“Panselute la mormantul regimului iliescian”
Eliberarea controversata a lui Miron Cozma ramane, fara nici o indoiala, unul dintre paradoxurile unei democratii „originale” care de 15 ani se zbate, aparent fara succes, sa devina una reala. – Mihai Gheorghiu – 15 iunie 2005
[…] Eliberarea din inchisoare a comandantului garzilor mineresti Miron Cozma, prin efectul unui decret semnat de astazi–invinuitul Ion Iliescu, care este posibil sa–i ia locul in puscarie, nu este doar unul dintre multiplele paradoxuri ale societatii in care traim. In mod cu totul neasteptat, decizia Curtii de la Craiova reprezinta actul oficial de deces al regimului politic Ion Iliescu. Judecatorii au deliberat si au ajuns la concluzia ca decretul de gratiere semnat de Ion Iliescu, pe 15 decembrie anul trecut, ramane valabil, iar al doilea decret, cel de anulare a actului de clementa, emis doua zile mai tarziu, nu putea fi valabil dupa ce Miron Cozma fusese deja pus in libertate. Justitia si–a spus cuvantul de deasupra vulcanului politic pe care l–au creat eliberarea initiala a lui Cozma, apoi reincarcerarea lui, chemarea lui Ion Iliescu in dosarul mineriadei din 1990 si, in sfarsit, a doua eliberare a fostului lider sindical al Vaii Jiului. In acest caz, justitia a pus lucrurile la locul lor: presedintele Romaniei avea dreptul sa gratieze pe cine voia, iar dupa ce acest decret si–a facut efectele, nu mai putea fi revocat. Cel care a cazut a fost Ion Iliescu. In ultimele zile ale mandatului sau si–a aratat adevarata fata, asa cum multi nu o stiau, asa cum propaganda de 15 ani nu ii lasase sa o vada. Atunci presedintele Iliescu a emis decretul de gratiere pe ascuns, fara ca nici cei mai apropiati colaboratori sa fie pusi la curent. De ani de zile planuia sa se spele de datoriile fata de Miron Cozma si sa–l scoata din inchisoare. Nu a facut–o de teama si din calcul rece politic. La inceputul mandatului nu a vrut sa–si asume raspunderea, iar inaintea alegerilor nu mai putea, din cauza pierderilor electorale pe care le–ar fi pricinuit partidului al carui lider isi dorea sa revina. A ales solutia pe care a considerat–o cea mai putin costisitoare. De fapt, solutia cea mai lasa. Ion Iliescu a calculat gresit, aratand ca nu mai era capabil sa recepteze corect realitatea politica. Dupa alegeri, nu mai dispunea de aparatul de propaganda al institutiilor statului. Reactia vehementa a populatiei, generata de un puternic sentiment de frustrare, declaratiile partidelor politice si semnalele negative din exterior l–au gasit total nepregatit pe Ion Iliescu. Decretul de revocare a gratierii nu a mai fost decat sfarsitul fostului om politic. Ion Iliescu a reactionat dur ori de cate ori i–a fost contestata legitimitatea regimului sau. Discutiile despre Revolutie, manifestarile din primele luni ale anului 1990, apoi maratonul contestatar Piata Universitatii l–au facut de fiecare data sa–si dezvaluie partea nemiloasa a caracterului sau calit in bataliile politice ale anilor ’50, unde infrangerea te putea costa capul, nu pierderea postului pana la mandatul urmator. Combaterea dusmanilor politici din exterior si a potentialilor rivali din propria tabara au fost domenii in care Ion Iliescu si–a aratat maiestria de–a lungul anilor. La fel si in tehnica dificila a stapanirii unei masini de propaganda si dezinformare aduse aproape de perfectiune, cu atat mai mult cu cat libertatea de expresie fusese reinstaurata in tara dupa iesirea din dictatura comunista. In iunie 1990, se raspandea zvonul unei rebeliuni legionare, despre droguri si masini de falsificat bani in subsolurile PNT–ului, despre o tentativa de lovitura de stat. Minerii au fost folositi, si nu o singura data, ca detasament inarmat, ca batalion de asalt menit sa striveasca orice miscare contestatara la adresa regimului. Ei si–au indeplinit sarcinile, i–au zdrobit la propriu pe demonstranti, au omorat in bataie trecatori, au schilodit studenti veniti acolo doar ca sa–si dea examenele. Recompensa primita din partea regimului a fost pe masura. Miron Cozma a devenit stapan absolut al Vaii Jiului, care i–a fost data ca feuda. In Valea Jiului nu actiona decat legea lui Cozma, si liderul minerilor nu s–a sfiit sa declare secesiunea Vaii Jiului afirmand ca acolo, pur si simplu, legea statului roman nu are putere. Si chiar asa era. Investit cu asemenea putere, Miron Cozma s–a crezut lider providential. A daramat guverne cu voia stapanirii si a incercat in 1999 sa rastoarne din nou puterea pentru a scapa de condamnarea primita. A iesit, ieri, cu aceeasi mentalitate a eroului, dar de data asta razvratit impotriva lui Ion Iliescu. Acum, amandoi au timpul sa se convinga unul pe altul de adevarurile fiecaruia. Dar vremea lor a trecut. Miron Cozma mai poate, daca ramane liber, doar sa planteze panselute la mormantul regimului Iliescu. […]
Autor: Ion M. Ionita – Adevarul – 15 iunie 2005
http://www.adevarulonline.ro/index.jsp?page=articol&article_id=135617
