• SONDAJ

  • Miron Cozma – bun de plata pentru mineriada din ’91

    Miron Cozma – bun de plata pentru mineriada din ’91

    Miron Cozma va plati despagubiri pentru distrugerile provocate de mineri in timpul mineriadei din septembrie 1991. Decizia a fost luata, ieri, de magistratii Curtii Supreme de Justitie, care au respins recursul formulat de fostul lider al minerilor din Valea Jiului. Practic, instanta suprema a mentinut decizia Curtii de Apel Bucuresti care, la 11 noiembrie 1999, ii obliga pe Miron Cozma si locotenent-colonelul (r) Silviu Popescu la plata a peste patru miliarde de lei pentru pagubele provocate de ortaci in timpul evenimentelor din 24-27 septembrie 1991. Astfel, cei doi ar trebui sa plateasca 1,3 miliarde de lei Guvernului Romaniei, 2,2 miliarde de lei SNCFR, 441 de milioane de lei la CONEL, 127 de milioane de lei Ministerului Afacerilor Externe, 41 de milioane de lei Companiei de Librarii, 4,5 milioane de lei Parlamentului Romaniei, 6,6 milioane de lei Primariei Capitalei si aproximativ 13 milioane de lei unor spitale din Bucuresti. Desi sunt mentionate in actul de acuzare, Presedintia Romaniei si Televiziunea Nationala nu vor primi nici un fel de despagubiri, intrucat au renuntat la actiune. Decizia instantei supreme este definitiva. Viorel Dumitrescu, avocatul liderului minerilor, ne-a declarat, imediat dupa pronuntarea deciziei, ca „solutia instantei este vadit nedreapta. Urmeaza sa adresam Parchetului General un memoriu in vederea promovarii unui recurs in anulare. Nu cunosc motivarea instantei cu privire la recurs. Este doar o presupunere. Exista in legislatia penala un principiu prevazut de articolul 22 din Codul de procedura penala, care arata ca hotararea data de catre instanta penala are autoritate de lucru judecat pentru latura civila. Existand autoritate de lucru judecat, instanta civila nu se poate pronunta asupra vinovatiei sau nevinovatiei inculpatului”, a sustinut Viorel Dumitrescu, care a aratat ca Parchetul General trebuie sa dea un raspuns in ceea ce priveste promovarea recursului in anulare, atat pe latura civila a procesului, cat si pe cea penala. Amintim ca pe latura penala a procesului mineriadei din 1991, Miron Cozma a fost condamnat la 18 ani de inchisoare si sapte ani interzicerea unor drepturi civile. Dupa executarea pedepsei, liderul minerilor va avea interdictie de a intra in localitatile Petrosani si Bucuresti pe o perioada de cinci ani.  

    Sursa: Adevarul, 25.04.2002

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    decembrie, 2017
    L Ma Mi J V S D
    « Oct    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii