Miron Cozma mai face un pas către eliberare

Miron Cozma mai face un pas către eliberare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins vineri recursul Parchetului cu privire la contopirea pedepselor cu închisoarea primite de Miron Cozma pentru mineriadele din septembrie 1991 şi ianuarie 1999. Astfel decizia de contopire devine definitivă, şi mai mult, pentru că deja Miron Cozma a executat peste două treimi din pedeapsă, el ar putea fi eliberat condiţionat.

Avocatul lui Miron Cozma, Adrian Roşeţ, spune că în condiţiile în care din pedeapsa maximă de 10 ani lui Miron Cozma i-au mai rămas de executat mai puţin de doi ani, este firesc să se discute despre posibilitatea eliberării condiţionate.

„În momentul în care un deţinut îndeplineşte fracţia cerută de lege pentru a putea fi pus în libertate condiţionat, se întâlneşte o comisie pe lângă penitenciarul unde acesta este deţinut, şi recomandă sau nu instanţei de judecată eliberarea condiţionată”, a declarat Adrian Roşeţ, avocatul lui Miron Cozma.

Viorel Ene: „Cozma s-a sustras unui mandat de arestare”

Nemulţumit de decizia favorabilă lui Miron Cozma, dată de instanţa supremă , preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, a declarat la BBC că o eventuală eliberare condiţionată a fostului lider al minerilor, nu poate fi justificată.

 Cererea lui Cozma nici măcar nu era admisibilă, iar eventuala lui eliberare iar nu se poate lua în considerare, pentru că el s-a sustras unui mandat de arestare.
Viorel Ene

„Cererea lui Cozma nici măcar nu era admisibilă, iar eventuala lui eliberare iar nu se poate lua în considerare, pentru că el s-a sustras unui mandat de arestare”, este de părere Viorel Ene.

Cele două pedepse a căror contopire a fost stabilită definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privesc mineriadele din 1991 şi 1999. În cazul primei mineriade, cercetările au început în 1997, când Miron Cozma a fost condamnat la doi ani cu suspendare.

În ianuarie 1999, fiind în libertate, el a condus o altă mineriadă, la Costeşti. La scurt timp după aceasta, în urma unui recurs, Miron Cozma a fost condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru mineriada din 1991.

 

Miron Cozma a fost condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru mineriada din 1991

Dat în urmărire generală, Miron Cozma a fost ulterior arestat şi a rămas în închisoare până în decembrie 2004. Atunci, a fost graţiat de fostul şef al statului, Ion Iliescu.

Ulterior decretul a fost revocat, tot de preşedintele Iliescu, şi Miron Cozma s-a întors în închisoare. În iunie anul acesta, justiţia a hotărât că revocarea decretului este nelegală şi Miron Cozma a fost repus în libertate.

În septembrie, s-a întors la închisoare în urma sentinţei definitive date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul mineriadei de la Costeşti, din ianuarie 1999.

Sursa: BBCRomanian.com, 09.12.2005

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    aprilie 2023
    L Ma Mi J V S D
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    24252627282930
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii