Arhiva

AVMR recuza judecatorul in procesul intentat de Teodor Maries PDF Imprimare Email
Documente Mineriade - 2009
Scris de Viorel Ene   
Vineri, 05 Februarie 2010 17:57

 

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti

Dosar nr. 10669/4/2008

Completul 8 civil

Termen: 28.01.2010

DOMNULE PREŞEDINTE

Subsemnatul Ene Viorel, Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, pârât-reclamant în dosarul nr. 10669/4/2008 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, în contradictoriu cu reclamantul-pârât Mărieş Teodor, formulez potrivit disp. art. 27 pct. 1 Cod Procedură Civilă prezenta

CERERE DE RECUZARE

Cu privire la d-na judecător Popa Cornelia, întrucât există serioase indicii că aceasta nu dă dovadă de obiectivitate şi imparţialitate în judecarea prezentei cauze, având un interes propriu în soluţionarea favorabilă (admiterea acţiunii) reclamantului-pârât Mărieş Teodor.

Arăt că acest litigiu este de fapt concretizarea unei lupte politice, miza acestui dosar fiind consolidarea „legendei” de revoluţionar a reclamantului-pârât Mărieş Todor, şi implicit a celor ce îl susţin din umbră.

Apreciez că respingerea nemotivată a cererii de audiere a unui martor în condiţiile în care printr-o încheiere anterioară instanţa a admis probatoriul solicitat (inclusiv proba cu martori) – doar din considerentul că acest martor este un fost preşedinte al României actualul simplu particular Ion Ilici Iliescu, mă îndreptăţeşte să cred că d-na judecătoare investită cu soluţionarea prezentei pricini nu face dovada imparţialităţii şi obiectivităţii ce sunt caracteristice corpului magistraţilor, această măsură de înlăturare a unui martor esenţial pentru probatoriul nostru fiind de natură să îmi prejudicieze mijloacele de apărare.

Mai mult, d-na judecător a înţeles chiar să îşi manifeste deschis simpatia şi îngrijorarea faţă de reclamantul-pârât Teodor Mărieş privind starea de sănătate a acestuia, după 75 de zile de aşa-zisă grevă a foamei pe care acesta afirmă că şi-ar fi asumat-o pentru a şantaja magistraţii să îi dea o copie a dosarelor Revoluţiei şi al Mineriadei (aflate încă în faza e cercetare penală la Parchet). Dacă un astfel de şantaj ordinar la adresa magistraţilor a reuşit, iar numitul Mărieş a intrat din nou într-o aşa zisă grevă a foamei, cerând dreptate, toate aceste aspecte îmi creează temerea justificată ca nu cumva d-na judecător, impesionată de astfel de „argumente” străine de natura pricinii şi a dreptului în general, să „abdice” de la imparţialitatea şi obiectivitatea de care ar trebui să dea dovadă ca magistrat.

Pe de altă parte, susţinerea publică de care se bucură reclamantul-pârât din partea actualului preşedinte Traian Băsescu în susţinerea cererilor sale, poate creea o stare de temere şi nesiguranţă d-nei judecător a cărei recuzare o cer, această presiune politică având deja ca rezultat în această cauză respingerea unor probe solicitate de mine.

În aceste condiţii, apreciez că d-na judecător Popa Cornelia manifestă un interes personal în cauză, respectiv interesul de a nu îşi periclita cariera şi evoluţia în magistratură opunânduse unei vădite presiuni politice în prezenta cauză.

Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991

Din România, Ene Viorel

prin avocat Rapcea Mihai

28.01.2010

DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

 

 

Sondaje

Consideraţî că masoneria este vinovată de decăderea morală şi economică a României?
 
 
   
 
     
 
   
Design by windows vista forum and energiesparlampen