• SONDAJ

  • Lupte de strada cu cocktailuri Molotov

    Lupte de strada cu cocktailuri Molotov

    Brutalitatea cu care fortele de ordine au intervenit in dimineata zilei de 13 iunie ’90, la solicitarea regimului politic de la acea vreme, pentru „curatarea” Pietei Universitatii, precum si blocarea zonei, in mod ostentativ, cu autovehicule militare, s-au constituit ca o provocare pentru participantii la manifestatia-maraton care tinea de peste 50 de zile. In cateva ore, mii de oameni revoltati s-au adunat in zona centrala a Capitalei solicitand eliberarea celor retinuti ilegal. Netinand cont de starea de agitatie crescanda, de revolta celor prezenti in perimetrul Universitatii, politistii au continuat sa faca numeroase arestari si sa loveasca protestatarii care, la inceput nu faceau altceva decat sa strige lozinci impotriva regimului si a comunismului. La doar cateva ore de la interventia in forta a politistilor sustinuti de unii „oameni ai muncii”, protestatarii s-au regrupat si au fortat barajele formate in zona.
    Au urmat adevarate lupte de strada, manifestantii cerand eliberarea celor retinuti ilegal. Politistii si cadrele armatei au folosit scuturile si bastoanele, „oamenii muncii” adusi de FSN au utilizat bate de lemn si rangi metalice, iar cei agresati au ripostat in cele din urma cu pietre. Mai tarziu au aparut grupuri de indivizi care au preparat cocktailuri Molotov si le-au folosit impotriva fortelor de ordine. Geamurile unor cladiri din jur au fost sparte, s-au distrus autoturismele parcate si vehiculele militare dispuse in baraj. Manifestantii aveau sa reocupe Piata Universitatii. Centrul Capitalei arata mai ceva ca la revolutia din decembrie ’89: fum gros, vehicule incendiate, strigate, impuscaturi.

    Putine sindicate au dat curs chemarii FSN

    Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, considera ca interventia autoritatilor a fost exagerata, iar numarul fortelor de ordine nejustificat in raport cu numarul mic de protestatari care mai existau in piata: „S-a observat ca dupa 20 mai ’90 aparuse un colaps al Pietei Universitatii. Dupa 24 mai ’90 studentii si alte asociatii si-au anuntat retragerea. Mai ramasesera membri ai unor organizatii, grevisti ai foamei… A fost o perioada in care „aderenta” la Piata Universitatii a scazut dramatic. In total, ziua, poate participarea nu depasea 200 de persoane. Majoritatea erau masati in fata Teatrului National. Unii continuau greva foamei, altii sustineau. Existau si tentative de dialog, dar mai degraba erau dusi cu vorba. A avut loc sedinta de Guvern din 11 iunie, la care au participat si Iliescu si membrii marcanti FSN. S-a hotarat „curatarea” Pietei Universitatii. Apoi, un grup restrans operativ s-a dus la Snagov si au pus la punct organizarea actiunii. Pe 12 iunie ’90 a avut loc o alta sedinta la Ministerul de Interne, la care s-au stabilit sarcini, misiuni, cum sa se faca mobilizarea etc. Exista si un document scris in acest sens. Tot in acea perioada se stabilisera actiunile impotriva sediilor unor partide istorice, asociatiilor civice cu activitati anticomuniste, personalitati si altele”. Documentul in cauza mentioneaza atributiile pe care Politia, Armata, SRI si conducerea CFSN trebuiau sa le indeplineasca, dar si faptul ca urma sa se faca mobilizarea unor sindicate de la marile intreprinderi bucurestene pentru sustinerea actiunii. In dimineata zilei de 13 iunie ’90, doar vreo 3.000-4.000 de sindicalisti au raspuns la chemarea autoritatilor.

    Primele atacuri impotriva studentilor

    In ziua de 12 iunie ’90, dupa comunicatul Parchetului care solicita eliberarea Pietei, mai ramasesera la protest 30-40 de persoane si 10-11 grevisti ai foamei. Pe la ora 4-5, peste 1.400 de angajati ai fortelor de ordine au inconjurat zona. „Oamenii ramasi au fost striviti, imprastiati, iar cei din greva foamei dusi la spital. Celor care au fost spitalizati li s-au facut analize medicale, examene toxicologice si a reiesit foarte clar ca nu erau nici consumatori de droguri si nici nu bausera alcool. La Facultatea de Arhitectura, studentii se aflau in perioada de preparare a unor examene, a unor lucrari si ramaneau in cladire pentru a le definitiva. Acestia au vazut, pe ferestre, in dimineata acelei zile, modul in care erau maltratati cei din Piata si au inceput sa strige in sprijinul celor violentati. In acele momente, s-au format comandouri care au intrat peste studenti, in cladirea facultatii. Unii au fost batuti, unii arestati”, a precizat Ene.
    In dimineata zilei de 13 iunie ’90 s-au facut si arestari la nimereala. Unii au fost luati de pe strada in timp ce se duceau la serviciu sau la cumparaturi. Retinerea cetatenilor s-a facut si de pe strazile adiacente Pietei Universitatii. Pe langa protestatari, au fost arestati si batrani si copii ai strazii si oameni care nu aveau legatura cu manifestatia. Toti cei arestati au fost urcati in dube si dusi la o unitate militara de la Magurele, conform planului stabilit in urma cu doua zile de autoritatile statului.

    Politistii fac loc „muncitorilor indignati”

    In timp ce grupurile de manifestanti aflati pe laturile Facultatii de Arhitectura strigau „Jos comunismul!”, pe la ora 11-11,30 isi fac aparitia trupele de muncitori de la uzinele bucurestene. Acestia, inarmati cu bate de lemn si rangi metalice, iau la bataie protestatarii si striga victoriosi „IMGB face ordine!”, dar si „Noi muncim, nu gandim”. Cand grupul de batausi ajunge la intrarea principala a Facultatii de Arhitectura, brusc, cordoanele de politisti si alte forte de ordine s-au dat la o parte creandu-i acestuia un culoar direct spre institut. Muncitorii nervosi au spart geamurile si usa de acces. Toate acestea au avut rolul sa-i faca pe cetatenii din jur sa ia atitudine. Pe toate strazile din jurul universitatii au avut loc reprize sangeroase de lupta cu fortele de ordine. In scurt timp, curajul „muncitorilor” batausi a scazut considerabil si s-au facut nevazuti.
    Grupurile de protestatari au incercat in repetate randuri sa reocupe zona Pietei Universitatii. Fortele de ordine ripostau violent. In fata galeriei de arta, de langa Biserica „Dintr-o zi” o duba a politiei a fost rasturnata dupa ce circulase un zvon cum ca aceasta servea pentru transportarea celor arestati. Alte autoturisme parcate in zona au fost avariate.
    Tot dupa-amiaza au aparut si grupurile de tineri care scoteau benzina din rezervoarele unor autoturisme si preparau cocktailurile Molotov. Au fost incendiate, la inceput duba rasturnata, apoi camionul din dreptul restaurantului Dunarea, apoi restul. Batalia dintre fortele de ordine si grupurile de manifestanti a durat pana in jurul orei 16-16,30.

    Fortele de ordine parasesc zona

    Dupa ora 17, fortele de ordine parasesc brusc zona, abandonand toate autovehiculele in zona. A fost un moment ciudat, cei peste 1.400 de politisti au disparut foarte repede, lasand toate caile de acces libere pentru manifestanti care s-au indreptat din nou pe carosabilul de la Universitate. In jurul orei 18-18,30, toti cei retinuti de politie pe durata zilei au fost eliberati de la unitatea militara de la Magurele.
    Martorii evenimentelor din acea zi au declarat ca cei care au preparat si incendiat autovehiculele din zona erau tineri care nu faceau parte din grupurile de manifestanti din Piata Universitatii. Mai mult, benzina folosita provenea de la unele autovehicule care fusesera „abandonate” in zona de mai bine de o luna. Dorin Cristescu, unul dintre manifestanti, a relatat: „In jurul Facultatii de Arhitectura erau abandonate inca din prima jumatate a lunii mai ’90 mai multe autoturisme. Mai multi cetateni au reclamat la politie acest fapt. Ne-am dat seama ca ceva nu este in regula cand am sesizat ca desi in stare buna, autovehiculele erau marcate cu spray-uri de vopsea rosie si proprietarii nu apareau sa si le mute de acolo. Au existat patru astfel de autoturisme. Benzina din rezervoarele acestora, dar si a altor autovehicule din zona (inclusiv a dubei de politie rasturnate) a fost utilizata pentru confectionarea cocktailurilor Molotov cu care s-au produs incendierile din zona, si care au fost utilizate la incendirea autobuzelor si vehiculelor militare”.

    Lovita, scuipata si retinuta de politisti

    In dimineata zilei de 13 iunie ’90, intoarsa de la serviciu, din schimbul de noapte, Elena Necula trece pe la un magazin pentru a cumpara paine pentru cei doi copii minori ai sai: „La magazinul de paine vanzatoarea mi-a relatat ca in Piata Universitatii fusese un adevarat macel, chiar ea vazand mult sange pe scarile de la metrou. In jurul orei 9, am ajuns la strada Batistei. Erau cordoane de politie si masini militare care impiedicau accesul in Piata. Am ocolit si am ajuns in dreptul cinematografului „Luceafarul”. Acolo erau amplasate doua cordoane de politisti si alte doua de civili. Lumea adunata striga „Criminalii!” si „Jos comunismul!”. Ceream eliberarea arestatilor. La un moment dat cei din cordoane au inceput sa-i loveasca cu picioarele si sa adreseze cuvinte jignitoare cetatenilor asezati in genunchi si care se rugau. Se faceau arestari. Am asistat si la o scena greu de descris: un grup de civili si politisti lovea un tanar si-l tarau pe jos. Am fost socata si i-am intrebat pe politisti de ce procedeaza asa. Drept raspuns, unul dintre civilii aflati langa politisti m-a jignit. I-am cerut sa-mi vorbeasca civilizat. Civilul suparat s-a adresat unui politist, spunandu-i: „Aresteaz-o si pe asta!”. Am fost lovita puternic in burta si scuipata. Un politist militar si un civil m-au luat pe sus si m-au dus la un autobuz. Am stat o ora jumatate in autobuzul in care se tot aduceau arestati. Apoi am fost suiti in dube si dusi spre Politia Capitalei. Aici nu mai erau locuri pentru noi. Am fost transportati la unitatea militara de la Magurele, unde am fost tinuti pana la ora 18-19, intr-o curte, dupa care transportati din nou in oras, in zona Antiaeriana. Mentionez ca aici, printre arestati am vazut multe persoane batute in ultimul hal si pe care apoi a trebuit sa le ajutam sa se duca acasa”.

    „Te tocam marunt!”

    Dupa ce a aflat de interventia in forta a autoritatilor, Andrei Simion, pe atunci student la Institutul Politehnic Bucuresti, a venit in dimineata zilei de 13 iunie ’90 in zona Pietei Universitatii: „Pe la ora 9,30 ma aflam cu alti doi colegi langa actuala strada Ion Campineanu. Erau adunate grupuri de oameni. Nu erau numai simpatizanti ai manifestantilor, ci si unii care se recomandau ca fiind „muncitori revoltati de mizeria facuta de golanii de la Universitate”. I-am zis unuia dintre acestia ca si eu sunt student, ca am participat la manifestatie si ca acolo nu veneau „derbedei” sau „golani”, ci oameni normali, care protestau impotriva regimului si a comunismului.
    Nici nu am apucat sa termin ce am de spus ca vreo trei persoane in civil s-au repezit asupra mea, lovindu-ma cu pumnii si picioarele. Un politist s-a adresat acestora, spunandu-le ca bine imi fac, „sa-mi fie invatatura de minte”. In timp ce ma loveau, ma injurau si ma scuipau zicandu-mi: „Derbedeule, te tocam marunt-marunt, esti pietar?”, „Stai ca iti dam noi o lectie sa ne tii minte!”. Au intervenit niste oameni din zona, care m-au scos cu greu din mana lor. Au continuat sa injure, apoi i-au luat la intrebari si pe colegii mei, care au scapat fugind pe trotuarul de vizavi. Retras la coltul strazii, am vazut cum alti cetateni erau luati pe sus de politisti si civili, batuti si transportati in niste dube aflate langa sediul PNL.

    Ultimul dialog

    Delegatii manifestantilor si grevistilor foamei din Piata Universitatii au avut o intalnire cu reprezentantii Guvernului chiar in ziua de 11 iunie ’90. A fost, se pare, primul si ultimul „dialog” dupa mai bine de 50 de zile de protest. Culmea, probabil si datorita faptului ca actiunea se stingea de la sine, datorita numarului din ce in ce mai mic de persoane care veneau in Piata, grevistii au acceptat in acea zi un compromis: incetarea grevei foamei in schimbul autorizarii unei televiziuni independente. Comunicatul semnat de cei 19 grevisti ai foamei suna astfel: „Noi, cei care facem greva foamei in Piata Universitatii, anuntam opinia publica ca in urma protocolului incheiat pe 11 iunie 1990 cu Secretariatul General al Guvernului vom inceta greva foamei, asa cum ne-am angajat, dar la data in care ni se va da in mod real o autorizatie completa pentru un post de televiziune independent”.
    Negocierile pentru „dialogul” din data de 11 iunie ’90 se purtau inca din data de 8 iunie ’90, manifestantii fiind anuntati de „disponibilitatea guvernantilor de a discuta” in data de 10 iunie ’90. Doru Maries, unul dintre participantii la intrunire, a povestit cele intamplate in acea zi: „La Guvern au mers delegatii de la Alianta Poporului, „16-21 Decembrie”, Forumul Antitotalitar Roman si cativa grevisti ai foamei. Din partea executivului a fost prezent Sever Georgescu – secretar general al Guvernului, iar pentru discutarea problemelor legate de infiintarea unei televiziuni independente (una din revendicarile protestatarilor) a fost delegat Lucian Constantinescu – director general in Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor. Venisera la sediul Palatului Victoriei si foarte multi ziaristi. Am insistat foarte mult ca presa sa fie acceptata in sala la discutii. Am crezut tot timpul ca nu va mai fi nici un dialog tocmai datorita faptului ca reprezentantii Guvernului nu vor accepta presa. Nu s-a intamplat asa… ceilalti au acceptat conditiile celor de la Palatul Victoriei. Am fost mirat sa vad ca la asa-zisul dialog, din toata lista de revendicari nu mai ramasese decat cea referitoare la o televiziune independenta. Eu ceream sa fie discutate si celelalte, am spus ca ne intereseaza in special aflarea adevarului despre revolutie. La un moment dat, am fost anuntat ca afara se afla un grup de manifestanti veniti din piata, care erau destul de vehementi. Am fost rugat sa ma duc sa vad ce-i cu ei si sa-i potolesc cumva. Afara erau numeroase persoane care, intr-adevar, strigau si erau gata-gata sa se indrepte spre intrarea cladirii guvernamentale. I-am linistit. In jurul cladirii era o desfasurare de forte nemaintalnite: transportoare blindate, camioane militare si doua elicoptere care survolau zona. Cand m-am intors in sala, se ajunsese la un compromis. Se facusera promisiunile pentru infiintarea unei televiziuni independente, grevistii foamei semnasera un protocol. Am fost dezamagit, dar a fost optiunea majoritatii celor prezenti, nu am avut ce sa mai fac”.
    In aceeasi zi, dupa intalnirea cu delegatia Pietei Universitatii, tot la Guvern reprezentantii Puterii au decis interventia fortelor de ordine, sustinute de „oamenii muncii”, pentru degajarea zonei centrale a Capitalei.

    Sursa: Romulus Cristea, Romania Libera, 07.06.2006

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

     

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    aprilie, 2018
    L Ma Mi J V S D
    « Feb    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    30  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii