Istoria ilustrată a „Epocii de Aur”
La aproximativ un an de la preluarea puterii, după decesul subit al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (n.r. – 19 martie 1965), tânărul conducător Nicolae Ceauşescu părea apropiat – sau cel puţin simula apropierea – de cele sfinte. Acest lucru este reliefat prin intermediul a două fotografii-document din timpul vizitei de partid şi de stat de la Mănăstirea Neamţ din 1966, când am avut prilejul să-l vedem pe Ceauşescu intrând în sfânta biserică şi ascultându-l cu pioşenie pe starostele mănăstirii. Dacă în 1966 la Neamţ observăm un Ceauşescu uimit de arhitectura şi de pictura mănăstirii, la mijlocul anilor 80 se transformă, în demenţa lui ca urmare a diabetului de care suferea, într-un „distrugător al locurilor sfinte” şi, implicit, într-un ateu lipsit de orice apropiere de Dumnezeu. Astăzi, când epoca sa este deja obiect de studiu pentru cei care studiază istoria comunismului românesc, ateismul său este privit ca o expresie a firii sale, a dorinţei acestuia de a rupe legătura dintre credinţă şi popor, în contextul în care Biserica Ortodoxă Română fusese aservită întru totul de către regim. Sebastian Rusu
¥ A 420,”Fototeca online a comunismului românesc”, (16.12.2008), (ANIC, Fond ISISP, Nicolae Ceauşescu – Albume, Conducători de partid şi de stat la Mănăstirea Neamţ, cota 372/1966)
¥ A 421,”Fototeca online a comunismului românesc”, (16.12.2008), (ANIC, Fond ISISP, Nicolae Ceauşescu – Albume, Conducători de partid şi de stat la Mănăstirea Neamţ, cota 372/1966)
Sursa: Sebastian Rusu, Curentul, 17.12.2008
