1990: mineriada din beciul TVR

1990: mineriada din beciul TVR

Mineriada din 13-15 iunie 1990, care a pus capat Fenomenului „Piata Universitatii” – o manifestatie maraton, de 53 de zile, impotriva comunismului -, a fost cea mai sangeroasa dintre cele patru mineriade de dupa Revolutie.

Numai ca, pe data de 13, in subsolurile Televiziunii Romane – condusa atunci de Razvan Theodorescu – s-au petrecut lucruri ce par a fi facut parte din planul diversionist al celor proaspat alesi in fruntea tarii.

Imagini surprinse de cameramani in subsolul TVR ne-au fost puse la dispozitie de Marin Stoica, unul dintre participanti. Filmul e socant: pompierii sting un incendiu inexistent, zvonistica e in floare, oameni disperati si nauciti, plini de sange, cu fetele stalcite in bataie, interogatorii securistice.

Frontul Salvarii isi cauta salvarea

Ion Iliescu castigase alegerile din 20 mai cu 85% din voturi, Frontul Salvarii Nationale avea 66% din voturile pentru parlament, iar prim-ministru fusese numit Petre Roman.

Catre sfarsitul lunii mai, din Piata se retrasesera oficial toate formatiunile protestatare, ramasesera doar cei 20 de grevisti ai foamei si vreo 200 de sustinatori de-ai lor, a caror insistenta il deranja pe Iliescu.

Ca sa puna capat protestelor, conducerea tarii a decis sa anihileze opozitia. In valtoarea evenimentelor, putini s-au gandit ca violentele politiei si ale sindicalistilor simpatizanti FSN ar putea face parte dintr-un plan bine pus la punct.

Marian Munteanu „mirosise” diversiunea

Dupa scena cu incendierea autobuzelor, in Piata mai ramasesera grupuri razlete de persoane. „Unii spuneau „hai la politie!”, hai incolo, hai incolo”, isi aminteste Ene.

„Intr-unul dintre grupuri era Doru Maries – l-am descoperit apoi ca era pe statul de plata la „Doi s‘un sfert” – si a zis „Hai la Televiziune!”„. Era in jur de ora 17.00, cand Marian Munteanu, proaspat eliberat din arestul politiei, ii indemna pe oameni, de la balconul Universitatii, sa nu plece nicaieri, ca sunt tot felul de diversiuni.

Totusi, un grup s-a dus la Televiziune si au gasit-o proaspat devastata, povesteste Viorel Ene. „Le-o luasera inainte altii – s-au dat jos din dube, au spart geamuri, au distrus, apoi a venit grupul lui Maries. Au mai aruncat si ei cu pietre, au strigat impotriva lui Iliescu si apoi au inceput arestarile”.

Imagini filmate in seara de 13 iunie la TVR: grupuri de oameni se plimbau prin curtea institutiei. Multi civili, multi politisti. Unii aveau ghioagele pe umar. Inauntrul TVR, o mica limba de foc se zareste pe jos, la capatul unui culoar, si cineva striga ca a luat foc biblioteca.

Timp de 15 minute, prin geamurile sparte, „voluntari” sau pompieri calificati arunca tone de apa pe carti, desi nu iese fum de nicaieri. In film, dupa stingerea incendiului se vad cartile cu paginile albe, curate. Nicaieri scrum, urme de fum ori funingine. „Si atunci, care-a fost treaba?”, se intreaba Marin Stoica.

„A fost o diversiune!” In curtea TVR, dintr-odata, incep bataile. Fug unii de altii, unii dupa altii. Un tanar e atacat, brusc, de un civil, apoi altul si altul. Sunt retinuti si dusi in subsolul televiziunii publice.

Sange si securisme

„De ce, ma, ai aruncat cu sticle incendiare?”, se rasteste o voce taioasa, cu grija sa nu-si arate trupul in cadru. „N-am aruncat, dom’ne, cu nimic”, ridica din sprancene, uluit, un muncitor cu fata brazdata de dare de sange semiuscat. Asa arata toti cei cateva zeci de „retinuti” in subsolul TVR.

„Cum n-ai aruncat, daca eu te-am vazut?” Omul nu-si poate sustine nevinovatia decat din privirea-i speriata. Alt barbat, cu gura plina de sange si fata batucita de bastoane. „Esti din Bucuresti? De ce ai aruncat cu sticle?”, intreaba Vocea.

„N-am aruncat, dom’ne, ne-a adus aicea cu autobuzul, de la FSN”. „Te-am vazut eu, cum n-ai aruncat?” Inevitabil, interogatoriul de tip securist se sfarseste la fel. Copii, femei, barbati, batrani.

Oameni legati cu funii unii de altii, bastoane dupa ceafa, pumni si bate, lesinuri. Fara martori, fara avocati, fara sanse. Unii au ajuns, de acolo, direct la spital, altii au fost dusi in sectii de politie. Altii, putini, au fost „iertati” si lasati sa plece acasa. Ranile nu se mai vad, dar chinurile prin care au trecut le rascolesc inca memoria.

REMEMBER

Inceputul sfarsitului – patru morti intr-o zi

Inceput pe 22 aprilie 1990, dupa o conferinta a PNT-CD, Fenomenul „Piata Universitatii” s-a sfarsit tragic, dupa 53 de zile, prin Mineriada din 13-15 iunie. Iliescu a sperat ca miscarea de protest se va stinge de la sine, dar numindu-i pe manifestanti „golani”, n-a facut decat sa-i indarjeasca.

A incercat sa-i lase pe manifestanti „sa fiarba in suc propriu”, insa nu i-a reusit. „Pe 11 iunie a avut loc o sedinta de guvern prezidata de Roman, la care a fost si Iliescu. Atunci au hotarat „degajarea” Pietei Universitatii”, isi aminteste Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor. Iata, pe scurt, firul evenimentelor din ziua de 13 iunie 1990:

Noaptea de 12 spre 13 iunie. La „Kilometrul 0 al democratiei” mai erau vreo 200 de persoane, plus cei 20 de grevisti ai foamei, instalati in cateva corturi in fata Teatrului National. Parchetul General a dat un comunicat prin care cerea eliberarea Pietei Universitatii.

Ora 2.30. Peste 1.500 de oameni ai Ministerului de Interne, sub comanda gen. Mihai Chitac (ministru de interne) si a gen. Corneliu Diamandescu (seful IGP), descind in forta in Piata Universitatii. „Mirosea” a violenta.

Ora 4.00. Fortele desfasurate au inceput „curatarea zonei”. „Au intrat in Piata cu o violenta rar intalnita”, spunea Corneliu Puiu, unul dintre grevistii foamei. A urmat atacul asupra Facultatii de Arhitectura, in care studentii ramasesera peste noapte ca sa-si pregateasca lucrarile de diploma. Au fost batuti cu bestialitate si, multi, arestati.

Ora 6.00. Marian Munteanu, liderul studentilor, este ridicat de acasa „pentru o discutie la politie”. A fost eliberat dupa circa 10 ore.

Ora 10.00. Chemati de Iliescu, isi fac aparitia 4.000-5.000 de sindicalisti strigand „Moarte intelectualilor!”. Mai intai au intrat in scena cei de la IMGB, ramasi in istorie prin replica „Noi muncim, nu gandim”.

Ora 16.00. Politistii au intrat „ca un pieptene” printre manifestanti, s-au readunat in spatele lor, lasand in urma celebrele autobuze ce urmau a fi incendiate, la ordinul superiorilor, chiar de elevi de la Scoala de Politie.

> Discutia dintre gen. Diamandescu si gen. Chitac: „52 catre 53…” „Da, aud, 52.” „Doua atacuri succesive, aruncam cu pietre, ne mutilam aparatul… si un autobuz de distrus. asta a fost sprijinul de azi-dimineata pana acum. Si sa stiti ca nu mai vin.

La „23 August” (fabrica – n.r.) a zis ca sindicatele n-au fost de acord sa trimita. (…) Va rog sa-l informati pe domnul presedinte: ne dam foc la toate autobuzele. Asta a fost intelegerea, va rog sa informati”.

Ora 18.00. In timp ce evenimentele incep sa se precipite la TVR, unde emisia a si fost intrerupta o vreme, Iliescu dadea ordin sa se traga. Fusese (dez)informat ca pe sediul Politiei Capitalei a fost arborat steagul legionar.

Orele 24.00-1.00. In primele clipe ale zilei de 14 iunie, lui Iliescu i s-a raportat ca nu mai exista niciun protestatar pe strada. Bilantul zilei a fost tragic: 4 morti, sute de raniti, de arestati, de oameni batuti cu bestialitate.

Si inca nu venisera minerii…

Sursa: Evenimentul Zilei, 13.06.2007

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • FACEBOOK

  • STATISTICI SITE

  • Taguri

  • Calendar

    septembrie 2020
    L Ma Mi J V S D
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    282930  
  • Comentarii Recente

  • Articole Recente

  • Categorii