• SONDAJ

  • Victimele Mineriadei nu renunţă la proteste: „Iliescu a dat ordin ca armata să fie dotată cu muniţie de război”

    Viorel Ene

    Cei cinci membri ai AVMR intraţi în greva foamei pentru deschiderea integrală a dosarul Mineriadei şi trimiterea în judecată a celor vinovaţi de moartea şi distrugerea din iunie 1990 şi-au încetat joi protestul lor extrem, după şapte zile în care autorităţile i-au ignorat.

    Potrivit preşedintelui AVMR, Viorel Ene, peste protestul AVMR s-a pus capac, căci PSD-ul a anunţat peste tot că va câştiga alegerile, iar instituţiile aservite vor să-i protejeze „pe urmaşii FSN-ului”. În consecinţă, victimele mineriadelor se vor adresa Procurorului General, pentru a-i arăta ce se întâmplă cu dosarul şi cer trimiterea vinovaţilor în instanţă. În cazul în care autorităţile statului român vor continua să rămână surde la cererile victimelor mineriadelor, AVMR se va adresa CEDO, la Strasbourg.

    „Am trimis la CEDO documente şi, dacă nu va exista niciun fel de reacţie pe plan intern, vom face protest la Strasbourg, să facem public ce se întâmplă. Lucrurile pentru noi apar destul de triste şi grave, dacă PSD-ul va câştiga, se vor face cercetări încă 20 de ani… Asta e mersul, primul semnal a fost de la Jandarmerie, care a intervenit în forţă, poate se sperie lumea. Au speriat câţiva, am rămas din 10 grevişti ai foamei 7, apoi 5, au fost supuşi la un stres foarte mare, sunt oameni de o anumită vârstă. Dar, chiar dacă suntem oameni de o anumită vârstă, nu vom renunţa niciodată la aflarea adevărului şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.”, a declarat Ene.

    Articol publicat în Epoch Times România(http://epochtimes-romania.com/video/victimele-mineriadei-nu-renunta-la-proteste-iliescu-a-dat-ordin-ca-armata-sa-fie-dotata-cu-munitie-de-razboi—1814)

    Parchetul dă asigurări că dosarul Mineriadei e pe calea cea bună. „Praf în ochi!”, acuză victimele Mineriadei

    În timp ce Parchetul susţine că urmărirea penală în dosarul Mineriadei (unul „foarte complex’, mai ales că-l are ca principal acuzat pe Ion Iliescu) merge „ritmic”, victimele Mineriadei acuză că dosarul nici măcar nu este deschis în totalitate.

    În contextul în care Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România devine din ce în ce mai vocală în demersurile sale de a aduce la cunoştinţa opiniei publice şi a instituţiilor de resort că dosarul Mineriadei nu doar că este tergiversat de ani în şir ci nici măcar n-a fost deschis în întregime, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informează că „urmărirea penală în cauză se desfăşoară într-un mod ritmic, ţinând seama de complexitatea deosebită a acesteia, în vederea soluţionării sale temeinice, legale şi cu celeritate.”

    Într-un comunicat dat publicităţii marţi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte informează că procurorii militari continuă ancheta în dosarul nr. 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, dosar în care, reamintim, au fost puşi sub acuzare Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu şi alţi nomenclaturişti ai anilor 90.

    În perioada 15 februarie – 24 martie 2016, au fost citate 211 persoane pentru a fi audiate în calitate de persoană vătămată, parte civilă sau martor de către procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Urmărirea penală în cauză se desfăşoară într-un mod ritmic, ţinând seama de complexitatea deosebită a acesteia, în vederea soluţionării sale temeinice, legale şi cu celeritate.

    Reamintim faptul că, prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal, constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară.

    Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea faptelor descrise anterior.

    Cercetările continuă în cauză, iar pe măsura derulării lor vom informa opinia publică.„, scriu reprezenantii Parchetului.

    „Suntem nemulţumiţi în continuare! Este praf în ochi, nu aduce nimic nou!”

    Pe de altă parte, Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România acuză că acest comunicat al Parchetului „este praf în ochi” , că numărul răniţilor de la Mineriadă a fost „redus” în comunicatul Parchetului de la 18, cât au fost în realitate, la 3 şi că lucrurile nu merg în direcţia potrivită.

    „Acest comunicat face referire la reprimarea violentă din ziua de 13, dar nu se face nicio referire de cei reţinuţi la Băneasa la Măgurele, şi nici de cei care au fost arestaţi ilegal. Noi am depus plângeri penale şi împotriva lui Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne, am depus plângeri penale asupra procurorilor care au depus mandate de arestare ilegale.”, a declarat preşedintele AVMR, pentru Epoch Times.

    Viorel Ene a mai precizat că la ultima audienţă pe care a avut-o, acum circa două săptămâni, la şeful parchetelor militare a depus mai multe plângeri penale, şi a solicitat extinderea cercetărilor în dosarul Mineriadei şi asupra procurorilor care au dispus arestări ilegale la mineriadă, solicitările sale rămânând fără răspuns.

    „Ei spun că au fost citate 211 persoane. Bun, or să mai fie alte 800! Problema este dacă toţi cei pe care îi considerăm vinovaţi au fost puşi sub acuzare sau nu!”, a pus punctul pe I Viorel Ene.

    Reamintim că reprezentanţii AVMR au acuzat în repetate rânduri că dosarul Mineriadei a fost deschis doar parţial. Victimele represiunii din 90, când armata dotată cu muniţie de război a tras împotriva populaţiei civile iar minerii chemaţi de Iliescu la Bucureşti i-au pisat în bătaie pe toţi care le-au ieşit în cale, au ieşit în stradă pentru a semnala problemele legate de dosar, au protestat iar recent au ajuns inclusiv in audienţă la ministrul Justiţiei, Raluca Prună.

    La discuţia cu Prună, Viorel Ene i-a cerut acesteia ca în calitatea sa de membră a Consiliului Superior la Magistraturii să ridice în CSM problema deschiderii parţiale a dosarului şi să ceară ca cei vinovaţi de această situaţie să fie sancţionaţi.

    „CEDO a spus să se cerceteze dosarul în întregime! Eu nu îmi dau seama ce înţeleg ei prin întregime, căci ciuntitul în timp şi fragmentarea dosarului în mai multe dosarele, opera lui Dan Voinea, continuă.”, a declarat Ene, anunţând că joi, victimele mineriadei vor protesta la CSM.

    Mai amintim că într-un amplu interviu acordat recent Epoch Times, Viorel Ene a anunţat că AVMR se va adresa CEDO, pentru a reclama tergiversarea acestui dosar pe care Sistemul din care fac parte cei ce au ordonat şi executat represiunea din 90 nu îl vor rezolvat sub nicio formă.

    Interviul cu Viorel Ene pe tema Mineriadei, a stadiului dosarului şi a motivelor din spatele tergiversării lui poate fi accesat aici.

    Publicat pe http://epochtimes-romania.com/news/parchetul-da-asigurari-ca-dosarul-mineriadei-e-pe-calea-cea-buna-praf-in-ochi-acuza-victimele-mineriadei—243965

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    august, 2017
    L Ma Mi J V S D
    « Iul    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii