• SONDAJ

    [socialpoll id="2304033"]
  • Victimele mineriadelor cer ca Oprescu sa fie audiat de procurori

    Victimele mineriadelor cer ca Oprescu sa fie audiat de procurori
    Actualitate - Victimele mineriadelor cer ca Oprescu sa fie audiat de procurori 

    In timp ce Sorin Oprescu respinge acuzatiile privind implicarea sa in mineriadele din 13-15 iunie 1990, Asociatia Victimelor Mineriadelor a cerut Parchetului General sa il audieze pe doctor, pentru a lamuri circumstantele participarii sale la actele de represiune comise de mineri in Capitala.

    Audierea lui Oprescu a fost solicitata pentru a „lamuri circumstantele participarii sale din punct de vedere medical la evenimentele din 13-15 iunie 1990 si la musamalizarea consecintelor grave ale represiunii ordonate de Ion

          
    Iliescu”, a anuntat Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor. Victimele minerilor au facut aceasta solicitare dupa ce au ascultat declaratiile lui Sorin Oprescu, potrivit carora el ar fi ingrijit atat persoane batute de mineri, cat si mineri molestati, fara a se fi regasit totusi printre martorii audiati de Parchet, in dosarul mineriadei. Conform plangerii penale, „Sorin Oprescu este primul medic din Romania care declara ca in iunie 1990 minerii ar fi fost molestati si batuti”.

    Distrugerile provocate de mineri in Bucuresti au devenit tema favorita de dezbatere a candidatilor la primarie.

    „Exista martori oculari care afirma ca dr. Sorin Oprescu este unul dintre medicii care si-au tradat juramantul. Viorel Ene a aflat (la Spitalul Municipal, n.r.) ca dr. Oprescu se numara printre aceia care dirijeaza fortele politienesti catre ranitii si victimele mineriadelor aflati in stare grava”, se arata in plangerea penala. In cadrul unei conferinte de presa, Viorel Ene l-a acuzat pe Oprescu pentru faptul ca, in timp ce activa ca medic la Spitalul Municipal, a permis intrarea in spital a politistilor. Totodata, Oprescu a fost acuzat de catre Ene si de delatiune, intrucat ar fi dat pe mana politistilor un ranit.

    Sorin Oprescu a respins in mod repetat acuzatiile potrivit carora ar fi fost implicat in mineriade. „Spre deosebire de Vasile Blaga, care era implicat politic in acel moment (mineriadele –n.n.), membru si lider al FSN, prefect de Bihor in 1990 si 1991, eu nu eram implicat in nici un partid, nu eram in nici o pozitie publica, eram un tanar medic de 40 de ani”, a spus Oprescu. El a subliniat ca a tratat, ca medic, victimele mineriadelor.

     Autor: Camelia Popa – Romania Libera – 5.06.2008

    Victimele mineriadelor strang semnaturi pentru arestarea lui Ion Iliescu

    Victimele mineriadelor strang semnaturi pentru arestarea lui Ion Iliescu
     
     
       
           
               
             
           
       
     
    Asociatia Victimelor Mineriadelor cheama bucurestenii vineri, 13 iunie 1990, ora 14.00, in Piata Universitatii pentru ridicarea unei cruci comemorative si o actiune de protest. Pana atunci, victimele mineriadelor strang zilnic semnaturi, in Piata Universitatii, pentru arestarea lui Iliescu. Totodata, s-a anuntat si lansarea site-ului www.mineriada.org, o arhiva complexa a Fenomenului Piata Universitatii si a cazului 13-15 iunie 1990. Dupa 18 ani de la mineriada din iunie 1990, Piata Universitatii s-a redeschis si redevine „kilometrul 0 al democratiei”. Victimelor celei mai sangeroase mineriade de dupa Revolutie inca nu li s-a facut dreptate. De aceea, ei fac apel la oameni, tineri si batrani, sa-i ajute pentru a determina Justitia romanesca sa-i faca pe cei vinovati de tragicele evenimente de atunci sa plateasca. Ei spera ca lista de semnaturi pentru arestarea lui Ion Iliescu va urni masinaria Justitiei, astfel incat, cel care i-a chemat pe mineri sa faca ordine cu bastone si topoare in Piata Universitatii sa raspunda pentru faptele sale. Romanii carora le pasa de viitorul tarii si care doresc ca adevarul si dreptatea sa-si gaseasca loc in „democratia noastra originala” sunt chemati in zona libera de neocomunism, asa cum a fost decretata Piata Universitatii in iunie ’90, pentru a sustine, prin semnaturile lor, demersul Asociatiei Victimelor Mineriadelor. Mai multi anti-comunisti au raspandit miercuri in Piata Universitatii afise de protest la adresa lui Iliescu.

       
           
               
             
           
       
     
       
           
               
             
           
       
     
       
           
               
             
           
       
     
    Sursa: ziare.com

     

    Ion Iliescu si mineriada online

    Ion Iliescu si mineriada online

    Astazi, la 18 ani distanta, Ion Iliescu risca sa porneasca o mineriada online, impartasind “in totalitate, aprecierile unor colegi de blog cu privire la caracterul diversionist al iesirilor lui Traian Basescu si Vasile Blaga“.

    Pentru ca, girand de pe propriul blog “aprecieri” de genul “atac abject”, “Blaga vamesul”, “Blaga latra la comanda”, Ion Iliescu ii incurajeaza pe cei care, cu ani in urma, si-ar fi dorit sa fie in locul minerilor.

    O incurajare pe care o face, poate, fara sa vrea. Poate nestiind cat de multi copii sunt in blogosfera (chiar asa, oare cati dintre copiii nascuti in iunie 1990 au astazi bloguri?). Si nestiind ca, unora dintre ei, daca le iei injuraturile din gura, nu le mai raman suficiente cuvinte nici pentru a cere o punga cu seminte.

    Vreau sa fiu clar inteles: nu iau in discutie motivatiile pe care le are Ion Iliescu in a replica lui Traian Basescu si Vasile Blaga. Nici modul in care sustinatorii sai inteleg sa-si manifeste empatia. Iau in discutie doar modul in care girul dat de Ion Iliescu unor “aprecieri” ii poate influenta pe tinerii care ii citesc blogul.

    Sper ca Ion Iliescu sa-si aduca aminte ca blogul sau se numeste Echilibru. Si sa nu permita pornirea unei “avalanse de aprecieri” de care blogosfera autohtona (si asa cu suficiente bube) nu are nevoie.

    Nota: A dezvalui “detalii” ale unei discutii cu o personalitate care, trecand in lumea celor drepti, nu mai are cum sa confirme sau sa nege discutia in cauza, nu este doar nedrept fata de memoria acelei personalitati. Este nedrept si fata de istorie.

    Un articol de Sorin Tudor

     

    Elodiile bucurestenilor: mineriada si traficul

    Elodiile bucurestenilor: mineriada si traficul

    Elodiile bucurestenilor: mineriada si traficul

    De cateva zile, cele mai dezbatute subiecte intre bucuresteni sunt mineriada si traficul. Fiecare dintre ele isi are rostul in aceasta perioada electorala. Mineriadele din 1990 au trecut de faza dezvaluirilor penale. Nu cred ca vreun om lucid se mai asteapta ca ele sa se mai transforme vreodata in dosare care sa ajunga complete la instantele de judecata. Ele acum sunt istorie si, ca orice element venit din vechime, sunt doar invataturi, amintiri, tare pe care o anumita comunitate le poarta in constiinta colectiva. Cred ca acest lucru l-a stiut si Calin Popescu-Tariceanu cand a propus data de 15 iunie pentru turul al doilea al alegerilor. Era normal, dintre partidele mari care au mai ramas pe scena importanta politica, doar PNL a avut de suferit de pe urma venirii minerilor la Bucuresti. Cand liberalii au facut acest calcul, nu se banuia ca Sorin Oprescu le va devansa candidatul. Ei sperau ca se vor lupta cu unul dintre partidele provenite din vechiul FSN. Data alegerilor nu are ca scop dezvaluirea vreunei vinovatii, Oprescu nu a calauzit minerii spre casele protestatarilor de atunci, iar Vasile Blaga nu a batut studenti. Asta e evident, dar tot atat de evident este ca impactul negativ il da Ion Iliescu, sustinand un anumit candidat. Fostul presedinte trebuia sa stie ca bucurestenii ii antipatizeaza sau nu ideile politice, dar trei zile pe an este unanimitate: toti bucurestenii il urasc intre 13 si 15 iunie. Nu ca au vreo sentinta care il declara vinovat, ci il urasc pentru ca acum 18 ani le-a fost frica sa iasa pe strada. Si nu pot uita asta. Asadar, oricat s-ar zbatea actualii rivali sau sustinatorii lor sa demonstreze implicarea doctorului sau democrat-liberalului in evenimentele de acum 18 ani, nu poate avea nimic un efect mai devastator decat declaratia facuta duminica seara de Iliescu. Asta e! De cealalta parte se foloseste bomba traficului ucigator din Capitala. De numele lui Blaga este legata toata incurcatura lasata de Adriean Videanu pe strazi. Santierele neterminate printre care ne taram zilnic, enervandu-ne, injurand. E o problema dificil de rezolvat pentru Blaga, care nu are aceeasi dezinvoltura ca Oprescu, disponibil oricand sa-l injure pe Iliescu.

    Autor: Alecu Racoviceanu – Gardianul – 5.06.2008

    Ancheta în două dosare privind mineriada din iunie 1990 este aproape de finalizare

    Ancheta în două dosare privind mineriada din iunie 1990 este aproape de finalizare

     

    Dosarul care cuprinde evenimentele 14 – 15 iunie, adică sosirea şi staţionarea minerilor în Bucureşti, şi dosarul în care este anchetat fostul şef al statului, Ion Iliescu, sunt aproape de finalizare, procurorii urmând să dea în curând o soluţie.

    „În cele două dosare declinate la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, ancheta este într-un stadiu foarte avansat şi sunt aşteptate într-un termen rezonabil soluţiile” a declarat, pentru NewsIn, procurorul Ramona Bulcu din cadrul Biroului de Presă al Parchetului General.

    După decizia Curţii Constituţionale din iunie 2007, Secţia Parchetelor Militare din Parchetul General a declinat către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică două dosare dintre cele instrumentate cu privire la mineriada din 1990.

    Astfel, este vorba de marele dosar al mineriadei care cuprinde evenimentele 14 – 15 iunie, adică momentul sosirii minerilor în Bucureşti şi staţionarea lor din capitală, iar cel de-al doilea dosar este cel în care este anchetat fostul şef al statului, Ion Iliescu.

    Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost audiat ultima oară în decembrie 2007 la Parchetul General în legătură cu evenimentele din 13 iunie 1990.

    Iliescu a dat la audieri 12 pagini de declaraţii. Procurorul general, Laura Kovesi, a declarat, pe 7 decembrie, după ce a anunţat infirmarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale a lui Ion Iliescu în dosarul mineriadei, pentru faptele din 13 iunie 1990, că a constatat mai multe încălcări ale legii în instrumentarea cauzei. 

    „În primul rând, procesul verbal de începere a urmăririi penale trebuie să întrunească câteva condiţii de formă prevăzute în mod expres în codul de procedură penală. Sunt mai multe încălcări ale legii, în primul rând persoana care a început urmărirea penală şi în al doilea rând nu au fost respectate condiţiile de fond şi de formă ale actului procedural. În ceea ce priveşte calitatea celui care a întocmit urmărirea penală, pot să vă spun că urmărirea penală a fost începută de procurorul Dan Voinea, deşi acesta nu era legal investit să facă urmărire penală în cauză. În momentul în care soluţia în acest dosar a fost infirmată, cauza nu a fost repartizată procurorului Dan Voinea”, a declarat Kovesi.

    Nefiind învestit să efectueze acte de urmărire penală în dosar, procurorul Dan Voinea nu avea calitate procesuală să emită un proces verbal, a mai spus Kovesi. „Procurorul Dan Voinea era incompatibil să efectueze acte de urmărire penală în acest dosar întrucât iniţial dumnealui a fost cel care a sesizat instanţa de judecată şi a făcut cercetările iniţiale în acest caz. Dosarul a fost restituit pentru refacerea urmăririi penale, motiv pentru care din acel moment procurorul Dan Voinea era incompatibil să mai facă acte de urmărire penală”, a mai spus procurorul general.

    Kovesi a explicat raţiunile actului de infirmare a rezoluţiei de începere a urmăririi penale împotriva învinuitului Ion Iliescu. „Încrederea oamenilor în ceea ce fac procurorii nu va veni decât atunci când instanţele de judecată vor pronunţa hotărâri de condamnare pe rechizitoriile întocmite de procurori. Hotărârile dispuse în ultimul timp de instanţele de judecată în dosarele mari au indus ideea că procurorii întocmesc acte de urmărire penală lipsite de rigurozitatea necesară. Nu sunt dispusă niciun moment să acopăr erori în activitatea procurorilor”, a declarat Kovesi

    Kovesi a precizat la acel moment că infirmarea soluţiei de începere a urmăririi penale în cazul lui Ion Iliescu nu înseamnă sistarea anchetei, cercetarea în acest dosar urmând să continue.

    Procurorul general Codruţa Kovesi a declarat, pe 5 decembrie, că Parchetul General nu analizează soluţia în dosarul mineriadei, ci doar verifică legalitatea emiterii actului de procedură penală, din timpul urmăririi penale, în cazul unui învinuit din dosar. Avocatul lui Ion Iliescu a contestat recent actul de procedură penală. “S-a depus plângere împotriva actului de procedură penală emis în timpul urmăririi penale. Acum analizăm dacă s-au îndeplinit condiţiile de fond şi formă pentru emiterea lui. Deocamdată avem un caz în lucru care este o disjungere cu privire la anumite aspecte ale mineriadei din 1990. Nu priveşte însă întregul dosar al mineriadei, ci este doar o parte care priveşte persoanele civile”, a declarat procurorul general al României.

    Procurorul general a mai precizat că nu vrea ca cineva din acest dosar să scape din cauza unor vicii de procedură şi a subliniat că urmărirea penală a unui învinuit nu înseamnă neapărat că acesta este şi vinovat.

    Ion Iliescu este în continuare anchetat în dosarul mineriadei ’90, aflat în lucru la Secţia l de Urmărire Penală şi Criminalistică, unde a fost transferat după ce Curtea Constituţională a decis că procurorii militari nu mai pot acheta civili. În această cauză, apărătorul fostului preşedinte Ion Iliescu, avocatul Ion Neagu, a formulat o plângere împotriva rezoluţiei din 2007, de începere a urmăririi penale a clientului său.

    Ion Iliescu a fost pus sub învinuire, prin rezoluţia din 19 iunie 2007, sub acuzaţia că la data de 13 iunie 1990 a determinat cu intenţie intervenţia în forţă a militarilor împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti şi din alte zone ale Capitalei, fapt ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane.

    Fostul şef al statului era acuzat că a ordonat intervenţia militară pentru reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii. Planul de acţiune a fost elaborat din ordinul său şi, în calitate de preşedinte ales, a ordonat intervenţia militară, cu muniţie de război, TAB-uri şi alte forţe, împotriva demonstranţilor, depăşindu-şi atribuţiile prevăzute de art. 82 din Decretul Lege nr. 92/1990, se arăta în rechizitoriu. Conform procurorilor, mobilizarea parţială sau generală a armatei putea fi declarată numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, în cazuri excepţionale. 

    Fostul preşedinte este cercetat în partea disjunsă din dosarul în care generalul (r) Mihai Chiţac a fost deja trimis în judecată pentru moartea a patru persoane, în faţa Ministerului de Interne, în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990.

     

    12 iunie 2008 12:16

    reporter Cristi Ciuperca

    editor Ionela Tudor

     

    AVMR cere recuzarea lui Voinea

    AVMR cere recuzarea lui Voinea

    Asociatia Victimelor Mineriadelor sustine ca procurorul Dan Voinea tergiverseaza finalizarea urmaririi penale in dosarul Mineriadei din iunie ’90

    Asociatia Victimelor Mineriadelor din Romania (AVMR) a inaintat, in calitate de reclamanta, parte vatamata si parte civila in dosar, procurorului general al Romaniei, Codruta Kovesi, o cerere de recuzare a generalui Dan Voinea- cel care coordoneaza dosarul Mineriadei din 1990- acuzandu-l pe procuror ca s-ar fi ante-pronuntat si ca ar apara interesele anumitor „vinovati” pentru intamplarile din 13-15 iunie. AVMR sustine si ca, potrivit noilor prevederi ale Codului de Procedura Penala, Parchetul Militar nu are dreptul de a instrumenta dosarul mineriadei din iunie 1990.

    Acuzat ca favorizeaza vinovatii

    AVMR il acuza pe Dan Voinea ca a facut parte din echipa de procurori implicati in procesul de la Targoviste al familiei Ceausescu, proces ce i-a avut ca organizatori pe Gelu Voican Voiculescu, generalul Victor Atanasie Stanculescu, Virgil Magureanu si altii, persoane acuzate de Asociatie chiar in dosarul mineriadei. AVMR sustine chiar ca Voinea ii favorizeaza pe cei indicati de organizatie ca vinovati pentru evenimentele din iunie 1990, audiindu-i in dosar in calitate de martori, spre nemultumirea organizatiei care-i considera „invinuiti”. „Domnul magistrat general Dan Voinea tergiverseaza finalizarea urmaririi penale, favorizandu-i in acest fel pe invinuiti si pe cei care trebuie sa devina invinuiti”, se arata in cererea de recuzare a lui Voinea. Pe de alta parte, Voinea este acuzat, potrivit Mediafax, ca refuza sa-i cerceteze pe procurorii implicati in represiunea din 13-15 iunie 1990, „in frunte cu procurorul Tuculeanu Alexandru”, care s-ar face vinovati de lipsirea de libertate „a celor peste o mie de oameni tinuti timp de patru luni la Magurele si Baneasa”. De asemenea, AVMR sustine ca, in 1998, un subaltern al lui Voinea – pe atunci sef al Parchetelor Militare -, Gheorghe Surdescu, a instrumentat urmarirea penala in dosar si a propus neinceperea urmaririi penale, propunere „aprobata si supervizata” de Voinea. Asociatia il acuza astfel pe Voinea ca s-ar fi antepronuntat in dosar.

    Se grabeste finalizarea dosarului

    Generalul-magistrat Dan Voinea, seful procurorilor militari din Romania, declara in urma cu o saptamana ca dosarul mineriadei din 1990 si cel al Revolutiei din decembrie 1989 ar putea fi incheiate cu rechizitorii pana la sfarsitul acestui an. „Sper ca pana in toamna dosarul Revolutiei sa fie finalizat cu rechizitoriu. Mai mult, inainte de acesta speram sa-l putem inchide pe cel referitor la mineriada din 13-15 iunie 1990. Nu va pot garanta insa aceste date, caci ele nu depind in totalitate de noi. Va pot spune insa ca facem tot posibilul pentru ca termenele pe care le-am avansat aici sa nu fie depasite”, spunea Voinea intr-o intalnire a Asociatiei 21 Decembrie, la aniversarea a 17 ani de la manifestarile din Piata Universitatii din 1990. La inceputul lunii martie, Procurorul General al Romaniei, Laura Codruta Kovesi declara ca numarul procurorilor care investigheaza faptele comise in timpul Mineriadei si Revolutiei a fost suplimentat. Kovesi a precizat ca in dosarul mineriadei sunt 35 de invinuiti, acest caz fiind anchetat de cinci procurori si politisti. Procurorul general a mai spus ca a dispus constituirea acestui grup de lucru format din procurori si politisti pentru a se finaliza dosarul. Noul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, sesizat de societatea civila cu privire la dosarele revolutiei si mineriadei din 1990, declara, in 13 aprilie, ca a avut o discutie pe aceasta tema cu procurorul general al Romaniei, fiind asigurat ca au fost luate masurile optime pentru solutionarea acestor cauze. Ancheta privind mineriada din 1990 – in care sunt cercetate in jur de 20 de persoane, printre care si Ion Iliescu – include acuzatii precum subminarea puterii de stat si a economiei nationale, lipsire de libertate in mod ilegal si crime contra umanitatii. Potrivit datelor oficiale, intre 13 si 15 iunie 1990, in timpul evenimentelor din Bucuresti, au fost ucise sase persoane, alte cateva zeci au fost ranite, iar cladirile Politiei Capitalei si Ministerului de Interne, precum si sedii de partide si alte institutii importante ale statului au fost devastate.

    Autor : Andrei Ghiciusca – Ziarul Ziua – 2.05.2007

    „Luceafărul“ rămâne în beci

    „Luceafărul“ rămâne în beci

    Miron Cozma – liderul minerilor din Valea Jiului – va rămâne în continuare în arest, după ce magistraţii Tribunalului Municipiului Bucureşti au admis, ieri, recursul procurorilor formulat împotriva eliberării condiţionate decise, în 9 ianuarie, de Judecătoria Sectorului 5. Sentinţa este definitivă şi a fost luată cu o majoritate de voturi, unul dintre cei trei judecători din complet considerând că ar trebui respins recursul procurorilor, iar Cozma să fie eliberat din închisoare. De asemenea, instanţa a mai dispus ca Miron Cozma şi Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România să plătească fiecare câte 100 de lei cheltuieli de judecată.

    În acest context, „Luceafărul huilei“ îşi va duce pedeapsa de 10 ani de puşcărie până la capăt, dat fiind faptul că poate reitera cererea de eliberare condiţionată abia în 15 noiembrie 2007, iar mandatul de arestare expiră la 2 decembrie 2007. Şedinţa de judecată de ieri a fost una destul de agitată, şi asta pentru că Asociaţia Victimelor Mineriadelor a încercat să convingă judecătorii să îi accepte ca parte în proces. Concret, avocatul AVM a susţinut că hotă rârea Judecătoriei Sectorului 5 ar fi ilegală deoarece nu le-a admis excepţ ia de neconstituţionalitate şi, implicit, trimiterea dosarului la Curtea Constituţională.

    După deliberare, instanţa a respins respectiva excepţie, moment în care reprezentantul AVM a recuzat judecătorul, dar şi procurorul de şedinţă. Recuzarea a respins solicitarea, iar discuţiile privind eliberarea condiţ ionată a lui Cozma au fost reluate. Imediat după reluarea discuţiilor, Cozma s-a declarat încrezător în hotărârea instanţei. „Am convingerea că decizia pe care o veţi lua va fi în interesul legii“, a susţinut fostul lider de tristă amintire al minerilor din Valea Jiului. Aceasta nu e prima tentativă a lui Miron Cozma de a obţine eliberarea înainte de termen. În 2 iunie 2006, cei şase membri ai comisiei speciale de la Rahova au amånat, pentru iunie 2007, judecarea cererii de eliberare condiţionată a fostului lider al minerilor, însă „Luceafărul huilei“ a obţinut în instanţă reducerea termenului în care mai poate formula o astfel de cerere. În timpul celor nouă ani şi trei luni de arest, Miron Cozma a gustat, preţ de câteva zile, libertatea, însă, spre ghinionul său, a fost reîncarcerat.

    Spre exemplu, fostul preşedinte al României, pesedistul Ion Iliescu, l-a graţiat pe Miron Cozma la sfârşitul anului 2004, printr-un decret prezidenţial, însă în urma protestelor venite din partea opiniei publice şi a Asociaţiilor revoluţionarilor, Iliescu s-a răzgândit şi a revocat decretul, iar Cozma a fost trimis din nou la închisoare. Fostul lider al minerilor a contestat revocarea decretului, astfel că a părăsit închisoarea în luna iunie 2005, după ce magistraţii craioveni, unde s-a judecat cauza, au apreciat că încarcerarea sa este nelegală. La doar trei luni după eliberare, Cozma a ajuns din nou după gratii în urma deciziei instanţei supreme prin care a fost confirmată pedeapsa de 10 ani de închisoare pentru mineriada de la Costeşti.

    Fostul lider de tristă amintire al minerilor din Valea Jiului a putut cere eliberarea condiţionată după ce instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, la începutul lunii decembrie 2005, contopirea pedepselor pe care Cozma le-a primit pentru implicarea în două mineriade: şapte ani şi 11 luni închisoare (pedeapsă executată deja pentru mineriada din 1991) şi 10 ani de închisoare (pedeapsă aplicată de instanţa supremă pentru mineriada de la Costeşti, din februarie 1999).

    Autor : Dan Bacan – Ziarul Atac online – 20.02.2007

    Calau si victima, “face to face” la Curtea Constitutionala

    Calau si victima, “face to face” la Curtea Constitutionala

      

    Astazi, la Curtea Constitutionala, Miron Cozma si Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, se vor intalni, dupa 18 ani, fata in fata. Liderul minerilor va avea ocazia sa ii priveasca in ochi pe cei care i-au cazut victime in timpul mineriadelor, deoarece si Viorel Ene are termen de prezentare in fata Curtii pentru o exceptie de neconstitutionalitate ce priveste dosarul Mineriadei.

    Miron Cozma poate intra astazi in Bucuresti, dupa ce Politia Capitalei i-a aprobat cererea, pentru a lua parte la procesul pe care acesta il are la Curtea Constitutionala. Interdictia este ridicata pentru ora 8.00 si este valabila pe un timp foarte scurt. Judecatoria Sectorului 5 a decis pe data de 27 noiembrie 2007 trimiterea dosarului privind eliberarea conditionata a lui Cozma la Curtea Constitutionala. Magistratii Judecatoriei Sectorului 5 au admis exceptia de neconstitutionalitate invocata de avocatul lui Miron Cozma, dar si exceptia invocata de Asociatia Victimelor Mineriadelor din Romania. Propunerea de eliberare conditionata a lui Cozma a fost formulata pe data de 16 noiembrie 2007, de catre Penitenciarul Rahova, si a fost aprobata, dupa 10 ani de incarcerare, pe data de 2 decembrie 2007, ceea ce era si convenabil pentru lider, pentru ca astfel se evita supunerea controlului judiciar.

    Revolta victimelor mineriadelor

    Victimele Mineriadelor din Romania vor sta astazi, de la ora 8.30, in fata magistratilor Curtii Constitutionale, alaturi de “calaul” acestora, Miron Cozma. In acest proces se discuta exceptia de neconstitutionalitate a articolului 460 din Codul de Procedura Penala, care face referire la partile care pot fi parte intr-un proces, ridicata de Asociatia Victimelor Mineriadelor din Romania (AVMR). Acestia au criticat dur eliberarea lui Miron Cozma, pe motiv ca “teroristul Miron Cozma este pus in libertate, cu complicitatea procurorilor si a magistratilor corupti din justitia romana, dupa ce ca se suporta in continuare tergiversarea solutionarii dosarelor Mineriadei”. Miron Cozma a declarat, ca un fel de replica pentru toti cei care au contestat punerea in liberatate a acestuia, ca “nu au fost mineriade, mineriadele sunt in conceptia presei. Noi am facut niste actiuni sindicale legale”. “Actiuni sindicale” care au avut drept urmare devastarea Capitalei, moartea a zeci de persoane si maltratarea grava a mai bine de o mie de studenti si “barbosi” contestatari ai regimului Ion Iliescu. 

    Autor : Roxana Orcea – Ziaril Ziarul – 22.04.2008

    AVMR cere redeschiderea Dosarului „Mortii de la Straulesti”

       AVMR cere redeschiderea Dosarului „Mortii de la Straulesti”

    Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) i-a cerut ieri procurorului general redeschiderea dosarului privind represiunea manifestaţiilor din Piaţa Universităţii din 1990, la 18 ani de la izbucnirea „fenomenului” Piaţa Universităţii. Preşedintele Asociaţiei, Viorel Ene, a explicat că „represiunea ordonată de Ion Iliescu a urmat după mai bine de 50 de zile de demonstraţii începute pe 23 aprilie 1990, dar nici până astăzi autorităţile statului nu au făcut lumină în dosarul represiunii, deşi au murit zeci de oameni, sute au fost răniţi, mii au fost maltrataţi şi arestaţi ilegal”. Ene a anunţat că membrii asociaţiei au depus vinerea trecută la Parchetul General un memoriu prin care cereau redeschiderea unuia din dosarele privind evenimentele din iunie 1990, cel referitor la numărul de morţi neidentificaţi, care, potrivit AVMR, se ridică la 140, trupurile acestora fiind înhumate la trei cimitire de lângă Bucureşti: Străuleşti II, Domneşti şi Roşu. Reprezentanţii ONG-ului l-au acuzat pe procurorul militar Dan Voinea că ar tergiversa soluţionarea dosarelor, ba chiar că ar nesocoti un ordin ierarhic şi o decizie a instanţei prin care se dispunea ca unul din dosarele aflate în instrumentarea lui Voinea să fie remis procurorilor civili. Liderul AVMR a mai afirmat în conferinţa de presă de ieri că în timpul întrevederii procurorul general ar fi fost de acord cu poziţia critică a organizaţiei în ceea ce-l priveşte pe Dan Voinea, declarându-se „foarte nemulţumită” de activitatea lui, dar precizând totuşi că nu ar avea ce să facă în cazul acestuia. Motivul pentru care procurorul general este „legat de mâini şi de picioare” în cazul Voinea ar fi acela că echipa de inspectori de la CSM care a fost în control la procurorul militar a întocmit un raport favorabil acestuia. Cu toate acestea, Kovesi a precizat că, deşi nu poate da publicităţii raportul de control, va formula, aşa cum prevede legea, obiecţiunile sale care vor fi apoi discutate în plenul CSM.

    Autor : R.M.

    Sursa: Curentul, 24.04.2008

    Sediul PSD, pichetat de Asociatia Victimelor Mineriadelor

    Sediul PSD, pichetat de Asociatia Victimelor Mineriadelor  

    La 18 ani de la primele alegeri democratice din România, sediul PSD a fost pichetat de aproximativ douăzeci de membri ai Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din 1990-1991, acţiune care s-a bucurat de participarea a doi voluntari exotici, un cetăţean de culoare şi un cubanez, scrie NewsIn.

    Deşi liderul asociaţiei, Viorel Ene, miza pe participarea a cel puţin 40 de protestatari, doar vreo 20 de persoane s-au adunat în faţa sediului central al PSD, atracţia grupului fiind doi „voluntari care fac practică la locul de muncă”, un afro-american şi un cubanez. 

    Pe ritmul deja popularei melodii „România, trezeşte-te!”, a trupei Moromeţii, piesă folosită şi de PD în campania electorală din 2004, victimele mineriadelor din 1990 au cerut arestarea „infractorului Ion Iliescu”.

    „Suntem foarte nemulţumiţi că suntem iar în prag de alegeri şi Iliescu vine şi ne dă sfaturi, poveţe, distorsionează adevărul despre ce s-a întâmplat în ’90, ce bine şi frumos a fost. Noi dorim să le spunem tinerilor că nu a fost aşa, au fost violenţe mari”, a prezentat liderul Asociaţiei Victimelor Mineriadelor scopul acţiunii de protest.

    Viorel Ene a mai spus că, deşi mulţi dintre membrii asociaţiei sunt liberali, îl critică pe „trădătorul” Radu Câmpeanu, spunând că „este păcat că acel PNL care a avut sediul devastat ca şi celelalte partide este acum de partea acestui infractor Ion Iliescu”. De altfel, protestatarii au pichetat, potrivit declaraţiilor lui Ene, şi sediul PNL Bucureşti, în urmă cu câteva zile.

    „Avem şi voluntari care, în ghilimele, fac practică la locul de muncă. Le-am explicat despre ce e vorba şi sunt alături de noi”, a explicat Ene prezenţa celor doi străini în mijlocul protestatarilor, şi a adăugat că numărul celor care pichetează în faţa PSD se datorează faptului că majoritatea sunt la muncă. 

    Liderul PSD Mircea Geoană, prezent la sediul central al partidului pentru o întâlnire cu preşedintele asociaţiei investitorilor italieni din România a catalogat acţiunea de protest a asociaţiei drept o acţiune de tip electoral, spunând că probabil „este vorba de mâna perfidă a adversarului politic”.

    Sursa : Rol.ro, 20.mai 2008

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    septembrie 2019
    L Ma Mi J V S D
    « apr.    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    30  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii