• SONDAJ

  • Miron Cosma refuza sa se prezinte la un proces in Bucuresti (Social)

    Miron Cosma refuza sa se prezinte la un proces in Bucuresti (Social)

     

    Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, incarcerat in Penitenciarul de Maxima Siguranta Timisoara, refuza sa se prezinte la un proces la Bucuresti. Procesul i-a fost intentat de Asociatia Victimelor Mineriadelor (AVM). Directorul Penitenciarului de Maxima Siguranta Timisoara, inspectorul sef principal Ioan Bala, a declarat ieri ca Miron Cozma a anuntat conducerea inchisorii ca refuza sa se prezinte la termenul de pe 27 februarie pe considerentul ca prezenta lui nu este obligatorie. Bala a spus ca in aceste conditii va face o adresa catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, care este in masura sa decida daca Miron Cozma trebuie sau nu sa se prezinte la proces. „Daca ICCJ va hotari ca prezenta lui Cozma e obligatorie, lucru care, probabil, se va intampla pe 22 februarie, Cozma va fi trimis sub escorta la Penitenciarul Rahova, unde va sta pana la data procesului”, a spus Bala. Avocatul lui Miron Cozma a declarat ca procesul se refera la o contestatie in anulare a AVM fata de decizia prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis in decembrie cererea de contopire a pedepselor aplicate lui Miron Cozma in cazul a doua mineriade. Aparatorul lui Cozma a explicat ca legea prevede clar si limitativ conditiile in care se poate face contestatie in anulare.

    Miron Cozma este inchis la penitenciarul din Timisoara dupa ce i s-a respins cererea de eliberare conditionata. Sentinta este definitiva, o noua cerere de eliberare conditionata putand fi discutata dupa 1 iunie 2006. Fostul lider al minerilor a cerut eliberarea conditionata dupa ce ICSJ a decis contopirea pedepselor primite de Cozma pentru implicarea in doua mineriade.

     Sursa: M.P. Parvu – Romania Libera – 17.02.2006

    Invinuit pentru mineriada din ’90, Iliescu nu se prezinta la audieri

    Invinuit pentru mineriada din ’90, Iliescu nu se prezinta la audieri

    Fostul presedinte Ion Iliescu nu s-a prezentat la prima sa audiere in calitate de invinuit in dosarul mineriadei din iunie 1990, Asociatia Victimelor Mineriadelor – la a carei solicitare au fost reluate cercetarile in dosar – intentionand sa ceara aducerea sa cu mandat.

    Fostul presedinte Ion Iliescu ar fi trebuit sa se prezinte, astazi dimineata, la Parchetul Militar, pentru prima sa intalnire in calitate de invinuit cu procurorii militari care ancheteaza dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990.

    Senatorul Ion Iliescu a participat, in schimb, la reuniunea liderilor PSD pe tema strategiei social-democratilor pentru sesiunea parlamentara care incepe la 1 februarie, reuniune organizata la sediul partidului. Fostul sef al statului a sosit primul la sediul din bulevardul Kiseleff, in jurul orei 9.45.

    Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, s-a prezentat astazi la Parchetul Militar pentru dosarul mineriadei din iunie 1990, nemultumit de faptul ca fostul

    sef al statului nu a aparut in fata procurorilor.

    La iesirea din sediul Parchetului, Ene a declarat ca, potrivit informatiilor ce i-au fost comunicate de procurorul care se ocupa de caz, se stia inca de marti seara ca, din motive personale, Iliescu nu se va putea prezenta la Parchet.

    Viorel Ene a mai spus ca, in aceste conditii, doreste sa ceara aducerea cu mandat a lui Iliescu, deoarece, din luna iunie cand au aparut informatiile privind declansarea urmaririi penale in acest caz , fostul sef al statului nu a dat nici o declaratie in dosar.

    Potrivit procedurii, un invinuit intr-un dosar poate fi adus la Parchet cu mandat in cazul in care nu se prezinta de doua ori consecutiv la termenele pentru care a fost citat si nu isi justifica absenta.

    Totodata, Ene si-a exprimat nemultumirea cu privire la modul in care procurorul militar Dan Voinea conduce aceasta ancheta.

    In iunie 2005, procurorul militar Dan Voinea, din cadrul Parchetului Militar, declara ca Ion Iliescu este cercetat penal pentru rolul sau in evenimentele din vara anului 1990, adaugand ca fostului presedinte i-au fost aduse la cunostinta invinuirile in prezenta avocatului sau. Procurorul refuza sa spuna ce invinuiri i se aduc fostului presedinte, afirmand ca nu poate face astfel de dezvaluiri in aceasta faza a urmaririi penale, limitandu-se la a spune ca fac parte din dosarul 75/1998 si ca au fost aduse la cunostinta lui Ion Iliescu in prezenta avocatului sau.

    Intre 13 si 15 iunie 1990, in timpul evenimentelor din Bucuresti, au fost ucise sase persoane, alte cateva zeci au fost ranite, iar cladirile Politiei Capitalei si Ministerului de Interne, precum si sedii de partide si alte institutii importante ale statului au fost devastate.

    Procurorii militari au stabilit, prin rechizitoriu, ca cei vinovati de uciderea celor patru persoane, in 13 iunie 1990, sunt ofiterii superiori care s-au aflat la comanda Ministerului de Interne in momentele acelea, respectiv generalul (r) Mihai Chitac – fost Ministru de Interne, generalul (r) Gheorghe Andrita – fost adjunct al Ministrului de Interne, coloneii de Politie in rezerva Calin Traian Stefan, Costea Dumitru si Constantin Vasile.

    Potrivit unor surse judiciare, ancheta privind mineriada din 1990 – in care sunt cercetate in jur de 20 de persoane, printre care si Ion Iliescu – include acuzatii precum subminarea puterii de stat si a economiei nationale, lipsire de libertate in mod ilegal si crime contra umanitatii.

    Sursele citate au precizat ca printre infractiunile despre care anchetatorii au date ca au fost comise in timpul mineriadei din 1990 se afla subminarea puterii de stat (articolul 162 din Codul Penal), subminarea economiei nationale (articolul 165), talharie (articolul 211), distrugere (articolul 217-218), asociere in vederea comiterii de infractiuni, arestare ilegala si cercetare abuziva (articolul 266), lipsire de libertate in mod ilegal (articolul 189), aplicare de rele tratamente (articolul 267 si 267 indice 1) si crime impotriva umanitatii (articolele 356 – 360).

    La inceputul anului 2004, procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, a constituit o echipa care sa se ocupe de finalizarea dosarelor privind mineriada din 1990, demers ce a survenit unei intalniri intre seful Ministerului Public si liderul Asociatiei Victimelor Mineriadelor (AVM), Viorel Ene. Ene ii ceruse procurorului general Ilie Botos sa-l desemneze pe generalul magistrat Dan Voinea, fostul sef al Parchetelor Militare, sa continue cercetarile pe care le-a facut, impreuna cu echipa sa, in cazurile mineriadei din ’90.

    Presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, ii ceruse procurorului general Ilie Botos sa-l desemneze pe generalul magistrat Dan Voinea, fostul sef al Parchetelor Militare, sa continue cercetarile pe care le-a facut, impreuna cu echipa sa, in cazurile mineriadei din ’90.

     

    Autor: Carmen Ivanov – Softpedia – 25.01.2006

     

    Martor dupa 16 ani

    Martor dupa 16 ani

    Miron Cozma a fost citat pentru astazi la Parchetul General * Avand in vedere ca nu a fost anchetat pentru mineriada din iunie „90, avand doar calitatea de martor in acest dosar, declaratia sa ar putea produce surprize * Procurorii militari au amanat confruntarea dintre Cozma si Iliescu

    La 16 ani de la sangeroasele evenimente din timpul mineriadei din iunie „90, Miron Cozma va fi audiat, astazi, de procurorii militari. Fostul lider al minerilor, care in prezent se afla inchis la puscaria Rahova, are doar calitatea de martor in acest dosar, spre deosebire de fostul sef al statului, Ion Iliescu, care a fost pus sub invinuire. Initial, in aceasta saptamana ar fi trebuit sa aiba loc confruntarea dintre fostul lider al minerilor si fostul sef al statului. „Punerea” fata in fata a celor doi a fost amanata momentan, procurorii militari, sub conducerea generalului Dan Voinea, seful Parchetelor Militare, urmand sa stabileasca acest lucru dupa audierea de astazi a lui Miron Cozma. De altfel, fostul lider al minerilor a mai fost audiat anul trecut, tot in calitate de martor in acest dosar, la acea vreme el dand in fata anchetatorilor o declaratie fluviu in care a spus multe lucruri interesante. Este posibil ca astazi sa faca unele precizari fata de declaratia data anul trecut, inclusiv sa spuna numele procurorului care i-a propus sa denatureze evenimentele din iunie 1990, pentru a beneficia ulterior de gratiere. Pentru ca la precedenta intalnire cu anchetatorii, fostul lider al minerilor a spus ca „un inalt procuror din conducerea Parchetului” i-ar fi propus sa denatureze evenimentele din iunie 1990, pentru a beneficia ulterior de gratiere. Anul trecut Cozma nu a dorit sa spuna cine este acesta, precizand insa ca o va face insa la urmatoarea declaratie.

    Doar martor

    Fostul lider al minerilor ar putea produce multe surprize astazi. Avand in vedere ca nu a fost anchetat pentru mineriada din iunie „90, avand doar calitatea de martor in acest dosar, el are tot interesul sa spuna adevarul. Cum a ratat in urma cu putin timp eliberarea conditionata, spera sa iasa din inchisoare la anul. Daca a luat 18 ani pentru mineriada din „91 – mai putin pentru cea din „99, pedepsele fiind contopite – atunci ar putea lua mult mai mult pentru cea din „90- daca ar fi pus acuzare, judecat si condamnat- care a fost mai violenta si mai grava si atunci ar insemna, conform legii, sa execute pedeapsa cea mai mare. Dar, deocamdata are calitatea de martor in dosar. Lucru care l-ar putea face sa vorbeasca si sa dea declaratii incendiare despre evenimentele din iunie „90. Pentru ca anul trecut a declarat ca dupa mineriada din iunie 1990 i-au fost oferite functii importante in stat, precum cea de ministru de Interne, pe care le-a refuzat, intrucat veneau din partea unei guvernari conduse de un „fost nomenclaturist”. Avocatul lui Cozma, Adrian Roseti, a declarat la acea vreme ca alte oferte i-au fost facute fostului lider al minerilor in timpul anchetei privind mineriada din iunie 1990, propunandu-i-se ca, in schimbul gratierii, sa denatureze relatarile despre aceste evenimente. Aparatorul lui Cozma mai declara ca fostul lider al minerilor a spus procurorilor ca dupa mineriada din iunie 1990 a primit mai multe oferte de a ocupa functii importante in stat, printre care si postul de ministru de Interne, dar ca nu le-a acceptat, motiv pentru care dupa aceea „a inceput prigoana impotriva lui”. Intrebat care a fost motivul refuzarii acestor oferte, avocatul a spus ca Miron Cozma a decis astfel, intrucat il considera pe Ion Iliescu „un fost nomenclaturist”, asa ca nu putea accepta functii oferite de o guvernare condusa de un astfel de om.

    Iliescu audiat luna trecuta

    Ion Iliescu a fost audiat ultima data in acest dosar luna trecuta, cu greu fiind convins sa vina la Parchet, dupa ce luni bune gasise tot felul de scuze pentru a nu se prezenta. El a sosit seara, in jurul orei 19.00, pentru a fi audiat de procurori, in calitate de invinuit. Dupa doua ore de audieri, la iesire, fiind „incoltit”de presa, a declarat ca este o aberatie sa fie trimis in judecata in dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, dar a apreciat ca procurorii trebuie sa faca aceasta ancheta dupa ce au primit niste sesizari. Iliescu a spus ca a avut o discutie informala despre acest dosar si ca a incercat sa clarifice cadrul procesual in cauza. Totodata, fiind intrebat de jurnalisti cum apreciaza posibilitatea trimiterii sale in judecata, Ion Iliescu a spus ca „acest lucru ar fi o aberatie”. (Bogdan GALCA)

    Victimele mineriadelor acuza tergiversarea dosarului Iliescu Viorel Ene, presedintele AVMR, sustine ca magistratul militar Dan Voinea nu poate sa-l inculpe pe Ion Iliescu, deoarece a fost participant in decembrie 1989 la procesul soldat cu executarea sotilor Ceausescu

    Presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor 1990 – 1991 din Romania (AVMR), Viorel Ene, a declarat ieri ziaristilor ca membrii organizatiei sale nu vor inceta actiunile pana ce Ion Iliescu si complicii sai nu vor fi arestati. Viorel Ene s-a declarat dezamagit ca la 16 ani de la mineriada din 13 – 15 iunie 1990 nici una din persoanele vinovate de producerea unor morti si raniti nu a fost trimisa in judecata: „Supararea noastra cea mai mare este cu Ion Iliescu. De ani de zile protestam, am facut si greva foamei si, cu chiu cu vai, a fost chemat la Parchet sa dea o declaratie, pe care n-a dat-o nici in ziua de azi”. Ene a aratat ca este foarte greu pentru generalul Dan Voinea (n. red. – procurorul care instrumenteaza dosarul mineriadei din iunie 1990) sa-l audieze pe Iliescu in calitate de invinuit, deoarece magistratul a fost implicat in procesul sotilor Ceausescu, proces ordonat de Ion Iliescu, care a dispus constituirea tribunalului militar exceptional. Ene a subliniat ca in decembrie 1989 Dan Voinea a fost procurorul care a facut rechizitoriul sotilor Ceausescu in doar cateva ore, „dar acum, dupa 16 ani de zile, nu poate fi la fel de operativ si cu Ion Iliescu”. De asemenea, Ene a reamintit ca asociatia sa a facut plangeri penale impotriva a zeci de persoane, in frunte cu Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Victor Athanasie Stanculescu etc, dar ca, desi exista probe de vinovatie, respectivii nu au fost audiati de procurori decat in calitate de martori. S-a pus pe tapet si statistica neagra a mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, in care oficial s-au recunoscut patru morti si 18 raniti. Ene a afirmat ca „in realitate au fost peste 100 de morti ingropati in cimitirele Straulesti II si Domnesti sau incinerati la Crematoriul Cenusa, care a fumegat zile in sir”, precum si de peste 600 de raniti. Liderul AVMR si-a exprimat regretul ca „ancheta bate pasul pe loc”, ca dosarul nu a ajuns in instata nici dupa 16 ani si ca „procurorul Dan Voinea, nu stiu din ce motive, a cerut reaudierea tuturor celor peste 1000 de parti vatamate din dosar”. Vorbitorul a reamintit prezenta alaturi de Voinea, la procesul Ceausestilor de la Targoviste si a altor faptuitori din dosarul mineriadei, respectiv pe generalul Victor Stanculescu si Gelu Voican, exemple fata de care s-a aratat neincrezator in vointa procurorului Voinea de a finaliza cu adevarat dosarul. A fost pomenit si numele generalului de politie Pavel Abraham, „care nu a fost niciodata deranjat, desi era pe atunci adjunctul sefului scolii de politie unde peste 500 de persoane au fost detinute ilegal intre trei si sapte zile”. Ene Viorel a anuntat ca asociatia sa nu va inceta protestele – care vor continua si azi – pana ce persoanele vinovate pentru mortii si ranitii din mineriade nu vor fi trimise in judecata si condamnate pentru faptele lor. (Razvan SAVALIUC)

    „Mineriada din iunie „90”, aproape de finalizare

    Dosarul mineriadei ar putea fi finalizat in doua-trei luni, desi se asteapta inca raspunsuri de la mai multe institutii ale statului, intre care si SRI, a declarat, ieri, Seful Parchetelor Militare, Dan Voinea (foto), in cadrul unei intalniri cu liderii organizatiilor de revolutionari. El a sustinut ca in dosarul mineriadei urmeaza anchetarea „elitelor” prezente in Piata Universitatii, adica pe cei care au „dat o tenta ideologica evenimentelor”. Voinea a spus ca a purtat discutii cu directorul SRI, Radu Timofte, care a afirmat ca institutia pe care o conduce este dispusa sa furnizeze informatiile necesare finalizarii cauzei, insa la SPM nu a ajuns de la SRI nici unul din documentele solicitate. Reprezentantii asociatiilor de revolutionari, prezenti la intalnire, au afirmat ca SRI refuza sa prezinte documentele cerute, deoarece acestea ar putea incrimina persoane care au in momentul de fata functii de conducere in cadrul acestei institutii si care „doresc sa isi pastreze locul caldut.” Procurorul Viorel Sieserman a afirmat, citat de Mediafax, ca este incontestabila implicarea SRI in mineriada, spunand ca au fost pusi sub acuzare mai multi ofiteri superiori din SRI. Acesta a atras atentia asupra ilegalitatilor grave comise in timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Sieserman s-a referit mai ales la faptul ca majoritatea persoanelor duse la Magurele si la Baneasa (unitati de invatamant cu profil militar) apartineau etniei rome, acestea fiind tinute ilegal „zile, saptamani si chiar luni”. Sieserman a mentionat ca romii au fost prinsi prin „vanatoarea de tigani” inceputa pe 14 iunie 1990, au fost ridicati de pe strada, dusi la Magurele si la Baneasa unde au fost „batuti”. El a mentionat ca actiunea nu a avut caracter rasist si nici nu a intentionat „epurarea etnica”, ci a fundamentat informatiile aparute in mass-media, conform carora majoritatea celor din Piata Universitatii erau tigani. (Bogdan GALCA)

    Evenimentele din decembrie „89, o diversiune

    Procurorul Dan Voinea, a declarat, ieri, ca pana in prezent nu sunt probe ca ar fi existat teroristi care sa atace populatia in timpul Revolutiei din 1989. „Nu exista probe din care sa rezulte ca Romania a fost atacata de o alta tara”, a mai declarat Dan Voinea. El considera ca evenimentele din decembrie 1989 reprezinta o diversiune si ca in spatele crimelor de la revolutie stau oameni, pe care isi propune sa ii identifice. Dan Voinea a spus, citat de Rompres, ca sunt foarte multe persoane puse sub invinuire in acest dosar, insa a refuzat sa le faca publice numele. (B.C.G.)

    „Mineriada lui Iliescu, asa cum a fost”

    La 16 ani de la evenimentele tragice din 13-15 iunie 1990, Asociatia 21 Decembrie 1989 organizeaza azi, incepand cu ora 13.00, la sediul din strada Bati1tei 24 A, dezbaterea publica „Mineriada lui Iliescu, asa cum a fost”.

    Invitati speciali, reprezentanti ai organizatiilor participante la fenomenul Piata Universitatii: membrii seniori ai Ligii Studentilor, Grupul pentru Dialog Social, Alianta Civica, Grupul Independent pentru Democratie, Initiativa R, Asociatia Civic Media ca si PNL, PNTCD, ziaristi, personalitati ale vietii civice, studenti, reprezentanti ai Parchetelor Militare. Evenimentul va fi precedat de o depunere de coroane la crucea de la „Kilometrul 0 al Democratiei” din Piata Universitatii, la ora 12.00. La manifestare se va semna un protocol de constituire a Solidaritatii Organizatiilor Civice din Romania. Seara, incepand cu ora 19.30, va avea loc un spectacol la Fantana de la Arhitectura, dedicat memoriei celor ucisi in Piata Universitatii in 1989-1990. (V.R.)

     

    Articol publicat in ziarul Ziua, 13.06.2006

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    aprilie, 2018
    L Ma Mi J V S D
    « Feb    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    30  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii