Ministerul Public: Ion Iliescu nu va fi urmărit penal în dosarul Mineriadei din ’90

Ministerul Public: Ion Iliescu nu va fi urmărit penal în dosarul Mineriadei din ’90

Biroul de presă al Ministerului Public a emis luni un comunicat de presă în care se arată că preşedintele Ion Iliescu nu va fi urmărit penal în dosarul mineriadei din 1990. Procurorii au hotărât că nu sunt suficiente probe pentru ca Iliescu să fie pus sub urmărire penală.

„Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 10 octombrie 2008, neînceperea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, sub aspectul săvârşirii, în forma participaţiei improprii, a infracţiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav şi a tentativelor la cele două infracţiuni, în cauza privind decesul a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare în ziua de 13 şi în noaptea de13/14 iunie 1990.” se arată în comunicat.

„Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat faptul că a existat o iniţiativă a Preşedintelui României de la acea dată, Ion Iliescu, agreată de primul ministru, cu privire la necesitatea eliberării Pieţei Universităţii, care era ocupată de manifestanţi. Această iniţiativă s-a materializat printr-o şedinţă, organizată la data de 12 iunie 1990, la care au participat alături de cei doi şi miniştrii internelor, ai apărării naţionale, Procurorul General al României, precum şi reprezentantul Serviciului Român de Informaţii, în care s-a luat hotărârea de eliberare a pieţei.”

Potrivit comunicatului, în urma şedinţei, Ministerul de Interne a elaborat un plan de acţiune, aprobat de participanţi, ce a fost pus în aplicare în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, când forţele de ordine ale Ministerului de Interne au procedat la „eliberarea Pieţei Universităţii”, fără să existe însă victime. Practic, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, obiectivele vizate de planul de acţiune, au fost îndeplinite până la orele 9.00. Evenimentele care au urmat, în cursul cărora au fost atacate clădirea Ministerului de Interne şi sediul Poliţiei Capitalei, nu au făcut în nici un fel obiectul acestui plan de acţiune.

„Raportat la cele două intervale de timp, din ziua de 13 iunie 1990 si noaptea de 13/14 iunie 1990, în cadrul cărora au fost ucise cele patru persoane şi rănite celelalte trei, s-a constatat faptul că, de fiecare dată, a fost vorba de o iniţiativă personală, ce a aparţinut militarilor, care au participat la aceste evenimente, în ceea ce priveşte deschiderea focului cu muniţie de război asupra manifestanţilor.” se mai precizează în comunicat.

 Sursa: Antena 3, 13.10.2008

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    decembrie 2020
    L Ma Mi J V S D
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii