AVMR: Închiderea dosarului mineriadelor, o nouă mârşăvie

AVMR: Închiderea dosarului mineriadelor, o nouă mârşăvie

Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) califică drept inacceptabilă soluţia de închidere a dosarului mineriadelor, calificând-o drept „o nouă mârşăvie a procurorilor corupţi şi aserviţi politic”.

Conform unui comunicat de luni, AVMR consideră că exonerarea de vină „a criminalului Ion Iliescu” în contextul electoral actual nu este o întâmplare.

„Exoneraraea de vină a criminalului Ion Iliescu în contextul electoral actual nu poate fi întâmplătoare, procurorii aserviti torţionarului Ion Iliescu iau măsuri de a se pune la adăpost, în eventualitatea unei viitoare guvernării PSD”, apreciază AVMR.

Liderul AVMR, Viorel Ene, semnatarul documentului, susţine că organizaţia nu a fost încă informată oficial despre închiderea dosarului, în ciuda multitudinii de demersuri şi întâlniri pe această temă avute în ultima perioadă cu diferiţi demnitari. AVMR anunţă că va contesta decizia în momentul în care o va primi.

„Promisiunile Preşedinţiei, Guvernului, minstrului Justiţiei şi procurorului general s-au dovedit a fi apă de ploaie. Aceste instituţii şi aceşti oameni sunt instituţii ale ruşinii, iar personajele care le reprezintă sunt vrednice de dispreţ. Ne vom adresa tribunalelor penale internaţionale şi vom cere chemarea în judecată, alături de infractorul criminal Ion Iliescu, a tuturor reprezentanţilor statului vinovaţi de complicitate şi favorizarea infractorilor”, se precizează în comunicatul de presă citat.

În continuarea documentului, AVMR recapitulează toate demersurile recente făcute în sensul soluţionării dosarului minieriadei.

„Am trimis scrisori deschise ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, premierului Călin Popescu Tăriceanu, preşedintelui Traian Băsescu, Consiliului Superior al Magistraturii, însă fără rezultate concrete. Asociaţia noastră a avut, în trecut, întâlniri cu ministrul Justiţiei, care ne-a comunicat că trebuie să avem încredere în justiţie, de asemenea cu procurorul general Laura Codruţa Kovesi, care ne-a asigurat de rezolvarea cu celeritate a dosarului represiunii, de asemenea ne-am întâlnit la Palatul Cotroceni cu domnul consilier prezidenţial Cătălin Avramescu, căruia i-am înmânat memoriul şi istoricul dosarului mineriadei, pentru a lămuri necunoscutele dosarului, astfel încât garantul Constituţiei şi îndeplinirii prevederilor legilor în Romănia, preşedintele Traian Băsescu, să fie în cunoştinţă de cauză”, scriu cei din asociaţie.

În opinia celor din AVMR, „crimele lui Ion Iliescu şi ale regimului FSN-ist sunt imprescriptibile”.

Dosarul mineriadei din iunie 1990 a fost închis, Parchetul instanţei supreme a decis neînceperea urmării penale împotriva liderului PSD Ion Iliescu.

Sursa: Mediafax, 13.10.2008

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    decembrie 2020
    L Ma Mi J V S D
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii