Protest al Asociaţiei Victimelor Mineriadelor ’90-’91
Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor (AVM) din 1990-1991, Viorel Ene, împreună cu alţi 10 membri ai asociaţiei au protestat, vineri dimineaţă, în faţa Ministerului Justiţiei
„Suntem nemulţumiţi de faptul că procurorul general al României este în funcţie de pe vremea lui Ion Iliescu, care l-a numit şi care este învinuit în Dosarul mineriadelor ’90-’91. De asemenea, aceeaşi nemulţumire o avem şi faţă de Dan Voinea, care, în calitatea pe care o are, tergiversează cercetările în acest dosar şi îi favorizează pe infractori, nepunându-i sub acuzare”, a declarat Agenţiei ROMPRES, preşedintele AVM, Viorel Ene.
La rândul său, vicepreşedintele Asociaţiei, Liviu Petrina, a menţionat că, în timpul desfăşurării protestului (în intervalul 11,00-13,00) a fost primit de secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Cristian Stoica, care a stabilit o întâlnire între ministrul Justiţiei şi preşedintele AVM, în următoarele două săptămâni.
„În cadrul întâlnirii va fi abordată problema schimbării din funcţie a procurorului general, cât şi cele legate de dosarul în cauză, inclusiv cea privind tergiversarea finalizării dosarului”, a spus Liviu Petrina.
Potrivit preşedintelui AVM, în perioada 13-15 iunie 1990, au fost reţinute 1.030 de persoane, dintre care 156 au fost arestate, pe numele altora au fost emise mandate de arestare, iar 740 de persoane au fost rănite. Viorel Ene a adăugat că oficial, sunt recunoscuţi şase morţi, patru prin împuşcare, unul înjunghiat şi altul decedat în urma unui atac de cord, dar că în realitate sunt peste 160 de cazuri de deces în perioada mineriadelor.