• SONDAJ

  • Miron Cozma rămâne după gratii, în penitenciarul din Timişoara

    Miron Cozma rămâne după gratii, în penitenciarul din Timişoara

    Aşa au decis vineri judecătorii Tribunalului Timişoara care au admis recurs la decizia de eliberare condiţionată a liderului minerilor din Valea Jiului.
    Tribunalul Timişoara a dezbătut în şedinţă publică recursul Procuraturii împotriva deciziei Judecătoriei Timişoara, de la finele anului trecut.
    Miron Cozma a avut posibilitatea de a cere eliberarea condiţionată, după ce instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie a decis, la începutul lunii decembrie, contopirea pedepselor pe care le-a primit pentru implicarea în două mineriade.
    Miron Cozma va putea cere din nou să fie eliberat în data de 1 iunie, anul acesta. Este posibil ca recursul procurorilor să fi fost admis pe motiv că nu existatu suficiente probe în favoarea lui Cozma, însă motivarea sentinţei va veni de-abia peste câteva zile.
    Nu au întârziat însă să apară primele reacţii.
    Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, a declarat pentru Realitatea Tv, că dacă Miron Cozma ar fi fost eliberat vineri, acest lucru ar fi însemnat un pericol fizic şi ar fi cerut azil politic într-un stat european.
    Fostul premier Petre Roman spune că instanţa a luat vineri o decizie conformă cu gradul de periculozitate pe care îl reprezintă Miron Cozma.

    Sursa: Mihaela Ionaş, www.muresinfo.ro, 13.01.2006

    Protest al Asociaţiei Victimelor Mineriadelor ’90-’91

    Protest al Asociaţiei Victimelor Mineriadelor ’90-’91

    Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor (AVM) din 1990-1991, Viorel Ene, împreună cu alţi 10 membri ai asociaţiei au protestat, vineri dimineaţă, în faţa Ministerului Justiţiei

    Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor (AVM) din 1990-1991, Viorel Ene, împreună cu alţi 10 membri ai asociaţiei au protestat, vineri dimineaţă, în faţa Ministerului Justiţiei, solicitând demiterea procurorului general al României, Ilie Botoş, precum şi a şefului Secţiei Parchetelor Militare, Dan Voinea.

    „Suntem nemulţumiţi de faptul că procurorul general al României este în funcţie de pe vremea lui Ion Iliescu, care l-a numit şi care este învinuit în Dosarul mineriadelor ’90-’91. De asemenea, aceeaşi nemulţumire o avem şi faţă de Dan Voinea, care, în calitatea pe care o are, tergiversează cercetările în acest dosar şi îi favorizează pe infractori, nepunându-i sub acuzare”, a declarat Agenţiei ROMPRES, preşedintele AVM, Viorel Ene.

    La rândul său, vicepreşedintele Asociaţiei, Liviu Petrina, a menţionat că, în timpul desfăşurării protestului (în intervalul 11,00-13,00) a fost primit de secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Cristian Stoica, care a stabilit o întâlnire între ministrul Justiţiei şi preşedintele AVM, în următoarele două săptămâni.

    „În cadrul întâlnirii va fi abordată problema schimbării din funcţie a procurorului general, cât şi cele legate de dosarul în cauză, inclusiv cea privind tergiversarea finalizării dosarului”, a spus Liviu Petrina.

    Potrivit preşedintelui AVM, în perioada 13-15 iunie 1990, au fost reţinute 1.030 de persoane, dintre care 156 au fost arestate, pe numele altora au fost emise mandate de arestare, iar 740 de persoane au fost rănite. Viorel Ene a adăugat că oficial, sunt recunoscuţi şase morţi, patru prin împuşcare, unul înjunghiat şi altul decedat în urma unui atac de cord, dar că în realitate sunt peste 160 de cazuri de deces în perioada mineriadelor.

    Sursa: Rompres, 16.07.2006

    Ion Iliescu, în sfârsit, audiat în dosarul mineriadei

    Ion Iliescu, în sfârsit, audiat în dosarul mineriadei

    Fostul presedinte al României, Ion Iliescu, s-a prezentat luni la Parchetul General, pentru a fi audiat în calitate de învinuit în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.  Fostului sef al statului i se aduc învinuiri, precum crime împotriva umanitãtii, subminarea puterii de stat si lipsire de libertate în mod ilegal. Cu toate cã a fost citat în acest dosar de mai multe ori, Ion Iliescu nu s-a mai prezentat la audieri din luna mai, iar procurorii sustin cã, dacã nu ar fi venit nici de aceastã datã, ar fi fost  adus cu mandat. Presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor din România, Viorel Ene, este în continuare nemultumit de evolutia dosarului Mineriadei.Cu toate cã Iliescu a venit în sfârsit în fata procurorului Dan Voinea pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor din România, Viorel Ene, cere în continuare ca cercetãrile sã fie conduse de un alt procurer. Ene considerã cã Dan Voinea, fiind „prieten cu Iliescu“ stopeazã evolutia dosarului. De asemenea, Viorel Ene considerã cã, nu numai un singur om se face vinovat de atrocitãtile comise în 13-15 iunie, ci toti cei aflati la acea vreme în functiile cheie de conducere ale statului. „În afarã de Ion Iliescu, mai existã sute de vinovati care nu au fost pedepsiti pentru faptele lor. De asemenea, atât timp cât Dan Voinea va instrumenta acest caz niciodatã nu se va solutiona. Noi am cerut noului procuror general sã schimbe procurorul care se ocupã de dosar, dar asteptãm hotãrârea. ªi sã nu uitãm cã Voinea ne-a promis cã, în maximum trei luni, dosarul va fi solutionat, dar iatã cã au trecut aproape cinci luni de când a fãcut aceastã afirmatie si nimic nu a mai evoluat în acest dosar. Ceea ce ne nemultumeste si mai mult este cã reprezentantului nostru juridic nu i-a fost permisã intrarea la audieri“, a declarat pentru A.M.Press Viorel Ene.

    Sursa: A.M. Press, 11.2006

    Revolutionarii cer finalizarea anchetei privind sutele de rromi loviti in mineriada din iunie 1990

    Revolutionarii cer finalizarea anchetei privind sutele de rromi loviti in mineriada din iunie 1990

    Citeva sute de rromi au fost loviti in timpul mineriadei din iunie 1990, sustine presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, care, marti 24 octombrie, i-a cerut procurorului general Codruta Kovesi gasirea unei solutii pentru finalizarea anchetei referitoare la aceste evenimente, relateaza presa centrala.
    O delegatie a Asociatiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania, condusa de presedintele organizatiei, Viorel Ene, s-a intilnit cu procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi. Ene a cerut sa fie primit in audienta de noul sef al Ministerului Public pentru a discuta despre mineriada din iunie 1990 – in cadrul careia considera ca a avut loc o instigare la razboi civil si despre pogromul rromilor.
    Potrivit lui Ene, in 14 si 15 iunie 1990, aproximativ 500 de persoane de etnie rroma din unele cartiere ale Bucurestilor au fost lovite si maltrate de grupuri de mineri, jandarmi si „alte forte de ordine”.
    Persoanele respective ar fi facut plingere impotriva acestor abuzuri fizice, toate aceste plingeri fiind depuse la dosarul privind mineriada din iunie 1990. Concret, atita timp cit dosarul nu va fi finalizat, nici aceste plingeri nu vor fi solutionate, a sustinut Viorel Ene.
    Presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor 1990 -1991 a precizat ca a incercat sa faca publice, timp de mai multi ani, existenta acestor abuzuri impotriva persoanelor de etnie rroma, dar ca incercarile sale au ramas fara succes.
    Marti, membrii Asociatiei au solicitat si demiterea procurorului militar Dan Voinea, investigatorul dosarelor Revolutiei si mineriadelor, pe motiv ca magistratul militar tergiverseaza finalizarii cercetarilor in cazul mineriadei din iunie 1990.
    Potrivit datelor oficiale, intre 13 si 15 iunie 1990, in timpul evenimentelor din Bucuresti, au fost ucise sase persoane, alte citeva zeci au fost ranite, iar cladirile Politiei Capitalei si Ministerului de Interne, precum si sedii de partide si alte institutii importante ale statului au fost devastate.
    Ene a sustinut ca, desi oficilal au fost declarati doar sase morti in timpul mineriadei din iunie 1990, membrii Asociatiei au date care atesta ca peste 160 de victime ale mineriadelor au fost ingropate la cimitirul Straulesti.
    La inceputul anului 2004, procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, a constituit o echipa care sa se ocupe de finalizarea dosarelor privind mineriada din 1990, demers ce a survenit unei intilniri intre seful Ministerului Public si liderul Asociatiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene.
    In jur de 20 de persoane sint cercetate in acest dosar, fiind vorba despre acuzatii precum subminarea puterii de stat si a economiei nationale, lipsire de libertate in mod ilegal si crime contra umanitatii.

    Sursa: www.divers.ro, 26.10.2006

    Viorel Ene, în audienta la procurorul general al Romaniei

    Viorel Ene, în audienta la procurorul general al Romaniei

    O delegatie a Asociatiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, condusa de presedintele organizatiei, Viorel Ene, s-a întâlnit, marti dimineata, cu procurorul general al României, Laura Codruta Kovesi.

    Viorel Ene a cerut sa fie primit în audienta de noul sef al Ministerului Public pentru a discuta despre mineriada din iunie 1990 – în cadrul careia considera ca a avut loc o instigare la razboi civil si despre pogromul romilor.

    Sursa: www.apropo.ro, 24.10.2006

    Viorel Ene: Sute de rromi au fost loviţi în mineriada din iunie 1990

    Viorel Ene: Sute de rromi au fost loviţi în mineriada din iunie 1990

    Câteva sute de rromi au fost loviţi în timpul mineriadei din iunie 1990, susţine preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, care, marţi, i-a cerut procurorului general Codruţa Kovesi găsirea unei soluţii pentru finalizarea anchetei referitoare la aceste evenimente.

    O delegaţie a Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, condusă de preşedintele organizaţiei, Viorel Ene, s-a întâlnit, marţi dimineaţă, cu procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi.

    Viorel Ene a cerut să fie primit în audienţă de noul şef al Ministerului Public pentru a discuta despre mineriada din iunie 1990 – în cadrul căreia consideră că a avut loc o instigare la război civil şi despre pogromul romilor. Potrivit lui Ene, în 14 şi 15 iunie 1990, aproximativ 500 de persoane de etnie rromă din unele cartiere ale Bucureştilor au fost lovite şi maltrate de grupuri de mineri, jandarmi şi „alte forţe de ordine”.

    Persoanele respective ar fi făcut plângere împotriva acestor abuzuri fizice, toate aceste plângeri fiind depuse la dosarul privind mineriada din iunie 1990. Concret, atâta timp cât dosarul nu va fi finalizat, nici aceste plângeri nu vor fi soluţionate, a susţinut Viorel Ene. Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a precizat că a încercat să facă publice, timp de mai mulţi ani, existenţa acestor abuzuri împotriva persoanelor de etnie rromă, dar că încercările sale au rămas fără succes.

    Marţi, membrii Asociaţiei au solicitat şi demiterea procurorului militar Dan Voinea, investigatorul dosarelor Revoluţiei şi mineriadelor, pe motiv că magistratul militar tergiversează finalizării cercetărilor în cazul mineriadei din iunie 1990.

    „Dan Voinea este preocupat de dosarul Revoluţiei şi de certificatele de revoluţionar, nu are timp de dosarul mineriadei. Aşa că trebuie schimbat”, a declarat Viorel Ene.

    Potrivit datelor oficiale, între 13 şi 15 iunie 1990, în timpul evenimentelor din Bucureşti, au fost ucise şase persoane, alte câteva zeci au fost rănite, iar clădirile Poliţiei Capitalei şi Ministerului de Interne, precum şi sedii de partide şi alte instituţii importante ale statului au fost devastate.

    Ene a susţinut că, deşi oficilal au fost declaraţi doar şase morţi în timpul mineriadei din iunie 1990, membrii Asociaţiei au date care atestă că peste 160 de victime ale mineriadelor au fost îngropate la cimitirul Străuleşti. Procurorii militari au stabilit, prin rechizitoriu, că cei vinovaţi de uciderea celor patru persoane, în 13 iunie 1990, sunt ofiţerii superiori care s-au aflat la comanda Ministerului de Interne în momentele acelea, respectiv generalul (r) Mihai Chiţac – fost ministru de Interne, generalul (r) Gheorghe Andriţa – fost adjunct al ministrului de Interne, coloneii de Poliţie în rezervă Călin Traian Ştefan, Costea Dumitru şi Constantin Vasile. La începutul anului 2004, procurorul general al României, Ilie Botoş, a constituit o echipă care să se ocupe de finalizarea dosarelor privind mineriada din 1990, demers ce a survenit unei întîlniri între şeful Ministerului Public şi liderul Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene. Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, îi ceruse procurorului general Ilie Botoş să-l desemneze pe generalul magistrat Dan Voinea, fostul şef al Parchetelor Militare, să continue cercetările pe care le-a făcut, împreună cu echipa sa, în cazurile mineriadei din ’90.

    În cazul acestei mineriade au fost audiaţi mai mulţi foşti oficiali, printre care fostul ministru de Interne Mihai Chiţac, fostul şef al Poliţiei Corneliu Diamandescu, fostul secretar de stat în ministerul de Interne Dumitru Penciuc, fostul consilier pe probleme de apărare şi fost şef al Statului Major General din Ministerul Apărării Naţionale Vasile Ionel, dar şi Miron Cozma, fostul premier Petre Roman şi fostul şef al Serciciului de Protecţie şi Pază, generalul Dumitru Iliescu.

    În jur de 20 de persoane sunt cercetate în acest dosar, fiind vorba despre acuzaţii precum subminarea puterii de stat şi a economiei naţionale, lipsire de libertate în mod ilegal şi crime contra umanităţii. La un moment dat, Voinea a confirmat public că Ion Iliescu este cercetat penal pentru rolul său în evenimentele din 13-15 iunie 1990, dar a refuzat să spună ce învinuiri îi sunt aduse fostului preşedinte.

    Sursa: Mediafax, 24.10.2006

    Ziua neuitarii

    Ziua neuitarii

    Ovidiu Nahoi trece in revista lucrurile pe care, desi ar trebui, nu le stim in legatura cu mineriada din iunie 1990.

    E chiar un moft sa vrei adevarul?

    Odata cu ziua de 13 iunie 2006 mai trecem pe raboj inca un an – al saisprezecelea! – in care societatea romaneasca nu a reusit sa faca decontul celei mai mari revarsari de ura si violenta de dupa Revolutie.

    Nu stim nici azi foarte clar ce s-a intamplat cu adevarat in unitatile de la Magurele si Baneasa, unde, potrivit celor care au trecut pe acolo pe post de prizonieri, se injghebasera adevarate lagare de concentrare – cu persoane ridicate de pe strada dupa vagi criterii de apartenenta la o clasa sociala sau rasa, cu lipsiri de libertate fara mandat, cu gardieni, cu sisteme de tortura fizica si psihologica.

    Nu stim nici azi foarte clar cine a urzit planul, care au fost filierele prin care s-au transmis ordinele si cum era supravegheata ducerea lor la indeplinire. Si nu e vorba de structuri abstracte, ci de oameni, oameni in carne si oase. Cei mai multi traiesc si azi si poate ca vietile noastre in aceasta tara depind, mai mult sau mai putin, de deciziile lor.

    Nu stim nici azi foarte clar adevarata si ultima motivatie a operatiunii. Era vizata doar pedepsirea exemplara a razvratitilor? Sau organizatorii doreau mai mult, mult mai mult, adica anihilarea opozitiei, instrumentarea de procese rasunatoare si reinstaurarea dictaturii unui singur partid, un fel de Belarus avant la lettre?

    Dar, mai ales, nu stim foarte clar cum au putut fi manevrate resorturile urii colective. Cine a avut o minte atat de diabolica pentru a reusi ca, in numai cateva luni, sa pulverizeze coeziunea nationala din zilele Revolutiei?

    Pentru toate aceste intrebari avem, desigur, raspunsurile noastre. Raspunsuri care nu pot fi insa decat partiale si aproximative, atat timp cat nu exista o sentinta, cu cele doua laturi ale ei: juridica si morala. Exista, evident si fata cealalta a monedei. La urma urmelor, cu bolovanul mineriadei legat de picioare, Romania a razbit. S-a modernizat. Si-a construit, de bine, de rau, un sistem politic care functioneaza – caznit, dar functioneaza! – prin alegeri libere si alternanta la putere.

    Si-a consolidat puntile catre Occident. A intrat in NATO si se pregateste sa adere la Uniunea Europeana. Romanii au dreptul sa circule, lucreaza peste hotare si invata, fiecare dupa puterile lui, din lectiile tarilor dezvoltate. Creste PIB-ul, vin investitiile straine si fondurile europene, avem, se pare, un viitor in masura in care ne vom pricepe sa-l gestionam. Sa mai conteze, atunci, povestile urate din trecut?

    Da. Conteaza pentru ca, macar din informatiile cetoase si partiale la care avem acces, intelegem ca atunci, in acele zile, s-au pus practic bazele unui sistem corupt. Atunci s-a rafinat cooperarea dintre decidentii politici, sindicatele controlate si varfurile fostei Securitati. Atunci s-a uns mecanismul manipularii mediatice dictate din birouri cu usi capitonate. Atunci s-a nascut cel de-al doilea mare lant al complicitatilor si tacerilor, dupa cel al Revolutiei.

    Atunci s-au pus, de fapt, bazele Romaniei marilor discrepante sociale. Atunci s-a oficializat ruptura dintre Romania dinamica, urbana, moderna si Romania traditionalista, dependenta de un sistem paternalist. Atunci s-a nascut primul val de emigranti hraniti din destramarea visului de a construi o altfel de tara, din dezamagire, din greata fata de minciuna zilnica.

    Cui i se pare ca toate acestea sunt mofturi si ca nu mai merita efortul de a ne reaminti nu are decat sa ramana asa. La urma urmelor, are fix tara pe care o merita.

    Sursa: Evenimentul Zilei, 13.06.2006

    Generatia Piata Universitatii

    Generatia Piata Universitatii

    Mai bine „golan” decat comunist!”. Zeci de mii de oameni au cantat in 1990 acest refren timp de 40 de zile.

    Multi dintre ei erau, de fapt, niste „tocilari”. Unii au ramas in tara, unde au devenit oameni de succes.

    Altii au parasit Romania definitiv, plecand spre tari unde stiau ca nu vor incasa bataie pentru ca au dorit sa se exprime liber. Marius Balasoiu si Dan Dusleag sunt doi dintre manifestantii pe care minerii i-au alungat din Piata Universitatii.

    In aprilie 1990, Piata Universitatii a devenit locul de intalnire al anticomunistilor. S-a cantat, s-au rostit rugaciuni si au strigat lozinci, s-au tinut discursuri din balconul Facultatii de Geologie.

    Majoritatea populatiei era bombardata de televiziune si cateva ziare centrale cu informatii cum ca Piata Universitatii e ocupata de huligani, drogati si legionari. „Golaniada” a fost sparta de fortele de ordine si de mineri, dar cei prezenti au continuat sa creada in aceleasi valori: libertate, democratie, exprimare libera.

    In urma cu 16 ani, Marius Balasoiu era student la Geologie si unul dintre conducatorii miscarii studentesti. El s-a alaturat protestului din Piata Universitatii si a fost unul dintre cei care au luat cuvantul de la balcon.

    „Sub mine era o multime de oameni. Era un mare vuiet, unii incepusera sa ma aplaude. Nu mai tin minte exact ce am spus. Aveam pregatit un discurs despre lupta cu neocomunistii, dar nu sunt sigur ca am citit ce scrisesem. A fost prima data cand vorbeam in public”, spune Balasoiu.

    Piata Universitatii a fost pentru el un mod de a manifesta impotriva FSN si a comunismului. „Nu militam pentru un partid anume, ci sustineam ca nu vrem sa continuam cu comunistii.”

    „Munteanu a gresit”

    Protestul a fost primit cu ostilitate de o buna parte din populatie, in special de generatiile mai in varsta: „Oamenii nu intelegeau exact ce li se intampla si erau destul de pro-FSN.

    Erau cei care au trait in comunism si au mancat o paine. Si veneam, noi, niste pusti sa spunem ca nu e bine asa”, explica Balasoiu.

    Pe 20 mai alegerile sunt castigate de FSN. Liga Studentilor decide sa se retraga din piata.

    „Dupa Piata Universitatii, civismul a cam disparut. Studentii s-au blazat de tot. Munteanu a facut o greseala atunci deoarece a infiintat „Miscarea pentru Romania” (n.r. – organizatie nationalista de dreapta). Acest lucru a bulversat solidaritatea studenteasca. S-au format trei curente de opinie: unul care sustinea Miscarea, altul care era impotriva si celalalt neutru.”

    Pe 14 iunie, Balasoiu a fost foarte aproape de a fi batut de mineri. „Si atunci aveam barba si purtam plete. Aveam toate sansele sa mi-o iau. Dimineata aveam examen. Minerii au intrat peste noi in sala, dar nu ne-au batut. Dadeau in banci cu cozile de maturi mai mult ca sa ne sperie.”

    S-a specializat in resurse umane

    Balasoiu a ajuns presedintele Ligii Studentilor din Bucuresti, fiind simpatizat de Marian Munteanu. A decis sa intre in politica. „M-am sfatuit si cu Emil Constantinescu si el mi-a spus sa merg catre Miscarea Alianta Civica, Partidul Alianta Civica sau la taranisti.

    Il admiram pe Coposu, asa ca am ales PNT”.

    Dezamagit de lupta intre cele doua tabere, care incercau sa ajunga la conducerea organizatiei de tineret, Balasoiu a decis sa-si caute un serviciu.

    Dupa cativa ani petrecuti la Institutul de Cercetari pentru Ingineria Mediului, Balasoiu a plecat in 1996 la Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile. Aici a lucrat ca trainer timp de doi ani.

    A devenit ulterior manager la Shell Romania si apoi la Cosmorom. In 2001, Balasoiu a lucrat in compania de resurse umane AIMS. In prezent, ocupa postul de director general al companiei de resurse umane Business Inteligence Alliance.

    Plecat spre „pamantul fagaduintei”

    Medicul Dan Dusleag s-a stabilit in SUA la cateva luni dupa mineriada din 1990. Provine dintr-o familie care a suferit de pe urma regimului comunist. Bunicul sau, doctor Stanciu Stroia, a fost inchis sase ani pentru ca a ajutat partizanii refugiati in munti.

    Dusleag a fost la un pas sa devina o alta victima a mineriadelor.

    In dupa-amiaza de 13 iunie, Dusleag se afla in masina sa cand a vazut minerii. Acestia i-au facut semn sa opreasca. Doi dintre ei s-au indreptat catre student, inarmati cu bate.

    „Nu am simtit niciodata o asemenea senzatie de nesiguranta! „Da-te jos, ba!”, mi-a ordonat unul dintre mineri, in timp ce al doilea m-a impins cu spatele catre usa din fata a masinii, tinandu-ma de gulerul hainei.

    „Deschide portbagajul, ba! Esti student? Ce-i cu benzina asta? Vrei sa faci bombe?” Le-am raspuns ca sunt in cautare de lucru si ca, avand in vedere lipsa de benzina, am cu mine in permanenta o canistra de rezerva”, povesteste Dusleag. Raspunsul i-a inmuiat pe mineri. A mers acasa si nu a parasit apartamentul 48 de ore.

    „Efortul intelectualitatii, deturnat”

    Dan Dusleag a fost dezamagit de rezultatul protestului din 1990.

    „Din pacate, efortul extraordinar de timp si energie depus de crema intelectualitatii romanesti, si nu numai, in cadrul manifestatiilor din Piata Universitatii, precum si curajul si riscul asumat de participanti au fost denaturate de propaganda regimului Iliescu si nu au rezonat corespunzator cu populatia, ceea ce s-a vazut in alegerile care au urmat in mai 1990.”

    Pe 25 noiembrie 1990, Dan Dusleag paraseste Romania. „Am ales SUA pentru ca este tara in care libertatea individuala – de opinie, de exprimare, de miscare – este pusa pe un piedestal, si munca, ambitia si valoarea individuala sunt respectate si recompensate corespunzator.

    Am studiat Medicina din nou in limba engleza, mi-am luat toate examenele de licenta, am studiat si am facut cercetare in pediatrie. Din 1998 sunt medic primar pediatru si asistent universitar la Indiana University School of Medicine”, spune Dusleag.

    Este casatorit cu Kimberly, o americanca de origine norvegiana. Impreuna au doi copii. Dan Dusleag a vizitat Romania de patru ori in ultimii 16 ani, dar a ales sa ramana in America. „Definitiv nu ma voi intoarce niciodata. Sunt un cetatean american de origine romana si sunt mandru de acest lucru.”

    Ce a insemnat Piata Universitatii? „O trezire lunga de 40 de zile”

    Mircea Toma, jurnalist la „Academia Catavencu” si participant la manifestatia din 1990, spune ca Piata Universitatii a avut un rol important. Protestul a unit oameni care au continuat sa creada in aceleasi valori. „Piata Universitatii a fost o trezire lunga de 40 de zile a unei parti din populatie care s-a dumirit ce s-a intamplat in decembrie 1989. A fost miezul unui proiect ideologic.

    A fost important sa ai sentimentul comunitatii. Deziluzia a fost uriasa, dar ideea ca suntem un nucleu a fost reconfortanta. A fost si furie, dar si bucurie ca mai sunt alti oameni care nu au fost vrajiti de zambetul lui Ion Iliescu.”

    Sebastian Lazaroiu, sociolog si directorul institutului CURS, considera ca evenimentele din 13-15 iunie au ucis in mare parte spiritul civic. „Piata Universitatii a fost un val de entuziasm, o speranta ca lucrurile se pot schimba. Societatea civila a devenit din nou activa dupa 50 de ani de comunism.

    Nu a mai existat niciun manifest de o asemenea amploare dupa iunie 1990, in afara protestelor sindicale. Multi au fost descurajati de modul in care s-a terminat protestul, s-au blazat sau au preferat sa plece din tara. Poate singura latura pozitiva a fost crearea Aliantei Civice”, spune Lazaroiu.

    Sursa: Evenimentul Zilei, 18.06.2006

    Lupte de strada cu cocktailuri Molotov

    Lupte de strada cu cocktailuri Molotov

    Brutalitatea cu care fortele de ordine au intervenit in dimineata zilei de 13 iunie ’90, la solicitarea regimului politic de la acea vreme, pentru „curatarea” Pietei Universitatii, precum si blocarea zonei, in mod ostentativ, cu autovehicule militare, s-au constituit ca o provocare pentru participantii la manifestatia-maraton care tinea de peste 50 de zile. In cateva ore, mii de oameni revoltati s-au adunat in zona centrala a Capitalei solicitand eliberarea celor retinuti ilegal. Netinand cont de starea de agitatie crescanda, de revolta celor prezenti in perimetrul Universitatii, politistii au continuat sa faca numeroase arestari si sa loveasca protestatarii care, la inceput nu faceau altceva decat sa strige lozinci impotriva regimului si a comunismului. La doar cateva ore de la interventia in forta a politistilor sustinuti de unii „oameni ai muncii”, protestatarii s-au regrupat si au fortat barajele formate in zona.
    Au urmat adevarate lupte de strada, manifestantii cerand eliberarea celor retinuti ilegal. Politistii si cadrele armatei au folosit scuturile si bastoanele, „oamenii muncii” adusi de FSN au utilizat bate de lemn si rangi metalice, iar cei agresati au ripostat in cele din urma cu pietre. Mai tarziu au aparut grupuri de indivizi care au preparat cocktailuri Molotov si le-au folosit impotriva fortelor de ordine. Geamurile unor cladiri din jur au fost sparte, s-au distrus autoturismele parcate si vehiculele militare dispuse in baraj. Manifestantii aveau sa reocupe Piata Universitatii. Centrul Capitalei arata mai ceva ca la revolutia din decembrie ’89: fum gros, vehicule incendiate, strigate, impuscaturi.

    Putine sindicate au dat curs chemarii FSN

    Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, considera ca interventia autoritatilor a fost exagerata, iar numarul fortelor de ordine nejustificat in raport cu numarul mic de protestatari care mai existau in piata: „S-a observat ca dupa 20 mai ’90 aparuse un colaps al Pietei Universitatii. Dupa 24 mai ’90 studentii si alte asociatii si-au anuntat retragerea. Mai ramasesera membri ai unor organizatii, grevisti ai foamei… A fost o perioada in care „aderenta” la Piata Universitatii a scazut dramatic. In total, ziua, poate participarea nu depasea 200 de persoane. Majoritatea erau masati in fata Teatrului National. Unii continuau greva foamei, altii sustineau. Existau si tentative de dialog, dar mai degraba erau dusi cu vorba. A avut loc sedinta de Guvern din 11 iunie, la care au participat si Iliescu si membrii marcanti FSN. S-a hotarat „curatarea” Pietei Universitatii. Apoi, un grup restrans operativ s-a dus la Snagov si au pus la punct organizarea actiunii. Pe 12 iunie ’90 a avut loc o alta sedinta la Ministerul de Interne, la care s-au stabilit sarcini, misiuni, cum sa se faca mobilizarea etc. Exista si un document scris in acest sens. Tot in acea perioada se stabilisera actiunile impotriva sediilor unor partide istorice, asociatiilor civice cu activitati anticomuniste, personalitati si altele”. Documentul in cauza mentioneaza atributiile pe care Politia, Armata, SRI si conducerea CFSN trebuiau sa le indeplineasca, dar si faptul ca urma sa se faca mobilizarea unor sindicate de la marile intreprinderi bucurestene pentru sustinerea actiunii. In dimineata zilei de 13 iunie ’90, doar vreo 3.000-4.000 de sindicalisti au raspuns la chemarea autoritatilor.

    Primele atacuri impotriva studentilor

    In ziua de 12 iunie ’90, dupa comunicatul Parchetului care solicita eliberarea Pietei, mai ramasesera la protest 30-40 de persoane si 10-11 grevisti ai foamei. Pe la ora 4-5, peste 1.400 de angajati ai fortelor de ordine au inconjurat zona. „Oamenii ramasi au fost striviti, imprastiati, iar cei din greva foamei dusi la spital. Celor care au fost spitalizati li s-au facut analize medicale, examene toxicologice si a reiesit foarte clar ca nu erau nici consumatori de droguri si nici nu bausera alcool. La Facultatea de Arhitectura, studentii se aflau in perioada de preparare a unor examene, a unor lucrari si ramaneau in cladire pentru a le definitiva. Acestia au vazut, pe ferestre, in dimineata acelei zile, modul in care erau maltratati cei din Piata si au inceput sa strige in sprijinul celor violentati. In acele momente, s-au format comandouri care au intrat peste studenti, in cladirea facultatii. Unii au fost batuti, unii arestati”, a precizat Ene.
    In dimineata zilei de 13 iunie ’90 s-au facut si arestari la nimereala. Unii au fost luati de pe strada in timp ce se duceau la serviciu sau la cumparaturi. Retinerea cetatenilor s-a facut si de pe strazile adiacente Pietei Universitatii. Pe langa protestatari, au fost arestati si batrani si copii ai strazii si oameni care nu aveau legatura cu manifestatia. Toti cei arestati au fost urcati in dube si dusi la o unitate militara de la Magurele, conform planului stabilit in urma cu doua zile de autoritatile statului.

    Politistii fac loc „muncitorilor indignati”

    In timp ce grupurile de manifestanti aflati pe laturile Facultatii de Arhitectura strigau „Jos comunismul!”, pe la ora 11-11,30 isi fac aparitia trupele de muncitori de la uzinele bucurestene. Acestia, inarmati cu bate de lemn si rangi metalice, iau la bataie protestatarii si striga victoriosi „IMGB face ordine!”, dar si „Noi muncim, nu gandim”. Cand grupul de batausi ajunge la intrarea principala a Facultatii de Arhitectura, brusc, cordoanele de politisti si alte forte de ordine s-au dat la o parte creandu-i acestuia un culoar direct spre institut. Muncitorii nervosi au spart geamurile si usa de acces. Toate acestea au avut rolul sa-i faca pe cetatenii din jur sa ia atitudine. Pe toate strazile din jurul universitatii au avut loc reprize sangeroase de lupta cu fortele de ordine. In scurt timp, curajul „muncitorilor” batausi a scazut considerabil si s-au facut nevazuti.
    Grupurile de protestatari au incercat in repetate randuri sa reocupe zona Pietei Universitatii. Fortele de ordine ripostau violent. In fata galeriei de arta, de langa Biserica „Dintr-o zi” o duba a politiei a fost rasturnata dupa ce circulase un zvon cum ca aceasta servea pentru transportarea celor arestati. Alte autoturisme parcate in zona au fost avariate.
    Tot dupa-amiaza au aparut si grupurile de tineri care scoteau benzina din rezervoarele unor autoturisme si preparau cocktailurile Molotov. Au fost incendiate, la inceput duba rasturnata, apoi camionul din dreptul restaurantului Dunarea, apoi restul. Batalia dintre fortele de ordine si grupurile de manifestanti a durat pana in jurul orei 16-16,30.

    Fortele de ordine parasesc zona

    Dupa ora 17, fortele de ordine parasesc brusc zona, abandonand toate autovehiculele in zona. A fost un moment ciudat, cei peste 1.400 de politisti au disparut foarte repede, lasand toate caile de acces libere pentru manifestanti care s-au indreptat din nou pe carosabilul de la Universitate. In jurul orei 18-18,30, toti cei retinuti de politie pe durata zilei au fost eliberati de la unitatea militara de la Magurele.
    Martorii evenimentelor din acea zi au declarat ca cei care au preparat si incendiat autovehiculele din zona erau tineri care nu faceau parte din grupurile de manifestanti din Piata Universitatii. Mai mult, benzina folosita provenea de la unele autovehicule care fusesera „abandonate” in zona de mai bine de o luna. Dorin Cristescu, unul dintre manifestanti, a relatat: „In jurul Facultatii de Arhitectura erau abandonate inca din prima jumatate a lunii mai ’90 mai multe autoturisme. Mai multi cetateni au reclamat la politie acest fapt. Ne-am dat seama ca ceva nu este in regula cand am sesizat ca desi in stare buna, autovehiculele erau marcate cu spray-uri de vopsea rosie si proprietarii nu apareau sa si le mute de acolo. Au existat patru astfel de autoturisme. Benzina din rezervoarele acestora, dar si a altor autovehicule din zona (inclusiv a dubei de politie rasturnate) a fost utilizata pentru confectionarea cocktailurilor Molotov cu care s-au produs incendierile din zona, si care au fost utilizate la incendirea autobuzelor si vehiculelor militare”.

    Lovita, scuipata si retinuta de politisti

    In dimineata zilei de 13 iunie ’90, intoarsa de la serviciu, din schimbul de noapte, Elena Necula trece pe la un magazin pentru a cumpara paine pentru cei doi copii minori ai sai: „La magazinul de paine vanzatoarea mi-a relatat ca in Piata Universitatii fusese un adevarat macel, chiar ea vazand mult sange pe scarile de la metrou. In jurul orei 9, am ajuns la strada Batistei. Erau cordoane de politie si masini militare care impiedicau accesul in Piata. Am ocolit si am ajuns in dreptul cinematografului „Luceafarul”. Acolo erau amplasate doua cordoane de politisti si alte doua de civili. Lumea adunata striga „Criminalii!” si „Jos comunismul!”. Ceream eliberarea arestatilor. La un moment dat cei din cordoane au inceput sa-i loveasca cu picioarele si sa adreseze cuvinte jignitoare cetatenilor asezati in genunchi si care se rugau. Se faceau arestari. Am asistat si la o scena greu de descris: un grup de civili si politisti lovea un tanar si-l tarau pe jos. Am fost socata si i-am intrebat pe politisti de ce procedeaza asa. Drept raspuns, unul dintre civilii aflati langa politisti m-a jignit. I-am cerut sa-mi vorbeasca civilizat. Civilul suparat s-a adresat unui politist, spunandu-i: „Aresteaz-o si pe asta!”. Am fost lovita puternic in burta si scuipata. Un politist militar si un civil m-au luat pe sus si m-au dus la un autobuz. Am stat o ora jumatate in autobuzul in care se tot aduceau arestati. Apoi am fost suiti in dube si dusi spre Politia Capitalei. Aici nu mai erau locuri pentru noi. Am fost transportati la unitatea militara de la Magurele, unde am fost tinuti pana la ora 18-19, intr-o curte, dupa care transportati din nou in oras, in zona Antiaeriana. Mentionez ca aici, printre arestati am vazut multe persoane batute in ultimul hal si pe care apoi a trebuit sa le ajutam sa se duca acasa”.

    „Te tocam marunt!”

    Dupa ce a aflat de interventia in forta a autoritatilor, Andrei Simion, pe atunci student la Institutul Politehnic Bucuresti, a venit in dimineata zilei de 13 iunie ’90 in zona Pietei Universitatii: „Pe la ora 9,30 ma aflam cu alti doi colegi langa actuala strada Ion Campineanu. Erau adunate grupuri de oameni. Nu erau numai simpatizanti ai manifestantilor, ci si unii care se recomandau ca fiind „muncitori revoltati de mizeria facuta de golanii de la Universitate”. I-am zis unuia dintre acestia ca si eu sunt student, ca am participat la manifestatie si ca acolo nu veneau „derbedei” sau „golani”, ci oameni normali, care protestau impotriva regimului si a comunismului.
    Nici nu am apucat sa termin ce am de spus ca vreo trei persoane in civil s-au repezit asupra mea, lovindu-ma cu pumnii si picioarele. Un politist s-a adresat acestora, spunandu-le ca bine imi fac, „sa-mi fie invatatura de minte”. In timp ce ma loveau, ma injurau si ma scuipau zicandu-mi: „Derbedeule, te tocam marunt-marunt, esti pietar?”, „Stai ca iti dam noi o lectie sa ne tii minte!”. Au intervenit niste oameni din zona, care m-au scos cu greu din mana lor. Au continuat sa injure, apoi i-au luat la intrebari si pe colegii mei, care au scapat fugind pe trotuarul de vizavi. Retras la coltul strazii, am vazut cum alti cetateni erau luati pe sus de politisti si civili, batuti si transportati in niste dube aflate langa sediul PNL.

    Ultimul dialog

    Delegatii manifestantilor si grevistilor foamei din Piata Universitatii au avut o intalnire cu reprezentantii Guvernului chiar in ziua de 11 iunie ’90. A fost, se pare, primul si ultimul „dialog” dupa mai bine de 50 de zile de protest. Culmea, probabil si datorita faptului ca actiunea se stingea de la sine, datorita numarului din ce in ce mai mic de persoane care veneau in Piata, grevistii au acceptat in acea zi un compromis: incetarea grevei foamei in schimbul autorizarii unei televiziuni independente. Comunicatul semnat de cei 19 grevisti ai foamei suna astfel: „Noi, cei care facem greva foamei in Piata Universitatii, anuntam opinia publica ca in urma protocolului incheiat pe 11 iunie 1990 cu Secretariatul General al Guvernului vom inceta greva foamei, asa cum ne-am angajat, dar la data in care ni se va da in mod real o autorizatie completa pentru un post de televiziune independent”.
    Negocierile pentru „dialogul” din data de 11 iunie ’90 se purtau inca din data de 8 iunie ’90, manifestantii fiind anuntati de „disponibilitatea guvernantilor de a discuta” in data de 10 iunie ’90. Doru Maries, unul dintre participantii la intrunire, a povestit cele intamplate in acea zi: „La Guvern au mers delegatii de la Alianta Poporului, „16-21 Decembrie”, Forumul Antitotalitar Roman si cativa grevisti ai foamei. Din partea executivului a fost prezent Sever Georgescu – secretar general al Guvernului, iar pentru discutarea problemelor legate de infiintarea unei televiziuni independente (una din revendicarile protestatarilor) a fost delegat Lucian Constantinescu – director general in Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor. Venisera la sediul Palatului Victoriei si foarte multi ziaristi. Am insistat foarte mult ca presa sa fie acceptata in sala la discutii. Am crezut tot timpul ca nu va mai fi nici un dialog tocmai datorita faptului ca reprezentantii Guvernului nu vor accepta presa. Nu s-a intamplat asa… ceilalti au acceptat conditiile celor de la Palatul Victoriei. Am fost mirat sa vad ca la asa-zisul dialog, din toata lista de revendicari nu mai ramasese decat cea referitoare la o televiziune independenta. Eu ceream sa fie discutate si celelalte, am spus ca ne intereseaza in special aflarea adevarului despre revolutie. La un moment dat, am fost anuntat ca afara se afla un grup de manifestanti veniti din piata, care erau destul de vehementi. Am fost rugat sa ma duc sa vad ce-i cu ei si sa-i potolesc cumva. Afara erau numeroase persoane care, intr-adevar, strigau si erau gata-gata sa se indrepte spre intrarea cladirii guvernamentale. I-am linistit. In jurul cladirii era o desfasurare de forte nemaintalnite: transportoare blindate, camioane militare si doua elicoptere care survolau zona. Cand m-am intors in sala, se ajunsese la un compromis. Se facusera promisiunile pentru infiintarea unei televiziuni independente, grevistii foamei semnasera un protocol. Am fost dezamagit, dar a fost optiunea majoritatii celor prezenti, nu am avut ce sa mai fac”.
    In aceeasi zi, dupa intalnirea cu delegatia Pietei Universitatii, tot la Guvern reprezentantii Puterii au decis interventia fortelor de ordine, sustinute de „oamenii muncii”, pentru degajarea zonei centrale a Capitalei.

    Sursa: Romulus Cristea, Romania Libera, 07.06.2006

    Minerii au terorizat Capitala

    Minerii au terorizat Capitala

    In urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990, cand fortele de ordine, sustinute ulterior de mineri, au intervenit in forta impotriva protestatarilor si a populatiei civile democratice, s-au inregistrat numeroase victime ca urmare a batailor si a folosirii armelor de foc. Arestari ilegale s-au facut cu nemiluita, eliberandu-se in unele cazuri si mandate de arestare. Numarul mortilor (prin impuscare sau ca urmare a ranilor provocate in cadrul incidentelor) este in continuare controversat, cifrele oficiale fiind contrazise cu diverse dovezi de      
    asociatiile care se ocupa de victimele mineriadelor.
    In acea perioada, au fost retinute 1.030 de persoane. Majoriotatea retinerilor de persoane s-au facut ilegal, fara emiterea unor mandate de arestare. Cei retinuti au fost dusi la doua unitati militare, la Magurele si Baneasa. Unii au fost eliberati dupa 2-9 zile, altii dupa detentii care au durat luni de zile. Mandate de arestare au fost emise doar pentru 165 de persoane acuzate de diverse fapte.

    Numarul ranitilor este de 746, conform evidentei de la comisiile parlamentare de ancheta. Oficial, numarul mortilor in mineriada din iunie ’90 este de sase: patru morti prin impuscare, un decedat in urma unui infarct si o persoana injunghiata, despre care nu se stie precis de care parte a baricadei a fost (demonstrant sau venit din Giurgiu in sprijinul puterii, pentru sustinerea minerilor). Reprezentantii unor asociatii neguvernamentale sustin ca numarul mortilor din acele zile depaseste 100. „Exista documente, marturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domnesti si Straulesti. Cu toate ca am afirmat tot timpul ca cifra reala a mortilor este de peste 100, nimeni nu ne-a contrazis pana in prezent si nu a existat nici o pozitie oficiala impotriva”, a declarat Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor.

    Tentativa de decapitare a liderului studentilor

    Marian Munteanu, liderul Ligii Studentilor, isi aminteste despre momentul sosirii minerilor la Bucuresti: „In zorii zilei a venit unul dintre colegi si ne-a spus ca vin minerii. Am spus ca asta este si nu avem ce sa facem, sa asteptam linistiti. Nu mi-am imaginat ce avea sa urmeze. Lucrurile s-au petrecut foarte repede. Se auzeau zbierate, cum se faramau usi si geamuri. Au intrat peste tot ca termitele, erau sute. Noi eram la club, la subsol. Au navalit inauntru, am primit cateva lovituri, din care una foarte dura. Am intrat intr-o stare de semiluciditate. Aveam capul crapat in cateva locuri, m-au luat de maini si de picioare. Au fost niste lovituri dure, vedeam ca prin ceata, auzeam franturi de conversatii. Despre restul stiu mai mult din ce mi-au povestit colegii mei. M-au scos afara. Bataia a durat cam o jumatate de ora, aveam o stare linistita, nu ma mai durea nimic.
    La un moment dat, cineva a spus ca am murit si am fost aruncat in fantana plina de trupuri de langa Universitate. Tot in acest interval de timp a avut loc si tentativa unui miner de a ma decapita cu o barda. Medicul a spus ca sunt mort sau cineva de la salvare… Vestea a circulat foarte repede si autoritatile fusesera informate de moartea mea, inclusiv mama. Am fost urcat intr-o masina, unde mi-am revenit, si am fost dus la Spitalul de Urgenta. De un lucru am fost dezamagit, nu pot sa uit: eram pe targa, aproape mort, si niste asistente ma loveau si ma scuipau. Aceste lucruri m-au intristat foarte mult”.

    Declaratiile unor persoane cu probleme psihice, folosite ca probe

    Pentru a-si justifica actiunile, autoritatile au ordonat „confectionarea” unor dosare pentru o parte dintre retinutii ilegal. Neexistand probe care sa-i incrimineze in vreun fel pe opozantii-arestati ai regimului Iliescu, politistii si procurorii militari au apelat la fel de fel de metode: de la trucarea unor fotografii, la atasarea la dosare a unor persoane inexistente sau cu probleme psihice grave. Nu era prima oara cand se apela la astfel de procedee. Si pentru cei arestati in urma evenimentelor din 18 februarie 1990 (in urma ocuparii sediului Guvernului de catre manifestanti) s-a procedat in acest mod. Despre perioada arestului, Marian Munteanu a relatat: „Pe data de 18 iunie 1990, am fost arestat, luat pe targa (aveam un sindrom de strivire generalizat, eram imobilizat) si m-au dus la puscarie la Jilava. Mi s-a comunicat ca sunt arestat pentru tentativa de lovitura de stat. Peste cateva zile a venit un procuror cu un dosar, dar l-am dat afara. Asa-zisele probe care ma incriminau erau poza unui infractor cu barba si par lung, care nici macar nu semana cu mine, si trei declaratii ale unor persoane cu probleme psihice, din care una afirma ca m-a zarit imbracat intr-o mantie alba si indemnam lumea la lupta. Tarziu, dupa mai multa vreme, cazul a fost dat spre solutionare celor de la Parchetul Militar, care au tratat totul cu seriozitate.
    Timp de trei saptamani, familiei si prietenilor nu li s-a permis sa ma viziteze, iar cand am solicitat sa vorbesc cu cu ziarist (eu doream cu cineva de la „Romania libera”) a fost trimis un reporter de la un alt ziar (este vorba despre un cotidian central care prezenta evenimentele incitand la violenta si denigra constant manifestantii din Piata Universitatii – n.n.)”. O buna perioada de timp dupa reprimarea demonstratiei din Piata Universitatii si interventia minerilor, postul national de televiziune si ziarele obediente regimului au continuat sa prezinte deformat evenimentele, caracterizandu-i pe opozantii puterii ca „destabilizatori”, „contrarevolutionari” si „reprezentanti ai intereselor unor puteri straine”.

    Sute de oameni cu traumatisme cranio-cerebrale

    Atrocitatile fortelor de ordine si ale minerilor din zilele de 13-14 iunie ’90 sunt confirmate si de marturiile unor medici. In arhiva Grupului Independent pentru Democratie exista declaratia unui medic, Dan Greceanu, de la Spitalul Municipal Bucuresti: „Incepand cu noaptea de 13 iunie 1990, cand cei cativa zeci de manifestanti care-si petreceau noaptea in Piata Universitatii au fost batuti bestial de sute de politisti, care i-au incercuit in ziua de 13 iunie cand au fost lupte de strada (de data aceasta, cu politistii) si mai ales in zilele de 14 si 15 iunie 1990, cand minerii, impreuna cu politisti si securisti deghizati au batut un mare numar de oarmeni, la Sectia de Neurochirurgie a Spitalului nr. 9 din Bucuresti au fost adusi sute de oameni cu „traumatism cranio-cerebral provocat prin lovire cu corpuri dure”.
    Numarul lor depasea cateva sute. Majoritatea cereau sa nu fie inregistrati si, dupa prim-ajutor, paraseau camera de garda. Peste 150 au fost insa retinuti, prezentand traumatisme grave, cu alterarea starii de constiinta. Dintre acestia, aproximativ 60 au decedat la un interval de timp mai scurt sau mai lung, unii dupa ce au fost operati. Majoritatea erau loviti in regiunea cefei si unii prezentau urme de lovire si in alte regiuni ale corpului. Nimeni nu a facut ulterior vreo ancheta in privinta acestor decese, tratate ca morti naturale, in spital, registrul in care au fost inscrisi cei decedati, la intrare, a disparut! Comunicatele oficiale prezinta cifra de 6 morti, toti decedati pe strada, si sute de raniti. Nimeni nu a intrebat ce s-a intamplat cu cei raniti si nu a fost condamnat nimeni pentru ranirea lor.
    Astea sunt faptele pe care le cunosc si vi le comunic in speranta ca cei vinovati vor fi pedepsiti pana la urma”.
    Despre modul cum au fost tratati „manifestantii” in perioada 13-15 iunie ’90 a depus marturie la Parchetul Militar si dr. Nicolae Constantinescu, care in acele zile a ramas in Spitalul Coltea (institutie medicala aflata chiar in apropierea zonei in care minerii si fortele de ordine au actionat violent), zi si noapte, pentru a asigura asistenta medicala ranitilor, adusi pe banda rulanta. Medicul Constantinescu a acordat ingrijiri medicale atat manifestantilor batuti, cat si unor mineri care s-au ranit in unele altercatii sau ca urmare a devastarii unor sedii ale partidelor. Dr. Constantinescu a confirmat ca majoritatea civililor adusi aveau grave traumatisme cranio-cerebrale. De asemenea, pe durata acelor zile medicul a fost nevoit sa constate si decesul prin impuscare al unor persoane civile.
    O alta marturie importanta despre modul in care autoritatile si minerii au actionat in acele zile este a medicului anestezist Camelia Doru. Prezenta pe toata durata manifestatiei anticomuniste din Piata Universitatii, dr. Camelia Doru a asigurat permanent, din voluntariat, alaturi de alti colegi, asistenta medicala tuturor grevistilor foamei de la corturile amplasate pe esplanada Teatrului National. Urmand uzantele medicale, pentru grevisti au fost alcatuite fise medicale, de observatie, au fost facute consemnari in registre etc.: „Cand au intervenit fortele de ordine, ne-au fost confiscate fisele medicale si registrele, stampilele, chiar si aparatura medicala de la corturi. Am reclamat acest lucru la Parchet inca din 1990, fara nici un rezultat”.

    Retinuti ilegal la o unitate militara de la Magurele

    In dimineata zilei de 14 iunie ’90, minerii au patruns in Institutul de Arhitectura si la Universitate. Studentii prinsi au fost loviti cu drugi de fier, bate de lemn, cozi de topor, sfredele de mina, apoi dusi la fantana din piata, de unde au fost transportati la sectiile de politie, la diverse unitati militare, unii la Guvern sau la spitale. Victor Roncea, ziarist, a relatat intr-o plangere penala, in 1990, cum a fost retinut: „Dupa ce am fost scosi din Arhitectura si adunati la fantana de la Universitate, am fost dus la Guvern. Tinerii erau acolo, claie peste gramada, in apa si sange. A urmat imbarcarea in dube, cu directia Magurele. In curtea unitatii, supravegheati cu caini-lup, ne astepta clasicul „culoar” format din politisti, care isi aduceau si ei, cum puteau, contributia, mai cu bastoane sau, mai simplu, direct cu automatele. Dupa ce ni s-au confiscat curelele si sireturile, am fost introdusi intr-o hala si insiruiti pe jos, in genunchi, cu fata la perete si mainile la ceafa. Eram aproximativ 400 de oameni, dintre care unii raniti foarte grav (fracturi, leziuni interne, rani deschise). Unii dintre ei au fost cusuti „pe viu”. La ancheta ni s-a comunicat ca „daca vrem, va impuscam pe toti” si ca „Marian Munteanu si Corneliu Coposu sunt morti, ca Ratiu, Bacanu, Blandiana, Paler si Liiceanu sunt arestati, iar Campeanu a fugit, dar urmeaza sa fie prins”. Am fost intrebati ce legatura avem cu toti acestia. Multi erau atat de speriati, incat dadeau orice fel de declaratii. In unitate se aflau cazati si mineri. Dupa trei zile, cativa studenti si ziaristi, printre care si eu, am fost eliberati fara a ni se da nici un act de „retinere”, desi l-am solicitat. Ulterior, ancheta facuta impreuna cu Liga Studentilor ne-a demonstrat ca in acele zile au fost ucise zeci de persoane”.

    Sursa:Romulus Cristea, Romania Libera, 12.06.2006

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    august, 2017
    L Ma Mi J V S D
    « Iul    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii