S-a cerut înlocuirea procurorului general Ilie Botoş

S-a cerut înlocuirea procurorului general Ilie Botoş

Reprezentanţii Asociaţiei Victimelor Mineriadelor (AVM) au solicitat, luni, consilierului prezidenţial Renate Weber, în cadrul unei întrevederi avute la Palatul Cotroceni, înlocuirea procurorului general Ilie Botoş, a declarat, pentru Rompres, preşedintele AVM, Viorel Ene. Motivul solicitării este, potrivit lui Ene, faptul că „de patru ani de când PSD se află la putere nu s-a făcut nimic pentru soluţionarea acestui dosar (referitor la mineriade – n.r.), deşi Ilie Botoş s-a angajat în mai multe rânduri că va face demersuri pentru finalizarea cercetărilor în cauză”. În cadrul întrevederii cu Renate Weber, reprezentanţii AVM i-au amintit acesteia de faptul că şi actualul ministru al transporturilor, Gheorghe Dobre, este implicat în aducerea minerilor în Bucureşti în zilele de 13-14 iunie 1990, precum şi de cererea privind destituirea ministrului, pe care i-au adresat-o deja şefului statului. Viorel Ene susţine că Dobre i-ar fi desfăcut contractul de muncă inginerului Ioan Mănucu, cel care a încercat să oprească plecarea a patru garnituri de tren pline cu mineri din Craiova spre Bucureşti, întrerupând timp de două ore curentul electric pe traseul circulat de trenurile cu mineri. Potrivit preşedintelui AVM, în dosarul privind mineriada din 13-14 iunie 1990 există mai multe documente care atestă implicarea actualului ministru al transporturilor în acele evenimente. Viorel Ene a declarat că Asociaţia şi-ar retrage aceste acuzaţii, dacă Dobre ar recunoaşte măcar că s-a supus ordinelor primite de la ministrul transporturilor de la acea vreme. Preşedintele AVM a subliniat însă că nu poate accepta poziţia lui Gheorghe Dobre, care neagă orice implicare a sa în evenimentele din 1990 şi afirmă că nu are nici un fel de informaţii în această privinţă. Viorel Ene a mai spus că i-a solicitat consilierului prezidenţial Renate Weber să stabilească o întâlnire a reprezentanţilor AVM cu preşedintele Traian Băsescu şi că va primi, la sfârşitul săptămânii, un răspuns atât în privinţa acestei chestiuni, cât şi a celorlalte probleme discutate. Până atunci, consilierul prezidenţial urmează să îl informeze pe şeful statului în legătură cu solicitările Asociaţiei Victimelor Mineriadelor. În aceeaşi ordine de idei, AVM va organiza, marţi, un nou miting de protest în faţa sediului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit lui Viorel Ene, acţiunea a fost autorizată de Primăria Capitalei şi va avea ca principal scop solicitarea demiterii procurorului general Ilie Botoş, a procurorului şef al Secţiei Parchetelor Militare, Samoilă Joarză, şi a procurorului care instrumentează dosarul referitor la mineriade, Mircea Levanovici

Articol aparut in Ziarul Jurnalul de Botosani si Dorohoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    mai 2023
    L Ma Mi J V S D
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    293031  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii