Iliescu a scăpat de dosarul mineriadei
Procurorii Parchetului General au anunţat ieri neînceperea urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, suspectat în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 de omor deosebit de grav.
Parchetul General a decis în 10 octombrie 2008 neînceperea urmăririi penale faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu pentru “participaţie improprie” (iniţierea unei infracţiuni, fără a participa direct la comiterea ei – n.red.) la omor deosebit de grav în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, când au fost împuşcaţi mortal patru oameni, iar alţi trei au fost răniţi. Din probele administrate de procurori a reieşit că implicarea lui Iliescu şi a fostului premier în mineriada din 13-15 iunie s-ar fi limitat la un plan de acţiune pentru „eliberarea Pieţei Universităţii, care era ocupată de manifestanţi”, acţiune finalizată în dimineaţa zilei de 13 iunie, fără a produce victime.
În seara de 13 iunie 1990, ofiţerii Traian Ştefan Călin şi Dumitru Costea, care asigurau paza Ministerului de Interne, au obţinut de la generalul Gheorghe Andriţa permisiunea de a deschide focul, în plan vertical, în zona uşilor de acces în instituţie.
În aceste condiţii au fost împuşcate mortal două persoane. Andriţa şi Costea au fost trimişi anul trecut în judecată, iar Călin a fost scos de sub urmărire penală, pentru că a murit în 2004.
În dimineaţa de 14 iunie 1990, colonelul de paraşutişti Vasile Constantin a tras la întâmplare în mulţi-me, în zona magazinului Romarta Copiilor din Bucureşti. Procurorii au stabilit că a fost o iniţiativă personală a ofiţerului, întrucât militarii primiseră ordine precise în care li se cerea să nu riposteze cu arme de foc decât dacă sunt atacaţi în acelaşi mod. Constantin este, de asemenea, trimis în judecată pentru omor deosebit de grav.
Acesta este unul dintre cele mai vechi dosare penale din România care încă nu au fost finalizate. Secţia Parchetelor Militare a deschis dosarul în 1998, împotriva ofiţerilor care au tras cu arma în 13 şi 14 iunie 1990, precum şi împotriva fostului ministru de Interne Mihai Chiţac, care au fost trimişi în judecată în 2000. Trei ani mai târziu, Curtea Supremă a restituit dosarul la Parchet, cu motivaţia că lipseau „probe semnificative”. În iunie 2007, dosarul a fost din nou trimis în instanţă, dar a fost din nou restituit în decembrie 2007, pentru că nu a fost cerut avizul preşedintelui pentru urmărirea penală a fostului ministru Mihai Chiţac şi pentru că procurorul militar Dan Voinea a încălcat normele Codului de procedură penală.
Sursa: Dorin Petrisor, Cotidianul, 13.10.2008