Scrisoare Deschisa catre presedintele Traian Basescu

ASOCIATIA VICTIMELOR MINERIADELOR 1990-1991 DIN ROMANIA

 

str. Batistei nr. 11, sect. 2, Bucuresti,                      www.avmr.ro

tel/fax: 021.310.73.32 / 0766.482.999 / 0724.363.418                       

 

 

Memoriu

 

 

Solicitare adresata Presedintelui Romaniei din partea Victimelor Mineriadei de semnare a revocarii lui Dan Voinea, complicele lui Ion Iliescu si unul dintre principalii responsabili ai musamalizarii Dosarului Mineriadei.

 

 

 

Către:

Preşedinţia României

 

În atenţia

Excelenţei Sale Preşedintele României

 

                             domnului Traian Băsescu

 

 

 

Stimate Domnule Preşedinte,

 

vă adresăm acest Memoriu, in vederea consolidarii deciziei Dvs. de semnare a revocarii procurorului militar, generalul Dan Voinea.

 

Vă rugăm, inca odata, sa ne sustineti solicitarile cu privire la indepartarea generalului Voinea din Justitie, dar si din randurile Armatei, institutii pe care le-a dezonorat prin prestatia sa pe parcursul ultimelor doua decenii.

 

Reiteram pe aceasta cale continutul altor materiale si memorii adresate atat Presedintiei cat si Ministerului Justititie, Parchetului General, mass-media cu privire la manevrele executate de acolitul lui Ion Iliescu, generalul Voinea, cel care a fost principalul vinovat de tergiversarea, cu rea credinta dovedita, a Dosarului Mineriadei, in scopul exonerarii criminalului Ion Iliescu, vinovatul cheie al Represiunii din 1990.

 

Ştim că deseori aţi atras atenţia public asupra importanţei acestui Dosar. Acest Dosar cheie al Justiţiei româneşti a fost tergiversat, muşamalizat şi mistificat vreme de mai bine de un deceniu.

 

Situaţia acestui Dosar, malversaţiunile, presiunile şi manevrele efectuate de reprezentanţi de vârf ai statului român, implicaţi direct, aruncă o pată ruşinoasă asupra credibilităţii României ca stat de drept. Intenţionăm, ca reprezentanţi legali ai victimelor represiunii ordonate de Ion Iliescu şi acoliţii săi, să chemăm Statul Român în judecată în faţa forurilor europene şi internaţionale, deoarece considerăm că 19 ani este deja prea mult pentru soluţionarea unui Dosar, mai ales că cercetările au fost încheiate. Timp de 14 ani ne-am adresat până acum tuturor responsabililor Justiţiei, la toate nivelele de autoritate.

 

Am pus la dispoziţia procurorilor, civili si militari, de-a lungul anilor, toate probele şi datele necesare procesului juridic. Am adus la cunoştinţa opiniei publice, sistematic, prin toate canalele media la care am avut acces, elementele acestui dosar, informaţii relevante cu privire la vinovaţi. Am epuizat toate formele imaginabile de protest legal (inclusiv greva foamei) faţă de instituţiile implicate în tergiversarea Dosarului.

 

Vă aducem la cunoştinţă, în modul cel mai ferm că acţiunea noastră juridică împotriva Statului Român nu urmăreşte culpabilizarea României în faţa forurilor internaţionale şi acuzarea grosso modo a reprezentanţilor statului român ci tocmai eliberarea României de această grea povară a elementelor corupte din Parchet şi sistemul politic.

 

Cunoaştem implicaţiile majore ale acestui Dosar şi inferenţele politice ce privesc acest caz. S-au executat adevărate operaţiuni de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice în care s-au întrebuinţat resurse dintre cele mai diverse, inclusiv cu concursul unor reprezentanţi de vârf ai Statului din Justiţie şi din alte instituţii.

 

Reţeaua de complicităţi a unor personaje vinovate de crime împotriva umanităţii (imprescriptibile), instigare la război civil, de grave acţiuni împotriva cetăţenilor români, poate fi scoasă la iveală şi poate fi expusă prin acţiunea noastră juridică. Readucem in memorie principalele repere cronologice ale acestui Dosar, musamalizat si tergiversat atatia ani de Dan Voinea.

 

 

 

Elementele principale ale Dosarului Mineriadei

 

În urma represiunii din iunie 1990 (Mineriada  iunie 1990) a rezultat un număr de 756 de răniţi, peste 1300 de bucureşteni bătuţi şi reţinuţi abuziv (între 2 şi 60 de zile), 4 morţi prin împuşcare, 18 răniţi prin împuşcare recunoscuţi oficial, în realitate fiind peste 100 de persoane care au decedat, majoritatea în urma loviturilor primite în cap şi în alte părţi vitale, lovituri primite de la mineri în 14-16 iunie.

 

În iunie 1990 au fost depuse 47 de plângeri penale individuale de către persoane fizice, instituţii, asociaţii, reviste şi ziare ale căror sedii au fost devastate de către mineri, membri F.S.N. şi cadre ale Securităţii din unitatea specială U.M.0215, la indicaţiile Preşedintelui Ion Iliescu, a Primului Ministru Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, etc.

 

Liga Studenţilor a strâns primele 230 de declaraţii ale victimelor şi martorilor iar organizaţii internaţionale ca Amnesty International şi IGFM din Germania au preluat şi mediatizat Dosarul represiunii realizat de studenţi.

 

Plângerile depuse la Parchet de către persoanele fizice, Universitatea Bucureşti, Institutul de Arhitectură, U.M.R.L., membrii Ligii Studenţilor au fost “făcute pierdute”, într-o primă etapă. Ulterior, datorită presiunii publice, Parchetul s-a făcut că se ocupă de de cazul morţilor prin împuşcare. Procurorul Eugen Vasiliu a ameninţat membrii familiilor celor decedaţi cerandu-le ,,să-şi ţină gura” şi a încercat prin intimidare şi ameninţare să transforme victimele în ,,atacatori ai instituţiilor statului”.

 

În perioada regimului Iliescu, toate demersurile victimelor represiunii din iunie 1990 de obţinere a unei soluţii juridice au fost marcate de eşec. Muşamalizarea a mers până acolo încât a existat chiar şi o iniţiativă de tocare şi distrugere a declaraţiilor şi probelor depuse la Parchet.

 

Până la înfiinţarea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România în anul 1996, nu a existat un dosar privind represiunea din iunie 1990. În data de 18.02.1997, ca urmare a plângerii penale colective depuse de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, s-a format “Dosarul Mineriadei iunie 1990” cu nr. 5358/P/1997. Deoarece dosarul cuprindea civili şi militari s-a mai depus o plângere Penală împotriva civililor vinovaţi de represiunea din iunie 1990, în aprilie, dosar nr. 12375/P/1997, pentru urgentarea cercetărilor.

 

Iniţial dosarele au fost repartizate către Secţia Civilă a Parchetului General, însă au fost declinate către Secţia Militară din Parchetul General conform Codului de Procedura Penală în vigoare la acea dată, de către procurorul Alexandru Cinteză care se ocupa de dosarul ,,Mineriada 1991”. S-au comasat dosarele 5358/P/1997 şi 12375/P/1997 formându-se dosarul unic cu nr. 160/P/1997.

 

Toate dosarele individuale, atât ale persoanelor fizice cât şi ale reprezentanţilor ziarelor, asociaţiilor şi instituţiilor devastate de mineri şi de activiştii FSN au fost reunite în acest dosar (au fost adunate de la secţiile de poliţie, Poliţia Capitalei, de la Parchetele de sector, Parchetul Municipiului Bucureşti, etc. unde zăceau în nelucrare de mulţi ani).

 

De acest dosar, care a ajuns la Parchetul General în septembrie 1997, s-a ocupat iniţial Secţia Militară, prin colonelul procuror militar Mihai Popov şi echipa sa. Au fost audiate peste 800 de parţi vătămate şi s-au făcut cercetări în Valea Jiului, fiind audiate şi mai multe sute de mineri privind implicarea lor în represiunea din iunie 1990 (Mineriada 13-15 iunie 1990).

 

Cercetările păreau să se desfăşoare eficient însă întreaga echipă a colonelului Popov în aprilie 1998 a primit ca sarcină de serviciu cercetarea cazului “Ţigareta II”, “Dosarul Mineriadei iunie 1990” fiind abandonat.

 

În urma nenumăratelor solicitări şi demersuri făcute de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, dosarul a fost repus pe rol şi incredinţat unei noi echipe condusă de către procurorul militar Dan Voinea şi procurorul militar Surdescu Gheorghe.

 

Dan Voinea a fost ridicat la rangul de general de preşedintele proaspăt ales, Emil Constantinescu, la cererea sa, deoarece acesta a susţinut că regulamentul militar nu permite anchetarea unor superiori în rang.

 

Emil Constantinescu a ajuns preşedinte asumându-şi public fenomenul Pieţei Universităţii şi angajându-se că vor fi soluţionate “cu celeritate” Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Cum s-a ţinut de promisiune ştim cu toţii astăzi.

 

 

 

 

Generalul Dan Voinea a dat  “soluţia” NUP-ului in 1998 întregului dosar 160/P/1997

 

Spre surprinderea şi nemulţumirea noastră, în decembrie 1998, procurorul militar Surdescu Gheorghe a propus soluţia de Neîncepere a Urmăririi Penale (N.U.P.), în data de 16.09.1998, decizie supervizată şi aprobată de către procurorul militar Dan Voinea, şef al Secţiei Militare din Parchetul General.

 

În urma solicitării de infirmare a soluţiei, a numeroase proteste şi mitinguri organizate de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, a presiunilor mediatice şi ale opiniei publice, a nenumăratelor demonstraţii (inclusiv audienţă la Preşedintele României Emil Constantinescu), soluţia de Neîncepere a Urmăririi Penale a fost infirmată şi s-a redeschis dosarul în data de 14.10.1999, după un an de tergiversări.

 

Dosarul 160/P/1997 a fost repartizat tot procurorului militar Dan Voinea care a demonstrat ulterior rea credinţă şi implicarea în apărarea confirmand semnalul de alarma aparut in anul 1998 de masura soluţiei de NUP – Neînceperea Urmăririi Penale în tot dosarul ,,Mineriadei iunie 1990”.

 

Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a făcut plângere penală împotriva procurorului militar Dan Voinea, pentru nerespectarea deciziei de a trimite dosarul la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru tergiversarea soluţionării dosarului.
 Mai mult Asociaţia a arătat în plângerea penală că în Rechizitoriul procurorului militar Dan Voinea sunt total compromise intenţiile aparent asumate iniţial.

 

Astfel:

         s-a disjuns cauza cu privire la unii participanţi (din care unii cu o decisivă, esenţială contribuţie la săvârşirea unor infracţiuni grave);

         nu s-a lămurit nici situaţia victimelor, nici participarea ”persoanelor cu funcţie de decizie”, ”nici activitatea represivă”;

 – s-a adoptat o soluţie nelegală faţă de infracţiunile prescrise, etc.

 

La iniţiativa Asociaţiei noastre Procurorul General s-a sesizat în privinţa gravelor deficienţe ale instrumentării dosarului de către procurorul militar Dan Voinea.

 

“Rechizitoriul” Procurorului General la adresa procurorului militar Dan Voinea

 

Procurorul general al României Laura Coduţa Kovesi a formulat un adevărat rechizitoriu la adresa generalului procuror militar Dan Voinea, cel care a investigat mineriada, respectiv pe Ion Iliescu, al cărui dosar are o grosime de doar zece centimetri, iar învinuitul nu a fost citat ori audiat niciodată în 17 ani.

 

„În momentul în care a fost declinat la procurorii civili, deşi s-a susţinut că au fost audiate foarte multe persoane, că s-a lucrat foarte mult la acest dosar, de fapt acesta când a venit arăta cam aşa: zece centimetri. Atât este dosarul care priveşte această cauză”, a mai adăugat procurorul general.

 

Kovesi a scos la iveală faptul că deşi nu era investit pentru acest dosar, procurorul militar Dan Voinea i-a prezentat învinuitului, adică lui Ion Iliescu, o altă acuzaţie decât cea pentru care a început urmărirea penală. Practic, a afirmat Procurorul General, urmărirea penală a început pentru o stare de fapt, iar învinuitului i-a fost prezentată o acuzare pentru care nu se începuse o cercetare, ceea ce echivalează cu o încălcare gravă a dreptului la apărare.

 

„Dacă într-un dosar de asemenea anvergură se fac astfel de erori de procedură, consider că este legitim să mă întreb care este rigoarea abordărilor normelor procedurale în celelalte dosare instrumentate de Secţia Parchetelor Militare şi de structurile sale teritoriale”, a mai spus Kovesi.

„Urmărirea penală a fost începută de procurorul militar Dan Voinea, după ce Curtea Constituţională decisese că procurorii militari nu mai au competenţa în cauzele cu civili, aşadar acesta nu avea calitatea procesuală, nu era legal investit să efectueze urmărire penală în cauză”, a afirmat Laura Codruţa Kovesi.

 

„Discutăm despre aflarea adevărului, dar Ion Iliescu timp de peste 17 ani nu a fost audiat în acest dosar, nici în calitate de învinuit şi nici în altă calitate. Este cazul să spunem adevărul cu privire la activitatea Parchetului Militar. Kovesi a afirmat că a fost neplăcut surprinsă să constate problemele de procedură din dosarul Mineriadei din iunie 1990 privindu-l pe Ion Iliescu, având în vedere „experienţa procurorului”.

Laura Codruţa Kovesi a arătat că procurorul militar Dan Voinea era incompatibil să soluţioneze dosarul referitor la Ion Iliescu, având în vedere că el este acelaşi procuror care a sesizat instanţa cu privire la Mihai Chiţac – fost ministru de Interne şi a altor patru persoane, spunând că dosarul comun a fost iniţial instrumentat de un alt procuror militar, iar generalul a pus deja o rezoluţie faţă de acuzaţi. Concret, spune Kovesi, Voinea s-a imixtionat în activitatea altui procuror.

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a arătat că analizând dosarul de urmărire penală au fost constatate aspecte de nelegalitate. Concret, în 10 septembrie 2006, procurorul militar Dan Voinea a infirmat rezoluţia din 14 octombrie 2005 a procurorului militar din subordinea sa considerând-o nelegală şi netemeinică. „Prin ordonanţa respectivă nu a fost însă desemnat procurorul care să continue urmărirea penală în această cauză. La dosarul aflat în prezent pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu există un alt înscris din care să rezulte că a fost desemnat procurorul pentru urmărirea penală.

 

În fapt, în lipsa unei rezoluţii scrise a procurorului militar Dan Voinea, după infirmarea rezoluţiei din 14 octombrie 2005, urmărirea penală a fost continuată de către procurorul militar colonel Viorel Siserman, cel care a întocmit de altfel rechizitoriul lui Mihai Chiţac, dar şi ordonanţa din 20 iulie 2007 prin care s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei cu privire la Ion Iliescu”, se arată în rezoluţia de infirmare a soluţiei în cazul Iliescu.

 

Procurorul general al României a arătat că măsura începerii urmăririi penale nu putea fi dispusă de către procurorul militar Dan Voinea atâta timp cât nu era investit cu efectuarea urmăririi penale în cauză, iar procuror de caz era alt magistrat, fiind astfel încălcate prevederile art. 64 alineatul 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

 

Mai mult, a mai adăugat Laura Codruţa Kovesi, procurorul militar Dan Voinea era incompatibil să mai efectueze vreun act de urmărire penală în dosarul 74/P/1998 atâta timp cât instanţa supremă restituise dosarul SPM. Potrivit art. 49, alineatul 4 din Codul de procedură penală, persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia când refacerea este dispusă de instanţă. Astfel generalul Voinea nu mai putea efectua completarea urmăririi penale şi cu atât mai puţin nu mai putea emite vreun act de urmărire penală.

 

Pe de altă parte, rezoluţia de începere a urmăririi penale nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de procedura penală. Rezoluţia nu are menţionată ora când a fost dispusă măsura şi nu a fost înregistrată în registrul special, aşa cum prevedere art. 228 din Codul de procedură penală.

 

Deşi rezoluţia de începere a urmăririi penale nu a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale imperative şi procurorul militar Dan Voinea era incompatibil şi nu era învestit cu soluţionarea dosarului, în data de 27 iunie 2007 acesta, împreună cu procurorul militar Viorel Siserman, a procedat la prezentarea învinuirii aduse lui Ion Iliescu.

“Mă aşteptam ca într-un dosar de o asemenea importanţă să respectăm legea, să nu trimitem dosarul la instanţă cu încălcarea normelor de procedură penală, pentru că absolut tot ce se administrează într-un dosar după emiterea unui act nelegal este lovit de nulitate, şi atunci instanţa de judecată cu siguranţă decide restituirea acestor dosare”, a încheiat procurorul general.

 

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să verifice activitatea întregii Secţii a Parchetelor Militare pe care generalul magistrat Dan Voinea a coordonat-o.

 

Procurorul general a precizat că a depus deja o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru efectuarea unei anchete în acest sens. Kovesi a mai spus că procurorii care au ţinut dosarele atâţia ani, fără a le soluţiona, făcând referire directă la Voinea, vor trebui să răspundă într-un fel sau altul, precizând însă că acest lucru numai CSM ar putea să îl decidă.

 

Procurorul General al României, Laura Condruţa Kovesi, a anunţat că în cazul lui Ion Iliescu cercetările vor fi continuate de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

 

Ion Iliescu a dat prima declaraţie olografă în legătură cu represiunea din iunie 1990 în decembrie 2007 doar după ce frântura de dosar a ajuns la secţia de urmărire penală şi criminalistică.

 

Acest lucru pe care nu s-a întâmplat vreme de 18 ani, cu toate că procurorul militar Dan Voinea a susţinut oficial şi în faţa presei, în repetate rânduri, că i-ar fi luat acestuia declaraţii în calitate de învinuit.

 

 

 

După cum a arătat chiar şeful Parchetului Militar, Ion Vasilache, instrumentarea (voit) defectuoasă a Dosarului realizată de către procurorul militar Dan Voinea ar fi dus la nulitatea absolută a materialului de urmărire penală.

 

Fraza cheie care încheie Rezoluţia, din 27.02.2008 cu privire la activitatea lui Dan Voinea, emisa chiar de Şeful Parchetului Militar, Ion Vasilache, este următoarea: „De altfel, conform prevederilor art. 210 alin. 1 C.p.p organul de urmărire penală este dator mai întâi să-şi verifice competenţa, iar potrivit art. 197 alin. 2 C.p.p. încălcarea dispoziţiilor relative la competenţă atrage nulitatea absolută.”

 

Au trecut 19 ani şi considerăm că se întrunesc elementele de tergiversare a rezolvării dosarelor represiunii din iunie 1990 (Mineriada iunie 1990). Vă rugăm să luaţi act de încercările repetate de muşamalizare a Dosarului Mineriadei iunie 1990 realizate de reprezentanţii Justiţiei Române în scopul protejării vinovaţilor represiunii din iunie 1990.

 

Considerăm aceasta drept o formă gravă de corupţie a Justiţiei române, direct implicată în salvarea lui Ion Iliescu şi a acoliţilor săi de răspunderea penală în cazul Mineriadei din 1990.

 

Generalul Dan Voinea a avut un rol major in acesta operatiune.

 

 

Manipularea şi dezinformarea din jurul cazului Dan Voinea

 

 

Presa a dezvăluit că între Ion Iliescu şi generalul Dan Voinea a existat o conexiune ascunsă iar generalul a încălcat cu buna ştiinţă legea, ţinând secret faptul că, încă din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu. Participarea sa la celebrul “proces” al lui Ceauşescu pe procuror al cuplului nu poate fi întâmplătoare. Desemnarea sa a aparţinut lui Ion Iliescu ceea ce arată că maiorul Voinea, la acea dată, era un perosnaj de mare încredere al grupului conspiratorilor. Scenariul din care a făcut parte Voinea, de la început, explică poziţia sa actuală.

 

Soţia lui Dan Voinea, Liliana, este într-o strânsă relaţie cu Daniela Stana, fata celui mai vechi şi bun prieten al lui Iliescu, Traian Creţu. Dana Stana este sora fostului consilier prezidenţial, Corina Creţu, una dintre cele mai apropiate persoane din preajma lui Ion Iliescu. Prin statut, procurorii nu pot ancheta persoane care, fiind învinuite de o anumită infracţiune, fac parte din familia magistratului ori din cercul de prieteni al acestuia.

 

Tatăl Danei Stana şi al Corinei Creţu a fost un apropiat atât al soţiei generalului Dan Voinea, cât şi al lui Ion Iliescu, prietenia dintre cei trei cimentându-se încă din anul 1984 (anul în care Iliescu fusese numit director al Editurii Tehnice, editura la care Traian Creţu şi-a publicat, până în aprilie 1989, toate Tratatele de Fizică).

 

În anul 2004, Corina Creţu a inaugurat în judetul Sălaj, la Năpradea, o şcoală generală, care poartă numele tatălui său, iar la dezvelirea bustului lui Traian Creţu au fost prezenţi Ion şi Nina Iliescu şi, nu în ultimul rând, Liliana şi Dan Voinea.

 

Dan Voinea şi-a creat în decursul anilor o reţea de suporteri în presă şi în rândul unor organizaţii mai mult sau mai puţin civile. A alimentat câţiva ziarişti aleşi pe sprânceană cu documente din dosarele de urmărire penală, oferindu-le acestora un avantaj faţă de restul jurnaliştilor (cu încălcarea flagrantă a legii).

 

Deasemenea utilizând aşa zişi “revoluţionari” în fapt mici grupuri gălăgioase de manevră, a obţinut imaginea unui general asistat şi susţinut prin presiune publică de “revoluţionari” şi “societatea civilă”. Generalul Dan Voinea şi-a format, chiar în interiorul asociaţiilor revoluţionarilor, adevărate grupuri de diversiune – un exemplu semnificativ fiind cazul Doru Marieş, cocoţat la şefia unei asociaţii cu sprijinul deschis al generalului Voinea.

 

Teodor Mărieş a fost liderul unei fantomatice organizaţii – Alianţa Poporului -, în timpul desfăşurării manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 1990, care promova constant un mesaj al confruntării violente. Considerat un provocator aflat în slujba Poliţiei şi al organelor FSN, Teodor Mărieş a fost izolat de către organizaţiile Pieţei Universităţii.

 

Organizatorii Pieţei Universităţii l-au suspectat de la bun început pe Mărieş şi gruparea sa că are misiuni diversioniste. Organizaţia pe care o coordona a fost controlată de fostul şef al UM 0215, colonelul Florin Calapod. Misiunea colonelului Calapod şi a brigăzii de foşti securişti a fost compromiterea mesajului Pieţei Universităţii – nonviolent şi paşnic, prin instaurarea unui spirit autarhic şi anarhic şi prin iniţierea unor acţiuni provocatoare.

 

Mărieş a fost instrumentul principal al acestui proiect malefic, care avea ca scop justificarea intervenţiei în forţă împotriva manifestanţilor Pieţei Universităţii. Cu trei ore înainte de reprimarea cu mână armată a studenţilor de la Universitate şi Arhitectură, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1990, organizaţia lui Teodor Mărieş şi-a strâns pe şest catrafusele şi s-a pus la adăpost.

 

Acesta a mai reapărut în zona Televiziunii Române în jurul orelor 18, intrând în sediul instituţiei cu un grup violent. După consumarea evenimentelor a fost învinuit şi găsit vinovat dar a scăpat prin schimbarea încadrării şi a fost judecat în libertate.

 

Răzvan Teodorescu, unul dintre cei mai apropiaţi acoliţi ai lui Ion Iliescu, şi-a retras plângerea împotriva lui Mărieş. Acesta a dispărut apoi o lungă perioadă de timp din atenţia publică. Ulterior Mărieş a reapărut, surprinzător, peste 17 ani, în fruntea unei organizaţii – Asociatia 21 Decembrie 1989 – cu care nu a avut nimic de-a face vreme de 13 ani.

 

Susţinerea sa din partea lui Dan Voinea este o certitudine, iar grupusculul lui Teodor Mărieş a fost folosit ca mijloc de presiune ori de câte ori a avut nevoie Dan Voinea. Că este aşa, o demonstrează toate aparitiile publice ale lui Mărieş si grupusculul sau de revoluţionari, care l-au susţinut pe Dan Voinea sub pretextul – culmea – luptei pentru aducerea in fata justitie a lui Ion Iliescu, protejatul generalului Voinea.

 

Mărieş a fost acuzat cu probe de revoluţionari din oraşele-martir ale României “de impostură dar şi de luare de mită, falsuri şi nepotisme”, ei învinuindu-l pe Teodor Marieş – omul impus de procurorul Dan Voinea la cârma asociaţiei revoluţionarilor – că “cerea, ca să dea drumul dosarelor de revolutionar, 5.000 de euro din suma de 7.000, cât trebuie să primească de la stat fiecare revoluţionar autentic”.

 

Tot presa a dezvăluit că acelaşi Teodor Maries îşi umfla lunar conturile cu 6.000 de euro tot pe la marginea legii, “închiriind” locaţia Asociaţiei 21 Decembrie, ilegal, Baroului Bucureşti (neavând contract de închiriere cu R.A. A.P.P.S.). Însuşi şeful Baroului, Iordănescu Cristian, totodată şeful grupului de avocaţi care l-a reprezentat pe Dinu Patriciu în Dosarul Rompetrol, îl reprezenta şi pe Teodor Marieş în diferite cauze juridice.

 

Generalul procuror militar Dan Voinea a fost prezentat de o parte a presei drept victimă întrucât Curtea Constituţionala a decis să treacă dosarele revoluţiei şi mineriadei de la Parchetul militar la cel civil. Ce se face lumea că uita e că tot generalul a fost cel care a amânat soluţionarea amintitelor dosare mai bine de un deceniu.

 

Cei care sunt – la vedere, în vârful “frontului” de sprijin al generalului Voinea sunt Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, şi George Costin, lider de sindicat la IMGB, cel care s-a aflat, culmea, în fruntea bătăuşilor care au agresat în 13 iunie 1990 studenţii de la Arhitectură.

 

S-au exercitat presiuni la nivelul opiniei publice cât şi instituţional – la adresa Preşedinţiei în principal, printr-o grupare formată din doi foşti consilieri ai lui Emil Constantinescu – Mugurel Stan şi Antonie Popescu – disimulaţi sub titulatura de membri ai Ligii Studenţilor – deşi nu aveau căderea de a se intitula reprezentanţi ai fostei organizaţii studenţeşti – şi prin câteva persoane aflate în zona GDS şi Alianţa Civică – instituţii care s-au manifestat deseori ca suporteri entuziaşti al generalului Voinea, găzduindu-l deseori şi oferindu-i suport mediatic.

 

Grupul menţionat s-a constituit într-un instrument de presiune care a somat să fie luată o decizie în sensul dorit de ei – respectiv susţinerea lui Dan Voinea, într-o scrisoare înaintată preşedintelui României, preşedintelui Comisiei Europene, preşedintelui Parlamentului European, vicepreşedintelui Comisiei Europene, comisar pentru justiţie, precum şi Curţii Constituţionale. Autorii somaţiei solicitau Curţii ca, prin soluţia sa, dosarele aflate la parchetele militare să rămână în competenţa acestora – respectiv pe mâna lui Dan Voinea,  până la definitivarea cercetărilor. 

 

Unul dintre motivele pentru care a fost susţinut permanent generalul Voinea este legat de faptul că avansarea sa a avut loc prin intermediul fostului preşedinte Emil Constantinescu, foştii consilieri şi angajaţi ai preşedinţiei din acea perioadă susţinând şi azi că decizia lui Emil Constantinescu era justă.

 

Intr-un interviu acordat BBC în data de 13.06.2008, Preşedintele Traian Băsescu a declarat: “forţa celor implicaţi în mineriada din iunie 1990 de a controla Justiţia explică lipsa de condamnări în acest caz. Voi susţine public întotdeauna nevoia de aflare a adevărului pentru mineriada din 13-15 iunie, precum şi pentru revoluţie”.

 

El a mai fost întrebat de reporterii BBC cum comentează faptul că fostul preşedinte Ion Iliescu – care figura la Parchetul militar condus de Dan Voinea ca urmărit penal – a devenit martor, iar singura audiere la care a participat a avut loc la 12 decembrie 2007. „Eu sunt şef al statului. Pe probleme punctuale ale justiţiei nu am dreptul să mă pronunţ, dar dumneavoastră, ca ziarişti, o puteţi face”, a răspuns preşedintele Băsescu.

 

În această ultimă întrebarea a BBC este concentrată întreaga luptă a organizaţiei noastre cu generalul Dan Voinea, cel care este direct şi personal responsabil de neînceperea urmării penale a lui Ion Iliescu, principalul responsabil al represiunii sângeroase din iunie 1990.

 

 

Va rugam insistent, domnule Presedinte, semnati actul de revocare al generalului Dan Voinea si inlaturati aceasta pata de pe obrazul Armatei si Justitiei.

 

 

 

În numele victimelor,

preşedinte AVMR Ene Viorel

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    noiembrie 2020
    L Ma Mi J V S D
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    30  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii