Ion Iliescu este învinuit în al doilea dosar al Mineriadei din ’90

Ion Iliescu este învinuit în al doilea dosar al Mineriadei din ’90

Ion Iliescu are calitatea de învinuit în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în legătură cu evenimentele din 14-15 iunie, susţin surse judiciare, în contextul în care fostul preşedinte a primit neînceperea urmăririi penale pentru evenimentele din 13 iunie şi noaptea spre 14 iunie1990.

Aceleaşi surse judiciare au mai declarat, pentru NewsIn, că Ion Iliescu are, în continuare, calitatea de învinuit în celălalt dosar care priveşte venirea minerilor în Bucureşti, adică intervalul 14-15 iunie 1990.

„Ion Iliescu este învinuit în acest al doilea dosar al Mineriadei din 1990 încă din 2005. În respectivul dosar sunt învinuite aproximativ 30 de persoane”, au afirmat, pentru NewsIn, aceleaşi surse.

Dosarul se află acum la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitatate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru că procurorii militari, care s-au ocupat iniţal de caz, i-au acuzat pe cei implicaţi de săvârşirea mai multor infracţiuni grave, precum cea de terorism.

Iliescu a primit NUP pentru 13 iunie, deşi a intervenit de cinci ori în gestionarea situaţiei, potrivit Jurnalului de Luptă al Armatei.

Sursa: Ziare.ro, 12.02.2009

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    martie 2021
    L Ma Mi J V S D
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    293031  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii