Generalul Dan Voinea, cercetat disciplinar de CSM

Generalul Dan Voinea, cercetat disciplinar de CSM

Voinea este suspectat că ar fi comis grave erori de procedură în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie.  Comisia de disciplină a Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis începerea cercetării disciplinare a procurorului militar Dan Voinea, în urma raportului de control, care a constatat grave deficienţe la Secţia Parchetelor Militare.

Voinea este suspectat că ar fi comis grave erori de procedură în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, fapt pentru care o parte a acestuia, în care este inculpat fostul ministru de Interne Mihai Chiţac, a fost restituită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru refacerea urmăririi penale.

În alt dosar, declinat după şapte luni de la Secţia Parchetelor Militare la cele civile, dosar care privea uciderea a patru civili în seara de 13 iunie 1990, Parchetul General a decis neînceperea urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, din lipsă de probe.

Potrivit CSM, Voinea ar putea fi sancţionat disciplinar pentru “nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune”.

Sancţiunea maximă în acest caz prevăzută de statutul judecătorilor şi procurorilor este excluderea din magistratură. Cel sancţionat pierde dreptul la pensia de serviciu, care este, potrivit aceleiaşi legi, de 80% din salariul mediu pe ultimele 12 luni.

Generalul Dan Voinea nu şi-a dezvăluit veniturile în declaraţia de avere depusă în iunie 2008, ci a menţionat doar “conform fişei fiscale”. Conform celei depuse în 2006, el ar fi câştigat în 2005 din salariul de procuror militar 99.000 de lei, adică 8.250 de lei lunar .

Sursa: Dorin Petrisor, Cotidianul, 24.10.2008

Dan Voinea, revocat din functie pentru tergiversarea dosarelor Revolutiei si Mineriadelor

Dan Voinea, revocat din functie pentru tergiversarea dosarelor Revolutiei si Mineriadelor

Procurorul general, Laura Codruta Kovesi, a declarat astazi ca ii va cere in urmatoarele zile ministrului justitiei Catalin Predoiu, revocarea din functie a adjunctului Sectiei Parchetelor militare Dan Voinea, cel care s-a ocupat de dosarele Revolutiei si Mineriadei, informeaza NewsIn.

Kovesi a explicat ca, desi au fost multe delegari a unor procurori din teritoriu la structura centrala, Sectia parchetelor militare a rezolvat anul trecut doar trei rechizitorii. Dosarele au fost lucrate de peste 10 procurori.

Potrivit lui Kovesi, Inspectia judiciara a consemnat tergiversarea dosarelor Revolutiei si Mineriadelor, precum si o rezolutie de incepere a urmaririi penale care nu a fost trecuta in registru.

Procurorulul general a mai spus ca dosarul Mineriadei, in care a fost cercetat Ion Iliescu pentru moartea si ranirea unor persoane in 13-15 iunie, ar fi stat 7 luni in expectativa inainte de a fi declinat procurorilor civili.
In opinia procurorului general, vinovate pentru aceste nereguli ar fi fost conducerile care s-au succedat la sefia Sectiilor Parchetelor Militare.

Sectia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii si-a insusit astazi cu majoritate de voturi, raportul de control la Sectia Parchetelor Militare, verificarile fiind cerute de procurorul general, dupa ce a dispus infirmarea rezolutiei de incepere a urmaririi penale pentru Ion Iliescu.

Dan Voinea spune ca a aflat de la televizor de cererea de revocare

Procurorul militar Dan Voinea a declarat astazi ca a aflat de la televizor despre cererea procurorului general de revocare a sa din functia de adjunct al Sectiei Parchetelor Militare, el afirmand ca va decide ce va face dupa primirea acestei decizii.

„Mie nu mi-a comunicat nimeni nimic, am vazut la televizor declaratia procurorului general. Tot ce pot sa va spun este ca toate dosarele pe care eu le-am avut le-am trimis la instanta. Dupa ce o sa primesc decizia de revocare din functie, o sa ma gandesc ce o sa fac”, a declarat joi pentru NewsIn generalul Dan Voinea.

Sursa: 9am, 24.10.2008

Dan Voinea, dat in judecata pentru tergiversarea dosarelor mineriadelor

Dan Voinea, dat in judecata pentru tergiversarea dosarelor mineriadelor

 

Asociatia Victimelor Mineriadelor din Romania l-a dat in judecata pe procurorul militar Dan Voinea, dar si Parchetul General, cerand daune morale in valoare de 4 milioane de euro pentru tergiversarea dosarelor mineriadelor.

Anuntul a fost facut de presedintele AVRM, Viorel Ene, informeaza NewsIn.

Procurorul militar Dan Voinea a declarat ca nu a fost anuntat cu privire la acest proces, ca si-a indeplinit toate obligatiile si ca a trimis instantei dosarul Mineriadei din 13-15 iunie inca din 2000, iar in cel privind victimele de la Magurele si Baneasa a terminat cercetarile si le-a audiat pe toate cele 1056 de persoane vatamate, insa a declinat dosarul la procurorii civili.

Potrivit avocatului lui Dan Voinea, Asociatia Victimelor Mineriadelor din Romania nu are calitatea procesuala si nu poate cere daune, astfel ca este posibil ca instanta sa se sesizeze din oficiu si sa respinga actiunea formulata de asociatie. Singura cale pentru continuarea procesului este ca victimele sa-l dea in judecata pe procurorul militar Dan Voinea.

Primul termen al procesului va avea loc pe 10 decembrie la Tribunalul Bucuresti.

Sectia pentru procurori a CSM a fost sesizata, pe 24 octombrie, de Comisia de disciplina pentru procurori in cazul lui Dan Voinea, adjunct al Sectiei Parchetelor Militare, pentru abateri disciplinare in exercitarea functiei.
De asemenea, procurorul general, Laura Codruta Kovesi, i-a trimis, pe 27 octombrie, ministrului justitiei, Catalin Predoiu, cererea de revocare a adjunctului Sectiei Parchetelor Militare, Dan Voinea, cel care s-a ocupat de dosarele Revolutiei si Mineriadei.

Purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Robert Cazanciuc, a declarat ca solicitarea este insotita de o expunere de motive, document in care au fost preluate principalele constatari ale raportului de control al CSM la Sectia Parchetelor Militare.

Pentru a putea fi pusa in practica cererea procurorului general Laura Kovesi de revocare din functie a generalului Dan Voinea, ministrul Predoiu trebuie sa analizeze solicitarea procurorului general, dupa care, daca exista motive de revocare, trebuie sa ceara un aviz consultativ din partea Sectiei de procurori a CSM.

Ulterior, potrivit procedurii, solicitarea este trimisa sefului statului, care poate accepta sau nu cererea de revocare din functie a lui Voinea.

Dan Voinea a detinut, intre anii 1997 si 2000, sefia Sectiei Parchetelor Militare. Voinea este cel care s-a ocupat de dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 si de cel al Revolutiei din decembrie 1989.

In aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit in functia de procuror militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare.

Sursa: Ziare.com, 04.12.2008

Dan Voinea a fost audiat la Consiliului Superior al Magistraturii

Dan Voinea a fost audiat la Consiliului Superior al Magistraturii

Procurorul militar, Dan Voinea, a cărui revocare a fost cerută de procurorul general, a fost audiat, miercuri, la Consiliul Superior al Magistratrurii, în legătură cu sesizarea Comisiei de disciplină pentru procurori privind abateri disciplinare în execitarea funcţiei, informează NewsIn.

Pe 24 octombrie, secţia pentru procurori a CSM a fost sesizată de Comisia de disciplină cu privire la cazul lui Dan Voinea,  adjunct al Secţiei Parchetelor Militare, care este acuzat de abateri disciplinare în exercitarea funcţiei.
Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, i-a trimis, pe 27 octombrie, ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, cererea de revocare a adjunctului Secţiei Parchetelor Militare, Dan Voinea, el fiind cel care s-a ocupat de dosarele Revoluţiei şi ale Mineriadei. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Robert Cazanciuc, a declarat, pentru NewsIn, că solicitarea este însoţită de o expunere de motive, document în care au fost preluate principalele constatări ale raportului de control al CSM la Secţia Parchetelor Militare.

Potrivit procedurii, pentru a putea fi aprobată cererea de revocare a procurorului genral, ministrul Predoiu trebuie să analizeze temeinic motivele reclamaţiei, iar apoi, dacă el consideră de cuviinţă, trebuie să ceară un aviz consultativ din partea Secţiei de procurori a CSM. Solicitarea este apoi trimisă şefului statului, care poate accepta sau nu cererea de revocare din funcţie a lui Voinea. 

Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, pe 23 octombrie, că îi va cere ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, revocarea din funcţie a adjunctului Secţiei Parchetelor Militare, Dan Voinea. Kovesi a explicat că, deşi au fost multe delegări ale unor procurori din teritoriu la structura centrală, Secţia Parchetelor Militare a rezolvat anul trecut doar trei rechizitorii. Dosarele au fost lucrate de peste 10 procurori.

Potrivit lui Kovesi, Inspecţia judiciară nu a consemnat mai multe aspecte sesizate, şi anume, tergiversarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadelor, precum şi o rezoluţie de începere a urmăririi penale care nu a fost trecută în registru.

Procurorul general a mai spus că dosarul Mineriadei, în care a fost cercetat Ion Iliescu pentru moartea şi rănirea unor persoane în 13-15 iunie, ar fi stat 7 luni în nelucrare, înainte de a fi declinat procurorilor civili.

În opinia procurorului general, vinovate pentru aceste nereguli ar fi fost conducerile care s-au succedat la şefia Secţiei Parchetelor Militare.

Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit, pe 23 octombrie, cu majoritate de voturi, raportul de control la Secţia Parchetelor Militare, verificările fiind cerute de procurorul general, după ce a dispus infirmarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale pentru Ion Iliescu.

Secţia pentru procurori a CSM a decis, la finalul lunii decembrie a anului trecut, efectuarea controlului de fond la solicitarea procurorului general, Laura Kovesi, la Secţia Parchetelor  Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al României a declarat, pe 7 decembrie 2007, după ce a dispus infirmarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale pentru fostul preşedinte Ion Iliescu, că a cerut CSM un control pe fond asupra activităţii procurorilor militari. „Având în vedere marile deficienţe constatate în acest caz, am cerut Consiliului Superior al Magistaturii efectuarea unui control de fond la Secţia Parchetelor Militare, atât la structura centrală cât şi la toate unităţile din teritoriu, pentru că cele mai vechi dosare al Ministerului Public sunt aici”, a declarat Kovesi.

Potrivit acesteia, procurorul militar Dan Voinea i-a prezentat lui Ion Iliescu o altă învinuire decât cea pentru care a început urmărirea penală. Ion Iliescu a fost pus sub învinuire, prin rezoluţia din 19 iunie 2007, sub acuzaţia că la data de 13 iunie 1990 a determinat cu intenţie intervenţia în forţă a militarilor împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti şi din alte zone ale Capitalei, fapt ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Între timp, în cazul său procurorii civili au dat neînceperea urmăririi penale.

Ca urmare, la controlul CSM au fost găsite 285 de dosare neînchise din 1990. Inspectorii susţin că unul dintre motivele care au dus la întârzierea dosarelor este managementul defectuos.

Dan Voinea a deţinut, între anii 1997 şi 2000, şefia Secţiei Parchetelor Militare. Voinea este cel care s-a ocupat de dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi de cel al Revoluţiei din decembrie 1989. În aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit în funcţia de procuror militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare.

Sursa: Adevarul, 26.11.2008

CSM si MJ joaca leapsa cu Dan Voinea

CSM si MJ joaca leapsa cu Dan Voinea

Pozitia de adjunct al sefului Sectiei Parchetelor Militare, Dan Voinea, ramane in continuare neclintita, dupa ce acesta a tinut ani in sir dosarele Revolutiei si mineriadelor, fara nicio finalitate.
 
CSM i-a returnat ieri ministrului Justitiei, Marian Predoiu cererea formulata de acesta in data de 04.12.2008, privitoare la propunerea de revocare din functie a procurorului Dan Voinea, facuta de Procurorul General al Romaniei, Laura Kovesi. Potrivit legii, ministrul Justitiei e cel care are competenta sa ceara Presedintelui Romaniei emiterea decretului de eliberare din functie. Cu avizul consultativ al CSM (de care seful statului poate tine sau nu cont). CSM a retunat ieri cererea ministrului Justitiei, motivand ca „nu exista o solicitare de propunere de revocare din functie a generalului maior magistrat Dan Voinea conform dispozitiilor legale si nici nu sunt precizate motivele (…) Concret, Ministerul Justitiei a solicitat CSM pozitia in legatura cu avizul prevazut de lege”. Reactia CSM este surprinzatoare, in conditiile scandalului public pe tema dosarelor Revolutiei, si pentru faptul ca ministrul Justitiei este membru de drept al CSM. Daca ar fi existat neintelegeri de interpretare, CSM trebuia sa lamureasca problema direct cu ministrul si nu sa retuneze adresa, evitand sa emita un aviz. ZIUA a intrat in posesia adresei MJ din 04.12.2008, semnata indescifrabil in locul ministrului Predoiu, in care nu se cere expres revocarea ci: „va rugam sa precizati pozitia dvs. in legatura cu avizul prevazut de textul de lege(…) va inaintam alaturat cererea de revocare formulata de d-na Procuror General”. Contactat telefonic, ministrul Predoiu ne-a declarat ca asteapta sa primeasca solutia motivata a CSM, pentru a putea emite un punct de vedere oficial. „Pana atunci”, a continuat ministrul, „pozitia CSM imi face impresia unei eschive, in contradictie cu spiritul legii”.
Sursa: Razvan SAVALIUC, Ziua, 12.12.2008

Procurorul Dan Voinea a fost dat in judecata de AVMR pentru tergiversarea dosarelor mineriadelor

Procurorul Dan Voinea a fost dat in judecata de AVMR pentru tergiversarea dosarelor mineriadelor

 

Reprezentantii Asociatiei Victimelor Mineriadelor din Romania (AVRM) au dat in judecata Parchetul General dar si pe procurorul militar Dan Voinea, cerand daune morale in valoare de 4 milioane de euro pentru tergiversarea dosarelor mineriadelor, a declarat presedintele AVRM, Viorel Ene.

Procurorul militar Dan Voinea a declarat ca nu a fost anuntat cu privire la acest proces, ca si-a indeplinit toate obligatiile si ca a trimis instantei dosarul Mineriadei din 13-15 iunie inca din 2000. Voinea a mai spus ca in dosarul privind victimele de la Magurele si Baneasa a terminat cercetarile si le-a audiat pe toate cele 1.056 de persoane vatamate, insa a declinat dosarul la procurorii civili, informeaza NewsIn.

Potrivit avocatului lui Dan Voinea, membrii Asociatiei Victimelor Mineriadelor din Romania nu au calitatea procesuala si nu pot cere daune, astfel ca este posibil ca instanta sa se sesizeze din oficiu si sa respinga actiunea formulata de asociatie. Singura cale pentru continuarea procesului este ca victimele sa-l dea in judecata pe procurorul militar Dan Voinea. Primul termen al procesului va avea loc pe 10 decembrie la Tribunalul Bucuresti.

Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost sesizata, pe 24 octombrie, de Comisia de disciplina pentru procurori in cazul lui Dan Voinea, adjunct al Sectiei Parchetelor Militare, pentru abateri disciplinare in exercitarea functiei. De asemenea, procurorul general, Laura Codruta Kovesi, i-a trimis, pe 27 octombrie, ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, cererea de revocare a adjunctului Sectiei Parchetelor Militare, Dan Voinea, cel care s-a ocupat de dosarele Revolutiei si Mineriadei. Purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, Robert Cazanciuc, a declarat ca solicitarea este insotita de o expunere de motive, document in care au fost preluate principalele constatari ale raportului de control al CSM la Sectia Parchetelor Militare.

Pentru a putea fi pusa in practica cererea procurorului general Laura Kovesi de revocare din functie a generalului Dan Voinea, ministrul Predoiu trebuie sa analizeze solicitarea procurorului general, dupa care, daca exista motive de revocare, trebuie sa ceara un aviz consultativ din partea Sectiei de procurori a CSM. Ulterior, potrivit procedurii, solicitarea este trimisa sefului statului, care poate accepta sau nu cererea de revocare din functie a lui Voinea.

 

Din cauza managementului defectuos, la controlul CSM au fost gasite 285 de dosare neinchise din 1990

 

Procurorul general, Laura Codruta Kovesi a explicat ca, desi au fost multe delegari ale unor procurori din teritoriu la structura centrala, Sectia Parchetelor Militare a rezolvat anul trecut doar trei rechizitorii. Dosarele au fost lucrate de mai mult de 10 procurori.

Potrivit lui Kovesi, inspectia judiciara nu a consemnat mai multe aspecte sesizate si anume tergiversarea dosarelor Revolutiei si Mineriadelor, precum si o rezolutie de incepere a urmaririi penale care nu a fost trecuta in registru. Procurorul general a mai spus ca dosarul Mineriadei, in care a fost cercetat Ion Iliescu pentru moartea si ranirea unor persoane in 13-15 iunie, ar fi stat 7 luni in nelucrare, inainte de a fi declinat procurorilor civili. In opinia procurorului general, vinovate pentru aceste nereguli ar fi fost conducerile care s-au succedat la sefia Sectiei Parchetelor Militare.

Sectia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii si-a insusit, pe 23 octombrie, cu majoritate de voturi, raportul de control la Sectia Parchetelor Militare, verificarile fiind cerute de procurorul general, dupa ce a dispus infirmarea rezolutiei de incepere a urmaririi penale pentru Ion Iliescu.

Potrivit lui Kovesi, procurorul militar Dan Voinea i-a prezentat lui Ion Iliescu o alta invinuire decat cea pentru care a inceput urmarirea penala. Ion Iliescu a fost pus sub invinuire, prin rezolutia din 19 iunie 2007, sub acuzatia ca la data de 13 iunie 1990 a determinat cu intentie interventia in forta a militarilor impotriva manifestantilor din Piata Universitatii din Capitala si din alte zone ale Bucurestilor, fapt ce a avut ca urmare moartea si ranirea prin impuscare a mai multor persoane. Intre timp, in cazul sau procurorii civili au dat neinceperea urmaririi penale.

Ca urmare, la controlul CSM au fost gasite 285 de dosare neinchise din 1990. Inspectorii sustin ca unul dintre motivele care au dus la intarzierea dosarelor este managementul defectuos.

Dan Voinea a detinut, intre anii 1997 si 2000, sefia Sectiei Parchetelor Militare. Voinea este cel care s-a ocupat de dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 si de cel al Revolutiei din decembrie 1989. In aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit in functia de procuror militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare. (A.E.G.)

 

Sursa: Ziua, 04.12.2008

 

Romania Prosecutor General Urges Justice Min To Dismiss Deputy Military Prosecutor

Romania Prosecutor General Urges Justice Min To Dismiss Deputy Military Prosecutor 

Romania Prosecutor General Urges Justice Min To Dismiss Deputy Military Prosecutor

 Romania’s prosecutor general Codruta Kovesi Thursday urged justice minister Catalin Predoiu to dismiss Dan Voinea from the position of deputy prosecutor with the Department of Military Prosecutors’ Offices, citing major deficiencies in the activity of the department and flaws in the management of human resources.

Kovesi based her decision on two concrete examples, the files of the anti-communist Revolution in December 1989 and the files targeting miners’ riots in 1991, stressing that, although 18 years passed since the Revolution, these files were not solved yet.

Kovesi said she provided Voinea with financial and human resources to render the department’s activity more efficient and help him solve the files as soon as possible, stressing, however, her good intentions obviously did not pay off.

Kovesi’s proposal will be submitted to Predoiu upon publishing the report on the activity of the Department of Military Prosecutors’ Office.

Sursa: Mediafax, 23.10.2008

Generalul Voinea, dovedit ca infractor si „musamalizator” de Parchetul Militar

Generalul Voinea, dovedit ca infractor si „musamalizator” de Parchetul Militar

DOVADA PRIMITA DE LA PARCHETUL MILITAR, MAI JOS

Image

In premiera pentru Justitia romana, unui petent, Asociatia Victimelor Mineriadelor, care se plange de activitatea unui mare mahar al Justitiei, generalul maior Dan Voinea, i se da dreptate. Colonelul magistrat Ion Vasilache, procurorul militar sef al Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a decis o Rezolutie prin care, urmare a plangerii victimelor, se trimite dosarul de urmarire penala administrat (si musamalizat n.r.) pana in prezent de Dan Voinea (foto) la Sectia civila de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului. Asociatia Victimelor Mineriadelor, condusa de Viorel Ene, a salutat decizia sefului Parchetului General Sectia Militara, prin care s-a dat dreptate plangerilor asociatiei cu privire la solutiile propuse de Dan Voinea in dosarele mineriadei iunie 1990. Victimele mineriadei si represiunilor lui Ion Iliescu au protestat in nenumarate randuri impotriva tergiversarii si musamalizarii dosarelor de catre Dan Voinea si echipa sa. S-au depus plangeri penale la Procuratura Generala impotriva generalului procuror pentru favorizarea infractorilor Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Ardeleanu, Doru Viorel Ursu, Miron Cozma, Mihai Chitac, precum si a procurorilor Alexandru Tuculeanu, Ovidius Paun etc., principali organizatori si executanti ai represiunii din iunie 1990. Prin rezolutia din 27.02.2008 seful Parchetului Militar Ion Vasilache s-a adresat oficial Victimelor Mineriadelor, raspunzand plangerii de infirmare a solutiilor date de Voinea: ,,Plangerea este intemeiata si pe cale de consecinta urmeaza a fi admisa”, a confirmat colonelul Vasilache, dispunand trimiterea dosarelor de urmarire penala in cadrul Parchetului General, sectia civila.

A musamalizat dosarele

In Rezolutia sefului Parchetului Militar se arata: „Competenta solutionarii cauzei privindu-i pe toti cei 37 de invinuiti si toate faptele imputate acestora, revine parchetului civil. Conform prevederilor art. 210 din Codul de procedura penala, organul de urmarire penala (Dan Voinea, in acest caz – n.r.) este dator mai intai sa-si verifice competenta”, deoarece, „potrivit art. 197, incalcarea dispozitiilor relative la competenta atrage nulitatea absoluta”. Asadar, se confirma inca o data, chiar de catre seful lui Dan Voinea, ca exista riscul ca intregul dosar sa fie compromis si lovit de nulitate. Ene Viorel, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, a declarat, ieri, ca in aproximativ doua saptamani, intregul material de urmarire penala va fi preluat de procurorii civili, considerand ca decizia procurorului Ion Vasilache reprezinta un prim pas pentru aflarea adevarului despre evenimentele din 13-15 iunie 1990. Ene l-a acuzat pe Dan Voinea ca a tergiversat si musamalizat cu intentie acest dosar pentru a-l proteja pe Ion Iliescu, de care este legat printr-o veche relatie de complicitate, facand parte dintre complotistii acestuia.

Image
Image
Image

Sursa: Mihaela Mihai si Marcu Roland, Ziarul, 01.03.2008

Iliescu nu răspunde de morţii din iunie ’90

Iliescu nu răspunde de morţii din iunie ’90

Procurorii au stabilit că fostul preşedinte nu are nicio vină pentru crimele comise de mineri şi de militari în vara anului 1990.

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu nu este vinovat de crimele comise de mineri şi de militari în zilele de 13-15 iunie 1990. Aceasta este concluzia procurorilor Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General, care au închis dosarul „Mineriada 13-15 iunie“ hotărând neînceperea urmăririi penale împotriva lui Iliescu pentru acuzaţiile de omor calificat, omor deosebit de grav şi, respectiv, de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav.

Anchetatorii s-au pronunţat însă doar în unul dintre dosarele care vizează evenimentele din vara lui ’90, întocmite pe numele lui Iliescu de procurorii militari. Fostul şef al statului mai este cercetat şi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru tratamente neomenoase, crime împotriva umanităţii, subminarea puterii de stat şi a economiei naţionale.

Potrivit unor surse judiciare, în această cauză sunt anchetate alte fapte comise tot pe 13-14 iunie 1990, când aproximativ 1.000 de studenţi şi intelectuali au fost „săltaţi“ de pe străzile Capitalei şi duşi în două unităţi militare din Băneasa şi din Măgurele. Acolo, arată procurorii militari, oamenii au fost bătuţi, torturaţi, jefuiţi, iar unele femei au fost violate.

Cozma: „Mă aşteptam“

„Mi se pare firesc şi în spiritul justiţiei corecte“, a venit, ieri, prompt reacţia lui Ion Iliescu.

Istoricii însă, afirmă că, indiferent de decizia de ieri a justiţiei, fostul preşedinte va fi judecat de istorie pe baza probelor şi mărturiilor adunate până în prezent. La rândul lor victimele mineriadelor – reunite acum în două mari asociaţii – care, în cei 18 ani scurşi de la evenimentele tragice din vara lui ’90, au organizat zeci de proteste, au făcut zeci de plângeri împotriva celui care, azi, a fost găsit nevinovat de anchetatori.

Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, a precizat că se va adresa tribunalelor penale internaţionale şi-i va chema în judecată pe Iliescu şi pe „toţi reprezentanţii statului vinovaţi de complicitate şi favorizarea infractorilor“. Şi Miron Cozma – cel care i-a condus în Capitală pe minerii chemaţi să înnăbuşe protestele studenţilor din Piaţa Universităţii – a criticat decizia anchetatorilor, cerând anularea pedepsei pronunţate în cazul său şi al celorlalţi lideri sindicali.

„Este ceea ce mă aşteptam. (…) Justiţia lui Iliescu a funcţionat şi funcţionează în continuare. Dacă nu este militar, atunci justiţia să se sesizeze din oficiu şi în cazul nostru, al liderilor de sindicat. Să ne anuleze toate pedepsele!“, a conchis Cozma.

Rămân manualele de istorie

Ion Iliescu va fi judecat de istorie pentru faptele sale din timpul mineriadei, susţin, la unison, trei istorici de renume contactaţi de EVZ. În sprijinul acestei opinii, cercetătorii invocă obiectivitatea disciplinei, dar şi cantitatea impresionantă de material documentar adunat până astăzi. „Cred că mineriada va fi redată exact aşa cum a fost: un moment de revenire în Evul Mediu. Trebuie să fii ticălos să-l colorezi pe Iliescu în roz când toată lumea vede în el un personaj negativ“, susţine istoricul Arman Goşu.

„Istoria, din fericire, nu este încătuşată de magistraţi, oricare ar fi ei. Istoria e liberă, şi, cel mai important, e obiectivă“, completează şi Stejărel Olaru.

În fine, Vladimir Tismăneanu se declară sceptic asupra posibilităţ ii ca „unul dintre cele mai ruşinoase momente din istoria românilor din ultimele decenii să fie acoperit pe lespedea uitării“. (Au contribuit Marius Mitrache şi Andreea Pocotilă)

Stejărel Olaru, istoric: „Istoria, din fericire, nu este încătuşată de magistraţi, oricare ar fi ei. Istoria e liberă, şi, cel mai important, e obiectivă.”

CONCLUZII

Nu există probe că s-a aflat în spatele crimelor

Nu există probe care să ateste faptul că Ion Iliescu a ordonat deschiderea focului asupra manifestanţ ilor care au atacat clădirea Ministerului de Interne şi sediul Poliţiei Capitalei, evenimente soldate cu patru morţi şi trei răniţi grav, prin împuşcare. Aceasta este concluzia care se desprinde din rezoluţia procurorilor Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General, care au stabilit că singurii vinovaţi sunt militarii care au apăsat pe trăgaci.

Anchetatorii arată că Iliescu a cerut eliberarea Pieţei Universităţii în baza unui plan realizat cu aprobarea lui Petre Roman. Astfel, forţele de ordine au eliberat Piaţa fără să existe victime. Procurorii spun că planul şi-a încetat efectele în dimineaţa de 13 iunie, „obiectivele vizate fiind îndeplinite până la ora 9.00“.

„Evenimentele care au urmat şi în cursul cărora au fost atacate clădirea MI şi sediul Poliţiei Capitalei nu au făcut obiectul acestui plan. (…) Evenimentele de la MI au avut în prim-plan iniţiativa ofiţerilor Ştefan Călin şi Dumitru Costea, care asigurau paza instituţiei. Cei doi au obţinut de la generalul Gheorghe Andriţa, fost adjunct al ministrului de interne, aprobarea pentru a deschide focul la porţile de acces în minister. În aceste condiţii, aici au murit două persoane“, susţin anchetatorii.

Nici morţii de la Romarta nu-i are pe conştiinţă

În acelaşi timp, aceştia au stabilit că de crimele de la magazinul Romarta Copiilor s-ar face vinovat colonelul (r) Vasile Constantin de la Secţia de Paraşutişti a Aviaţiei Militare. Potrivit procurorilor, soldaţii trimişi să restabilească ordinea în zonă au primit ordin să nu deschidă focul decât în situaţia în care sunt atacaţi în acelaşi mod. Văzând că manifestanţii aruncă cu sticle incendiare şi pietre, Constantin a tras însă cu pistolul-mitralieră la întâmplare, fiind urmat de subordonaţii săi. Rezultatul: doi morţi şi trei răniţi.

Drept urmare, „activitatea fostului preşedinte nu întruneşte condiţiile legale pentru a fi apreciată ca o determinare la săvârşirea unei infracţiuni“, au conchis anchetatorii.

RECLAMAŢII

Greşelile lui Dan Voinea

Prin decizia luată la sfârşitul săptămânii trecute, procurorii Parchetului General au demontat, practic, filă cu filă dosarul „cu o grosime de doar zece centimetri“ întocmit pe numele lui Ion Iliescu de fostul şef al Secţiei Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea. De altfel, procurorul general Codruţa Kovesi l-a reclamat pe Voinea la CSM, arătând:

> În 17 ani, Iliescu nu a fost audiat niciodată în această cauză;

> Dan Voinea însuşi a început urmărirea penală împotriva fostului şef al statului, după ce Curtea Constituţională hotărâse că procurorii militari nu pot ancheta civili;

> Voinea nu avea drepul să semneze procesul-verbal de începere a urmăririi penale împotriva lui Iliescu, întrucât dosarul fusese instrumentat de un procuror din subordinea sa;

> În fine, generalul-magistrat i-a prezentat fostului preşedinte alte acuzaţii decât cele pentru care a început urmărirea penală împotriva acestuia.

FILMUL MINERIADEI

Iliescu: „Sunteţi oameni de nădejde“

Din cele şase mineriade care s-au derulat în România postdecembristă (în anii 1990, 1991 şi 1999), cea care a lovit Capitala în zilele de 13-15 iunie 1990 a rămas întipărită în istorie ca fiind cea mai violentă. Ortacii soseau pentru a treia oară de la Revoluţie în Bucureşti pentru a „restabili ordinea“ după acţiunile „golanilor“ din Piaţa Universităţii.

„Minerii s-au deplasat către Piaţa Universităţii pentru a descongestiona ceea ce era acolo. Ceea ce practic ceruse preşedintele ţării“, avea să declare, calm, Miron Cozma, liderul minerilor, imediat după evenimente. Sosirea minerilor în Capitală a fost determinată de manifestaţia paşnică din Piaţa Universităţii, care începuse din 22 aprilie printr-un miting electoral al PNŢCD.

Iliescu spera iniţial ca opoziţia din faţa Teatrului Naţional să se dizolve de la sine, fapt demonstrat şi printr-o declaraţie publică de la vremea aceea, în care fostul preşedinte afirma că avea de gând să-i lase pe manifestanţi să „fiarbă în suc propriu“. Peste aproape două luni însă, aproba violenţele administrate de mineri pe străzile oraşului.

Numărul victimelor: incert

Prima intervenţie a forţelor de ordine printre manifestanţi a avut loc pe 13 iunie 1990. În seara aceleiaşi zile, Iliescu lansa un apel pentru a stopa „grupurile extremiste“ care „atacau democraţia“, apel urmat de intervenţia muncitorilor de la IMGB şi, mai apoi, de cea a minerilor conduşi de Miron Cozma.

Minerii sosiţi cu trenul în Capitală şi-au început misiunea luând cu asalt sediile partidelor politice de opoziţie, clădirea Universităţii şi redacţiile ziarelor care se opuneau noului regim.

Imaginile de la acea vreme arătau oameni de pe stradă bătuţi pentru simplul motiv că poartă barbă sau ochelari „de intelectual“. Potrivit bilanţului oficial, de pe 13 pe 15 iunie 1990, patru persoane au decedat, iar alte 462 au fost rănite. Adevăratul număr al victimelor rămâne însă în continuare un mister, mai multe voci susţinând că aproape o sută de persoane şi-ar fi pierdut viaţa la mineriadă.

Iliescu ţine discursul-şoc

Probabil că gestul cel mai şocant al carierei politice a lui Ion Iliescu rămâne celebrul discurs de mulţumire adresat minerilor, strânşi la Romexpo, după evenimentele din Capitală.

„Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci, vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu“, rostea Ion Iliescu la Romexpo.

Invitat anul trecut la emisiunea „Tu decizi“ de la Realitatea TV, fostul preşedinte al României afirma, încă o dată, după 16 ani de la haosul din Capitală, că, în 1990, minerii au săvârşit un act civic. „Nu minerii au iniţiat acţiunile violente. Minerii au fost efectul, şi nu cauza. Ei au făcut un act civic şi au săvârşit, la rândul lor, violenţe“, declara Iliescu. (Adrian Udişteanu)

CĂLIN HERA: Când istoria nu e scrisă de grefieri

Sursa: Evenimentul Zilei, 14.10.2008 

Victimele mineriadelor au protestat la PSD

Victimele mineriadelor au protestat la PSD

 Aproape 20 de reprezentanţi ai Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990/1991 din România s‑au adunat, ieri, la poarta sediului central al PSD susţinînd că, la 18 ani de la Revoluţie, „idealurile celor care au luptat atunci au fost înşelate”. Preşedintele Asociaţiei, Viorel Ene, a afirmat că, la 18 ani de la alegerile din 20 mai, „democraţia nu s‑a instalat cu adevărat în România”. „Astăzi se împlinesc 18 ani de la aşa‑zisele alegeri libere din 1990. Ne amintim cum acel faimos FSN declara foarte clar că nu va participa la alegeri, ci le organiza, dar, tipic comunist, au uitat şi au participat şi ei au cîştigat. Acum, în prag de alegeri, infractorul Ion Iliescu ne dă sfaturi şi poveţe şi distorsionează adevărul privitor la ceea ce s‑a întîmplat în 1990. Nu a fost aşa, au fost violenţe mari, iar liberalii şi ţărăniştii au fost bătuţi”, a afirmat Viorel Ene. În opinia sa, adevăraţii vinovaţi din 1990 nu numai că nu au fost pedepsiţi, „ci au ocupat ulterior funcţii de conducere, atît în instituţiile de stat, cît şi în Parlament”. Geoană le‑a sugerat protestatarilor să se exprime prin vot

Preşedintele social‑democraţilor, Mircea Geoană, consideră că manifestarea de protest organizată la sediul central al PSD este „mîna perfidă a adversarului”, care încurajează astfel de manifestări. El i‑a rugat pe protestatari să se exprime mai degrabă prin vot.

Sursa: Evenimentul, 21.05.2008

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    mai 2023
    L Ma Mi J V S D
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    293031  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii