Florin Stuparu, cea mai strălucită minte a „Pieţei Universităţii“, s-a stins

iAstăzi la ora 12.30 este înmormântat Florin Stuparu, la cimitirul Străuleşti 2. Nu credeam vreodată că voi ajunge să scriu, tocmai eu, despre Florin, la trecut. Puţină lume i-a cunoscut numele şi mai puţini probabil l-au cunoscut îndeaproape.
Deşi este autorul a numeroase cărţi şi articole de educaţie creştin-ortodoxă, deşi încă din facultate se distingea printr-o tăioasă inteligenţă şi umorul ascuţit, deşi cu toţii, cei aflaţi împreună în vremea Pieţei Universităţii, îi recunoşteam limpezimea gândirii, profunzimea judecăţii şi acribia documentării, Florin s-a menţinut mereu într-o modestie şi discreţie voluntară, căutându-şi drumul către esenţă.
Şi-a ales o cale de ieşire din lume, lumea plină de molozul ruinelor unei societăţi româneşti destructurate şi idiotizate de comunism. A găsit la mânăstirea Petru Vodă, din inima munţilor, de la Poala Ceahlăului, un petic de lumină şi de curăţenie, clădit de Părintele Justin Pârvu.
A murit pe drumul către mânăstirea Petru Vodă, locul unde a ales să se retragă cu mulţi ani în urmă.
Ultima oară când ne-am văzut, relativ recent, intersectându-ne la un colţ de stradă, mi-a dăruit un volum la care lucrase din greu, o carte minunată despre viaţa prigonită şi totuşi atât de plină de lumină a Părintelui Justin. Perfecţionist ca întotdeauna, nu era încă destul de mulţumit de calitatea grafică, deşi mie lucrarea mi se părea impecabilă.
Am zăbovit, în picioare, în mijlocul drumului preţ de juma’ de pachet de ţigări, interval în care mi-a trecut în revistă, rapid, ultimii noştri 20 de ani, de când ne cunoşteam, cu ironia sa muşcătoare şi cu tristeţea înţeleptului ce a albit deja observând lipsa de solidaritate şi devotament pentru principii a noastră, a celor care am aprins o vâlvătaie, în Piaţa Universităţii, pentru a deveni apoi o grupare a eşecului, deoarece tot ce a rămas din generaţia noastră de la momentul ‘89 şi ‘90 când am ieşit în stradă strigând din răsputeri „Jos comunismul!“ este doar o nesfârşită serie de înfrângeri.
În raport cu ideile, normele morale şi aspiraţiile cu care am plecat la drum, generaţia noastră, în cea mai mare parte, s-a dovedit o generaţie de nevolnici, incapabilă să stârpească rădăcina Răului, incapabilă de jerfă şi de curajul de a pune mâna pe armă pentru a opri, fie şi cu preţul vieţii, lucrarea sinistră a adunăturii de nenorociţi care s-au pus călăre pe grumazul poporului român. Am rămas cu scârţa-pârţa pe hârtie şi memoria lucrului nedus până la capăt şi atât.
Fondator al Mişcării Pentru România, o ultimă zvâcnire a spiritului Pieţei Universităţii, Florin Stuparu a ales să se care de la oraş, după acest ultim eşec „de generaţie“, căutând limpezimea acolo unde încă mai pâlpâie o flăcăruie de spirit românesc, alături de oameni lăsaţi de Dumnezeu cu sfinţenia sufletului, la Petru Vodă. A muncit scriind nenumărate articole şi cărţi de îndreptare a minţilor zdruncinate de „ateismul ştiinţific“, încercând să lase măcar copiilor noştri un îndreptar de folos. Astăzi, colegii mei de redacţie, când au aflat că aş vrea să scriu despre Florin Stuparu-care-a-murit, una dintre cele mai strălucite minţi întâlnite de mine vreodată, din generaţia mea, se întrebau cine a fost acest Florin Stuparu?
În memoria sa, citez doar câteva vorbe scrise de el, despre rădăcina răului şi sursa prostiei care otrăveşte zi de zi fiinţa omenească/românească.
„Ateismul străbate întreaga materie a aşa-ziselor «cunoştinţe» ce se vâră silnic în minţile şcolarilor, de la «grădi» şi până la Universitate. (Că nu e vorba de niciun fel de cunoştinţe în adevăratul înţeles al cuvântului se va vedea la timpul potrivit.) Să nu vă închipuiţi însă că «procesul instructiv-educativ» lasă deoparte celelalte păcate de moarte. Nicidecum! Nu scapă din vedere niciunul, le «cultivă» pe toate, ca un grădinar iscusit, ce are în serele sale şi flori timpurii, şi flori târzii. Dar ateismul e îngrijit cu osebită luare-aminte, pentru că Statul – a cărui instituţie de căpătâi e şcoala – Statul deci este ateu înainte de a fi păgân, sau iubitor de argint, sau slujitor al pântecelui, sau ce mai vreţi, măcar că e şi toate acestea.
De aceea, şcoala are datoria să producă cetăţeni în primul rând atei, şi abia după aceea curvari, prea-curvari, îndrăciţi cu pântecele, iubitori de argint, iubitori de odihnă trupească şi de slavă deşartă! De fapt, ateismul hrăneşte toate celelalte patimi, căci, dacă nu e Dumnezeu, atunci nu e nici păcat, şi omul poate să facă orice.“
Oamenii chiar fac orice şi se duc dracului, asta e, pe scurt… Florin măcar s-a dus pe drumul către mânăstire, pe drumul către prietenii care au ales calea Adevărului…
Dumnezeu să-l odihnească.

George Roncea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    decembrie 2020
    L Ma Mi J V S D
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii