• SONDAJ

  • MINCIUNILE SEFULUI PARCHETULUI GENERAL SECTIA MILITARA

    DOSARUL REPRESIUNII DIN IUNIE 1990 -,,MINERIADA” A INCAPUT PE MANA OAMENILOR LUI DAN VOINEA-GROPARUL DOSARELOR REVOLUTIEI SI MINERIADELOR.

    DUPA CE L-AU DAT AFARA PE SEFUL SECTIEI MILITARE, VASILACHE- CEL CE A AVUT CURAJUL SA-L PUNA SUB ACUZARE PE CRIMINALUL ION ILIESCU, ACTUALII PROCURORI MILITARI REFUZA SA-I PUNA SUB ACUZARE PE GENERALII TORTIONARI CARE AU UCIS SAU AU RETINUT IN UNITATI MILITARE CIVILI.

    CIVILI-APROAPE 1024 AU FOST RETINUTI ILGAL SI MALTRATATI IN ACESTE UNITATI MILITARE;MAGURELE SI SC. DE SECURITATE BANEASA.

    PAVEL ABRAHAM – A ASISTAT SI ORDONAT MALTRATAREA NEFERICITILOR ,,CAZATI” LA BANEASA.

    DORU VIOREL URSU – NUMIT DE PETRE ROMAN MINISTRU DE INTERNE IN DATA DE 14.06.1990-ORA 14.00 ESTE ,,MARTOR,,

    RAZVAN TEODORESCU- SEFUL TVR-L A INTRERUPT EMISIUNEA INSTIGAND  POPULATIA LA VIOLENTA – NICI MARTOR NU A FOST CHEMAT.

    PROCURORII CARE AU ARESTAT ILEGAL ZECI DE NEVINOVATI NU SUNT DERANJATI DE ACESTI PROCURORI ASERVITI POLITIC P.S.D.-ULUI.

    DREPTATE, OCHII PLANSI VOR SA TE VADA !

    P.S. – SASUL SE TREZESTE SI VORBESTE DE REVOLUTIE SI MINERIADA !!!!!.

    I-AM CERUT AUDIENTA SI AM FACUT GREVA FOAMEI DAR SE PARE ERA PLECAT IN ….VACANTA !

    Cerere documente cu referire la dosarele ce privesc evenimentele din iunie 1990 – MINERIADA.

    ASOCIATIA VICTIMELOR MINERIADELOR 1990-1991

    Str. Batistei nr.11, ap.1, sect.2, Romania (A.V.M.R.)

    6 iulie 2015

             Subscrisa AVMR, prin presedinte Viorel Ene, cu sediul în str. Batiștei nr. 11, scara B, etaj 1, sector 2, București, – în nume propriu, precum şi în calitate de mandatar al victimelor mineriadelor, prin prezenta va solicitam punerea la dispozitia Asociatiei noastre toate documentele, inscrisurile si rezolutiile formulate si semnate de fostul procuror militar, Dan Voinea cu referire la dosarele ce privesc evenimentele din iunie 1990 – MINERIADA.

    Precizam ca subscrisa Asociatie a depus plangere penala impotriva fostului procuror Dan Voinea pentru favorizarea infractorilor si tergiversarea cercetarilor privind vinovatii Represiunii din iunie 1990. Documentele servesc la probarea in instanta a faptelor de natura penala a fostului procuror, sanctionat, deocamdata doar de CSM, in mod simbolic.

    Asociatia a solicitat in repetate randuri tragerea la raspundere a fostului magistrat Dan Voinea pentru nesoluţionarea într-un termen rezonabil a Plângerilor, încălcarea oricăror alte standarde de justiţie echitabilă în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi savirsirea infractiunii de abuz in serviciu, prevazuta si pedepsita de art. 297 Noul Cod Penal (art. 246 vechiul Cod Penal), cu aplicarea art. 309 Cod Penal (art. 248 vechiul Cod Penal).

    Consiliul Superior al Magistraturii a identificat o buna parte din aspectele sesizate de Asociatia Victimelor Mineriadelor, insa pana in prezent nu a avut loc si pedepsirea pe masura a fostului procuror pentru contributia sa la protectia clientelara acordata faptuitorilor, a celor care au instigat la violenţă, au chemat minerii, sindicaliştii, membrii FSN, securistii, personalul militar etc. (cca. 20.000 de persoane) care au ucis, brutalizat, arestat nelegal, supus la tortură, tratamente inumane şi degradante numeroase persoane – estimarile se refera la peste 100 morţi, 1030 de persoane arestate nelegal, peste 1200 persoane grav ranite si vatamate.

    Toate aceste fapte ce reprezinta incalcari flagrante ale prevederilor Convenţiei împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante asumata si semnata de Romania la ONU nu au fost pedepsite nici pana astazi iar contributia procurorului Dan Voinea a fost hotaratoare, desi acesta cunoștea in detaliu represiunea la care au fost supuse victimele mineriadelor.

    Deşi aceste fapte extrem de grave sunt notorii şi au fost sesizate autorităţile judiciare încă din 1990, fiind produse consecinţe deosebit de grave pentru victimele mineriadei, totuşi victimele nu au beneficiat de nici un fel de reparaţii şi nu au avut parte de un proces corect datorită implicării politice și a faptului că principalii responsabili

    Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Pavel Abraham, Razvan Theodorescu, Corneliu Burada, ministrul Transporturilor, Miron Cozma, liderul minerilor din Valea Jiului, Napou Ioan, din conducerea sindicatului minerilor, Cornel Burec, ministrul adjunct al Ministerului Minelor, Miron Mitrea si Victor Ciorbea, sefi sindicalisti din CNSLR Fratia, Adrian Sarbu, seful de cabinet al lui Petre Roman, generalul SRI Dragoi, medicul Sorin Oprescu, colonelul Tache Viorel de la UM 0215, politia politica a regimului FSN al lui Ion Iliescu resuscitata din cadrele SMB – Securitatea Municipiului Bucuresti, generalul Diamandescu, generalul Victor Atanasie Stanculescu, colonelul Kuki Borislavski, cumnatul lui Petre Roman

    – și alți înalți funcționari și demnitari publici indicați în Plângerile penale formulate au beneficiat de protecția clientelară din partea magistraților complici sau care au cercetat abuziv (procurorii Buneci, Țuculeanu, Joarză, Dan Voinea).

    Asociatia noastra se constituie parte civila impotriva procurorului Dan Voinea, si cere daune morale pentru despagubirea victimelor, din averea personala a fostului procuror.

    Vă mulțumim pentru sprijinul acordat.

    Președinte AVMR,

    Ene Viorel

     

     

     

     

    Intampinare Ene vs. Maries

    Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti

    Dosar nr. 10669/4/2008

    Completul 8 civil

    Termen: 29.01.2009

    DOMNULE PREŞEDINTE

    Subsemnatul Ene Viorel, prin avocat Rapcea Mihai, pârât în dosarul nr. 10669/4/2008 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, în contradictoriu cu reclamantul Mărieş Teodor, formulez prezenta

    ÎNTÂMPINARE ŞI CERERE RECONVENŢIONALĂ

    La acţiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată şi precizată.

    Pe calea întâmpinării, solicit respingerea acţiunii în principal ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, să o respingeţi ca netemeinică şi nelegală.

    Pe calea cererii reconvenţionale, solicit obligarea reclamantului-pârât Mărieş Teodor la plata sumei de 1 leu cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul de imagine cauzat prin formularea cu rea credinţă a prezentei acţiuni, precum şi pentru acuzaţiile calomnioase şi defăimătoare la adresa mea – în calitatea pe care o am de Preşedinte al Asociaţiei victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România (AVMR).

    Solicit de asemenea amendarea reclamantului pentru introducerea cu rea-credinţă a unei cereri vădit netemeinice, conform art.108 ind.1 pct.1 lit.a C.p.c., sens în care vă rugăm să apreciaţi că se impune cu tărie o asemenea măsură, întrucât din probele pe care le vom administra în cauză rezultă că acţiunea a fost introdusă de către reclamant cu rea-credinţă, acesta dorind vexarea subsemnatului.

    MOTIVE:

    ÎN FAPT: reclamantul a formulat o acţiune prin care a solicitat obligarea mea la plata sumei de 10.000 RON cu titlul reparaţie a prejudiciului moral suferi de acesta datorită publicării de către cotidianul „Evenimentul Zilei” din data de 13.06.2007 a unui articol din conţinutul căruia reiese că eu aş fi declarat că reclamantul-pârât Mărieş Teodor ar fi fost plătit de către Direcţia de Informaţii a Ministerului de Interne.

    Reclamantul a invocat în susţinerea pretenţiilor sale prevederile referitoare la răspundere civilă delictuală, prevăzute de disp. art. 998 Cod Civil.

    Înţeleg să invoc EXCEPŢIA LIPSEI CALITĂŢII PROCESUALE PASIVE, reclamantul pârât îndreptându-se împotriva unei persoane care nu are legătură cu pretinsul prejudiciu de imagine pe care afirmă că l-ar fi suferit.

    Potrivit disp. art. 69 din Legea nr. 3/1974 republicată, „persoana fizică sau juridică lezată prin afirmaţiile făcute în presă şi pe care le consideră neadevărate, poate cere, în termen de 30 de zile, ca organul de presă în cauză, să publice sau să difuzeze un răspuns sub formă de replică, rectificare ori declaraţie. Răspunsul trebuie să fie obiectiv şi să urmărească restabilirea adevărului.” Conform art. 70, organul de presă este obligat să publice, fără plată, răspunsul, în condiţiile articolului precedent, în termen de 15 zile de la primirea lui, dacă organul de presă este cotidian, sau cel mai târziu în al doilea număr de la primirea răspunsului – dacă organul de presă are o altă periodicitate, iar potrivit art. 71, refuzul de a publica sau difuza un răspuns, în condiţiile art. 70, se comunică persoanei lezate în termen de 15 zile de la primirea sesizării scrise de aceasta. Nepublicarea sau nedifuzarea răspunsului în termenele prevăzute în articolul precedent se consideră refuz, chiar dacă acesta nu a fost comunicat potrivit alin. 1.

    În această situaţie, conform art. 72, persoana lezată poate cere judecătoriei obligarea organului de presă în cauză să publice sau să difuzeze răspunsul. Dacă instanţa judecătorească constată că refuzul este neântemeiat, obligă organul de presă să publice sau să difuzeze răspunsul în termen de 15 zile, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. În cazul prevăzut în alineatul precedent, publicarea sau difuzarea răspunsului se face cu menţiunea că acesta s-a dispus prin hotărârea judecătorească, indicându-se numărul şi data acesteia, precum şi instanţa care a dat hotărârea.

    În cauza de faţă, reclamantul nu a dovedit faptul că s-a adresat cotidianul „Evenimentul Zilei” pentru a solicita un drept la replică, iar în cazul efectuării unui asemenea demers, nu a făcut dovada refuzului pârâtei de a publica dreptul său la replică.

    Într-o atare situaţie, având în vedere că legea oferea pârâtului posibilitatea de a obţine restabilirea adevărului şi repararea pretinsului prejudiciu de imagine suferit, acesta trebuia să se îndrepte împotriva ziarului care a publicat articolul incriminat, nicidecum împotriva mea, care, potrivit legii, sunt persoană fizică, nici măcar ziarist, darămi-te „organ de presă„, aşa cum prevede legea.

    Consider că reclamantul pârât Mărieş Teodor nu se poate considera prejudiciat de afirmaţiile pe care mi le atribuie, ci de publicarea articolului în cauză, fapta prin care acesta s-ar putea considera prejudiciat fiind aceea de redactare şi publicare a articolului incriminat, singura persoană care ar putea avea calitate procesuală pasivă în cauza de faţă ne-putând fi decât cotidianul „Evenimentul Zilei”.

    Având în vedere toate aceste considerente, vă rugăm să respingeţi acţiunea reclamantului Maries Teodor ca neântemeiată.

    Actiunea promovata, este inadmisibila, intrucat din punctul meu de vedere nu sunt indeplinite conditiile pentru a fi angajata raspunderea civila delictuala.

    Dupa cum se cunoaste, pentru a putea interveni o astfel de raspundere, este necesara indeplinirea catorva conditii: fapta ilicita, existenta unui prejudiciu, legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, precum si existenta vinovatiei.

    Fapta ilicita, astfel cum este privita in doctrina, trebuie sa constea intr-o actiune orin inactiune prohibita de lege, de natura sa genereze o paguba.

    Dreptul la imagine al unei persoane a fost tratat ca fiind un drept personal nepatrimonial caruia ii corespunde o obligatie generala de a nu face, de a nu-i aduce atingere. Ori, din contextul evocat de catre reclamant, nu se demonstreaza ca in mod cert subsemnatul as fi savarsit fapte de natura sa-mi atraga raspunderea civila.

    Prejudiciul moral, descris in cererea introductiva, nu este dovedit, decat printr-o raportare la activitatea extra-profesională a reclamantului (calitatea sa discutabilă de preşedinte al unei asociaţii).

    Psihologia moderna, stabileste intr-adevar status-ul individului pe baza realizarilor sale, insa nu se observa faptul ca pentru a putea caracteriza moralitatea unei persoane este necesara identificarea si altor aspecte socio-umane: familia, prietenii, apartenenta la alte grupuri sociale etc.

    Ori reclamantul insista sa se identifice doar prin atingerea laturii extra-profesionale, care in mod cert nu se suprapune cu moralitatea in sine. De fapt, prejudiciul moral, pe care-l invedereaza reclamantul, nu constituie decat o dizertatie pe tema laturii unui renume de „revoluţionar onest”, care nu este dovedit, ba dimpotrivă, din lecturarea materialelor de presă apărute în mai multe publicaţii, ne fac dovada existenţei unei imagini publice… cel puţin controversate.

    Legatura de cauzalitate, dintre presupusa faptă ilicită şi presupusul rezultat vătămător, nici măcar nu este mentionata in cererea de chemare in judecata, de altfel acest fundament logico-juridic pentru stabilirea unui raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, fiind imbratisat mai mult in doctrina penala, în situaţia de faţă pentru infracţiuni dezincriminate (cum ar fi infracţiunea de calomnie prin intermediul presei).

    Vinovatia subsemnatului la savarsirea evenimentului prejudiciabil nu poate fi luata in considerare cata vreme nu este lamurita imprejurarea privind afirmatiile pagubitoare sau provenienţa certă a acestor afirmaţii.

    Cat priveste sanctiunea ce se doreste a fi aplicata, din punctul de vedere al prejudiciului de imagine creeat, trebuie avut în vedere si faptul in presa „orice ziar traieste o zi” sens in care practic stirea care ar fi trebuit sa creeze o paguba nu mai este demult in atentia publicului larg, si implicit nici eventualul prejudiciu moral nu ar mai putea subzista.

    Cu privire la cererea reconvenţională, apreciez că pârâtul mi-a creeat un prejudiciu de imagine atât prin formularea cu rea credinţă a prezentei acţiuni, cât şi prin acuzaţiile calomnioase şi defăimătoare la adresa mea – în calitatea pe care o am de Preşedinte al Asociaţiei victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România (AVMR).

    PROBE: solicit proba cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtului precum şi orice altă probă a cărei necesitate ar reieşi din cadrul dezbaterilor.

    ÎN DREPT: îmi întemeiez întâmpinarea şi cererea reconvenţională pe disp. art. 115-120 Cod Procedură Civilă.

    Pentru pârâtul reclamant Ene Viorel,

    Avocat Rapcea Mihai

    ___________________ 29.01.2009

    DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

    Manipularea şi dezinformarea din jurul cazului Dan Voinea

    Manipularea şi dezinformarea din jurul cazului Dan Voinea

     Presa a dezvăluit că între Ion Iliescu şi generalul Dan Voinea a existat o conexiune ascunsă iar generalul a încălcat cu buna ştiinţă legea, ţinând secret faptul că, încă din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu. Participarea sa la celebrul “proces” al lui Ceauşescu pe procuror al cuplului nu poate fi întâmplătoare. Desemnarea sa a aparţinut lui Ion Iliescu ceea ce arată că maiorul Voinea, la acea dată, era un perosnaj de mare încredere al grupului conspiratorilor. Scenariul din care a făcut parte Voinea, de la început, explică poziţia sa actuală.
     Soţia lui Dan Voinea, Liliana, este într-o strânsă relaţie cu Daniela Stana, fata celui mai vechi şi bun prieten al lui Iliescu, Traian Creţu. Dana Stana este sora fostului consilier prezidenţial, Corina Creţu, una dintre cele mai apropiate persoane din preajma lui Ion Iliescu. Prin statut, procurorii nu pot ancheta persoane care, fiind învinuite de o anumită infracţiune, fac parte din familia magistratului ori din cercul de prieteni al acestuia.
     Tatăl Danei Stana şi al Corinei Creţu a fost un apropiat atât al soţiei generalului Dan Voinea, cât şi al lui Ion Iliescu, prietenia dintre cei trei cimentându-se încă din anul 1984 (anul în care Iliescu fusese numit director al Editurii Tehnice, editura la care Traian Creţu şi-a publicat, până în aprilie 1989, toate Tratatele de Fizică).
     În anul 2004, Corina Creţu a inaugurat în judetul Sălaj, la Năpradea, o şcoală generală, care poartă numele tatălui său, iar la dezvelirea bustului lui Traian Creţu au fost prezenţi Ion şi Nina Iliescu şi, nu în ultimul rând, Liliana şi Dan Voinea.
     Dan Voinea şi-a creat în decursul anilor o reţea de suporteri în presă şi în rândul unor organizaţii mai mult sau mai puţin civile. A alimentat câţiva ziarişti aleşi pe sprânceană cu documente din dosarele de urmărire penală, oferindu-le acestora un avantaj faţă de restul jurnaliştilor (cu încălcarea flagrantă a legii).
     Deasemenea utilizând aşa zişi “revoluţionari” în fapt mici grupuri gălăgioase de manevră, a obţinut imaginea unui general asistat şi susţinut prin presiune publică de “revoluţionari” şi “societatea civilă”. Generalul Dan Voinea şi-a format, chiar în interiorul asociaţiilor revoluţionarilor, adevărate grupuri de diversiune – un exemplu semnificativ fiind cazul Doru Marieş, cocoţat la şefia unei asociaţii cu sprijinul deschis al generalului Voinea.
     Teodor Mărieş a fost liderul unei fantomatice organizaţii – Alianţa Poporului -, în timpul desfăşurării manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 1990, care promova constant un mesaj al confruntării violente. Considerat un provocator aflat în slujba Poliţiei şi al organelor FSN, Teodor Mărieş a fost izolat de către organizaţiile Pieţei Universităţii.  Organizatorii Pieţei Universităţii l-au suspectat de la bun început pe Mărieş şi gruparea sa că are misiuni diversioniste. Organizaţia pe care o coordona a fost controlată de fostul şef al UM 0215, colonelul Florin Calapod. Misiunea colonelului Calapod şi a brigăzii de foşti securişti a fost compromiterea mesajului Pieţei Universităţii – nonviolent şi paşnic, prin instaurarea unui spirit autarhic şi anarhic şi prin iniţierea unor acţiuni provocatoare.
     Mărieş a fost instrumentul principal al acestui proiect malefic, care avea ca scop justificarea intervenţiei în forţă împotriva manifestanţilor Pieţei Universităţii. Cu trei ore înainte de reprimarea cu mână armată a studenţilor de la Universitate şi Arhitectură, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1990, organizaţia lui Teodor Mărieş şi-a strâns pe şest catrafusele şi s-a pus la adăpost. Acesta a mai reapărut în zona Televiziunii Române în jurul orelor 18, intrând în sediul instituţiei cu un grup violent. După consumarea evenimentelor a fost învinuit şi găsit vinovat dar a scăpat prin schimbarea încadrării şi a fost judecat în libertate. Răzvan Teodorescu, unul dintre cei mai apropiaţi acoliţi ai lui Ion Iliescu, şi-a retras plângerea împotriva lui Mărieş. Acesta a dispărut apoi o lungă perioadă de timp din atenţia publică. Ulterior Mărieş a reapărut, surprinzător, peste 17 ani, în fruntea unei organizaţii – 21 Decembrie 1989 – cu care nu a avut nimic de-a face vreme de 12 ani.
     Susţinerea sa din partea lui Dan Voinea este o certitudine, iar grupusculul lui Teodor Mărieş a fost folosit ca mijloc de presiune ori de câte ori a avut nevoie Voinea. Că este aşa, o demonstrează şi faptul ca în timp ce membrii AVMR se aflau în instanţă, în procesul intentat lui Dan Voinea, se zvonise în Parchet ca Mărieş conduce un grup de revoluţionari, care protestează de zor în faţa Parchetului, pentru a-l susţine pe Dan Voinea!
     Mărieş a fost acuzat cu probe de revoluţionari din oraşele-martir ale României “de impostură dar şi de luare de mită, falsuri şi nepotisme”, ei învinuindu-l pe Teodor Marieş – omul impus de procurorul Dan Voinea la cârma asociaţiei revoluţionarilor – că “cerea, ca să dea drumul dosarelor de revolutionar, 5.000 de euro din suma de 7.000, cât trebuie să primească de la stat fiecare revoluţionar autentic”.
     Tot presa a dezvăluit că acelaşi Teodor Maries îşi umfla lunar conturile cu 6.000 de euro tot pe la marginea legii, “închiriind” locaţia Asociaţiei 21 Decembrie, ilegal, Baroului Bucureşti (neavând contract de închiriere cu R.A. A.P.P.S.). Însuşi şeful Baroului, Iordănescu Cristian, totodată şeful grupului de avocaţi care l-a reprezentat pe Dinu Patriciu în Dosarul Rompetrol, îl reprezenta şi pe Teodor Marieş în diferite cauze juridice.
     Generalul procuror militar Dan Voinea a fost prezentat de o parte a presei drept victimă întrucât Curtea Constituţionala a decis să treacă dosarele revoluţiei şi mineriadei de la Parchetul militar la cel civil. Ce se face lumea că uita e că d-l general a fost cel care a amânat soluţionarea amintitelor dosare mai bine de un deceniu.
     Cei care sunt – la vedere, în vârful “frontului” de sprijin al generalului Voinea sunt Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, şi George Costin, lider de sindicat la IMGB, cel care s-a aflat, culmea, în fruntea bătăuşilor care au agresat în 13 iunie 1990 studenţii de la Arhitectură.
     O organizaţie fantomatică – „Noii Golani” – dezvăluită de presă a avea legături cu propagandă ucraineană împotriva României, a chemat chiar la acţiuni de proteste de stradă împotriva ,,deciziei Curţii Constituţionale, care, practic, îi dă verdictul de nevinovat lui Ion Iliescu şi celor din jurul său”. După ce au anunţat o serie lungă de proteste ale societaţii civile libere, “noiigolani” au dispărut în ceaţă. Organizaţia amintită s-a creat tot în preajma lui Mărieş, odată cu subita sa reîntoarcere în Bucureşti, dintr-un judeţ aflat la graniţa cu Ucraina.
     S-au exercitat presiuni la nivelul opiniei publice cât şi instituţional – la adresa Preşedinţiei în principal, printr-o grupare formată din doi foşti consilieri ai lui Emil Constantinescu – Mugurel Stan şi Antonie Popescu – disimulaţi sub titulatura de membri ai Ligii Studenţilor – deşi nu aveau căderea de a se intitula reprezentanţi ai fostei organizaţii studenţeşti – şi prin câteva persoane aflate în zona GDS şi Alianţa Civică – instituţii care s-au manifestat deseori ca suporteri entuziaşti al generalului Voinea, găzduindu-l deseori şi oferindu-i suport mediatic.
     Grupul menţionat s-a constituit într-un instrument de presiune care a somat să fie luată o decizie în sensul dorit de ei – respectiv susţinerea lui Dan Voinea, într-o scrisoare înaintată preşedintelui României, preşedintelui Comisiei Europene, preşedintelui Parlamentului European, vicepreşedintelui Comisiei Europene, comisar pentru justiţie, precum şi Curţii Constituţionale. Autorii somaţiei solicitau Curţii ca, prin soluţia sa, dosarele aflate la parchetele militare să rămână în competenţa acestora – respectiv pe mâna lui Dan Voinea,  până la definitivarea cercetărilor.  
     Unul dintre motivele pentru care a fost susţinut permanent generalul Voinea este legat de faptul că avansarea sa a avut loc prin intermediul fostului preşedinte Emil Constantinescu, foştii consilieri şi angajaţi ai preşedinţiei din acea perioadă susţinând şi azi că decizia lui Emil Constantinescu era justă.
     Am selectat dintre alegaţiile unor dintre ziariştii care au făcut parte din frontul de sprijin al generalului Voinea, datori acestuia din diferite motive. Bulgărele dezinformării şi intoxicării a crescut şi a fost mutat inclusiv în spaţiul instituţional şi deoarece, până în acest moment, nimeni nu a pus cap la cap faptele, în desfăşurarea lor cronologică. Acest Raport urmăreşte tocmai acest obiectiv.
     S-a susţinut ca magistraţii Curţii Constituţionale ar fi schimbat practica judiciară pentru a-l proteja pe Ion Iliescu, iar dacă Dan Voinea ar fi fost lăsat cu Dosarul mineriadei pe mână, fostul preşedinte Ion Iliescu ar fi fost învinuit, şi trimis în judecată în această vară.
     – Deasemenea “pe surse” judiciare s-a facut afirmaţia mincinoasă ca „Dosarele Revoluţiei din decembrie şi mineriadei din iunie 1990, aflate în faza de finalizare la generalul-magistrat Dan Voinea, vor fi mărunţite şi împrăştiate la secţii de poliţie, parchetele de pe lângă judecătoriile de sector, Curtea de Apel Bucureşti.”
     – “Dosarele care vor ajunge la secţiile de poliţie sunt compromise din start şi se vor închide deoarece, odată cu împrăştierea probelor, vinovaţiile se diseminează până la dispariţie. În acest fel, dosarele mineriadei şi revoluţiei ar putea fi reluate de la zero sau blocate definitiv”.
     – “Ion Iliescu poate scăpa basma curată. Efectele hotărârii Curţii Constituţionale îi sunt favorabile în primul rând lui Ion Iliescu, care în felul acesta ar putea scăpa definitiv de acuzele care i se aduc şi de condamnarea care îl aşteaptă. Procurorii Parchetului General nu au experienţa în astfel de dosare, iar în plus nu le cunosc conţinutul. Potrivit spuselor generalului Voinea, dosarele au mii de pagini, iar anchetaţii şi audiaţii se numără cu miile. Doar declaraţiile celor peste 10.000 de persoane audiate în dosarul mineriadei cumulează peste 100.000 de pagini. În afară de acestea, mai există expertize criminalistice, reconstituiri. Cu alte cuvinte, doar lecturarea acestor documente ar putea dura un an, iar mulţi alţi ani ar dura refacerea actelor procedurale. Dacă procesele vor fi luate de la zero, se poate considera că mineriada şi revoluţia sunt îngropate”.
     – “Decizia instanţei constituţionale contravine flagrant interesului naţional de aflare cât mai grabnică a adevărului despre crimele de la revoluţie şi mineriade, infracţiuni care riscă să se prescrie în circa doi ani”.
     – “Dosarele crimelor vor mai zăcea cel puţin un an-doi, va interveni aproape sigur prescripţia răspunderii penale, care în cazurile de omor se împlineşte la 20 de ani de la data comiterii faptelor. Iar din 1989 – 1990 şi până la termenul limită de 20 de ani mai sunt circa doi ani, timp aproape insuficient pentru condamnarea cuiva”.
     – “Criminalii, Ion Iliescu şi generalii săi care sunt principalii invinuiţi în dosarele revoluţiei şi mineriadele devin astfel principalii beneficiari ai deciziei Curţii Constituţionale”.
     – “Tovarăşii lui Iliescu de la Curtea Constituţională au distrus anchetele Revoluţiei şi Mineriadelor. Dosarele vor trebui refăcute. Crimele se prescriu in 2008-2009.”
     Absolut toate aceste afirmaţii au fost contrazise de realitate iar „sursele” nu se întemeiau pe nici cea mai mică fărâmă de adevăr. De altfel majoritatea celor care au promovat textele de mai sus – Ondine Gherghuţ, Romulus Cristea, Andrei Bădin, Andreea Pora, provin din “rezervorul” de la România Liberă. Astfel de materiale scrise la comanda generalui Dan Voinea de către cei trei, patru ziarişti aflaţi pe „ştatul” său, care au trăit mulţi ani de pe urma materialelor sifonate de către acesta, sunt probatorii pentru reaua credinţă şi voinţa manipulativă a grupului de suporteri ai generalului Dan Voinea.
     
     Chiar preşedintele, probabil incomplet informat de Cabinetul său juridic a reiterat o parte din aceste elemente dezinformative, marşând fără voie pe culoarul unei intoxicări clasice, de manual.

     Astfel, într-un interviu acordat BBC în data de 13.06.2008, Preşedintele Traian Băsescu a declarat: “Este clar că procesul de aflare a adevărului a fost întârziat şi de decizia Curţii Constituţionale de a muta dosarele de la parchetele militare la procurori civili, ceea ce a blocat un timp lucrul la aceste dosare”.
     În restul interviului acordat BBC se găsesc afirmaţii de bun simţ şi consideraţii cu totul corecte, pe deplin asumate şi de membrii organizaţiilor care au protestat neîncetat faţă de situaţia Dosarului Mineriadei. Preşedintele a subliniat că “că forţa celor implicaţi în mineriada din iunie 1990 de a controla Justiţia explică lipsa de condamnări în acest caz. Voi susţine public întotdeauna nevoia de aflare a adevărului pentru mineriada din 13-15 iunie, precum şi pentru revoluţie”, a adăugat Traian Băsescu.
     El a mai fost întrebat de reporterii BBC cum comentează faptul că fostul preşedinte Ion Iliescu – care figura la Parchetul militar condus de Dan Voinea ca urmărit penal – a devenit martor, iar singura audiere la care a participat a avut loc la 12 decembrie 2007. „Eu sunt şef al statului. Pe probleme punctuale ale justiţiei nu am dreptul să mă pronunţ, dar dumneavoastră, ca ziarişti, o puteţi face”, a răspuns preşedintele Băsescu.
     În această ultimă întrebarea a BBC este concentrată întreaga luptă a organizaţiei nostre cu generalul Dan Voinea, cel care este direct şi personal responsabil de neînceperea urmării penale a lui Ion Iliescu, principalul responsabil al represiunii sângeroase din iunie 1990.

    În numele victimelor,
    preşedinte AVMR Ene Viorel

    Semnificatii ale evenimentelor din iunie 1990

    ASOCIATIA VICTIMELOR MINERIADELOR
    1990-1991 DIN ROMANIA
    str. Batistei nr. 11, sect. 2, Bucuresti,
    tel/fax: 021.310.73.32 / 0766.482.999 / 0724.363.418

     

     Raport despre Dosarul represiunii din iunie 1990
    Iulie 2008, Bucureşti
     

     

    Semnificaţii ale evenimentelor din iunie 1990

     Evenimentele din 13-15 iunie au afectat puternic prestigiul internaţional al României şi relaţiile cu marile democraţii ale lumii. Relaţiile cu organismele financiare şi politice internationale au cunoscut un moment de criză majoră. Debutul României “postcomuniste” pe scena internaţională s-a făcut cu sânge şi violenţă instituţională.
     • NATO condamna violenţele.
    Secretarul general al NATO, Manfred Worner, a deplâns, în numele Alianţei, „atacurile brutale, tolerate de autorităţi” asupra unor persoane nevinovate, precum şi devastarea sediilor unor partide şi organizaţii civice. Peste şapte ani, din varii motive, România avea să rateze admiterea în primul val de extindere a NATO, al alături de Cehia, Polonia şi Ungaria.
     • SUA, reacţie dură.
    „Acţiunile autorizate de preşedintele Ion Iliescu şi guvernul său, din ultimele câteva zile, au lovit în inima democraţiei române”. Aşa începea declaraţia Departamentului de Stat al SUA, în care se afirma că „muncitorii chemaţi personal de preşedintele Iliescu ameninţă să readucă regimul autoritar în România”. Ambasadorul american la Bucureşti, Allan Green, a refuzat să participe la festivitatea de investire a preşedintelui nou ales, Ion Iliescu.
     • Ajutoare suspendate.
    SUA au suspendat ajutorul alimentar în valoare de 80 de milioane de dolari, acordat în februarie 1990, precum şi ajutorul medical de urgenţă, în valoare de un milion de dolari. Statele Unite au hotărât că, pentru moment, să nu acţioneze în direcţia reacordării Clauzei naţiunii celei mai favorizate. Clauza a fost redobândită de-abia în 1993.
     • Îngrijorare în Europa.
    Miniştrii de externe din Comunitatea Economică Europeana au decis, la Luxemburg, suspendarea aplicării acordului comercial cu România. Ministrul francez de externe, Roland Dumas, a afirmat că ţara sa va aplica principiile înscrise în statutul BERD potrivit
    cărora orice ţară care violează regulile statului de drept şi ale democraţiei nu este eligibilă
    pentru sprijinul acestei bănci.
     • Mesaj rece de la Praga.
    Preşedintele Cehoslovaciei, Vaclav Havel, i-a adresat o scrisoare preşedintelui Iliescu în care şi-a exprimat consternarea faţă de valul de violenţe de la Bucureşti. „Dacă vrem să facem parte din comunitatea unor ţări libere, care colaborează între ele, într-o Europă nouă, atunci este necesar ca toate problemele să fie rezolvate cu răbdare şi cu mijloace paşnice, respectîndu-se pe deplin drepturile omului”, scria Vaclav Havel.
     La sfârşitul lui 1990, Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia se reuneau în „grupul de la Vişegrad”, angajîndu-se să respecte valorile democraţiei şi să întreprindă reforme economice radicale. România nu a fost admisă în acest grup. Ulterior, Cehia, Ungaria şi Polonia au fost admise în primul val atât în NATO, cât şi în UE.

    În numele victimelor,
    preşedinte AVMR Ene Viorel

    Istoric al Dosarul Represiunii din iunie 1990

    ASOCIATIA VICTIMELOR MINERIADELOR
    1990-1991 DIN ROMANIA
    str. Batistei nr. 11, sect. 2, Bucuresti,
    tel/fax: 021.310.73.32 / 0766.482.999 / 0724.363.418

     

     Istoric al Dosarul Represiunii din iunie 1990
    Iulie 2008, Bucureşti 

     

    “Dosarul Represiunii din iunie 1990”(Mineriada iunie 1990)

     În urma represiunii din iunie 1990 (Mineriada  iunie 1990) a rezultat un număr de 756 de răniţi, peste 1300 de bucureşteni bătuţi şi reţinuţi abuziv (între 2 şi 60 de zile), 4 morţi prin împuşcare, 18 răniţi prin împuşcare recunoscuţi oficial, în realitate fiind peste 100 de persoane care au decedat, majoritatea în urma loviturilor primite în cap şi în alte părţi vitale, lovituri primite de la mineri în 14-16 iunie.
      În iunie 1990 au fost depuse 47 de plângeri penale individuale de către persoane fizice, instituţii, asociaţii, reviste şi ziare ale căror sedii au fost devastate de către mineri, membri F.S.N. şi cadre ale Securităţii din unitatea specială U.M.0215, la indicaţiile Preşedintelui Ion Iliescu, a Primului Ministru Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, etc. Liga Studenţilor a strâns primele 230 de declaraţii ale victimelor şi martorilor iar organizaţii internaţionale ca Amnesty International şi IGFM din Germania au preluat şi mediatizat Dosarul represiunii realizat de studenţi.
     Plângerile depuse la Parchet de către persoanele fizice, Universitatea Bucureşti, Institutul de Arhitectură, U.M.R.L., membrii Ligii Studenţilor au fost “făcute pierdute”, într-o primă etapă. Ulterior, datorită presiunii publice, Parchetul s-a făcut că se ocupă de de cazul morţilor prin împuşcare.
     Procurorul Eugen Vasiliu (în prezent avocat), şi-a exercitat atribuţiile ameninţând membrii familiilor celor decedaţi ,,să-şi ţină gura” şi a încercat prin intimidare şi ameninţare să transforme victimele în ,,atacatori ai instituţiilor statului”. În perioada regimului Iliescu, toate demersurile victimelor represiunii din iunie 1990 de obţinere a unei soluţii juridice au fost marcate de eşec. Muşamalizarea a mers până acolo încât a existat chiar şi o iniţiativă de tocare şi distrugere a declaraţiilor şi probelor depuse la Parchet.

     Formarea “Dosarului Mineriadei iunie 1990”

     Până la înfiinţarea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România în anul 1996, nu a existat un dosar privind represiunea din iunie 1990.
     În data de 18.02.1997, ca urmare a plângerii penale colective depuse de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, s-a format “Dosarul Mineriadei iunie 1990” cu nr. 5358/P/1997. Deoarece dosarul cuprindea civili şi militari s-a mai depus o plângere Penală împotriva civililor vinovaţi de represiunea din iunie 1990, în aprilie, dosar nr. 12375/P/1997, pentru urgentarea cercetărilor.
      Iniţial dosarele au fost repartizate către Secţia Civilă a Parchetului General, însă au fost declinate către Secţia Militară din Parchetul General conform Codului de Procedura Penală în vigoare la acea dată, de către procurorul Alexandru Cinteză care se ocupa de dosarul ,,Mineriada 1991”. S-au comasat dosarele 5358/P/1997 şi 12375/P/1997 formându-se dosarul unic cu nr. 160/P/1997.
     Toate dosarele individuale, atât ale persoanelor fizice cât şi ale reprezentanţilor ziarelor, asociaţiilor şi instituţiilor devastate de mineri şi de activiştii FSN au fost reunite în acest dosar (au fost adunate de la secţiile de poliţie, Poliţia Capitalei, de la Parchetele de sector, Parchetul Municipiului Bucureşti, etc. unde zăceau în nelucrare de mulţi ani).
     De acest dosar, care a ajuns la Parchetul General în septembrie 1997, s-a ocupat iniţial Secţia Militară, prin colonelul procuror militar Mihai Popov şi echipa sa.
     Au fost audiate peste 800 de parţi vătămate şi s-au făcut cercetări în Valea Jiului, fiind audiate şi mai multe sute de mineri privind implicarea lor în represiunea din iunie 1990 (Mineriada 13-15 iunie 1990).
     Cercetările păreau să se desfăşoare eficient însă întreaga echipă a colonelului Popov în aprilie 1998 a primit ca sarcină de serviciu cercetarea cazului “Ţigareta II”, “Dosarul Mineriadei iunie 1990” fiind abandonat.
     În urma nenumăratelor solicitări şi demersuri făcute de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, dosarul a fost repus pe rol şi incredinţat unei noi echipe condusă de către procurorul militar Dan Voinea şi procurorul militar Surdescu Gheorghe.
     Dan Voinea a fost ridicat la rangul de general de preşedintele proaspăt ales, Emil Constantinescu, la cererea sa, deoarece acesta a susţinut că regulamentul militar nu permite anchetarea unor superiori în rang. Emil Constantinescu a ajuns preşedinte asumându-şi public fenomenul Pieţei Universităţii şi angajându-se că vor fi soluţionate “cu celeritate” Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Cum s-a ţinut de promisiune ştim cu toţii astăzi.

     

     “Soluţia” NUP-ului din 1998 dată întregului dosar 160/P/1997

     Spre surprinderea şi nemulţumirea noastră, în decembrie 1998, procurorul militar Surdescu Gheorghe a propus soluţia de Neîncepere a Urmăririi Penale (N.U.P.), în data de 16.09.1998, decizie supervizată şi aprobată de către procurorul militar Dan Voinea, şef al Secţiei Militare din Parchetul General.
     În urma solicitării de infirmare a soluţiei, a numeroase proteste şi mitinguri organizate de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, a presiunilor mediatice şi ale opiniei publice, a nenumăratelor demonstraţii (inclusiv audienţă la Preşedintele României Emil Constantinescu), soluţia de Neîncepere a Urmăririi Penale a fost infirmată şi s-a redeschis dosarul în data de 14.10.1999, după un an de tergiversări.
     Dosarul 160/P/1997 a fost repartizat tot procurorului militar Dan Voinea şi colonelului procuror militar Vasile Doană.
     Procurorul militar Dan Voinea a împărţit dosarul în 4 dosare şi anume: dosarul 74/P/1998 ; 75/P/1998 ; 76/P/1998 ; 77/P/1998:

     1. Dosarul Penal 74/P/1998 privind uciderile prin împuşcare ale victimelor: Lepădatu Mitriţă, Mocanu Velicu Valentin, Duncă Gheorghe, Drumea Dragoş şi a altor 18 răniţi prin împuşcare.

     2. Dosarul Penal 75/P/1998 privind faptele unor persoane cu responsabilităţi de stat, ce se presupune că au dispus sau acceptat ca la soluţiunile de restabilire a ordinii publice să participe, alături de organele abilitate şi unele categorii ale populaţiei civile (în special mineri), deşi legea şi Constituţia nu permitea asemenea cooperări.

     3. Dosarul Penal 76/P/1998 privind verificarea legalităţii ştatelor de plata întocmite la nivelul exploatărilor miniere din bazinul carbonifer Valea Jiului pe perioada cât minerii s-au aflat în Capitală.

     4. Dosarul Penal 77/P/1998 privind sesizarea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, din care rezultă că numărul victimelor ucise este mult mai mare decat cel comunicat oficial, respectiv 100 – 160 în loc de 6.

     Primul Rechizitoriu parţial trimis pe instanţă

     De dosarul 74/P/1998 s-a ocupat în principal procurorul militar colonel Vasile Doană. Acest dosar a fost instrumentat şi trimis în instanţă în data de 18.05.2000. Au fost puşi sub acuzare pentru infracţiune de instigare la săvârşirea unei infracţiuni de omor deosebit de grav, numiţii: general în rezervă, Chiţac Mihai, fost ministru de interne; general în rezervă, Andruţa Gheorghe, fost adjunct al ministrului de interne; colonel în rezerva Cătălin Traian, fost şef al secţiei de pază şi control acces în sediul Ministerului de Interne; colonel în rezervă, Costea Dumitru, fost comandant al Batalionului de Jandarmi Ploieşti; colonel în rezervă, Constantin Vasile, fost ofiţer activ din cadrul Comandamentului Trupelor de Paraşutişti; lt. col. Protopopescu Marian din cadrul U. M. 0209 Bucureşti; lt. col. Badiu Marian; mr. Pătulea Cristinel şi mr. Petcu Gabriel (toţi trei din U.M. 0756 Ploieşti); precum şi lt. Ferentz Marian din U.M. 0223 Bucureşti şi plt. maj. Axinteoaiei Mircea-Romică din U.M. 0248 Bucureşti, care au ordonat şi executat să se tragă cu armamentul din dotare şi cu muniţie de război asupra populaţiei civile neînarmate.
     În perioada 2000-2003, acest dosar s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde judecătorii au hotărât retrimiterea dosarului la Parchetul General Secţia Militară pentru suplimentarea probelor. Procurorul Dan Voinea în mod intenţionat a trimis la instanţă un rechizitoriu prost întocmit deşi existau probe decisive pentru inculparea vinovaţilor. De menţionat că procurorul militar generalul Dan Voinea nu a trecut printre învinuiţi şi persoana preşedintelui Ion Iliescu.
     S-a demonstrat astfel reaua credinţă şi implicarea în apărarea infractorilor a procurorului Dan Voinea, aceeaşi persoană care în anul 1998 a dat soluţia de NUP – Neînceperea Urmăririi Penale în tot dosarul ,,Mineriadei iunie 1990”.
     Dosarul a zăcut ulterior în nelucrare la Parchetul Militar deşi procurorul Levanovici Mircea avea sarcina de serviciu să instrumenteze şi soluţioneze dosarele Mineriadei din iunie 1990.

     

     Al doilea NUP în dosarul 74/P/1998

     Urmărind exemplul generalului procuror militar Dan Voinea colonelul procuror militar Levanovici Mircea a propus Neînceperea Urmăririi Penale iar generalul Samoilă Joarză, numit de Ion Iliescu în fruntea Parchetului Militar, imediat după venirea la putere a PSD a confirmat şi supervizat soluţia.
     La protestele Asociaţiei noastre soluţia de N.U.P. a fost infirmată şi acest dosar a fost repartizat (împotriva dorinţei noastre) procurorului militar colonel Viorel Siserman la care s-a adăugat şi generalul procuror militar Dan Voinea deşi acesta din urmă nu mai avea dreptul să instrumenteze acest dosar, deoarece o mai făcuse o dată. Manevra juridică efectuată de generalul Voinea a constat în principal din schimbarea încadrării inculpaţilor din instigare la infracţiunea de omor deosebit de grav la participaţiune improprie, faptă deja prescrisă.
     În anul 2006, premergător intrării României în UE, Monica Macovei, ministru al Justiţiei, în scopul armonizării Codului de Procedură Penală cu legislaţia europeană, modifică paragraful referitor la compentenţa instanţelor civile de a cerceta cazurile în care sunt cuprinşi civili şi militari. România pierduse deja şase procese la CEDO tocmai datorită neconcordanţei Codului de Procedură Penală cu normele juridice europene. Conform viziunii europene instituţia Parchetului Militar este vetustă, de inspiraţie sovietică şi corespunde unei perioade revolute fiind condamnate general „arhaismele bolşevice ale instanţelor militare”. Practica europeană arată că procurorii militari anchetează dosare ale civililor, numai în condiţii de război sau în situaţii excepţionale.
     Clasa politică şi juriştii din parlament au avut cunoştiinţă de practica CEDO în materie, dar prin Legea 356/2006 au permis continuarea proceselor în curs cu civili de către magistraţii militari. Se putea anticipa apariţia unor excepţii de neconstituţionalitate pe aceasta temă, iar fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, ar fi avut obligaţia să prevină acest lucru.
     În cursul anului 2007 prevederea introdusă de Monica Macovei în Codul de Procedură Penală va fi folosită în procese aflate pe rol şi care implicau cadre militare şi civili. Dosarul celebru al generalului SRI Ovidiu Soare care îl implica şi pe fostul consilier prezidenţial, contraamiralul “Cico” Dumitrescu, va fi unul dintre primele în care apărarea va ridica excepţii de neconstituţionalitate – care vor fi admise.
     Procurorul militar Dan Voinea a refuzat să predea dosarul Secţiei Civile din Parchetul General nesocotind Decizia Curţii Constituţionale nr. 610 din data de 20.06.2007, prin care dosarele în care erau implicaţi civili şi militari, în mod obligatoriu, trebuiau să treacă la Secţia Civilă.
     L-a pus sub acuzare pe Ion Iliescu în momentul în care nu mai avea calitatea să facă acest lucru, a disjuns dosarul 74/P/1998, a trimis parţial Dosarul în care era implicat Ion Iliescu la secţia Civilă şi a trimis restul în instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încălcând grav legile în vigoare, tergiversând cercetarea şi punerea sub acuzare a vinovaţilor. Instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a constatat că Generalul procuror militar Dan Voinea nu avea voie să instrumenteze acest caz, deoarece mai instrumentase o dată acest Dosar.
     Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a făcut plângere penală împotriva procurorului Dan Voinea, pentru nerespectarea deciziei de a trimite Dosarul la Secţia de Urmărire Penala şi Criminalistică din cadrul Parchetului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru tergiversarea soluţionării dosarului.
     Dosarul cu Ion Iliescu a ajuns la Secţia Civilă, unde soluţia de punere sub învinuire a fost infirmată de către Prim Procurorul Iacob Marius şi Procurorul General Laura Codruţa Kovesi, conform legilor în vigoare. La iniţiativa Asociaţiei noastre Procurorul General s-a sesizat în privinţa gravelor deficienţe ale instrumentării dosarului de către procurorul militar Dan Voinea.
     

    “Rechizitoriul” Procurorului General la adresa procurorului militar Dan Voinea

     Procurorul general al României Laura Coduţa Kovesi a formulat un adevărat rechizitoriu la adresa generalului procuror militar Dan Voinea, cel care a investigat mineriada, respectiv pe Ion Iliescu, al cărui dosar are o grosime de doar zece centimetri, iar învinuitul nu a fost citat ori audiat niciodată în 17 ani.
     „În momentul în care a fost declinat la procurorii civili, deşi s-a susţinut că au fost audiate foarte multe persoane, că s-a lucrat foarte mult la acest dosar, de fapt acesta când a venit arăta cam aşa: zece centimetri. Atât este dosarul care priveşte această cauză”, a mai adăugat procurorul general.
     Kovesi a scos la iveală faptul că deşi nu era investit pentru acest dosar, procurorul militar Dan Voinea i-a prezentat învinuitului, adică lui Ion Iliescu, o altă acuzaţie decât cea pentru care a început urmărirea penală. Practic, a afirmat Procurorul General, urmărirea penală a început pentru o stare de fapt, iar învinuitului i-a fost prezentată o acuzare pentru care nu se începuse o cercetare, ceea ce echivalează cu o încălcare gravă a dreptului la apărare. „Dacă într-un dosar de asemenea anvergură se fac astfel de erori de procedură, consider că este legitim să mă întreb care este rigoarea abordărilor normelor procedurale în celelalte dosare instrumentate de Secţia Parchetelor Militare şi de structurile sale teritoriale”, a mai spus Kovesi.
     „Urmărirea penală a fost începută de procurorul militar Dan Voinea, după ce Curtea Constituţională decisese că procurorii militari nu mai au competenţa în cauzele cu civili, aşadar acesta nu avea calitatea procesuală, nu era legal investit să efectueze urmărire penală în cauză”, a afirmat Laura Codruţa Kovesi.
     „Discutăm despre aflarea adevărului, dar Ion Iliescu timp de peste 17 ani nu a fost audiat în acest dosar, nici în calitate de învinuit şi nici în altă calitate. Este cazul să spunem adevărul cu privire la activitatea Parchetului Militar. Kovesi a afirmat că a fost neplăcut surprinsă să constate problemele de procedură din dosarul Mineriadei din iunie 1990 privindu-l pe Ion Iliescu, având în vedere „experienţa procurorului”.
     Laura Codruţa Kovesi a arătat că procurorul militar Dan Voinea era incompatibil să soluţioneze dosarul referitor la Ion Iliescu, având în vedere că el este acelaşi procuror care a sesizat instanţa cu privire la Mihai Chiţac – fost ministru de Interne şi a altor patru persoane, spunând că dosarul comun a fost iniţial instrumentat de un alt procuror militar, iar generalul a pus deja o rezoluţie faţă de acuzaţi. Concret, spune Kovesi, Voinea s-a imixtionat în activitatea altui procuror.
     Procurorul general al României, Laura Condruţa Kovesi, a arătat că analizând dosarul de urmărire penală au fost constatate aspecte de nelegalitate. Concret, în 10 septembrie 2006, procurorul militar Dan Voinea a infirmat rezoluţia din 14 octombrie 2005 a procurorului militar din subordinea sa considerând-o nelegală şi netemeinică. „Prin ordonanţa respectivă nu a fost însă desemnat procurorul care să continue urmărirea penală în această cauză. La dosarul aflat în prezent pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu există un alt înscris din care să rezulte că a fost desemnat procurorul pentru urmărirea penală. În fapt, în lipsa unei rezoluţii scrise a procurorului militar Dan Voinea, după infirmarea rezoluţiei din 14 octombrie 2005, urmărirea penală a fost continuată de către procurorul militar colonel Viorel Siserman, cel care a întocmit de altfel rechizitoriul lui Mihai Chiţac, dar şi ordonanţa din 20 iulie 2007 prin care s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei cu privire la Ion Iliescu”, se arată în rezoluţia de infirmare a soluţiei în cazul Iliescu.
     Procurorul general al României a arătat că măsura începerii urmăririi penale nu putea fi dispusă de către procurorul militar Dan Voinea atâta timp cât nu era investit cu efectuarea urmăririi penale în cauză, iar procuror de caz era alt magistrat, fiind astfel încălcate prevederile art. 64 alineatul 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.
     Mai mult, a mai adăugat Laura Codruţa Kovesi, procurorul militar Dan Voinea era incompatibil să mai efectueze vreun act de urmărire penală în dosarul 74/P/1998 atâta timp cât instanţa supremă restituise dosarul SPM. Potrivit art. 49, alineatul 4 din Codul de procedură penală, persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia când refacerea este dispusă de instanţă. Astfel generalul Voinea nu mai putea efectua completarea urmăririi penale şi cu atât mai puţin nu mai putea emite vreun act de urmărire penală.
     Pe de altă parte, rezoluţia de începere a urmăririi penale nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de procedura penală. Rezoluţia nu are menţionată ora când a fost dispusă măsura şi nu a fost înregistrată în registrul special, aşa cum prevedere art. 228 din Codul de procedură penală.
     Deşi rezoluţia de începere a urmăririi penale nu a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale imperative şi procurorul militar Dan Voinea era incompatibil şi nu era învestit cu soluţionarea dosarului, în data de 27 iunie 2007 acesta, împreună cu procurorul militar Viorel Siserman, a procedat la prezentarea învinuirii aduse lui Ion Iliescu.
     Ea a subliniat că, având în vedere importanţa dosarului, se aştepta la respectarea legii, cu atât mai mult cu cât procurorul militar Dan Voinea, la experienţa pe care o are, ştia că instanţa va decide restituirea dosarului dacă erau constatate vicii de procedură în faza anterioară judecăţii.
     “Mă aşteptam ca într-un dosar de o asemenea importanţă să respectăm legea, să nu trimitem dosarul la instanţă cu încălcarea normelor de procedură penală, pentru că absolut tot ce se administrează într-un dosar după emiterea unui act nelegal este lovit de nulitate, şi atunci instanţa de judecată cu siguranţă decide restituirea acestor dosare”, a încheiat procurorul general.
     Procurorul general al României Laura Codruţa Kovesi a declarat că rămân valabile probele adunate şi administrate până acum de către procurorul militar Dan Voinea în dosarul represiunii din iunie 1990 şi că anchetatorii civili care vor prelua ancheta nu pleacă de la zero.
     Laura Codruta Kovesi a propus transferarea procurorilor care au instrumentat aceste dosare de la Secţia Parchetelor Militare la Secţia Civilă, dacă preocuparea faţă de soluţionarea dosarelor îi apasă atât de tare pe cât afirmau public, urmând ca diferenţele de salarizare să fie compensate ulterior. Dan Voinea a afirmat iniţial că se va gândi la aceasta propunere pe care a declinat-o apoi public.
     Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a anunţat, în data de 7.12.2007 că a infirmat soluţia de punere sub urmărire penală a fostului preşedinte Ion Iliescu în dosarul mineriadei din 1990. Această soluţie nu înseamnă netrimitere în judecată sau neîncepere a urmăririi penale, ori clasare, a precizat Kovesi.
     Deasemenea Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să verifice activitatea întregii Secţii a Parchetelor Militare pe care generalul magistrat Dan Voinea a coordonat-o.
     Procurorul general a precizat că a depus deja o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru efectuarea unei anchete în acest sens. Kovesi a mai spus că procurorii care au ţinut dosarele atâţia ani, fără a le soluţiona, făcând referire directă la Voinea, vor trebui să răspundă într-un fel sau altul, precizând însă că acest lucru numai CSM ar putea să îl decidă.
     Procurorul General al României, Laura Condruţa Kovesi, a anunţat că în cazul lui Ion Iliescu cercetările vor fi continuate de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
     Ulterior, Ion Iliescu a semnat cu mânuţa sa prima declaraţie în faţa procurorilor civili. Acest lucru pe care nu s-a întâmplat vreme de 18 ani, cu toate că procurorul militar Dan Voinea a susţinut oficial şi în faţa presei, în repetate rânduri, că i-ar fi luat acestuia declaraţii în calitate de învinuit.
     

    Situaţia fragmentării Dosarelor

    Dosarul 75/P/1998

     Dosarul 75/P/1998 provine din Plângerea Penală depusă de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România în 18.02.1997, din dosarul cu nr. 5358/P/1997 şi dosarul 12375/P/1997, inclusiv din plângerile penale făcute ulterior, susţinute de dovezi, lista vinovaţilor ajungând la peste 120 de persoane.
     Iniţial dosarul a fost repartizat Secţiei Civile, către procurorul Alexandru Cinteză, care în acea perioadă se ocupa de Dosarul Mineriadei din septembrie 1991.  Declaraţiile minerilor anchetaţi pentru faptele săvârşite în septembrie 1991 au demonstrat că aceeaşi oameni au participat şi la represiunea din iunie 1990. Trimis la Secţia Militară, dosarul ajunge în sarcina colonelului militar, magistrat Mihai Popov.
    Acest dosar a avut acelaşi traseu ca şi dosarul 74/P/1998.
     Procurorul militar Dan Voinea a refuzat să dea curs Hotărârii nr. 610 din data de 20.06.2007 emisă de către Curtea Constituţională, prin care se prevedea trecerea dosarelor la Secţia Civilă. Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a făcut aproape zece plângeri penale şi cerereri de recuzare împotriva procurorului militar Dan Voinea. Acesta din urma a emis o hotărâre de disjungere cu nr. 75/P/1998 din 19.12.2007 a Dosarului, prin care doar o parte din acest dosar a fost trimis la Secţia Civilă, cea mai mare parte a Dosarului rămânând tot în custodia sa.
     Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a făcut plângere împotriva acestei soluţii de disjungere nr. 75/P/1998 din 19.12.2007 adresată Procurorului Şef Sectia Militară a Parchetului General, colonel magistrat Ion Vasilache. Acesta admite plângerea formulată şi pe cale de consecinţă dispune desfiinţarea rezoluţiei de disjungere a acestei soluţii, trimiţând întregul material de urmărire penală administrată în dosarul nr. 75/P/1998, la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
     Procurorul militar Dan Voinea refuză în mod ilegal să dea curs hotărârii acestei Rezoluţii din 27.02.2008, semnate de Procurorul Şef Colonel Magistrat Ion Vasilache.
     Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a facut din nou plângere penală împotriva procurorului militar Dan Voinea, pentru nerespectarea deciziei de a trimite dosarul la Secţia de Urmarire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru tergiversarea soluţionării dosarului şi pentru favorizarea infractorilor, precum: Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma, etc.
     În mai 2008, Procurorul Şef al Secţiei Militare, colonel magistrat Ion Vasilache ne-a comunicat decizia scrisă prin care procurorul Dan Voinea s-a hotărât să predea întregul dosar 75/P/1997 la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosar 222/P/2007.
     Până în prezent dosarul nu a fost predat în întregime, Dan Voinea reţinând probe, casete video etc., şi predând doar copiile dosarului în loc de originale. O altă încercare de viciere a dosarului.
     

    Dosarul 76/P/1998

     Dosarul 76/P/1998 s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr.160/P/1997, a avut traseul dosarelor 75/P/1998, 77/P/1998 şi a fost înregistrat în anul 2008 pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
     Dosarul privind verificarea legalităţii ştatelor de plată întocmite la nivelul exploatărilor miniere din bazinul carbonifer Valea Jiului pe perioada cât minerii s-au aflat în Capitală (13-19. 06.1990.)
     Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a făcut plângere împotriva acestei soluţii de disjungere cu nr. 76/P/1998 din 19.12.2007 adresată Procurorului Şef Colonel Magistrat Ion Vasilache.
     Acesta admite plângerea formulată şi pe cale de consecinţă dispune desfiinţarea rezoluţiei de disjungere a acestei secţii, trimiţând întregul material de urmărire penală administrată în dosarul acestei secţii nr. 75/P/1998, de urmare la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
     Procurorul Dan Voinea refuză în mod ilegal să dea curs hotărârii acestei rezoluţii din 27.02.2008, semnate de Procurorul Şef colonel Magistrat Ion Vasilache.
     Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a făcut plângere penală împotriva procurorului militar Dan Voinea, pentru nerespectarea deciziei de a trimite dosarul la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru tergiversarea soluţionării dosarului.
     Mai mult Asociaţia a arătat în plângerea penală că în Rechizitoriul procurorului militar Dan Voinea sunt total compromise intenţiile aparent asumate iniţial. Astfel:
     – s-a disjuns cauza cu privire la unii participanţi (din care unii cu o decisivă, esenţială contribuţie la săvârşirea unor infracţiuni grave);
     – nu s-a lămurit nici situaţia victimelor, nici participarea ”persoanelor cu funcţie de decizie”, ”nici activitatea represivă”;
     – s-a adoptat o soluţie nelegală faţă de infracţiunile prescrise, etc.
     

    Dosarul 77/P/1998

     Dosarul 77/P/1998 privind sesizarea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, din care rezultă că numărul victimelor ucise este mult mai mare decât cel comunicat oficial, respectiv 100 – 160 în loc de 6.
     Dosarul s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr.160/P/1997.
    Procurorul de caz, Surdescu Gheorghe la insistenţele noastre a făcut exhumări dar în lipsa noastră. În probatoriu noi veneam cu martori, inclusiv gropari, dar am fost convocaţi în data de 10.12.1999, el a schimbat data fără să ne anunţe şi a făcut ,,reconstituirea” cu doi jurnalişti: Ondin Gherguţ şi Cristian Levant.
     Nici până în prezent nu cunoaştem rezultatele medico-legale ale acestor exhumări. Procurorul militar Dan Voinea a dat N.U.P. şi acestui dosar.  
     Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România împreună cu membrii Civic Media şi Grupul Independent pentru Democraţie, a depus plângere penală împotriva soluţiei date de procurorul magistrat Dan Voinea.
     Acţiunile în instanţă şi memoriile depuse de către Asociaţia noastră, doamnei Procuror General Laura Codruta Kovesi, au avut ca rezultat redeschiderea dosarului în data de 03.06.2008 şi trecerea lui la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General, dosar nr.175/P/2008.
     În prezent există două dosare în curs de cercetare la secţia de urmărire penală şi criminalistică:dosarul nr.1122/P/2007 şi dosarul 175/P/2008.

    Concluzie

     Decizia Curţii Constituţionale 610/20.06.2007 este legală şi ajută la deblocarea cercetării dosarelor represiunii din iunie 1990.
     Prin trecerea dosarelor de la Parchetul Militar la secţia Civilă procurorul militar Dan Voinea, cel care a refuzat mai bine de un an respectarea unei decizii a Curţii Constituţionale care impunea aplicarea normelor europene, nu îi mai poate salva – prin muşamalizarea dosarului – pe criminalii Ion Iliescu, Petre Roman, etc.
     Ion Iliescu a dat prima declaraţie olografă în legătură cu represiunea din iunie 1990 în decembrie 2007 doar după ce frântura de dosar a ajuns la secţia de urmărire penală şi criminalistică.
     Nu avem motive să avem o mai mare încredere în procurorii civili dar Decizia Curţii Constituţionale a blocat o formă de tergiversare a rezolvării dosarului.
     După cum a arătat chiar şeful Parchetului Militar, Ion Vasilache, instrumentarea (voit) defectuoasă a Dosarului realizată de către procurorul militar Dan Voinea ar fi dus la nulitatea absolută a materialului de urmărire penală.
     Asociaţia noastră a înaintat plângere împotriva rezoluţiei de disjungere nr. 75/P/1998 din 19.12.2007, criticând-o pe motiv de indivizibilitate a cauzei. Plângerea a fost considerată întemeiată de Parchet şi a fost admisă invocându-se prevederile art. 45 alin.1 rap. la alin. 1 şi 2 C.p.p. cât şi Decizia Curţii Constituţionale cu privire la competenţa soluţionării cauzei.
     Fraza cheie care încheie Rezoluţia din 27.02.2008 a Şefului Parchetului Militar este următoarea: „De altfel, conform prevederilor art. 210 alin. 1 C.p.p organul de urmărire penală este dator mai întâi să-şi verifice competenţa, iar potrivit art. 197 alin. 2 C.p.p. încălcarea dispoziţiilor relative la competenţă atrage nulitatea absolută.”
     Au trecut 18 ani şi considerăm că se întrunesc elementele de tergiversare a rezolvării dosarelor represiunii din iunie 1990 (Mineriada iunie 1990). Vă rugăm să luaţi act de încercările repetate de muşamalizare a Dosarului Mineriadei iunie 1990 realizate de reprezentanţii Justiţiei Române în scopul protejării vinovaţilor represiunii din iunie 1990.
     Considerăm aceasta drept o formă gravă de corupţie a Justiţiei române, direct implicată în salvarea lui Ion Iliescu şi a acoliţilor săi de răspunderea penală în cazul Mineriadei din 1990.

    Preşedinte
    Viorel Ene

    Raport catre Presedintele Traian Basescu Iulie 2008

     

    ASOCIATIA VICTIMELOR MINERIADELOR
    1990-1991 DIN ROMANIA
    str. Batistei nr. 11, sect. 2, Bucuresti,
    tel/fax: 021.310.73.32 / 0766.482.999 / 0724.363.418

     

     Raport despre Dosarul represiunii din iunie 1990
    Iulie 2008, Bucureşti

    Către:
    Preşedinţia României

    În atenţia

    Excelenţei Sale Preşedintele României

                                 domnului Traian Băsescu

    Stimate Domnule Preşedinte,

    vă adresăm un memoriu cu privire la represiunea din iunie 1990 cuprinsă în ,,Dosarului Mineriadei iunie 1990”, la istoricul acestui Dosar, în vederea sprijinirii eforturilor de aflare a adevărului şi pedepsire a vinovaţilor, în interesul dreptăţii, adevărului, Justiţiei şi al victimelor.

     Menţionăm că Asociaţia noastră este singura asociaţie legal constituită care are ca obiective statutare, încă de la înfinţare (1996), indentificarea agresorilor, indentificarea victimelor, tragerea la răspundere a vinovaţilor, despăgubiri materiale şi morale pentru victimele mineriadelor. Membri ai asociaţiei noastre pot fi doar persoanele care dovedesc cu documente că sunt victime (evitând astfel circul ,,revoluţionarilor”).
     Acest Dosar cheie al Justiţiei româneşti a fost tergiversat, muşamalizat şi mistificat vreme de mai bine de un deceniu. Încercăm prin acest memoriu adresat la cel mai înalt nivel al statului român să ne aducem contribuţia în vederea desluşirii iţelor acestui controversat episod al Justiţiei româneşti. Privim strict juridic situaţia plângerilor penale (nu discutăm derularea evenimentelor).
     Situaţia acestui Dosar, malversaţiunile, presiunile şi manevrele efectuate de reprezentanţi de vârf ai statului român, implicaţi direct, aruncă o pată ruşinoasă asupra credibilităţii României ca stat de drept.
     Intenţionăm, ca reprezentanţi legali ai victimelor represiunii ordonate de Ion Iliescu şi acoliţii săi, să chemăm Statul Român în judecată în faţa forurilor europene şi internaţionale. Am făcut aceste demersuri, deoarece considerăm că 18 ani este deja prea mult pentru soluţionarea unui Dosar, mai ales că cercetările au fost încheiate. Timp de 13 ani ne-am adresat până acum tuturor responsabililor Justiţiei, la toate nivelele de autoritate.
     Am pus la dispoziţia procurorilor, de-a lungul anilor, toate probele şi datele necesare procesului juridic. Am adus la cunoştinţa opiniei publice, sistematic, prin toate canalele media la care am avut acces, elementele acestui dosar, informaţii relevante cu privire la vinovaţi. Am epuizat toate formele imaginabile de protest legal (inclusiv greva foamei) faţă de instituţiile implicate în tergiversarea Dosarului.
     Vă aducem la cunoştinţă, domnule preşedinte, într-o formă sintetică, istoricul acestui Dosar, fragmentările sale, datele principale şi informaţiile de substanţă juridică considerând că sunteţi ultima resursă de salvare a credibilităţii Statului Român. Ştim că deseori aţi atras atenţia public asupra importanţei acestui Dosar.
     Cunoaştem implicaţiile majore ale acestui Dosar şi inferenţele politice ce privesc acest caz. S-au executat adevărate operaţiuni de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice în care s-au întrebuinţat resurse dintre cele mai diverse, inclusiv cu concursul unor reprezentanţi de vârf ai Statului din Justiţie şi din alte instituţii.
     Dosarele Mineriadelor sunt dosare diferite de dosarele Revoluţiei. Orice încercare de soluţionare comună nu este legală. Ele trebuiesc instrumentate şi judecate separat.
     Vă rugăm, domnule preşedinte, să luaţi în considerare demersul nostru şi pentru a preîntâmpina şi risipi orice eventuală presupoziţie cu privire la calitatea noastră vă aducem la cunoştinţă, în modul cel mai ferm că acţiunea noastră juridică împotriva Statului Român nu urmăreşte culpabilizarea României în faţa forurilor internaţionale şi acuzarea grosso modo a reprezentanţilor statului român ci tocmai eliberarea României de această grea povară a elementelor corupte din Parchet şi sistemul politic.
     Reţeaua de complicităţi a unor personaje vinovate de crime împotriva umanităţii (imprescriptibile), instigare la război civil, de grave acţiuni împotriva cetăţenilor români, poate fi scoasă la iveală şi poate fi expusă prin acţiunea noastră juridică.

     Sperăm că apropierea pragului celor două decenii va goli de conţinut plasarea noastră, ca popor, în categoria infamantă definită prin sintagma “stupid people” lansată de acolitul lui Ion Iliescu, comunistul Silviu Brucan.

     

    Cu înaltă consideraţie
    Preşedinte A.V.M.R.
    Viorel Ene

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    august, 2017
    L Ma Mi J V S D
    « Iul    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii