CTP – crucişătorul mineriadei din iunie ’90

 

„am găsit la peneţeu droguri, armament, muniţie, maşină de scris automată… tipărit bani la peneleu… este în ziarul Adevărul

aud că victimele mineriadelor au de gând să strângă semnături pentru arestarea lui Ion Iliescu, lucru care nu se va întâmpla întrucât, nu-i aşa, bietul Iliescu e bătrân şi un om bătrân, oricât de ticălos şi de criminal ar fi, nu poate fi tras la răspundere pentru fărădelegile lui. dar dacă săracul şi necinstitul Iliescu nu poate fi arestat, îi propun pe alţii, mai tineri şi mai voinici, care au instigat împotriva manifestanţilor şi au aplaudat mineriada… ce-ar fi deci să fie luaţi de guler şi întrebaţi de sănătate următorii:
– cu voia dvs., primul pe listă: marele om şi marea conştiinţă şi marele moralist al lui peşte-prăjit Cristian Tudor Popescu, care, în fiţuica de perete a lui Ilici, numită pe atunci Pravda sau, mă rog, Adevărul ex-Scânteia, făcea cea mai curată apologie (în sensul aproape etimologic al termenului) a violenţei:
Ca pe 13 iunie a avut loc la Bucuresti o tentativa de lovitura de stat este un fapt a carui negare nu poate fi discutata decat in termenii cretinismului sau candorii, dupa cum se exprima d-l Razvan Theodorescu. Oricine s-a aflat in acele ore la Televiziune, la Interne sau la Politie poate rememora mirosul salbaticiei si fricii care pluteau in aer. E lesne de inteles ca imaginile din seara aceea, transmise de TVR, si mai ales lipsa oricaror imagini, vreme de 40 de minute pe micul ecran, au creat, inevitabil o stare de tensiune, de panica, in intreaga tara. Ceea ce s-a intamplat a doua zi in Bucuresti, incepand cu primele ore ale diminetii, a fost o reactie tot atat de inevitabila; spirala violentei odata initiata, urca intruna. Aceasta reactie s-ar fi produs si in lipsa apelului prezidential, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucura presedintele si guvernul. (Spirala violentei)
(cu această ocazie, aş propune să fie umflat şi eruditul expert în ştiinţele limbistice şi poponautice moderne şi contemporane Rhăzvhan Theodhorhescu, dar stai că şi ăsta e bătrân!)
– şturlubatica Corina Drăgotescu, pe atunci şi ea pupincuristă a lui Iliescu („Iliescu al nostru”, cum îl alinta ea), ulterior parteneră mediatică a lui Andrei Gheorghe; Drăgoteasca, vorba unui crainic sportiv ceauşist, „semăna panică în careul advers”:
Piata Universitatii continua sa fie pentru multi oameni un motiv de ingrijorare datorita aparitiei actelor de violenta din partea unora dintre manifestanti. Ca exista subterane politice, ca undeva un creier diabolic elaboreaza o tactica a demonstratiei, ca sint in piata oameni de buna credinta care continua sa aiba impresia ca ceea ce fac ei acolo este rodul unei spontaneitati revolutioanare, astea sint lucruri pe care deja le stim cu totii. Personal insa nu inteleg de ce lupta pentru putere trebuie sa imbrace asemenea forme si nu poate fi dusa oricit ar fi ea de agresiva verbal doar in planul confruntarilor politice. (Adevar sau fictiune);
– tovarăşa Lelia Munteanu, astăzi editorialistă la Gândul, care, confundând gazetăria cu scrisul de note informative la securitate, demasca:
profesoara de engleza Popinceanu Maria, «culeasa» din Piata Universitatii. E drogata. Tipa isteric «arestati o femeie nevinovata cu un copil mic acasa?» Stef Maria depune marturie de trecator: «A sarit la mine cu unghiile. M-a tras de par. Racnea ca si acum: “vedeti unde-am ajuns daca nu l-ati votat pe Ratiu?”» (…) Cladirea Politiei din Calea Victoriei arata jalnic. Am vazut etajele I, II, parterul si podul. Nimic n-a ramas nears. (…) Pe d-l General Batlan il intalnim in fostul sau birou. Carbune peste tot. O scandura fumega si acum sub picioarele noastre. Rascopt de caldura, tavanul cade cu zgomot. Ne ferim sa vorbim. Ne spune: «ieri la ora atacului eram in Piata Universitatii. Ocupantii unei masini cu numar fals (2-AG-132) au impartit “non-violentilor” sticle cu continut incendiar. Cei care au facut ce vedeti aici nu-s oameni. Scursura din intreaga tara, rebut social, canalii. Beti si drogati. Din biroul acesta au furat doua pistoale, doua incarcatoare si un pistol mitraliera. In garaj dupa ce au smuls aparatele de emisie-receptie, au dat foc la toate masinile. Acum nu mai avem nici una» (Indemn venit din caverna)
– „avocatul” Sergiu Andon de la acelaşi Adevărul – avocat al acuzării în pamfletul Fi-r-ai al naibii, Maiestate! şi avocatul securităţii ceauşiste în procesul îngropării CNSAS;
– „matematicianul” pesedist Octavian Ştireanu, conducătorul gazetei Azi, fiţuică de o jegoşenie de nedescris; iată şi o pagină din cugetarea politică a acestui tâmpit: acest punct 8 al „Proclamaţiei da la Timişoara” reprezintă un îndemn la încălcarea drepturilor omului – deci la comiterea acelui gest îm¬potriva căruia s-au ridicat nu numai disidenţii noştri glorioşi, ci însăşi întreaga revoluţie din decembrie… Pe mitingişti nu-i interesează, desigur, odiseea semnării de către România a acestui „Document final [al Reuniunii de la Viena a reprezentanţilor statelor participante la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa]” -după cum nu-i interesează nici de ce acest document n-a fost publicat în România cîtă vreme a trăit Ceauşescu. Şi n-a fost publicat tocmai pentru că, e limpede, conţine prevederi, precum cele redate mai sus şi care, acum, se vor iarăşi încălcate de neoceauşiştii din Piaţa Universităţii (In Romania se cere incalcarea drepturilor omului!);
Iosif Boda, absolvent de Ştefan Gheorghiu, la acea dată directorul Direcţiei de informare, sinteze şi documentare a Preşedinţiei României (cu alte cuvinte, cel care-l informa pe Iliescu despre manifestaţiile „legionare” din Piaţa Universităţii) şi redactor la acelaşi ziar fesenist, una şi aceeaşi persoană cu Iosif Boda care apare astăzi zilnic la emisiunile tv;
– caricaturistul el însuşi caricatural Octavian Andronic, conducătorul gazetei Libertatea, în acelaşi registru al intoxicării cu Azi, Dimineaţa şi Adevărul, un adevărat patrulater roşu al presei post-decembriste;
– ceilalţi manipulatori, care au pus la cale diversiunile gen ne dăm foc la autobuze, oamenii securităţii iliesciene, pe care mi-e silă să îi şi pomenesc cu numele: Gelu Voican, Virgil Măgureanu etc.
în termenii unei etici băbeşti, ciomegarii mineriadei au fost de trei feluri: cu fapta, dar şi cu cuvântul şi cu gândul. creierele (cap-secii, mai bine-zis) din securitate, condeiele din presă, vocile de la televiziunea română sunt mult mai vinovaţi ca lămpaşii înarmaţi veniţi din Valea Jiului, iar cel care a scris deunăzi un editorial cu titlul Mineriada  ca bata folosea în ’90 cuvântul ca bâtă. probele există şi nu-mi mai rămâne decât să vă las în compania încadrării juridice a infractorilor Iliescu Ion, Roman Petre, Voican Voiculescu Gelu, Theodorescu Răzvan, Popescu Cristian Tudor, Drăgotescu Corina et alia eiusdem farinæ:

Art. 372 Instigarea publică şi apologia infracţiunilor
(1) Fapta de a îndemna publicul verbal, în scris sau prin orice alte mijloace de a săvârşi fapte ce constituie infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită de un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare săvârşirea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
(4) Lăudarea sau recompensarea în public a celor care au săvârşit infracţiuni sau a infracţiunilor săvârşite de aceştia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 373 Incitarea la ură sau discriminare
Incitarea publicului la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 381 Alarmarea falsă
(1) Fapta persoanei care alertează populaţia, autorităţile sau organele specializate de intervenţie, cu privire la existenţa unui pericol iminent pentru viaţa, integritatea sau sănătatea persoanelor, pentru bunuri ori pentru un interes public, ştiind că acest pericol nu există, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

(din Codul penal)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    decembrie 2020
    L Ma Mi J V S D
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii