viorel Ene a adaugat ca intrevederea nu a durat decat cateva minute, in care procurorul Mircea Levanovici i-a spus ca „nu ne da el socoteala noua (reprezentantilor AVM – n.r.), ca o sa aflam cand se va da solutia in dosar si ca lipsesc documente privindu-l pe Gheorghe Dobre, care ar fi fost arse”. Potrivit presedintelui Asociatiei, „se pare ca Levanovici a facut pierdute probele impotriva lui Dobre”. El a explicat ca nu avea de gand sa solicite procurorilor destituirea lui Dobre, ci sa solicite copii xerox ale documentelor din dosar referitoare la acesta, pentru a le pune atat la dispozitia primului-ministru Calin Popescu-Tariceanu, cat si a presedintelui Traian Basescu, pentru a demonstra vinovatia ministrului Transporturilor.

În legatura cu aceasta chestiune, presedintele Traian Basescu a declarat intr-un interviu ca Gheorghe Dobre este un transportator recunoscut in sistem si nu a avut nici o legatura cu formarea garniturilor de tren, pentru ca Petrosaniul nu este pe Regionala Craiova, unde el era director, ci pe Regionala Timisoara. Potrivit presedintelui Romaniei, ordinul de constituire a garniturilor, venit de la ministrul Transporturilor, s-a dat Regionalei Timisoara, care a si pus la dispozitie trenurile, si nu Regionalei Craiova. Traian Basescu sustine ca, in septembrie 1991, Dobre a fost directorul de regionala care a oprit trenurile la Craiova. Seful statului a precizat insa ca, „daca se va constata ca in 1990 Gheorghe Dobre a avut un comportament incorect, va trebui sa judecam mentinerea lui in Guvern. Asta cu siguranta se va intampla”.
Viorel Ene a mai spus ca AVM va solicita Primariei Capitalei eliberarea unei
autorizatii pentru a organiza un nou miting de protest in fata sediului Parchetului General. El este decis sa continue aceste actiuni pana cand „procurorul general se va hotari sa ne primeasca in audienta si sa ne dea raspunsurile care sunt necesare”. (R.P.)

Sursa: Impact in Gorj, 08.01.2005