AVMR cere redeschiderea Dosarului „Mortii de la Straulesti”

   AVMR cere redeschiderea Dosarului „Mortii de la Straulesti”

Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) i-a cerut ieri procurorului general redeschiderea dosarului privind represiunea manifestaţiilor din Piaţa Universităţii din 1990, la 18 ani de la izbucnirea „fenomenului” Piaţa Universităţii. Preşedintele Asociaţiei, Viorel Ene, a explicat că „represiunea ordonată de Ion Iliescu a urmat după mai bine de 50 de zile de demonstraţii începute pe 23 aprilie 1990, dar nici până astăzi autorităţile statului nu au făcut lumină în dosarul represiunii, deşi au murit zeci de oameni, sute au fost răniţi, mii au fost maltrataţi şi arestaţi ilegal”. Ene a anunţat că membrii asociaţiei au depus vinerea trecută la Parchetul General un memoriu prin care cereau redeschiderea unuia din dosarele privind evenimentele din iunie 1990, cel referitor la numărul de morţi neidentificaţi, care, potrivit AVMR, se ridică la 140, trupurile acestora fiind înhumate la trei cimitire de lângă Bucureşti: Străuleşti II, Domneşti şi Roşu. Reprezentanţii ONG-ului l-au acuzat pe procurorul militar Dan Voinea că ar tergiversa soluţionarea dosarelor, ba chiar că ar nesocoti un ordin ierarhic şi o decizie a instanţei prin care se dispunea ca unul din dosarele aflate în instrumentarea lui Voinea să fie remis procurorilor civili. Liderul AVMR a mai afirmat în conferinţa de presă de ieri că în timpul întrevederii procurorul general ar fi fost de acord cu poziţia critică a organizaţiei în ceea ce-l priveşte pe Dan Voinea, declarându-se „foarte nemulţumită” de activitatea lui, dar precizând totuşi că nu ar avea ce să facă în cazul acestuia. Motivul pentru care procurorul general este „legat de mâini şi de picioare” în cazul Voinea ar fi acela că echipa de inspectori de la CSM care a fost în control la procurorul militar a întocmit un raport favorabil acestuia. Cu toate acestea, Kovesi a precizat că, deşi nu poate da publicităţii raportul de control, va formula, aşa cum prevede legea, obiecţiunile sale care vor fi apoi discutate în plenul CSM.

Autor : R.M.

Sursa: Curentul, 24.04.2008

Sediul PSD, pichetat de Asociatia Victimelor Mineriadelor

Sediul PSD, pichetat de Asociatia Victimelor Mineriadelor  

La 18 ani de la primele alegeri democratice din România, sediul PSD a fost pichetat de aproximativ douăzeci de membri ai Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din 1990-1991, acţiune care s-a bucurat de participarea a doi voluntari exotici, un cetăţean de culoare şi un cubanez, scrie NewsIn.

Deşi liderul asociaţiei, Viorel Ene, miza pe participarea a cel puţin 40 de protestatari, doar vreo 20 de persoane s-au adunat în faţa sediului central al PSD, atracţia grupului fiind doi „voluntari care fac practică la locul de muncă”, un afro-american şi un cubanez. 

Pe ritmul deja popularei melodii „România, trezeşte-te!”, a trupei Moromeţii, piesă folosită şi de PD în campania electorală din 2004, victimele mineriadelor din 1990 au cerut arestarea „infractorului Ion Iliescu”.

„Suntem foarte nemulţumiţi că suntem iar în prag de alegeri şi Iliescu vine şi ne dă sfaturi, poveţe, distorsionează adevărul despre ce s-a întâmplat în ’90, ce bine şi frumos a fost. Noi dorim să le spunem tinerilor că nu a fost aşa, au fost violenţe mari”, a prezentat liderul Asociaţiei Victimelor Mineriadelor scopul acţiunii de protest.

Viorel Ene a mai spus că, deşi mulţi dintre membrii asociaţiei sunt liberali, îl critică pe „trădătorul” Radu Câmpeanu, spunând că „este păcat că acel PNL care a avut sediul devastat ca şi celelalte partide este acum de partea acestui infractor Ion Iliescu”. De altfel, protestatarii au pichetat, potrivit declaraţiilor lui Ene, şi sediul PNL Bucureşti, în urmă cu câteva zile.

„Avem şi voluntari care, în ghilimele, fac practică la locul de muncă. Le-am explicat despre ce e vorba şi sunt alături de noi”, a explicat Ene prezenţa celor doi străini în mijlocul protestatarilor, şi a adăugat că numărul celor care pichetează în faţa PSD se datorează faptului că majoritatea sunt la muncă. 

Liderul PSD Mircea Geoană, prezent la sediul central al partidului pentru o întâlnire cu preşedintele asociaţiei investitorilor italieni din România a catalogat acţiunea de protest a asociaţiei drept o acţiune de tip electoral, spunând că probabil „este vorba de mâna perfidă a adversarului politic”.

Sursa : Rol.ro, 20.mai 2008

Victimele mineriadei la poarta PSD

Victimele mineriadei la poarta PSD  

„Cerem arestarea infractorului Ion Iliescu pentru sangele varsat la Revolutie si mineriada. Acest individ trebuie sa raspunda penal. Din pacate, in aceasta Romanie cu democratie de tip neo-comunist, toti cei vinovati sunt liberi, ne tin lectii pe la televizor”, a declarat presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor din 1990-1991, Viorel Ene, citat de Mediafax. Insotit de aproximativ 20 de persoane, printre care un afro-american si un cubanez, Ene a protestat ieri in fata sediului central al PSD.

 Autor : (C.A.)

Sursa: ziua.ro, 21.05.2008

Sediul PSD, pichetat de Asociatia Victimelor Mineriadelor

Sediul PSD, pichetat de Asociatia Victimelor Mineriadelor  

 

La 18 ani de la primele alegeri democratice din România, sediul PSD a fost pichetat de aproximativ douăzeci de membri ai Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din 1990-1991, acţiune care s-a bucurat de participarea a doi voluntari exotici, un cetăţean de culoare şi un cubanez, scrie NewsIn.

Deşi liderul asociaţiei, Viorel Ene, miza pe participarea a cel puţin 40 de protestatari, doar vreo 20 de persoane s-au adunat în faţa sediului central al PSD, atracţia grupului fiind doi „voluntari care fac practică la locul de muncă”, un afro-american şi un cubanez.
 

Pe ritmul deja popularei melodii „România, trezeşte-te!”, a trupei Moromeţii, piesă folosită şi de PD în campania electorală din 2004, victimele mineriadelor din 1990 au cerut arestarea „infractorului Ion Iliescu”.
 

„Suntem foarte nemulţumiţi că suntem iar în prag de alegeri şi Iliescu vine şi ne dă sfaturi, poveţe, distorsionează adevărul despre ce s-a întâmplat în ’90, ce bine şi frumos a fost. Noi dorim să le spunem tinerilor că nu a fost aşa, au fost violenţe mari”, a prezentat liderul Asociaţiei Victimelor Mineriadelor scopul acţiunii de protest.
 

Viorel Ene a mai spus că, deşi mulţi dintre membrii asociaţiei sunt liberali, îl critică pe „trădătorul” Radu Câmpeanu, spunând că „este păcat că acel PNL care a avut sediul devastat ca şi celelalte partide este acum de partea acestui infractor Ion Iliescu”. De altfel, protestatarii au pichetat, potrivit declaraţiilor lui Ene, şi sediul PNL Bucureşti, în urmă cu câteva zile.
 

„Avem şi voluntari care, în ghilimele, fac practică la locul de muncă. Le-am explicat despre ce e vorba şi sunt alături de noi”, a explicat Ene prezenţa celor doi străini în mijlocul protestatarilor, şi a adăugat că numărul celor care pichetează în faţa PSD se datorează faptului că majoritatea sunt la muncă.
 

Liderul PSD Mircea Geoană, prezent la sediul central al partidului pentru o întâlnire cu preşedintele asociaţiei investitorilor italieni din România a catalogat acţiunea de protest a asociaţiei drept o acţiune de tip electoral, spunând că probabil „este vorba de mâna perfidă a adversarului politic”.

Sursa : Rol.ro    20.mai 2008

Ion Iliescu este artizanul a doua ,,Mineriade” (1990+1991)

Ion Iliescu este artizanul a doua ,,Mineriade” (1990+1991)

 

        In ambele ,,Mineriade” el si acolitii neocomunisti au folosit forte paramilitare in principal mineri. Aceste forte erau conduse de catre securistii de bine. Aici se termina asemanarile. 
        Represiunea din iunie 1990 a avut ca scop principal inabusirea timidei democratii, care tocmai se infiripa. Prin lovituri brutale tot ce insemna opozitie ,la acea data, a fost strivita. Sedii de partide atacate si devastate(pntcd,pnl)sedii de asociatii civice(in principal cele care au fost in P.U., Asociatia 21.dec.1989), Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi, Asociatia Fostilor Detinuti Politici etc, sedii si redactii de ziare si publicatii… si civili 13-16 iunie 1990. Rezultat:aproape 200 de morti – recunoscuti oficial doar 4, 746 de raniti – oficial 526, retinuti si arestati peste 1.000.

        Ce este mai grav a fost afectata imaginea Romanie in Lume. Scenele salbatice au ingrozit lumea si bineinteles si pe investitor (nu ne vindem tara). Exodul victimelor si al tinerilor a fost masiv. Am enumerat doar cateva din pagubele produse de kaghebistul Ion Iliescu si acolitii sai.
         Mineriada din septembri 1991 a fost doar o reglare de conturi intre Iliescu, gasca sa si Petre Roman… Atacul minerilor asupra sediului Guvernului a fost o faza a actiunii urmarind alungarea lui Petre Roman. Atacul asupra Palatului Cotroceni a durat pe perioada cat Cozma a tratat cu Iliescu. In momentul cand a iesit din Palat si-a luat minerii si a plecat.A luat si pe cei 55 de mineri raniti. Faptul ca unii au crezut ca cu ajutorul minerilor il dau jos pe Iliescu s-a dovedit gresit, din pacate. Trebuie sa privim cu luciditate faptele si sa luptam pentru tragerea la raspundere penala pe Iliescu si banda sa.
        Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991,a facut plangere penala inca din 1997, impotriva organizatorilor si executantilor represiunii din iunie 1990, Incadrarea de genocid, rele tratamente etc, sunt imprescriptibile.
 

Sursa : www.piatauniversitatii.com

Autor : Ene Viorel – 24.02.2008

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    aprilie 2021
    L Ma Mi J V S D
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii