Protest al Asociaţiei Victimelor Mineriadelor

Protest al Asociaţiei Victimelor Mineriadelor

Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a organizat joi în Piaţa Revoluţiei o manifestaţie de protest împotriva guvernării PSD şi a ceea ce a numit furturile comise sub mandatul PSD. Printre reproşurile aduse cabinetului Năstase s-a numărat şi nerezolvarea dosarelor mineriadelor.

La doar câţiva metri de cortul de campanie electorală al candidatului PSD la preşedinţie, Adrian Năstase, în jur de patruzeci de manifestanţi scandau lozinci antiguvernamentale şi anti-psd, în timp ce agitau câteva ţepe din lemn pe care, alături de cuvântul ţeapă, scria RAFO, ANL, FNI, mărirea pensiilor, locuri de muncă, anticorupţie.

Motivul pentru care membrii Asociaţiei Victimelor mineriadelor au ieşit în stradă este, potrivit preşedintelui Asociaţiei, Viorel Ene, nemulţumirea faţă de modul în care este guvernată ţara de către actuala conducere.

Manifestanţii au pomenit câteva dintre sandalurile comentate în presă, în care au fost implicaţi membri PSD. Însă ceea ce îi doare cel mai tare pe manifestanţi este modul în care trenează anchetarea dosarelor mineriadelor.

Mineriada (imagine de arhivă)

Procurorul Mircea Levanovici, care se ocupă de dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, nu a putut să explice de ce ancheta durează de atâta timp, însă spune că ea merge pe drumul cel bun.

Problema mineriadelor a revenit de curând în atenţia opiniei publice, atunci când senatorul PSD Adrian Păunescu şi senatorul PRM, Liviu Bindea, au cerut graţierea liderului minerilor Miron Cozma, care execută o pedeapsă de 18 ani de închisoare.

Preşedintele Ion Iliescu a declarat că graţierea lui Miron Cozma este un sbiect de gândire, iar premierul adrian Năstase a considerat discuţia ca fiind, citez, inoportună la acest moment.

Sursa: Gilia Craciun, 25.11.2004

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    mai 2023
    L Ma Mi J V S D
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    293031  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii